Institutul de Agricultură din Ungaria (MgSzH) a făcut publice, la mijlocul lui februarie, informaţii despre un nou virus care atacă rumegătoarele. Cu o săptămână înaintea Institutului din Ungaria, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a publicat o analiză preliminară asupra posibilelor scenarii de propagare a noului virus Schmallenberg (SBV), identificat în Germania, Olanda, Belgia, Regatul Unit al Marii Britanii și Franța. Momentan nu se produce niciun vaccin împotriva SBV.
Până acum virusul SBV a afectat peste 1200 exploataţii de bovine, ovine şi caprine din Germania (regiuni infectate: Baden-Wurttemberg, Hessen, Niedersachsen, Nordrhein-Westfalen, Rheinland-Pfalz, Schleswig-Holstein); Olanda (întreaga suprafaţă este infectată), Franţa (regiuni infectate: Aisne, Calvados, Haute-Marne, Meurthe-Et-Moselle, Meuse, Moselle, Oise, Pas-De-Calais, Seine-Maritime, Somme); Belgia (întreaga suprafaţă este infectată) şi Marea Britanie (regiuni infectate: East Sussex, Essex, Kent, Norfolk, Suffol). Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară - EFSA precizează că nu este la curent, din păcate, cu eventualul impact al virusului SBV în alte state din Uniunea Europeană, dar că face toate eforturile pentru prevenirea extinderii bolii.
În raportul de la începutul lunii februarie, EFSA nu ezită să amintească asupra riscului de propagare, prin diverşi vectori şi în comunităţi mai extinse. De asemenea, EFSA nu exclude transmiterea virusului de la animal la animal, nu doar prin intermediul ţânţarilor sau muştelor. „Este puţin probabil ca noul virus să provoace boli la om, dar acest lucru nu poate fi exclus în stadiul actual”, se arată în raportul EFSA.
Pentru a evalua riscul extinderii şi în alte ţări UE, în lipsa unor informaţii fiabile, EFSA utilizează modelul altor situaţii provocate de viruşi, precum BTV8, pentru a observa scenariile de propagare. BTV8 a fost ales pentru că este un virus cu transmisie vectoriala, ca toate cele din serogrupa Simbu. Plecând de la toate ipotezele şi implicaţiile acestor tipuri de viruşi, EFSA nu ezită să precizeze că există riscul unei epidemii Schmallenberg în Europa.
Incidenţă
Pentru prima dată virusul a fost izolat în Germania, anul trecut, în regiunea orașului Schmallenberg din Renania Westfalia, în probe de sânge prelevate de la bovine. De aceea și denumirea (provizorie) este „virusul Schmallenberg” (SBV). Pe baza datelor existente până în prezent, nu se cunoaște dacă incidența vest-europeană a virusului se poate considera ca provenită de altundeva sau dacă a fost deja prezent sub formă de infecție latentă asimptomatică. Până acum noul virus a fost identificat în Germania, Olanda, Belgia, Regatul Unit al Marii Britanii și Franța. Apariția SBV în 2011 în Europa este datorată existenței unei gazde intermediare: țânțar, eventual rozătoare (host jump).
Momentan nu se produce niciun vaccin împotriva acestei boli.
Caracteristici epizootologice
Virusul SBV a putut fi pus în evidență pe baza unor metode de genetică moleculară moderne efectuate la Friedrich Loeffler Institut (Insel Riems) din Germania, abia în noiembrie 2011, iar mai târziu a putut fi izolat pe culturi celulare.
Agentul etiologic aparține Familiei Bunyaviridae, specia Orthobunyavirus, fiind un virus ARN orientat negativ și segmentat, filiform. Pe baza comparațiilor genetice, virusul SBV are înrudiri strânse cu tulpinile virale Akabane, Aino și Shamonda care sunt răspândite în principal prin țânțarii pitici (Culicoides spp.), cunoscuți de mai multă vreme în Orientul Depărtat, Australia și Africa. Clasificarea taxonomică de până acum se bazează exclusiv pe datele secvențelor nucleotidice RT-PCR .
Segmentul S al virusului este asemănător în proporție de 99% cu virusul Shamonda (Nigeria, 1965, bovine), pe când compararea segmentelor L și M cu virusul Shamonda datorită lipsei datelor din Banca de Gene nu a mai avut loc. Cercetătorii sunt înclinați să creadă că infecția este determinată de virusul Shamonda, care a fost identificat în anul 2002 în Japonia și a cărui răspândire s-a extins nu numai în Africa, ci și pe alte continente.
Boala se transmite între rumegătoare, cel mai probabil prin intermediul țânțarilor (Culicoides), fapt ce se poate observa și la alte specii ale virușilor Orthobunya, iar rezervorul infecției este reprezentat în afară de bovine și de către suine, cabaline și canide (câini, lupi, vulpi etc). Bovinele sunt considerate ca fiind rezervorul principal, având în vedere preferința hematofagilor pentru această specie, apoi porumbelul, porcul și calul.
La animalele gestante virusul pătrunde prin placentă și determină tulburări de dezvoltare ale fetusului.
Simptome
Pe baza observațiilor, boala evoluează la efectivele de bovine cu febră recurentă (40ºC), semne generale, inapetență, înrăutățirea stării generale, scăderea evidentă a producției de lapte (chiar și până la 50%) și eventual cu diaree gravă. Bovinele adulte se vindecă după câteva zile, fără să fie menționate pierderi prin moarte.
În efectivele de ovine, caprine și bovine apar pusee manifestate prin dezvoltare intrauterină anormală, urmate consecutiv de avort și fătare de fetuși morți. Modificări macroscopice evidente: scolioză a regiunii cervicale și a rahisului, hidrocefalie sau artrogripoză (anchiloza în poziție flexată a articulației membrelor). Animalele gestante au fost infectate probabil prin activitatea țânțarilor pitici Culicoides spp., în vara lui 2011.
Diagnostic
Virusul a fost evidențiat prin metoda RT-PCR din lichidul aminiotic al bovinelor gestante, precum și din creierul embrionilor ovinelor și caprinelor. Virusul SBV se mai poate izola și de pe culturi celulare de rinichi de cobai.
Diagnosticul se mai poate pune în evidență prin testul de neutralizare a virusului și prin imunofluorescență indirectă, dar încă nu este la îndemână un test serologic utilizabil în masă. Testul pentru celălalt grup serologic (Akabane) nu are efect încrucișat.
Aspecte epidemiologice
Institutul de epidemiologie din Olanda a evaluat riscul zoonotic al virusului. Pe baza informațiilor accesibile, specialiștii au ajuns la concluzia că nu este exclusă transmiterea virusului SBV la om, dar este prea puțin probabilă. Acest aspect a fost confirmat și de către Centrul European de Prevenire a Bolilor (ECDC). Aceste concluzii se bazează pe faptul că familia de viruși Orthobunyavirus cuprinzând serotipul Simbu cu varietățile Akabane, Aino și Shamonda au fost izolați la rumegătoare sau au fost demonstrați în cadrul infecțiilor asimptomatice, dar nu la oameni. În același timp însă, în Africa de Sud, varietățile de viruși Oropouche și Iquitos care sunt înrudite cu acesta au determinat epidemii de febră tropicală (Dengue) la oameni.
Virusul SBV are înrudiri genetice cu serogrupa Simbu.
Întrucât acest serotip cuprinde și viruși cu impact epidemiologic: virușii Shuni, Jatoba, Oropuche și Iquitos (Japonia, Brazilia), colegii din medicina omului au un cuvânt de spus în această privință, din punct de vedere epidemiologic. Această concluzie se bazează pe faptul că între virușii Orthobunya există o reasortație dovedită genetic (schimb de segmente virale), care a determinat existența în alte gazde și creșterea patogenității sale. Pe baza datelor filogenetice comunicate până în prezent, virușii patogeni pentru rumegătoare se pot diferenția genetic față de cele patru grupe de viruși patogeni pentru om. Virușii cu patogenitate pentru om care aparțin acestei grupe, determină febră timp de 6-7 zile, apoi meningită și mielită mortală, fără complicații cronice.
DR. ADRIAN DINA, DIR. NAŢIONAL VÂNZĂRI COW GENETICS
