În aprilie, Valeriu Steriu a preluat şefia Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii, înfiinţată în iulie 2009 de către preşedintele Traian Băsescu. La început, comisia a fost condusă de actualul comisar european al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Dacian Cioloş, apoi de Mihail Dumitru, fost ministru al Agriculturii, în prezent director la Comisia Europeană.

În interviul de mai jos, actualul preşedinte al comisiei, Valeriu Steriu vorbeşte despre strategia agricolă până în anul 2020, pe care doreşte să o elaboreze şi să o implementeze, împreună cu membrii comisiei.

Calitatea de fermier l-a adus la şefia comisiei

Reporter: Cum aţi fost selectat în fruntea Comisiei prezidențiale pentru agricultură?

Valeriu Steriu: Nominalizarea mea pentru Comisia prezindențială se datorează mai puțin meritelor din zona politică şi mai mult faptului că am fost fermier timp de 10 ani, crescător de animale și procesator, din 1991 până în 2001. Am trăit în România reală, știu cum e să te trezeşti la ora 3 noaptea, să-ți plătești salariații, cum să mulgi vaca, să ți se fure recolta din câmp. Am păstrat mereu contactul cu aceste lucruri, mă întâlnesc cu mulți fermieri şi le ascult problemele.

Reporter: Cine mai face parte din comisie?

Valeriu Steriu: Alături de mine sunt mulți oameni de valoare, din zona academică, câțiva președinți de patronate, de sindicate agricole, fermieri, 29 de personalități în total. Fiecare are un aport la activitate, pe domeniul lui de expertiză. Un merit în organizarea acestei comisii îl are președintele ţării, dar și primul președinte al comisiei, actualul comisar european Dacian Cioloș, care a vrut să aibă o viziune construită de oamenii care lucrează direct în domeniu.
Până la sfârşitul lui 2011 va fi gata strategia agricolă

Reporter: Care e strategia agricolă pentru anii următori? Ştim că lucraţi la o asemenea strategie.

Valeriu Steriu: Țintele propuse sunt foarte ambițioase, pe lângă modificarea politicilor agricole comune, ceea ce va însemna necesitatea unui sprijin european pentru mediul rural din România și după 2013. Cea mai provocatoare propunere pentru această comisie e ca, până la sfârșitul acestui an, să reușim să creionăm o viziune, o strategie pentru dezvoltarea agriculturii până în 2020. E un lucru ambițios, dar s-a mai făcut în România, poate chiar a căzut în derizoriu pentru că s-a făcut prea des câte o strategie inaplicabilă, elaborată mai mult din birou și prea puțin în colaborare cu oamenii care muncesc în domeniu. Prioritatea noastră este de a găsi urgențele, de a le rezolva rapid, dar trebuie să avem timp pentru analizarea lucrurilor bune care s-au făcut în ultimii 20 de ani, să învățăm din ele, pentru a repeta experiențele pozitive. Trebuie să ne uităm în România, dar și la vecinii noștri, care au câțiva ani în plus în Uniunea Europeană și să învățăm din greșelile lor și ale noastre, astfel încât, în următorii 10 ani, să nu mai mergem pe direcțiile greșite.

Avem de rezolvat o provocare prin folosirea fondurilor europene, cele care mai sunt până în 2013, dar și prin propunerea unui exercițiu bugetar pentru perioada 2013 - 2020 în forma cea mai avantajoasă. Ajungem astfel la dezbaterile din prezent, legate de ce vrem noi de la UE pentru viitoarea politică agricolă comună. Sigur că vrem mai mulți bani, asta e “afacerea” noastră cu Uniunea Europeană. Sunt multe state din UE care vor mai mulți bani pe partea de dezvoltare rurală. Noi vrem în continuare o susținere mai mare pe plățile directe. E veșnica bătălie dintre industrie și agricultură. În Nordul Europei sunt state puternic industrializate, care nu sunt interesate de alocarea unor fonduri mari pentru agricultură, ci mai mult pe dezvoltare regională, infrastructură. Și astea sunt necesare.

În 2013, când vom fi la nivelul subvențiilor europene, a nu continua la egalitate cu statele dezvoltate mi se pare frustrant. E cert că România se va alia cu statele din Sudul Europei, cu statele agricole, pentru obținerea banilor pntru Pilonul 1și Pilonul 2. Deocamdată, când încă nu este finalizat bugetul UE, nici nu ai ce să împarți, poți doar să stabilești niște principii generale. Asta trebuie să facă Parlamentul European în al doilea semestru al acestui an, trebuie să se dea răspunsuri la problemele ridicate de Comisia Europeană. Avem noroc în privința faptului că un român, Dacian Cioloș, este la președinția Comisiei și știe particularitățile agriculturii noastre. Este un moment propice pentru noi, mai ales că acum sunt 12 state care au nevoie de ajutor pentru dezvoltarea mediului rural. Comisarul Dacian Cioloș susține fermele mici, care sunt foarte numeroase. Pe de altă parte, el susține și păstrarea elementelor de tradiționalitate din fiecare zonă. Dezvoltarea rurală trebuie făcută cu păstrarea tradițiilor locale.

UE este total diferită de alte conglomerate economico-industriale, cum ar fi SUA. Aici avem  23-24 de limbi vorbite, tradiții diferite, o mare varietate de produse tradiționale, de obiceiuri. Această diversitate nu va genera o productivitate sporită, dar e importantă. Se poate vinde inteligent produsul european. Politicile europene comune trebuie să țină cont de faptul că, în acest moment de globalizare, sunt multe state cu mare potențial agricol, din America de Sud sau Africa, care vor să-și vândă produsele pe piața mondială și sunt apărate prin taxe vamale și subvenții, atât în Europa, cât și în SUA. Negocierile dintre cele două puteri, Europa și SUA, generează o tensiune pe piață care, alături de schimbările de climă și de repartizarea eficientă a resurselor de sol și apă, trebuie să conducă la schimbări, care să fie în interesul europenilor. E adevărat că negocierile trebuie să fie în avantajul tuturor, pentru că asta duce și la o hrană mai ieftină.

Banii europeni sunt puţini faţă de nevoile agriculturii şi mediului rural

Reporter: De ce pe primul loc în politicile agricole europene este siguranța alimentară?

Valeriu Steriu: La formarea UE, după cel de-al doilea Război Mondial, principala problemă era lipsa alimentelor. Prin politici deștepte, Europa a ajuns în 1990 pe primul loc în producția agricolă. A apărut chiar o criză de supraproducție. Europenii au reușit să rezolve și această problemă prin diminuarea subvențiilor de export. Este un model din care România poate învăța. Felul în care Europa își reglează politicile agricole și le corectează la 2-3 ani, în funcție de priorități, este ceea ce și România trebuie să învețe, mai ales că 70% din bani și anumite politici directoare vin din Europa. Restul deciziei aparține fiecărui stat, iar România trebuie să știe să-și folosească potențialul acesta faimos, care poate hrăni 80 de milioane de oameni, și să pună în aplicare măsuri care, cu bani europeni și cu bani românești, să refacă statul productiv care a existat înainte de al doilea Război Mondial, din punct de vedere agricol.

Reporter: Ce-ar trebui să facă statul român?

Valeriu Steriu: Noi, comisia prezidențială, suntem un grup de oameni care trebuie să facem, în următoarele luni, un plan concret de acțiune, ale cărui prime linii vi le voi prezenta acum. Aceste linii directoare trebuie respectate de guvern, trebuie create legi de către Parlament. După aceea e nevoie de aportul fermierilor, al locuitorilor din mediul rural. Cea mai mare urgență și prioritate absolută este cea a folosirii banilor europeni. În anii implementării Sapardului exista o anume presiune privind întrebuințarea banilor și am văzut mobilizarea românilor de a lucra mai repede, de a face lucrurile în ultimul moment. În clipa de față, aș spune că lucrurile sunt mult mai serioase. Faptul că avem o sumă mult mai mare de cheltuit într-o perioadă relativ scurtă de timp implică multe îngrijorări. Vrem, nu vrem, o parte din vină se regăsește în administrația românească, din cauza unei defectuoase evaluări a resurselor, din cauza numărului de oameni care trebuie să evalueze proiectele, să dea un răspuns rapid și eficient. Există prea multe “portițe” de interpretare și prea multe amânări în luarea deciziilor.

Reporter: Sau, de prea multe ori, se schimbă regulile în timpul jocului?

Valeriu Steriu: Mai sunt și din acestea, dar trebuie să învățăm din greșeli. Aș putea spune că am învățat din experiența Sapardului, când am reușit să cheltuim toți banii și au fost mici penalități, dar n-au fost fraude. Au fost erori de interpretare. E greu ca la câteva zeci de mii de proiecte să nu ai și greșeli. La Sapard, timp de 5 ani, fermierul a putut depune proiectul oricând, nu existau sesiuni, ca acum. Existau 6-7 măsuri și fermierul putea să meargă oricând unde existau bani. Au fost mai puține măsuri, era un fel de pregătire pentru ceea ce urma. Era și un interes foarte mare. Anume, folosirea banilor repede și corect, astfel încât acest exercițiu de adaptare să iasă bine. În 2-3 luni, fermierul știa dacă se poate apuca de treabă. Cele mai mari probleme apăreau ulterior, la implementare, cum se întâmplă și azi, și nu putem da vina pe administrație.

Reporter: Putem da vina pe criză?

