Studii recente, consacrate progresului genetic din domeniul culturii mari - realizate de ARVALIS (Institutul sectorului vegetal) şi INRA, indică faptul că performanţele porumbului boabe din Franţa au înregistrat un spor mediu anual de 1,4 q/ha în ultimii treizeci de ani. Analizând curba din ultimii 15 ani, se observă că aceasta rămâne la peste 1,1 q/ha/an. Este cel mai bun rezultat obţinut la cultura mare în Franţa. Această curbă de creştere este comparabilă cu studiile similare efectuate în SUA în privinţa progresiei randamentelor.
Cele mai bune zone de producţie („Centura porumbului”, sudul irigat) din această ţară înregistrează un progres de 1,4 q/ha/an. În Europa, creşterea randamentelor de porumb din ultimii ani a depins mult şi de constrângerile de ordin climatic. Evoluţia temperaturilor şi perioadele secetoase au favorizat, mai degrabă, Europa de Nord şi Oceanică, în timp ce Europa Centrală şi Continentală au avut de suferit mai mult, începând cu mijlocul anilor ’90, având de-a face cu contraste climatice mai violente.
Într-un interval de 20 de ani, însămânţările de porumb din Franţa au loc cu trei săptămâni mai devreme. Au fost oferite două explicaţii pentru acest fenomen. Mai întâi, ritmul susţinut al progreselor genetice, alături de transferul foarte rapid al acestora către agricultori („rulajul” mediu al hibrizilor este de patru ani). Apoi, o adaptare continuă a agricultorilor la o ofertă climatică aflată în schimbare de mai mulţi ani.
Practic, chiar şi la scara de timp a testelor noastre, constatăm efectele încălzirii climatice şi „întârzierea” treptată şi generală a hibrizilor utilizaţi. Folosirea unor hibrizi din ce în ce mai tardivi este însoţită de o tendinţă generală de creştere a precocităţii seminţelor. Astfel, data medie a avansat cu trei săptămâni în douăzeci de ani, cu o inversare a datelor de însămânţare între regiuni (sud şi nord, zonele de creştere a animalelor şi cele de cultură mare).
Precocitatea din ce în ce mai mare a seminţelor este o evoluţie logică, legată de primăverile mai favorabile, de o mai bună drenare a solurilor şi de creşterea rezistenţei la frig a hibrizilor. Astfel, prin prelungirea ciclului de cultură creşte automat potenţialul porumbului boabe. Mai sunt şi alte constrângeri recente care pledează pentru precocitatea crescută a seminţelor: calitatea sanitară şi stresul hidric din timpul verii. În ambele cazuri este vorba de aplicarea unei strategii de eschivă. Din punct de vedere al calităţii sanitare, recoltarea timpurie are un impact direct asupra riscului de infectare cu DON (dezoxinivalenol); ciclurile vegetative sunt mai precoce şi se limitează numărul de generatii de sfredelitori, care stau la originea fumonizinelor. Însămânţările precoce (cu soiuri precoce sau tardive) limitează şi impactul negativ al perioadelor de stres hidric estival. Din aceste două motive, de pildă, italienii practică din ce în ce mai mult însămânţările foarte timpurii (în martie).
Riscurile însămânţării precoce
Într-un climat oceanic, riscurile pagubelor cauzate de ger sunt slabe în stadiile timpurii.
Sunt necesare mai multe condiţii pentru ca această strategie să aibă succes. Anume:
Respectarea condiţiilor agronomice necesare obţinerii unei bune implantări (zvântarea şi temperatura solului);
Garantarea unei protecţii eficiente împotriva dăunătorilor din sol, având în vedere că răsărirea are loc din ce în ce mai lent;
Neamplasarea culturii într-o zonă cu risc de ger în faza de înflorire.
Cu alte cuvinte, două zile consecutive de „îngheţare albă” în stadiul de 7-8 frunze de porumb (din 15 până în 31 mai). Contrar afirmaţiilor care se fac, este demonstrat că efectele gerului sunt severe la plantele de porumb deja dezvoltate, în timp ce riscurile acestuia sunt aproape nule atunci când mugurele terminal este protejat în sol. Riscul îngheţării bobului este nul dacă însămânţarea s-a făcut la o adâncime suficientă (≥4 cm în condiţiile pedoclimatice din Franţa). În ultimii trei ani, ARVALIS a efectuat numeroase teste privind însămânţările foarte timpurii şi a îndrumat agricultorii – din ce în ce mai numeroşi – interesaţi de această practică. În 2009, condiţiile favorabile au permis chiar însămânţarea mai multor zeci de mii de hectare înaintea datei de 25 martie.
Cultivarea foarte timpurie a porumbului implică anumite constrângeri: protecţia mai delicată a plantelor însămânţate timpuriu, diferenţierea florei, agresivitatea crescută a buruienilor etc. Din această cauză, este recomandată aplicarea unor practici ajutătoare adecvate: îngrăşăminte starter, selecţie varietală specifică (vigoare la debut), densitate suficientă, plivire „în secvenţe”, o grijă deosebită în faza implantării, pentru asigurarea unei bune omogenităţi din momentul însămânţării până la răsărire.
În ce priveşte dăunătorii din sol, riscul este mai mare. Instalarea mai lentă a plantelor de porumb tinere le fac mai vulnerabile viermilor-sârmă (Agriotes sp.). În plus, o practicare izolată a însămânţărilor decalate creşte riscul pagubelor cauzate de păsări, din ce în ce mai prezente în sezon. Pe de altă parte, riscurile legate de dăunătorii plantelor de porumb tinere (noctuidele, afidele, cicadele) sunt mai dificil de apreciat.
Testele de plivire realizate de ARVALIS au confirmat faptul că decalarea însămânţărilor are mai multe consecinţe, de care trebuie ţinut cont: modificarea structurii florei sălbatice, competitivitatea culturii faţă de buruieni. Însămânţările precoce favorizează „flora cerealelor” (speciile de Veronica, Viola, linariţa, raigrasul etc), precum şi anumite specii sălbatice tenace, ca poligonaceele, în momentul implantării, deoarece acestea au un „punct-zero” vegetativ mai scăzut decât al porumbului. Pe de altă parte, porumbul are o instalare mai lentă şi păstrează un gabarit mai compact. Populările mai slabe între rânduri determină răsăriri eşalonate şi continui. În momentul aparitiei florei sălbatice estivale, stadiul avansat al porumbului complică intervenţiile. În această situaţie, plivitul se adaptează. Intervenţiile şi tratamentele duble cu substanţe active cu spectru larg, după răsărirea precoce, sunt foarte eficiente. Agricultorii nu sunt lipsiti de apărare în faţa acestor probleme deoarece oferta de inovaţii este foarte dinamică şi apar mereu produse noi.
Concluziile ARVALIS privind cultivarea precoce a porumbului
Însămânţările timpurii, bine gândite, aduc elemente de stabilitate şi de siguranţă a randamentelor, prin deplasarea ciclului de dezvoltare. Este întotdeauna un atu să vezi o înflorire timpurie a porumbului, deci o traversare mai din timp a stadiului-limită de avortare a boabelor, în perioada favorabilă, înainte de epuizarea rezervei utile din sol. Cu toate acestea, data însămânţării trebuie adaptată în funcţie de toţi factorii limitativi pedoclimatici şi regionali.
Lucrările de plivire de dinaintea răsăririi încă rămân determinante. Sunt procedeul cel mai economic. Cu toate acestea, condiţiile optime pentru buna lor desfăşurare sunt decisive, atât din punct de vedere al eficienţei, cât şi al protecţiei mediului. Persistenţa în timp a eficacităţii lucrărilor de protecţie, mai ales la semănatul timpuriu (unde pot apărea probleme de răsărire tardivă) ridică problema structurii de populare. Aici, avem tot interesul de a reuşi o acoperire între rânduri (umbrire) care să oprească alte răsăriri. ARVALIS are în vedere explorarea mai multor căi: distanţarea dintre rânduri, gabaritul plantelor, portul frunzelor (porturile „plate” sunt mai rare) şi, bineînţeles, densitatea plantelor. În această discuţie nu este vorba de calendar, ci de a profita de primul interval favorabil din primăvară, în funcţie de tipul de sol, de fereastra de intervenţie posibilă şi de riscul climatic. Riscurile sunt, probabil, mai mici în zona oceanică decât în zona continentală.
Din punctul de vedere al plantei şi al fiziologiei sale, până acum nu s-au semnalat nici un fel de contraindicaţii pentru acest procedeu, porumbul suportând foarte bine însămânţările decalate. Porumbul nu este îngrădit de limite fotoperiodice sau de temperaturi ridicate, de aceea strategiile de modificare a ciclului vegetativ constituie unul din răspunsurile posibile faţă de provocările actuale ale competitivităţii acestei culturi.
Uşurinţa şi rapiditatea cu care agricultorii francezi şi-au integrat strategia însămânţării precoce în practicile lor de cultură reprezintă o garanţie a reuşitei, pe viitor.
JEAN-PAUL RENOUX, INSTITUTUL DE CERCETĂRI DIN SECTORUL VEGETAL ARVALIS - FRANŢA
