Povestea Agro-Est Muntenia continuă! - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Joi, 24 Aprilie 2025 15:04

Povestea Agro-Est Muntenia continuă! Recomandat

Scris de

Agro-Est Muntenia dorește să clarifice lucrurile având în vedere că, în ultimele săptămâni, au circulat informații false cu privire la activitatea companiei. „Agro-Est Muntenia rămâne și astăzi aceeași companie în care ați avut încredere în ultimii 16 ani – un partener onest, responsabil și implicat, care a pus întotdeauna relația corectă mai presus de un contract”, se precizează în comunicatul transmis de către Agro-Est Muntenia joi, 24 aprilie 2025. În rândurile ce urmează publicăm întregul mesaj al companiei distribuitoare de inputuri agricole.  

 

Respectăm legea și parteneriatele asumate!

Conform OUG 4/2024 modificată prin OUG 118/2024, privind instituirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar în agricultură, conform art. 6 alineatul 2 am aplicat măsura suspendarii executărilor silite pe întreg lanțul valoric fermieri-distribuitori-producatori/furnizori de inputuri agricole. Agro-Est Muntenia a respectat prevederile acestei ordonanțe, neaplicând măsuri de recuperare a sumelor neplătite de către fermieri pentru scadențele din anul 2024, fără a impune penalități și nici măsuri de constrângere sau contrare legii. Așa cum am procedat și în alți ani, am oferit soluții individuale, am ales calea dialogului și a indentificării soluțiilor potrivite pentru fiecare fermier, ca să își poată continua activitatea. Am eșalonat plățile pentru fermierii afectați de calamități, chiar dacă nu au urmat întreaga procedură legală, fără a prejudicia o anumită parte, fără a profita de situația dificilă din piață. Și credem că aceasta este calea normală între partenerii care cunosc bine situația din agricultură și care au trecut și până acum peste situații dificile.

Agro-Est Muntenia nu a folosit practici abuzive în cei 16 ani de activitate, nu a preluat afacerile fermierilor și nici nu i-a împovărat cu penalitați, așa cum din păcate, alte companii s-au obișnuit să procedeze.

Piața agricolă se confruntă cu mari dificultăți!

Din păcate, măsurile de sprijin promise de autorități (de către MADR și de către domnul ministru Florin Barbu) au rămas doar promisiuni electorale, iar majoritatea fermierilor grav afectați de seceta severă din anul 2024 nu și-au putut închide plățile către furnizori, neavând acces la sisteme de finanțare decât pentru o scurtă perioadă de timp și în condiții de creditare în care nu s-au putut încadra foarte multi fermieri.

Nici programul de creditare anunțat de domnul Barbu pentru distribuitori, pentru a compensa lipsa de lichiditate pe lanț nu a mai fost lansat, astfel încât, la începutul anului 2025, fermierii, dar și distribuitorii, se confruntă cu o lipsă masivă de lichiditate, iar anumite companii încearcă să profite de această situație.

Agro-Est Muntenia și-a asumat plata integrală către toți furnizorii de inputuri, indiferent de situația încasărilor de la fermieri, așa cum am făcut în fiecare an, apelând la sprijin bancar, situație agreată cu majoritatea furnizorilor. Din păcate însă, abuzul se practică nu doar către fermieri, ci și către distribuitori. Un producător de pesticide nu a mai putut aștepta timp 48 de ore decontarea de către banca finanțatoare, chiar dacă avea inclusiv confirmarea băncii pentru plată, și a ales să raporteze abuziv soldul către asigurator, aplicând penalitați nejustificate de peste 400.000 de euro. Culmea ironiei este că în aceeași perioadă compania respectivă începea o campanie de promovare prin care prezenta creșterea ratei de profit pentru anul 2024, față de alți ani, ceea ce nu pot spune nici fermierii și nici distribuitorii care nu au abuzat de penalități!

Efectul unei astfel de decizii a fost unul extrem de dăunător pentru activitatea noastră, pentru că asigurările de credit comercial sunt utilizate de aproape toți producătorii de inputuri și ele stabilesc valoarea limitelor de credit dintre producători și distribuitori. Astfel, s-a ajuns la situația în care o companie a cerut plata în avans a facturilor scadente în luna iulie 2025!

Concordatul preventiv – protecție legală, nu insolvență sau faliment!

Puși în această situație, fără drept de apărare pe termen scurt, cu un furnizor care a crescut în mod artificial valoarea soldului prin penalități nejustificate, dar și cu cereri de plată în avans a scadențelor, pentru a evita abuzurile și pentru a proteja activitatea companiei, am apelat la procedura legală a concodatului preventiv, pentru a primi protecție legală, decizie deja aprobată de către instanță. Aceasta nu înseamnă faliment și nici insolvență, așa cum au circulat știri false în această perioadă și nu presupune pierderea controlului companiei. Este o măsură temporară care ne oferă timp să ne demonstrăm buna-credință și să gestionăm relațiile comerciale în mod echitabil. Ca și până acum, vom cere instanțelor de judecată și instituțiilor abilitate analizarea acestor situații, înclusiv direcționarea comenzilor clienților noștri către un anumit distribuitor, în mod clar favorizat.

Rămânem alături de fermieri și de furnizori!

Activitatea noastră merge înainte, în aceleași condiții ca și până acum: oferindu-le fermierilor soluții inovatoare, nu doar produse, parteneriate bazate pe respect și pe încredere, servicii de calitate prin cel mai modern centru de cercetare pentru nutriția agricolă din țară și din regiune. Și ne vom respecta toate obligațiile contractuale, așa cum am făcut întotdeauna.

Suntem conștienți că trecem printr-o perioadă grea pentru toți jucătorii din această piață (fermieri, distribuitori, traderi, producători), dar nu trebuie ca piața să devină o junglă guvernată de haos și de abuzuri.

Agro-Est Muntenia merge mai departe cu aceeași echipă, aceeași integritate și aceeași misiune: PREȚUIEȘTE AGRICULTURA, PREȚUIEȘTE ROMÂNIA!

Citit 337 ori

newsletter rf

Publicitate

gustul italiei

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner Profesional agromedia RF 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista