Imprimă această pagină
Miercuri, 02 Martie 2022 16:47

Intră banii în conturile tinerilor și micilor fermieri care au încheiat contracte cu AFIR la finalul anului 2021 Recomandat

Scris de

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță demararea efectuării plăților în conturile a 499 de beneficiari ai submăsurilor 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri și 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, din PNDR 2014-2020.

AFIR a demarat plățile pe 28 februarie 2022. Peste 12 milioane euro vor ajunge efectiv în conturile a 276 tineri fermieri beneficiari ai submăsurii 6.1 și a 223 fermieri care au accesat fonduri pentru dezvoltarea fermelor mici. Plățile sunt realizate în baza contractelor încheiate de beneficiari cu Agenția la finalul anului 2021.

Finanțarea pentru cei care se instalează pentru prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani și poate ajunge până la 70.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output) și de includerea în Planul de afaceri a operațiunilor de condiționare – procesare sau agricultura ecologică.

Pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maxim 15.000 de euro.

„Tinerii și micii fermieri sunt cei care au cea mai mare nevoie de capital în agricultură, iar faptul că vor primi acești bani în pragul primăverii reprezintă un sprijin foarte important pentru consolidarea exploatațiilor lor și pregătirea pentru un an agricol care se anunță plin de provocări. Sunt alături de tinerii care se îndreaptă către agricultură sau doresc să își dezvolte exploatațiile agricole. La nivelul MADR elaborăm un set complet de politici publice, pentru a le oferi oportunități concrete de dezvoltare”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 1167 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite