Ne aflăm la început de toamnă, când se stabilesc atât măsurile pentru înființarea culturilor de toamnă, cât și cele pentru campania de primăvară.

Aproape jumătate din suprafața agricolă a României (circa 7 milioane ha) este teren în pantă de diferite grade. De aceea este necesar ca pe aceste suprafețe să se aplice măsuri speciale când se fac lucrările agricole, pentru a reduce cât mai mult din fenomenul de eroziune.

În funcție de mărimea pantei, fenomenul de eroziune poate fi:

- de suprafață, cu șuvoaie de 2-3 cm adâncime sau cu rigole de 15-20 cm adâncime;

- de adâncime, cu rigole de 20-50 cm adâncime, ogașe de 50-200 cm adâncime și ravene ce pot ajunge la 20 m adâncime. Asemenea suprafețe se întâlnesc, în special, în Podișul Bârladului, în Podișul Getic și în Podișul Transilvaniei.

Eroziunea de adâncime se manifestă mai mult pe solurile luto-nisipoase decât pe cele argiloase. Ca urmare, pierderile de sol prin eroziune în zonele din Subcarpații de curbură ajung la 30-45 t/ha/an, pe când în Podișurile amintite, la 20-30 t/ha/an.

Cercetări riguroase au stabilit că în țara noastră pierderile anuale de sol prin eroziune ajung la 150 milioane tone sol fertil, cu 1,5 milioane tone humus și 0,5 milioane tone NPK. Acest material erodat provoacă colmatarea lacurilor de acumulare și a altor suprafețe, la astuparea canalelor de scurgere și la inundații.

Din aceste motive, cu ani în urmă, s-au luat măsuri de combatere a fenomenului de eroziune, pe pantele mai mari, măsuri care au ocupat peste 2,2 milioane de hectare. Din păcate, o bună parte din aceste amenajări au fost distruse în urma retrocedării pământului conform Legii 18/1991.

Cu toate insistențele cercetătorilor de la Institutele și de la Stațiunile de Cercetare Agricolă care au demonstrat marea greșeală a distrugerii amenajărilor antierozionale și în special a poziției ferme luate în Parlament de către prof. univ. dr. ing. Ion Bold, care întreaga viață profesională și-a dedicat-o Organizării Teritoriului în Agricultura României și care în mod direct participase la organizarea acestor amenajări, cunoscând marile eforturi și cheltuieli făcute în acest scop, politicienii decidenți au răspuns pozitiv solicitărilor unor proprietari, în necunoștință de cauză, și au hotărât retrocedarea terenului pe vechile amplasamente care, în mare parte, erau din deal în vale, cu consecințele respective privind distrugerea amenajărilor antierozionale.

O nouă organizare a teritoriului

Acum este necesară o nouă organizare a teritoriului, iar lucrările agricole pe terenurile în pantă să se efectueze cu respectarea strictă a regulilor impuse pe asemenea suprafețe.

Asemenea reguli se referă la:

1. Alcătuirea de asolamente cu durată mai scurtă, mai elastice, cu parcele mai mici, cu structuri și rotații de culturi specifice terenurilor în pantă.

2. Toate lucrările agricole se vor executa numai pe contur, urmărind direcția generală a curelelor de nivel. Experimentele au demonstrat că lucrând corect pe pantă, cantitatea de sol erodat este de 7,2 t/ha, iar când se lucrează din deal în vale ajunge la 50,7 t/ha.

3. Prezența unui strat de mulci alcătuit din 6 t/ha resturi vegetale reduce scurgerile apei de peste 30 de ori și cantitatea de sol erodat de 348 de ori.

4. Arătura în pantă mai mare de 10% se va efectua cu plugul reversibil, pe pante mai mari de 14% brazda se răstoarnă în amonte, iar pe pante mai mari de 18% se vor folosi tractoare pe șenile.

5. Când se aplică sistemul de lucrări minime pe pante, pierderile de sol erodat sunt cu 70% mai mici.

6. Lucrarea de semănat se execută tot paralel cu curbele de nivel, fiecare rând de plante constituie un obstacol în calea scurgeri apei, avându-se în vedere că:

• pe pante mai mici de 6-8% se pot însămânța culturi prășitoare;

• pe pante de 10-14% se pot însămânța leguminoase anuale;

• pe pante de 15-18% se pot însămânța cereale păioase;

• pe orice pantă se pot însămânța graminee și leguminoase perene.

7. Gradul de protecție la eroziune al diferitelor culturi:

• foarte bune protectoare sunt gramineele și leguminoasele perene, care acoperă peste 75% din suprafața terenului;

• bune protectoare sunt cerealele păioase și plantele furajere care acoperă 50-75% din suprafața terenului;

• mijlocii protectoare sunt leguminoasele anuale care acoperă 25-50% din suprafața terenului;

• slab protectoare sunt culturile prășitoare (porumb, floarea-soarelui, sfeclă, cartof) care acoperă sub 25% din suprafața terenului.

În unele zone, la culturile prășitoare se aplică lucrarea de rărițat care menține apa pe rigolele formate.

8. Sistemele de culturi pe terenurile în pantă constau în:

• culturi de benzi înierbate late de 4-6 m intercalate printre fâșiile de culturi agricole;

• fâșii de culturi agricole late de 60-150 m pe pante de 10%;

• fâșii de culturi agricole late de 30-60 m pe pante de 10-15%;

• fâșii de culturi agricole late de 20-30 m pe pante de 15-20%;

• culturi pe trase, pe pantele mai mari.

9. Distanța între benzile-tampon, în funcție de mărimea pantei, va fi:

• de 50-150 m pe pante de 4-10%;

• de 30-50 m pe pante de 10-15%;

• de 20-30 m pe pante de 15-25%;

• de 10-20 m pe pante de 25-30%.

10. În funcție de poziția pe pantă, benzile înierbate au lățimea:

• de 4-6 m pe treimea superioară a pantei;

• de 6-8 m pe treimea mijlocie a pantei;

• de 8-10 m la piciorul pantei.

Prin urmare, prin lucrări corecte, cu culturi adecvate, cu ajutorul fâșiilor înierbate, al benzilor-tampon, al perdelelor forestiere de protecție antierozională, precum și prin amenajarea de terase și împădurirea pantelor mai mari improprii producției agricole, se pot stăvili fenomenul de eroziune și alunecările de teren, iar pe suprafețele amenajate antierozional se pot obține recolte ca în Bărăgan.

Pentru edificare, prezentăm evoluția producției de grâu la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziuni Solului „Mircea Moțoc” Perieni, județul Vaslui.

Stațiunea a fost înființată în anul 1954 și a început să aplice lucrări antierozionale din 1964. Producția medie de grâu în primii zece ani, până în 1973, a fost de 2.500 kg/ha. Următorii zece ani, 1074 – 1984, producția a fost de 3.700 kg/ha. Între anii 1990 și 2000, producția medie de grâu a ajuns la 4.600 kg/ha, iar în prezent este de 5.300 – 5.600 kg/ha la nivelul suprafețelor fără eroziune.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Aspecte ale fenomenelor de ofilire (veștejire) și șiștăvire (zbârcire) la plantele agricole

Schimbările climatice și sterilitatea la porumb

Sol sănătos, prin dezmiriștit și menținerea terenului permanent verde