Paharul cu... visuri (martie 2012) - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Sâmbătă, 31 Martie 2012 21:51

Paharul cu... visuri (martie 2012)

Scris de

In luna martie, la Paris, au avut loc lucrările Organizaţiei Internaţionale a Viei și Vinului  (O.I.V.), pe diferitele comisii de lucru.

Comisia din care fac parte, MAR-CON (Piața – Consum) a avut parte de prezentarea unor studii foarte elaborate, susţinute de specialişti din Franţa, Argentina, Italia, Germania, Australia.

Pentru ei, pentru ţările lor, strategia în agricultură, inclusiv în domeniul viei este un fapt. Poate că ar trebui să fim mai puţin ezitanţi şi să cerem încontinuu administraţiei centrale, oricare ar fi ea, finanţarea unor studii din care să putem extrage elementele necesare pentru o politică vizionară  pentru vie şi vin.

Argentina şi-a susţinut en fanfare  creşterile din domeniu. Drept e că materialul a fost elaborat de Institutul Naţional de Viti-vinicultură, o entitate care realizează concepte, prognoze şi fixează ţinte pe termen lung. Una din aceste ţinte este ca Argentina să devină furnizorul nr. 1 mondial de suc de struguri. Frumos, nu-i aşa?

Oricum, între timp, până să ne mai dezumflăm noi mândria cu „România - forţă viticolă”, Argentina are o suprafaţă plantată de 217 750 hectare, mai mare decât suprafaţa de vie plantată la noi.

Doar ca idee, din 2002 până în 2011 a avut o creştere a exportului de vin de peste 152% !!! N-o fi fost criză şi la ei? Într-o serie aproape pugilistică mai primim următoarele veşti: creşteri la exportul de must 55%, struguri de masă 52%, pastă de struguri 73%!

Tot încet, încet, cu paşi măsuraţi, Argentina a luat exact locurile pe care stăteam noi altă dată. Suprafaţa  plantată – a 9-a din lume. Al 7-lea producător mondial de struguri şi al 5-lea de vin. Dacă la consum se află pe locul 8 (noi putem şi mai bine, deh, ne place vinul), la export locul 7 pare un vis frumos.

Ca să ne revenim din corzi, Argentina se pregăteşte să devină un important furnizor de vinuri uşoare, cu CO2 din fermentaţie, dar şi altele cu impregnare, în variante de expresie tinerească, care să cucerească terasele, cluburile, discotecile, locurile de distracţie din întreaga lume.
Pentru atingerea acestor ţinte, oameni specializaţi, care au tangenţă cu agricultura, dar nu sunt agricultori, studiază mecanismele pieţei, profilul consumatorilor, schimbările comportamentale, conjuncturale ș.a.m.d.

Nu vă sună cunoscut? Nu se întâmplă aşa şi la noi?

Da, aveţi dreptate. Cine să fie interesat de ceremonialul vinului, de cultura specifică, cine să inventeze noi ocazii de consum, cine să identifice cele mai eficiente canale de comunicare, cine să anticipeze expresia vizuală a produsului din viitor... Şi pe ce bani?

Mi-am permis această efuziune, şi vă rog să mă iertaţi dacă nu sunt simpatic, dar, măcar aici, la Paharul cu ...vise, să ne imaginăm că va veni o zi...

Cătălin Păduraru

Citit 1087 ori

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista