50 de ani de inovatie si progres R A 15 februarie 2014

Organizaţii puternice din România s-au convins că numai împreună pot să-şi apere interesele majore, atât în ţară, cât şi în Uniunea Europeană, constituind în acest scop Federaţia Naţionala a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară şi Servicii Conexe din România – ProAgro.
Membrii fondatori ai Federaţiei: Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, Asociaţia Fermierilor din România, Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă, Liga Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, Asociaţia Naţională a Tinerilor Producători Agricoli, Patronatul Producătorilor, Prelucrătorilor, Importatorilor, Exportatorilor şi Distribuitorilor de Plante Medicinale şi Similare, precum şi Suplimente Nutriţionale – Planta Romanica la care s-au adăugat şi Federaţia Oierilor de Munte şi de Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Dobrogea. Au ales ca preşedinte pe Alexandru Jurconi.
Obiectivele Federaţiei reprezintă tema interviului acordat revistei noastre de către dl Alexandru Jurconi.

ProAgro în marea familie a cooperaţiei europene
R.F – D-le Alexandru Jurconi, într-un interviu anterior, acordat revistei noastre, după ce aţi fost desemnat ca preşedinte al ProAgro, aveați câteva obiective precise. Le-ați realizat?
A.J. - Într-o bună măsură și nu o spun eu, o spun colegii mei din consiliul director, aceste obiective și-au urmat cursul lor firesc. Federaţia noastră este membră cu drepturi depline la COPA COGECA, ne-am constituit un grup de experți de 60 de persoane care vin și pleacă la Bruxelles și care exprimă punctele de vedere ale fermierilor români. În momentul de față suntem interesați în construcția unui fond mutual în conformitate cu legislația existentă. Suntem hotărâţi să ne creăm o bază de reprezentativitate autentică în teritoriu în așa fel, încât informațiile pe care fermierii noștri ni le pun la dispoziție să ajungă procesate într-o formă asamblată, puternică, acolo unde se ia decizia, respectiv la COPA COGECA. Suntem în această organizaţie și credem că suntem în acelaşi timp un bun și decent partener de dialog al ministerului agriculturii și al tuturor celorlalte organizații de fermieri existente în România.
R.F. – Vă rugăm să explicaţi, încă o dată, fermierilor ce înseamnă această afiliere la COPA COGECA.
A.J. – COPA COGECA este o confederație la nivel european, o instituție cu o forță formidabilă, care adună la un loc toate federațiile reprezentative naționale ale Uniunii Europene. Organizațiile de fermieri s-au reunit cu mulţi ani în urmă și au constituit această confederație europeană care are drept scop să reprezinte orice domeniu al agriculturii sau procesării primare, puncte de vedere care să reprezinte cele mai autentice, mai legitime aspirații ale fermierilor europeni. În fapt, acest organism este o mașină de lobby formidabilă, finanțată ca atare, adică poate fi considerată ca un grup care influențează, din afară, hotărârile Parlamentului European. COPA COGECA este organizație cu un buget remarcabil, de multe milioane de euro, cu rezerve foarte bune financiare, pentru că oamenii și-au pus speranța că prin COPA COGECA pot rezolva problemele și au finanțat-o ca atare și asta trebuie să fie o lecție și pentru noi aici în România. Nicio federație sau organizație profesională nu poate exista, dacă nu este susținută corect, transparent și legal de fermierii membri.
COPA COGECA a avut puncte de vedere care au fost tot timpul acceptate de comisie. În istoria acestei organizaţii nu există, după știința mea, situații în care s-ar fi pierdut vreun război mare, atunci când a fost vorba de interesele fermierilor și să nu uităm că acolo avem exemple elocvente din partea fermierilor francezi, a fermierilor spanioli care îşi reprezintă extrem de bine interesele. Mai nou, țările venite recent, respectiv Polonia, au devenit un centru de putere foarte bine conturat; Ungaria, care vine temeinic din urmă și își face foarte bine temele; asistăm cu plăcere la prezența Croației în ultima perioadă că membru consultat în COPA COGECA și poate și ca membru cu drepturi depline în perspectivă. Ce pot spune este că atunci când se iau decizii COPA COGECA stă la masă. Fără acest organism reprezentativ, deciziile în legătură cu politica agricolă comună nu se iau, iar faptul că negocierile au durat atât de mult timp față de momentul în care acestea au demarat, acum doi ani de zile pe noua politică agricolă comună se datorează și faptului că, iată, COPA COGECA a avut tot timpul contribuții valoroase care au modificat corect politic, dar și administrativ noua Politică Agricolă Comună în așa fel, încât fermierii să-şi valorifice la maxim interesele.
Solidari în finanţarea federaţiilor reprezentative
R.F. – Federația ProAgro cu ce îşi susţine financiar prezența la COPA COGECA pentru că știm că partea financiară a fost o reală problemă?
A.J. – Din păcate, ţara noastră a ieșit aproape trei ani de zile din organizaţie, spre neşansa noastră aş putea spune, din această organizație. Am fost bine reprezentați în anii 2007, 2008 și parte din 2009. Din 2009 până anul acesta nu am fost reprezentați. Ce s-a întâmplat în tot acest timp? Toate deciziile care vizau fermierii europeni și printre ei și români s-au luat fără că fermierul român să se poată exprima. Asta înseamnă că, deși statul român își făcea datoria și și-o făcea bine la nivelul comisiei, la nivelul reprezentanţei permanente a ambasadei, la nivelul grupurilor de experți de pe lângă consiliu sau de pe lângă parlament, fermierul român nu vorbea, era absent. În acest moment, resursele de prezentare sau de reprezentat la COPA COGECA sunt asigurate strict din banii contribuabililor care sunt membrii ai federației noastre, din banii asociațiilor sau federațiilor, că avem și federații membre, asociate ale federației Pro Agro. Banii vin sub forma unor cotizații, donații sau împrumuturi, pentru că și astfel de forme sunt disponibile, se creează un buget în baza căruia ne plătim cheltuielile curente, cele necesare desfășurării activității aici în România, cheltuielile de deplasare, parte din ele la Bruxelles, precum şi cheltuielile grupelor de experți și ale celor 6o de experți care sunt suportate de comisie. Este bine să știe fiecare fermier că atunci când ești numit reprezentant în grupele de lucru în care se vorbește despre necesitățile și interesele lor, banii se întorc de la comisia europeană. Cu alte cuvinte, estevorba despre cei 60 de oameni care vin și pleacă la Bruxelles constant. Chiar la momentul la care noi vorbim, există un grup de lucru foarte interesant pe carne de bovină, unde avem deja trei oameni din România. Unul este al ministerului, susținut de către administrație, realizat pe banii ministerului, două persoane sunt pe banii federației, ceea ce se decontează corespunzător prin comisie înapoi de la Bruxelles. Acest lucru ne încurajează să putem face drumuri dese acolo și credem că este un mare succes al nostru, al celor din Pro Agro că am reușit să determinăm atât partenerii de la COPA COGECA, cât și de la comisie să poată să ne ofere acest suport financiar nu numai nouă, dar și celorlalte țări, de așa fel, încât să ne putem exprima cuvântul fără grija faptului că biletul de avion nu va fi plătit. Mai există un dosar important, cel al cotizației la COPA COGECA despre care se tot vorbește. Cotizația la COPA COGECA este o cotizație importantă de sute de mii de euro pe an. Așa cum spuneam puțin mai devreme COPA COGECA, este o structură organizatorică bine finanțată, iar fermierii înțeleg că este interesul lor să pună ban laolaltă ca să-și poată reprezenta interesele legitime. Aceste sute de mii de euro sunt foarte greu de strâns, noi știm asta și trebuie să recunosc deschis că nouă înșine ne este dificil să strângem această cotizație direct de la fermierii noștri. Cu toate astea, și o spun cu mândrie, oamenii noștri, cele 14 organizații profesionale din Pro Agro au înțeles acest lucru și o bună parte din banii pe care îi datorăm în cursul acestui an la COPA COGECA i-am strâns din resurse proprii. În egală măsură există şi suport politic, pentru că numai cu suport politic se poate face acest lucru urmând un model european al altor țări care practică asemenea sprijin. În parlament a fost inițiată o lege de finanțare a federațiilor reprezentative și aici nu suntem numai noi, toți cei care au puterea de reprezentare și o pot dovedi ar putea în urma acestui act normativ să primească în 2014 bani pentru desfășurarea activității, inclusiv pentru activitățile de la nivel european de la Bruxelles, de la grupele de lucru. Acest proces legislativ este încă în faza parlamentară şi urmează discuţii în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. Avem toată speranța că această lege va crea posibilitatea ca din bugetul național sub forma unui ajutor de stat notificat la comisia europeană să putem să acoperim parte sau poate chiar total contribuția la COPA COGECA.
Doar forţa comunităţii poate să apere pământul românesc
R. F. – O altă problemă mult discutată în aceste zile: vânzarea terenurilor către străini. Ce a făcut federația Pro Agro în favoarea agricultorilor români sau ce intenționați să faceți?
A.J. - Este corect să facem distincția între emoția asociată acestei probleme și realismul ei. În primul rând, în mecanica realizării unui punct de vedere am consultat membrii noștri. Evident că toată lumea a zis Doamne!... străinii vin, ne cumpără terenurile, o să rămânem fără terenuri de arendat, fără spațiu de lucru. Este o percepție emoțional corectă. Știm că terenul înainte de a fi un bun agricol are o componentă istorică națională emoțională extrem de puternică, afectivă.. Din respect față de întreaga istorie a poporului nostru și din respect față de dorința fermierului de a-și gestiona el însuși propria soartă, am luat atitudine în legătură cu acest subiect. Cum am făcut? Înainte de toate, spuneam, i-am consultat pe ai noștri. Oamenii au spus că ar fi bine să existe investitori. Nu ne opunem acestui lucru, investitorii sunt bine veniți. Ar fi bine ca investitorii să nu fie speculativi, respectiv să nu cădem în patima de a cumpăra și de a revinde sau de a utiliza fără scop agricol aceste terenuri, mai ales că, atenție!!!... prețul este în continuare unul aparent atrăgător față de alte prețuri reale ale Uniunii Europene. În egală măsură, am colectat puncte de vedere de la țările așa numite ale grupului de la Visegrad și am avut două întâlniri, una în Polonia și una în Ungaria, alături de colegii grupului de la Visegrad, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, plus alte patru țări invitate, printre care și România și am semnat un document comun prin care statele noastre iau poziție în favoarea investitorilor, însă recomandând anumite criterii de credibilitate pentru accesul acestora la terenuri. Sigur că de aici lucrurile au mers puțin mai mult decât, să zicem noi, am fi estimat inițial, respectiv aceste criterii au devenit la un moment dat prin propunerea legislativă inițială a Ministerului Agriculturii, dure pentru investitorii din afară față de un drept de preemțiune natural, care există în toate legislațiile europene, adică să aibă acces la cumpărarea de teren coproprietarul, vecinul, arendașul, tânărul fermier sau statul. S-a judecat la vremea respectivă că ar fi bine ca oamenii care cumpără teren agricol în România să aibă și o minimă expertiză agricolă, respectiv să aibă studii agrotehnice, agrochimice agricole. Acest lucru nu a plăcut, se pare, Comisiei și asta a făcut ca României să i se ridice degetul că "Atenție". Spunându-i-se că nu este corect față de investitorii străini să implici un astfel de proces de selecție atât de restrâns, motiv pentru care administrația română a făcut un pas înapoi și în dispută parlamentară care a urmat acestei hotărâri, acestei informații care a venit de la comisie, s-a luat decizia ca aceste criterii care țin de calitatea muncii în agricultură să fie eliminate, să rămână acele restricții ce țin de accesul la proprietate, respectiv dreptul de preemțiune. De ce credem totuși noi că este necesar ca cel care cumpără teren în România să aibă o anumită aplecare către munca agricolă? Cităm cazul unor țări care nu au de-a face cu Uniunea Europeană decât prin poziția lor geografică cum este cazul Elveției. Acolo - un dialog foarte interesant purtat de un grup de agricultori care vizitau Elveția și nu cu mult timp în urmă arăta faptul că atunci când cineva dorește să cumpere teren în vecinătatea unui alt deținător de teren agricol cu destinația agricolă, acel cineva trebuie să facă dovadă faptului că știe tehnologie agricolă și atunci întrebarea noastră a fost foarte simplă. Bine, bine, știe, dar cum demonstrează că ştie agricultură? Răspunsul a venit halucinant și a spus: păi, cei care pot să demonstreze chestia asta sunt chiar vecinii lui, aceia trebuie să dea garanții faptului că omul acela știe să pună un tractor în brazdă, știe să intre cu discul, știe să administreze un tratament foliar sau erbicid sau un îngrășământ după caz, ei sunt cei care pot garanta pentru vecinul lor. Vedeți, această forță a comunității care există în anumite state și am dat exemplu Elveția. Sigur că Elveția este un caz aparte, la noi există sau este doar parțial pentru că îmi este foarte greu să cred că în acest moment poți miza pe cei din jurul tău pentru a-ți putea da garanții în vederea utilizării terenului agricol. Deci, în consecință este neaplicabilă. Alte țări din jurul nostru, cum este spre exemplu Bulgaria sau chiar Ungaria, au luat poziții substanțial mai ferme chiar cu riscul acelui infrigement, acelei clauze de neeuropenitate, acea clauză prin care se spune că nu ești european dacă implici un anumit proces legislativ de genul limitării accesului la terenul agricol. Atunci când nu ești european, îți pui problema dacă vrei sau nu să mergi pe această cale, pentru că sancțiunile pot fi importante inclusiv financiare. În acest moment, cred că circulația liberă a terenurilor va fi asigurată prin lege, cred că va exista criteriul acesta al preemțiunii, al dreptului de acces la proprietate, dreptului de acces la cumpărare, însă intenția noastră și nu a fost numai a noastră, au fost și alte federații care au susținut acest lucru, federații prietene, accesul limitat din punct de vedere al cunoștințelor tehnologice nu va fi aplicat, cu alte cuvinte oamenii ,dacă au bani și dacă statul nu se exprimă, vor putea cumpăra.
R.F. – Dar nu ar putea Federația, cum a încercat Ministerul de-a lungul timpului, să facă parteneriate cu bănci care finanțează sau încearcă să finanțeze agricultura, să atrageți băncile de partea dvs. pe aceste credite funciare? Să discutați cu ei, să le explicați ce înseamnă agricultură și ce înseamnă a cumpăra teren, să poată garanta, să explicați valoarea terenului ca acel fermier să poată garanta cu terenul.
A.J. – Noi suntem la curent cu inițiativa legislativă prin care statul oferă suport pentru cumpărarea terenurilor cu avans 10% și cu plata creditului de către bănci pe 10 ani. Noi am făcut câteva calcule și cu colegii din cultura mare, care arată că, dacă eu, spre exemplu, vreau să iau 1000 de hectare de teren și pun 10% avans din fonduri proprii, evident că intervine și fondul de garantare pentru a ne asigura cel puțin componenta de avans sau garantarea avansului. Când urmează să finanțezi 90% din sumă pe 10 ani de zile, costul financiar este atât de mare, încât practic la sfârșitul sezonului agricol în condițiile în care acesta nu este un sezon cu calamități sau cu calamități importante, numesc important mai mare de 30%, costul acesta financiar mă lasă practic fără nici un profit sau profitul este de 200 de lei pe hectar. Părerea mea personală este și asta asimilând subvenția de 100 de lei pe hectar profit, agricultorul nu se poate dezvolta. Eu spun că în general un an cu profit 0 este un an în care pierzi bani, iar un an cu profit minim este un an în care iți poți asigura existența în piață încă maxim trei ani de zile pentru că dacă nu investești permanent în tehnologie, inovație, mecanizare, echipamente, surse de apă sau surse alternative de energie, nu mai zic de depozitare și de condiționare, care sunt deja o altă afacere, dacă nu faci acest ciclu de investiții permanent an de an ieși din piață sau vei avea prețuri atât de mici sau marfă, atât de neinteresată, încât la un moment dat va trebui să întrerupi ciclul economic. Consecința este că dacă ar fi să fie o lege bună pentru achiziționarea de terenuri, eu cred că ar trebui că dobânda să fie subvenționată și există forme de subvenție a dobânzii, au fost și în trecut, era o lege care finanța dobânda capitalului de lucru, o hotărâre de guvern, ar trebui ca avansul să fie de maxim 5% iar perioada să nu fie de 10 ci să fie de 20 de ani. Cu această modelare matematică avans 55%, 20 de ani dobândă finanțată te poți dezvolta. Dacă vei cumpăra acest teren ca să produci produse agricole ai nevoie de această schemă. Dacă îl cumperi doar cu speranța că îl vei vinde peste câțiva ani cu un preț mult mai mare, atunci o vei face, dar asta așa cum este acum construită cu avans 10% și cu 10 ani de zile finanțare, în fapt alimentează un nou circuit speculativ pentru terenurile agricole, iar eu personal și federația noastră nu îl încurajăm.
Fondul mutual - un instrument de investiţie colectiv, care să aparţină tuturor
R.F. - Sunteți prima federație care a anunțat constituirea primului fond mutual din România. Ce înseamnă acest fond mutual pentru fermieri, pentru agricultură?
A.J. – Aș vrea înainte de toate să explic tuturor de ce am fost prima federație care a înțeles acest lucru. Pentru că am fost interesați de mecanisme noi, prin care asociațiile noastre profesionale, membrii noștri să fie motivați să participe la viața federativă la viața de reprezentare a intereselor agricultorilor și am fost invitați în grupul de lucru al Ministerului. Am contribuit alături de alții la construcția legislativă respectivă, ordonanță de urgență, și ordinul de ministru cu recomandări în acest sens. Noi am văzut în fondul mutual, studiind experiența altor țări care l-au aplicat, ca o resursă pentru problemele noastre, am văzut o structură care să aparțină tuturor, nu numai unora,
Am văzut un coș comun în care punem bani împreună și din care putem lua bani, atunci când suntem la necaz unii dintre noi. În nici un caz, nu am văzut o ruletă prin care înmulțești un ban cu 3, pentru că mulți se pot gândi în acest sens. Știți bine că aici la orice ban depus, Uniunea Europeană mai vine cu încă doi, contribuție dată atunci când despăgubești sau când compensezi anumite pierderi financiare. Dacă vom înțelege fondul mutual ca ceva care ne aparține, nu ca ceva care este parașutat de la Uniunea Europeană, cu toate că este un regulament acolo și că regulamentului trebuie să i te supui, fondul mutual nu este o opțiune, fondul mutual este aproape o obligativitate în perspectiva noii Politici Agricole Comunitare. Fermierul român trebuie să-şi dea seama că mai devreme sau mai târziu va trebui să adere la această formă de întrajutorare. Logica și filozofia fondului, repet, discutând cu alți gânditori în politica agricolă europeană, este următoarea: noi, toți contribuabilii europeni, susținem agricultura europeană, indiferent că lucrezi în industria de apărare, industria auto, în servicii turistice sau în agricultură, eu pun bani pentru toată agricultura europeană din toate buzunarele cetățenilor europeni. În condiții de risc operațional atunci când lucrurile nu merg bine din diferite motive, ba că este secetă, ba că este grindină, ba că este îngheț de toamnă, de vară, de iarnă, ba că piața variază suficient de mult ca eu să nu-mi pot acoperi costurile, în aceste condiții eu, contribuabilul, care te asigur pe tine să-ți duci producția mai departe, eu vreau să mă asigur că tu în anul următor agricol vei putea reîncepe producția în așa fel, încât să fiu sigur că mănânc din Europa ceea ce îmi place mie și că nu va trebui să plătesc eventual să aduc mâncare din altă parte, iar atunci și tu alături de mâine, cel pe care eu îl finanțez, trebuie să ai partea ta de efort, mică. Pune tu puțin, pun eu de două ori mai mult și împreună gestionăm ceea ce se cheamă riscul în agricultură. A durat mult până când oamenii au înțeles despre ce este vorba. M-am bucurat că și alți colegi din alte structuri federative gândesc la fel. Acum suntem în preajma unui impas și îl voi numi ca atare. După informațiile pe care eu le dețin publice, în circuitul legislativ de aprobare al acestor acte normative este vorba de o ordonanță de urgență, există încă discuții în parlament. Culmea este că în teritoriu, de acolo de unde eu provin, oamenii vor fond mutual, vor să pună bani pentru fondul mutual. Au început fermierii să înțeleagă necesitatea, iar legislativul încă amână aprobarea actelor normative. Se creează, astfel, un decalaj între ce vrem noi și ce vor ei în ultimă instanță. Culmea este că Guvernul a început acest proces legislativ, l-a dus până la un punct, el trebuie continuat de Parlament, iar noi, cei care inițial ne opuseserăm înțelegând despre ce este vorba, îl dorim mai mult decât ei. Doresc foarte tare ca părțile politice să se pună de acord în folosul fermierilor.
Drum întortocheat, între politic şi agricultură
R.F. –Ce nu le convine politicienilor?...
A.J. – Eu vă pot spune că acum două săptămâni am fost invitat alături de alți colegi de la alte federații la Comisia de agricultură, obiectul fiind de a explica ce vrem de la fondurile astea mutuale, indiferent de punctele noastre de vedere, divergente sau convergente în alte subiecte aici, se pare că ne-am înțeles. Toți am vrut să existe în principiu o structură sau mai multe puternice, înainte de toate să fie o structură capabilă să aducă oameni care să contribuie. A fost o discuție în legătură cu cât de mare să fie această structură. Ulterior, parlamentul a recomandat creșterea sau ministerul, pentru că nici nu știu care dintre instituții, pentru că nu sunt la curent cu detaliile atât de intime ale acestui proces legislativ, a solicitat creșterea la 50% a reprezentativității, gândindu-se că în acest fel vor face oamenii să vină în jurul unei singure structuri. Acum vă spun și dumneavoastră o chestie și cred că lumea va înțelege; în 23 de ani de zile, nu am reușit să strângem în jur oameni suficienți pentru a crea o reprezentativitate autentică în agricultură, de ce credem noi că în trei sau patru luni de zile chiar pe bani sau chiar cu bani reușim să strângem jumate din ei? Este vorba de milioane de hectare și de sute de mii de fermieri. Cred că pragul de 30% din punctul meu de vedere este un prag încă extrem de provocator. Asta lasă loc, teoretic, pentru existenţa a trei fonduri mutuale, practic să o spunem pe aia dreaptă, cine strânge 30 de procente ăla îl face. Ca să strângi 5 milioane de hectare în jurul tău este enorm și ăsta să o faci cu adeziuni individuale, sunt sute de mii de adeziuni care trebuie luate. Va fi o muncă enormă pentru cel care își asumă acest rol. Noi l-am asumat, urez succes pentru cei care își doresc acest fond mutual constituit. Este un proces care are costuri inimaginabil de mari, pentru că este vorba de comunicare pe timp scurt cu toate structurile agricultorii în profunzimea lor, un efort administrativ important, în care cred că statul român, agențiile de plăți au un rol determinant, pentru că este singurul loc în care oamenii se duc și vorbesc de bani, agricultorii, acolo cred că poate fi creat un mecanism prin care omul să-și exprime dorința de a adera la unul din fondurile existente sau la fondul existent. Acolo există și locul în care oamenii pot contribui într-o formă sau alta din contribuția națională directă, dintr-o contribuție privată individuală, nu știm cum va funcţiona.
În alte ţări fondul mutual funcţionează de mulţi ani
A.J.- În America de Nord și Canada operează astfel de sisteme bine puse la punct în care și băncile și societățile de asigurări și fondurile private de investiții au un rol, dar primul rol și cel mai important rol îl au fermierii, ei sunt cei care se asigură şi vor să fie compensați împotriva riscurilor. Europa vine foarte târziu în urmă. Un model foarte bun este al Franței. Au un fond de calamitate de 30 de ani. Cu toate astea, au creat un fond de calamitate pentru o țară în care calamități nu prea există, poate inundații în Franța, dar secetă mai rar, foarte rar grindină în Franța, cu toate astea și-au creat un fond de calamități, fondul a funcționat acceptabil într-un număr de an, peste 20 de ani de zile au funcționat cu fondul acesta de calamități. Francezii au ajuns la concluzia, după 30 de ani de funcționare, că nu este suficient să faci un fond numai pentru cultura mare sau numai pentru calamități, trebuie să ai și creșterea animalelor, trebuie să ai și furnizorii de imput-uri trebuie să ai și viticultura, trebuie să ai și culturile acoperite, protejate. Prețurile variază și știm ce probleme au fost în ultima perioadă, atunci noi cumva folosim un model invers. Ei au pornit de la mai multe fonduri mici și acum îl fac pe ăla mare, după ce și-au dat seama că cele mici nu pot funcționa izolat. Noi vrem unul mare, ceea ce este corect, acesta este modelul economic corect după care vom crea secțiuni, dar în fapt așa arată și regulamentul european. Noi nu inventăm roata, aș putea spune doar că folosim o cale mai scurtă, o luăm pe scurtătură folosind experiența altora.
În anul 2014, fondul mutual va fi funcționabil
R.F. – Când credeți că va funcționa fondul mutual ProAgro?
A.J. – Realitatea este că între compensație și asigurare este diferență. Noi nu dorim să ne substituim asiguratorilor. Cu societățile de asigurări noi vom conlucra prin natura firii, ba chiar mai mult decât atât, regulamentul european permite ca plata firmei de asigurare să fie suportată 65% din fondul mutual ceea ce este uriaș. Ce nu asigură asiguratorii ar putea compensa fondul în extensie în care acești bani se strâng și va fi funcțional. De îndată ce oamenii vin la fond și pun banii la acest coș comun și acești bani s-au strâns, abia atunci consiliul director al fondului format din reprezentanții marilor asociații de producători sau de agricultori vor decide ce, când, cum și cine urmează să fie recomandat spre compensare, pentru că, să nu uităm Ministerul Agriculturii este cel care aprobă dosarele de compensare. De aici, din cadrul fondului sau unde va fi constituit vor pleca evident extrem de bine documentați cu fișele de compensare cu analize la fața locului, cu poze, documentat ca la carte, cu asigurătorii de partea noastră în egală măsură, vor pleca dosare de compensare către autoritatea competentă care este, cum am spus, Ministerul Agriculturii și Agenția de plăți. Abia atunci aceste plăți se pot efectua.
ProAgro şi noul Plan Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR)
R.F. – De la anul ar trebui să funcționeze noua Politică Agricolă Comună şi un nou program național de dezvoltare rurală. Dumneavoastră lucrați împreună cu toți ceilalți la acest PNDR 2014-2020?
A.J. – Am avut contribuții concrete, atunci când ni s-au solicitat puncte de vedere. Există aceste consilii consultative tematice pe noua programare, constituite încă de acum un an jumătate de către Minister și asociațiile profesionale. Din cele 14 asociații profesionale sau federații parte ale Pro Agro, șase dintre ele sunt parte din aceste consilii consultative şi şi-au adus contribuția sectorială acolo unde s-a solicitat inputul. Ce pot să vă spun este că rămân în continuare zone opace. Spre exemplu, toți am fi dorit să știm foarte tare exact care este alocarea bugetară specifică pe fiecare măsură finanțabilă prin noul Program Național. Acum eu înțeleg că este de competenţa Guvernului a Ministerului. Spre exemplu, un sector dorește mai mult, altul dorește și mai mult și până la urmă tortul este același, important este sub ce unghi cade cuțitul atunci când taie felia. În general, noi am avut o purtare echilibrată și trebuie să vă spun deschis, în structura noastră de federație, în general oamenii și-au înțeles necesitățile unii altora. Spre exemplu, am susținut, chiar dacă în structura noastră federativă există mari fermieri, plata redistributivă, am înțeles că sub 30 de hectare există o agricultură în România care, sincer, ar fi ridicată la suprafață, care se cere fiscalizată, care este un rezervor de dezvoltare extraordinar de mare. Am purtat acest dialog și cu colegii mei, mari fermieri, existând un număr de sute sau mii de hectare atunci când vorbim de marii fermieri. Faci cultură mare, o faci deja intensiv pe o suprafață dată ținând cont de tehnologie, practic zona de creștere nu este foarte mult, decât dacă aplici o hiper-tehnologie încă inexistentă sau dacă irigi intensiv sau dacă te ajută Dumnezeu. În schimb, acolo în ogoarele alea de două, trei hectare, acolo avem creșteri de un număr exponențial, de un număr mare de ori, de 5, 6, 7, 8 ori poate crește producția la hectare, dacă se aplică tehnologiile corecte. Noi, ca federație, trebuie să ținem cont de ansamblul agriculturii românești, iar în general, repet, oamenii noștri au înțeles asta, au înțeles că este o foarte bună rezervă în mediul rural, acolo unde terenurile sunt medii poate chiar mici, au înțeles că trebuie susținuți marii fermieri și culturile intensive și aici am tras tare, pentru ca Plăţile Naţionale Complementare Directe (CNPD) să fie cât mai sus și vom susţine aceasta în continuare.
Am înțeles în egală măsură că resursa de dezvoltare pentru crescătorii de animale cea mai apropiată este în vecinătatea lor, acolo unde sunt aceste terenuri fragmentate, de acolo pot cumpăra furaje, de ce aș aduce de la 800 de kilometri sau de la 500, când pot avea vis-a-vis o parcelă care îmi produce și care acum stă și care face o tonă jumate de porumb la hectar sau 800 de kilograme de grâu la hectar. Am înțeles în egală măsură că este foarte important să folosim această resursă colinară de deal pentru noul program pe horticultură, pe pomicultură în speță, am înțeles cât de importante sunt drepturile de replantare în cultura viţei de vie și protejăm și încurajăm o politică de tip corectă aici, după cum colegii mei din sectorul creșterii animalelor au înțeles cât de important este conceptul bunăstării. Acum avem bunăstare negociată mult cu Bruxelles-ul, cu Guvernul pe pasăre și pe porc, de ce nu în perspectivă poate din buget național și pe vite și pe oaie, sunt sectoare care, cred eu, șchioapătă din punct de vedere al finanțării.
R. F. - Domnule președinte, noi vă dorim succes în tot ce faceți și să sperăm că a ajuns și fermierul român să-și dea seama că doar cu ajutorul unei asociații, doar fiind membru într-o asociație poate rezista într-o piață competitivă.
A.J. – Realitatea este că aș dori să vă dau un exemplu prin care acest lucru nu s-ar întâmpla în Europa, dar peste tot în Europa unde am fost, în Statele Unite. În zona asiatică deja sunt asociații uriașe de fermieri de producători agricoli, care au învățat să-și apere atât de bine interesul, care stau la masă, discută, sigur au conflicte, au schimburi de idei, nu degenerează câteodată sau nu derapează în schimbul de idei pe care noi îl avem aici. Noi credem în forța federativă și doresc tuturor colegilor tuturor cititorilor să vină alături de noi sau de alții, dar să vină alături, să-i simțim aproape. Pentru ei suntem de fapt aici.

BASF și Limagrain au colaborat și au creat împreună „sămânța perfectă". Sintagma este, evident, una de marketing, după cum spun chiar reprezentanții celor două companii, dar ea încearcă să exprime valoarea pe care produsul cercetării celor două echipe o are în lupta cu unul dintre cei mai agresivi paraziți ai culturii de floarea-soarelui, orobanche sau, popular spus, lupoaia.

Lansarea a avut loc în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați mai ales cultivatori de floarea-sorelui. Festivitatea, demnă de premiile Oscar, a fost precedată de un simpozion, în cadrul căruia s-au prezentat atât agresivitatea parazitului orobanche, cât și eforturile făcute în timp și rezultatele acestora în lupta împotriva lui. (De altfel, în numerele viitoare, chiar ne propunem să dezvoltăm acest subiect).
Sintagma „sămânța perfectă" este provocatoare și te-ar putea determina să spui: hai că exagerează, dar te și îndeamnă să te întrebi: cât de bună este? Creatorii ei susțin evident că este, chiar dacă recunosc că expresia nu acoperă realitatea. „Sigur că noi niciodată nu putem să facem o sămânță perfectă, dar putem să fim apropiați de perfecțiune. Este foarte multă muncă în spate, avem o echipă de cercetători, Limagrain și BASF, care, practic nu au alt deziderat, decât să răspundă nevoilor pe care fermierii le au în România." spune Mircea Chetrone, Marketing manager, Agro Department - BASF România. Iar Ionuț Lăpădătescu, Country manager - Limagrain Central Europe, suc. Otopeni, adaugă: „Nu este neaparat sămânța perfectă, este o metaforă. Noi ne-am referit la această lansare la o nouă tehnologie, un nou brand, care se numește Saneo și care înglobează practic cele mai noi tehnologii, cele mai noi gene ce asigură o protecție dublă împotriva lupoaiei, orobanchiei și asigură, de asemenea, un mai bun control al buruienilor prin tratamentul cu erbicide tip Clearfield."
La inițiativa Limagrain-ului BASF, o firmă obișnuită cu diverse colaborări pe care le are cu mai multe firme, la nivel mondial a participat cu specialiștii săi la realizarea acest concept, numit Saneo, care, practic, pune împreună o genetică superioară din punct de vedere al rezistenței la orobanche cu utilizarea sistemului Clearfield. Asta înseamnă că hibrizii au o dublă rezistență în câmp, oferind un plus de siguranță fermierilor.
O mai bună flexibilitate
Dar când auzi de o sămânță perfectă, atunci te gândești că ar putea să dea și recolte pe măsură și de aici până la un profit maxim nu mai este decât un pas, unul pe care îl poți face, numai dacă te socotești bine, având în minte un termen magic, eficiența. Producătorii spun că, deși vorbim de o sămânță premium, nu reprezintă o creștere financiară fără acoperire, pentru că, spune Ionuț Lăpădătescu: „Segmentul Saneo va fi un segment premium bineînțeles, însă nu va însemna neapărat un efort financiar deosebit pentru fermieri, în sensul în care costul per hectar nu va fi cu mult diferit față de costul actual al hibrizilor Clearfield pe care noi îi comercializăm. În același timp, beneficiile din punct de vedere al fermierilor sunt în primul rând al momentului alegerii aplicării erbicidului, va exista în mod sigur o economie în ceea ce privește doza de aplicare a acestui erbicid de tip Clearfield, pentru că doza va fi în mod normal diminuată din cauza unei mai slabe concurențe a buruienilor față de plante și există inclusiv varianta ca erbicidul să nu mai fie aplicat în cazul în care nu este nevoie. Deci, există o flexibilitate și un avantaj evident pentru fermieri, care va fi inclusiv reliefat într-un câștig financiar prin producție și prin costuri mai reduse."
În primul an doar se încearcă
În ceea ce-i privește pe fermieri, aceștia par a avea disponibilitate să folosească o astfel de inovație, dar cu precauție: „Vă dați seama că interesul oricărui agricultor este să folosească tot ceea ce apare nou, cel puțin din punctul nostru de vedere, spune ing. Gherghe Iulian din comuna Cuca, jud Galați, că după atâția ani de cercetare și după atâția bani investiți sigur este mai bun decât ceea ce am avut. Bineînțeles că și noi o să încercăm pe suprafețe mai mici, la început să folosim aceste semințe, această soluție și să dea Dumnezeu să dea rezultate, după care o să continuăm și o să punem pe suprafețe mai mari și o să vedem ce rezultate au obținut." Iar ing. Aedin Celzin din sat Ozmancea, comuna Mereni, jud. Constanța adaugă, întărind opinia de mai sus: „O voi folosi cu încredere, dacă se adaptează zonei, pentru că în primul an doar se încearcă, după care se introduce în cultură. Eu aș vrea să o încerc pe 10 hectare. După aceea, vedem cum se adaptează în zona noastră și să ajungem la 100, 150, depinde de rotația culturii."
Demult nu mă mai surprinde deschiderea pe care o au fermierii spre tehnologiile noi. Au început să fie preocupați mai puțin de ceea ce le poate oferi vreun guvern sau altul și mai mult de soluțiile pe care ar trebui să le găsească pentru o producție mai bună, un profit mai mare. Dovadă pentru ceea ce spun stă audiența numeroasă pe care o au companiile producătoare de input-uri, atunci când își fac cunoscute roadele muncii de cercetare, propunând soluții din ce în ce mai inovatoare. Probabil că schimbarea de generații este una din cauzele acestei schimbări de gândire. „Participăm de câte ori avem ocazia la astfel evenimente", zice ing. Gherghe Iulian, "pentru că sunt importante pentru noi, fermierii, pentru că ne ajută în activitatea pe care o desfășurăm. Vă dați seama că apar tot timpul probleme noi, apar tot timpul provocări noi și trebuie să fim puși la curent, trebuie să avem legătură cu cele mai bune semințe, cu cele mai bune pesticide, cu cele mai bune soluții pentru agricultură, ca să putem avea la sfârșit, așa cum își dorește toată lumea, un profit. Părerea mea este că niciun fermier nu ar trebui să țină cont doar de ce știe el. Investesc milioane de euro diverse firme în tehnologie, în cercetare și atunci, dacă ei au ajuns la o concluzie și vin și ți-o prezintă, ar fi absurd ca tu să rămâi pe tradiție și să spui că nu faci așa, pentru că tu știi mai bine. Ba el știe, pentru că a cercetat, a cheltuit bani pentru lucrul ăsta."
Informația protejează investiția
Concluzia e trasă tot de fermieri, ing. Aedin Celzin conchide: „Vin la fiecare invitație pe care o primesc din partea reprezentanților zonali. Având în vedere că lucrările la câmp s-au cam terminat, avem destul timp de acum încolo să participăm la asemenea evenimente. Este util, pentru că ne pune în temă cu noutățile pe care le scot pe piață companiile renumite, cum ar fi acestă sămânță de floarea-soarelui. La noi este foare prezent acest parazit, suntem în județul cu cea mai mare infestare de orobanche din România. Deci fără Pulsar, nu cred că putem să avem o cultură de floarea-soarelui curată și liberă de lupoaie și liberă de buruieni. Vreau să spun că folosesc sistemul Clearfield pe aproximativ 350 de hectare." Din aceeași perspectivă privește și ing. Gherghe Iulian, care a înțeles pe propria piele că e mai bine așa. „Am avut caz în care aproape 100 de hectare de floarea-soarelui a fost compromisă, pentru că am avut altă soluție decât cea Clearfield și s-a dovedit să nu fie în regulă și atunci este foarte bine că oamenii sunt informați, pentru că în felul acesta își protejează investiția. În tot ceea ce înseamnă combaterea orobanche cumana, este singura tehnologie, de fapt, care duce la eliminarea acestui parazit, despre care în facultate, în 2005, profesorii noștri ne spuneau că, pentru a combate, atunci, la vremea respectivă, era doar o metodă agrotehnică, un asolament de minim 5, 6, 7 ani. S-a dovedit ulterior că, de fapt, orobanche cumana nu are nicio legătură cu perioada de ani. Ea poate să apară și peste 10 ani și peste 15 ani. Singura tehnologie rămâne tehnologia Clearfield, deocamdată, Pulsar și cam atât."

Pentru că există, încă, o mare distanță între vinurile de înaltă calitate și sistemele individuale de evaluare ale consumatorilor (dar și ale multor "oficiali"), recomand lucrarea de căpătâi, "Marea Carte a Degustării Vinurilor", scrisă de " părintele" tuturor degustătorilor, regretatul profesor, Viorel Stoian.

Degustătorul și picanteriile
Lucrurile sunt clare. Fără picanterii!
Dar lucrurile se prezintă în mai multe feluri. Este vorba de condimentele pe care degustătorul le consumă înaintea degustării și condimentele pe care le consumă în mod obișnuit. Sunt unele mirodenii care dau savoare mâncării, dar nu sunt picante, cum sunt mărarul, pătrunjelul, cimbrul, tarhonul, țelina, feniculul, foile de dafin, cuișoarele, scorțișoara și nu mai știu care ierburi exotice sau autohtone. Acestea nu afectează simțurile la modul general, astfel încât ele trebuie evitate numai dacă după masă se face imediat degustarea și remanența mirosului mirodeniilor poate deranja.
Alte condimente însă afectează simțurile (mai ales gustul) nu numai pe durate scurte, ci diminuează în timp și iremediabil sensibilitatea gustativă. Este vorba despre ardei iute, muștar, piper și hrean. Cunosc multe persoane iubitoare de piper sau de ardei iute, persoane la care dacă guști din ciorba pe care o consumă îți vine imediat să faci de trei ori ocolul casei din cauza usturimii. Ei bine, la toate aceste persoane, am constatat că mai târziu și-au diminuat acuitatea senzorială.
Mai este o categorie de picanterii și anume ceapa și usturoiul. Este clar că după ce a consumat ceapă sau usturoi, degustătorul nu mai are ce căuta la masa de degustare și aceasta nu numai pentru că nu mai poate sesiza bine gusturile, ci și pentru că "parfumează" toată sala cu mirosul de ceapă sau usturoi, deranjând și pe ceilalți degustători.
Odihna degustătorului
Nu este greu de imaginat că degustătorul nu trebuie să își înceapă lucrul obosit, adică după o noapte de efort, după o călătorie lungă, după o noapte de chef sau după o ședință tensionată. Atunci când pretindem că degustătorul trebuie să fie în plină formă, ne gândim nu numai la starea de sănătate, ci și la odihna lui.
Starea de curățenie; parfumurile
Credem că nu este necesar să insistăm asupra faptului că degustătorul trebuie să se prezinte în juriul de degustare curat; curat, dar nu și parfumat. Starea de curățenie îi asigură degustătorului senzația de confort. Dacă exală mirosuri, acestea deranjează și pe degustător, dar și pe vecinii acestuia. Dacă s-a dat cu cine știe ce parfumuri, deodorante mirositoare sau after-shave-uri, respectivul își deranjează nu numai propriile simțuri, ci și pe vecinii de masă.
Degustătorul și... băutura
Hotărât lucru, bețivii nu au ce căuta în rândul degustătorilor. Excesul de alcool consumat le diminuează evident capacitatea de percepție, acuitatea senzorială și aceasta nu numai în perioadele când se află sub influența băuturii, ci și în... pauze, adică atunci când nu sunt... parfumați.
Am întâlnit și tineri cu reale aptitudini pentru analiza senzorială. Ei au dobândit chiar cu brio și pe merit certificatul de degustător autorizat de vinuri. Ulterior însă, unii au alunecat treptat în patima băuturii și cu timpul s-au autoexclus din juriile de degustare. Altfel spus, nimeni nu și-a mai asumat răspunderea de a convoca un...bețiv în juriile de degustare.
Un bun amic din tinerețe, mare "performer" în ale băuturii, afirma cu sinceritate că el nu a întâlnit în viața lui vin prost. Ei bine, de la un astfel de ins, iubitor de băutură fără deosebire, cum poți avea pretenția să deosebească, să ierarhizeze și să caracterizeze vinurile!?
Plăcerea degustării
Am socotit întotdeauna că degustarea trebuie făcută cu plăcere, aș zice chiar cu pasiune. De vin trebuie să te apropii cu delicatețe, cu dragoste, nu cu dragostea iubitorului de băutură, a dependentului de alcool, ci cu pasiunea iubitorului de artă sau a dornicului de cunoaștere.
Trebuie precizat că nu toți cei ce au devenit degustători au avut această pasiune înnăscută sau căpătată de la vârstă fragedă. Într-un fel situația se aseamănă cu cea a neofitului pe care îl duci la un concert de muzică simfonică. Nu va pricepe nimic și va aștepta sfârșitul concertului ca pe o izbăvire, zicând "slavă Domnului" că a scăpat de acolo. Dacă însă, același individ este în prealabil inițiat, el va "gusta" din ce în ce mai mult muzica simfonică, va dori să audieze alte și alte concerte.
Plăcerea degustătorului trebuie să fie plăcerea colecționarului de artă sau a iubitorului de literatură. Ea se dezvoltă pe măsură ce "ucenicul" își desăvârșește cunoașterea. Am avut elevi în ale degustării (mai ales femei) care la început aveau oroare față de vin. Ulterior însă, pe măsura instruirii, au început să îl cunoască și să se pasioneze de aflarea tainelor vinului.
Și totuși frontiera dintre amatorul de cunoaștere și amatorul de băutură nu este zidul Berlinului. Ea este destul de ușor de trecut. Există pe undeva pericolul ca un degustător de mare valoare și cu reale calități să se trasforme lamentabil într-un bețiv de duzină.
Îndrăznesc să afirm că cel ce nu știe să se apropie de vin și să își apropie vinul nu va reuși să devină nicicând un bun degustător, pentru că nu va fi niciodată animat de această plăcere a cunoașterii, această dorință de perfecționare.
Antrenamentul degustătorului
Pentru un necunoscător, formularea de mai sus pare cel puțin ciudată, ca să nu zic ilariantă. Și totuși...
Un mare degustător român, fiind astăzi la vârsta la care își merită pe deplin pensia, îmi spunea, nu de mult: "Pentru că acum degust mult mai rar, am nevoie de 1-2 zile de degustare pentru a reintra în formă". Și câtă dreptate are!
Mi se pare că este foarte potrivită analogia cu lumea atletismului. Pentru a ajunge un mare performer, atletul trebuie să facă antrenamente perseverente și judicios conduse. Întreruperea antrenamentului, din varii motive, conduce la ieșirea din formă, la căderea bruscă a performanțelor.
În materie de degustare, situația este foarte asemănătoare. Forma degustătorului trebuie întreținută prin degustări periodice. Cel ce nu își dă seama de valabilitatea acestei realități înseamnă că nu s-a aplecat niciodată să studieze acest fenomen.
În sinteză deci, pentru a îndeplini exigențele în mod corespunzător, degustătorul trebuie:
- să aibă vocație autentică;
- să aibă o serie de însușiri dobândite prin educație;
- să aibă o pregătire de bază care să îi ușureze instruirea;
- să fie instruit, cu cunoștințele de specialitate necesare;
- să respecte un regim de viață adecvat;
- să își mențină forma prin antrenamente periodice.
Sunt oare multe cerințe? Sunt imposibile? Cred că nu!

Hai să trăieşti sefu'!
Cum ? Cum te-o duce capu'! Uite că am ajuns şi la sfârșitul anului! Hai să punem de un bilanţ scurt! Divorţul zânei, calu' ca vacă, salmonela ca păsărică, cutremure, secete, arşiţe, ploi, oarece enundaţii (mai slabuţ ca altdat'), pompieri pă case, smurduri la poartă, bugete pe minus, Adi-aut, Jiji-in, colaci pă pupeze, fracturări pă şest, aur pe coclauri şi pe cocalari, hipsteri brainless şi endependenţi, Nea'Traian, din lup de mare, şoarece dă câmp, coabitare, coabitare, coabitare...Io mă îmbucurez că avem dovada de naţie plină de vârtoşenie, ceea ce se şi arătă pe socotitoarea de la Eurostat. Din toată geanta latină a lu' Ieuropa, alde noi suntem în faţa avansului parte dă creştere ieconomică. Îs curios la lichidare cât om avea, da' deodată adevăru' adevărat ieşi la iveală, ca cum ieşea oloiu la gâţi sticlei de bere pă vremea lu' Dusu, da' n-ai de unde să ştii, că eşti dănac. Nu numai că suntem ăi mai ăi dentre traci (dupe Herodot, dacă ai auzit?), da' i-am tăiat şi pă goţi, vizigoţi, ostrogoţi, sciţi, frânci, gali, talieni, huni, haholi, găgăuţi, bulgari, elini, poleci şi alții cu care ne coabităm pe evropeneşte cum ar veni. Acu'i drept că poziţia de şedere pintru noi nu e chiar aia a copchilului, aduce a capră, da' cine ne opreşte să facem un pas în faţă, mai ales acu' când ei stă cu şenghenu' îmbăţoşat la dosu' nost'! Dacă tot se umflară'n şenghen n'ar fi bine să-i lăsăm cu el în mânuri să-şi potolească ofu', ei în de ei? Cât suntem ăi mai ăi la creştere ieconomică, zic să ne înţâfoim şi să le tăiem slobozitu' la negoţu' cu pămânţi. Dacă ei o ţine pă aia cu trecutu' p'in bătătură, noi s'o ţinem pă aia cu jucatu'n ţărână. Să fie slobod doar pentru ăia carele e os de dac (pe bază de adene bun înţeles!). Ce părere'ţi bagi? Merge de on ouge? Bine că veni vorba! Îmi dete prin cap când văzui bugetu' pintru anul ce va să vie şi mă potopi de-o milă de dom' Viorel şi dom'Crin că n'are şi ei cin' să le ţie partea pă parte bugetară. Pă parte de dos îi ţine Preşu, trăi'i'ar famelia lui de moşier megieş, da' pă faţă, nexam. Dom'Chiţoiu ie meseriaş, nu zic nu, că pusă impozit şi pă pelea întoarsă, d'a n'are bre fantasme bugetare, ca' cum am io, de stau şi mă întreb ca tuta'n...prispă, cum de n'am ajuns până acu' măcar şef la femei. Ăia cu paralele, nu...ce ţi se învârte p'in galavaua' aia zgubilitică a lu' Matale! Notează şi dă-i lu'Dom' Viorel, c'a şti el cum să le bage în buget. Se vede de meseriaş la toate poziţiile de vârât şi în toate praitaimurile. UNU. Impozit pă flatulenţa fracturată pă şest. Pintru toţi răsuflătorii. Minori, maturi şi hodorogi cu asupra de măsură, că nu se existează om pă faţa pământului să nu fractureze gaze, din carele marea parte e ălea de dă iefecte de seră şi ne înfierbântează pe globalelea. Forfecar, că nu poţi să'l pui proporţional cu realizarea. Dacă le numeri dupe ureche, nu, că e fâsâite, iar dupe carină, iar nu, den cauză de guturai. Pintru ăi de flatulează flatulenţe din proteine vegetale poa' să fie mai mare, să se încurajeze halitu' dă proteine animale care are abcize, ca orice produs de lux ce se respectă. DOI. Impozit pă eructaţie. Pentru toţi fără osebire, că e unii fuduli daţi dracu' care râgâie şi după apă chioară, numai' să vază ăialanţi că le-a rămas mămăligă'n dinţi. TREI. Impozit pe cârpeli. Per capita. Tot forfecar! Pe tot felu' dă cârpeli! Pintru ălea puse'n dos, coate, genunchi, ştrimfi, tălpi, tăngi, că şi miri pe unde se mai cârpeşte rumânu'! Se esceptează cârpitu' muierii, ca să nu fim acuzaţi de descremenare! Că doar n'o să enstetuţionalizăm şi cârpitu' bărbatului! Uita'i, uita'm'ar! Şi Guvernu' tre' să fie esceptat, nu de alta da' la nivel guvernamental cârpeala e literă de ouge şi nu ie constetuţional ca guvernu şă'şi ia cu o mână, ce-şi dă cu două. O să vezi cât se strânge la buget, că la cârpeli nu ne taie nime'n univers. PATRU. Impozit pă pupindosire. Se esceptează foncționarii publici şi asimilaţii, diplomaţii şi ăia de ne reprezantează în organismele ieuropene şi mondiale. La iei e sarcină de servici, în fişa postului. CINCI. Impozit pă înjurături. De la ţâţă'n gură păn' la barbă sură! Nediscriminatoriu! Forfecar! Se esceptează partenerii de coabitare, că la ei are valoare de giugiuleală. Şi ăia den coaliţie. Tre' să fim filotimi cu ăia de's săraci cu duhu'! ŞASE. Impozit pă prostie – un mai vechi of al meu. Proporţional cu aichiul, în sistem balansat. Esplic. Ăi de-l au mare-mare ori mic-mic să plătească dublu faţă cu ăia de-l au la mijloc. Se esceptează băieţii deştepţi din energie şi den alealante domenii ieconomice, că ne îngheață definitiv partea gri şi neagră a lu'pibu'. Ce dacă o să plătesc şi io pe lângă alţi cinspce-şaispce meleoane de electori-contribuabili. Aşa ne trebe că nu ne mai învăţăm minte şi trecură ăia douăj de ani meniţi de Dom'Brucan! Hai la mulţi ani!
Gheorghe