Valeriu Steriu: Criza a făcut ca băncile să acorde mai greu cofinanțarea.  Statul a venit cu fonduri de garantare, care să-i permită fermierului să aibă asigurată partea de cofinanțare. A venit fondul de garantare cu 80%, dar pentru restul de 20% banca a cerut 120%. E adevărat că cei 20% înseamnă uneori 50%.

Am fost și eu fermier și nici eu nu m-am gândit să-mi pun casa garanție, nici acum n-aș face asta. Băncile asta doresc, să vadă o implicare a fermierului, ca în cazul unui credit ipotecar. Lucrurile sunt totuși diferite. Creditul ar putea fi mai degrabă garantat de fermier cu pământul, dar această soluție n-a fost luată în calcul. Criza a  adus o lipsă de atractivitate pentru acest tip de garanții, a generat o lipsă de “turație”din partea băncilor.

Reporter: Nu poate fi vorba și de dobânzile foarte mari practicate de băncile din România, comparativ cu cele din alte țări?
Valeriu Steriu: E clar că aceste dobânzi sunt mult mai mari decât marja de profit pe care și-o poate permite fermierul. Pe de altă parte, în vârful crizei, anul 2009, prețurile produselor agricole erau foarte mici. Au început să-și revină în 2010, iar în 2011 putem echilibra un plan de afaceri, în care să arăt ce venituri am ca fermier, în comparație cu ceea ce pot să dau înapoi la bancă.

Reporter: Rezultatul știți care este, raportându-ne la faptul că prețurile la produsele agricole sunt mai mari?

Valeriu Steriu: Este ceea ce studiem acum, respectiv, în ce măsură vom avea o dinamică și o solicitare mai mare de fonduri. Din păcate, este o oarecare întârziere de la momentul optim - vânzarea produsului agricol - până când simți ceva în fondurile atrase. Cred că suntem în faza în care trebuie să tragem un semnal mare de alarmă, iar administrația să plece la drum cu tot ce înseamnă consultanță, promovare de fonduri europene. Altfel, riscăm să nu folosim toţi banii europeni, să ajungem la concluzia că n-am fost în stare să-i cheltuim.

Reporter: Din discuțiile cu fermierii, știu că se duc direct la firme și, prin IFN-uri, reușesc să-și garanteze creditul sau utilajul și-l iau în leasing. Au ceva bani din vânzarea producţiei agricole și evită toată birocrația fondurilor europene.

Valeriu Steriu: Am întâlnit și eu astfel de fermieri și am fost necăjit să văd că-și cumpără tractoare performante în leasing și spun că au ieșit mai bine așa. Când știi că nu ai decât două sesiuni și tu te afli la mijlocul perioadei, te gândești la soluția cea mai rapidă. Așa gândesc mulți fermieri, mai ales cei cu ferme mari. Eu însă mă gândesc la fermierii mici. Avem 3,9 milioane de gospodării care au nevoie de banii europeni. Sunt prea puțini bani față de câte nevoi avem, plecând de la drumuri, apă, canalizare, până la ceea ce poate să facă un gospodar în propria lui grădină de legume, într-un solar. Principala problemă a agriculturii de azi e că n-ai unde să-ți vinzi produsul. Faci o grădină frumoasă cu ardei și aștepți să vină cineva să ți-i cumpere. Nu vine nimeni. Vrei să te duci cu ei la un supermarket, nu ți-i va cumpăra. Sunt numai variante intermediare, de depozitare, de stocare pentru 3-4 luni, ca să te asiguri astfel că recolta dintr-un an se vinde și ți-ai încasat banii.

Planificarea se regăseşte în UE, trebuie să o aplicăm şi noi

Reporter: Avem 3,9 milioane de gospodării și 1,4 milioane de ferme de subzistență. Ce facem cu ele?

Valeriu Steriu: Acestea trebuie să aleagă, în următorii 3-5 ani, cu ajutorul banilor europeni, să devină ferme comerciale sau nu. Nu dimensiunea fermei e problema, poți fi fermă comercială și pe un hectar, dacă mergi pe cultura de căpșuni sau legume. Problema ar fi mai degrabă a dezvoltării gândirii oamenilor pe zona de afaceri, pe zona antreprenorială. Dacă omul are o viziune, știe ce vrea să facă, apar și niște obstacole. Îi trebuie în fiecare an bani să-și pornească cultura, să o recolteze, să o ducă la piață. Cred că aici ar fi câștigul din banii europeni. În momentul în care îți vin anual 1500 de euro, nu trebuie să te împrumuți la bancă, ci doar să completezi niște formulare, lucrurile se simplifică. Am întâlnit destui oameni care au accesat cu ușurință bani europeni, problema e să ajungă fondurile la cât mai mulți fermieri. Comisarul Cioloș a și recunoscut că sunt puțini bani, nu numai pentru România, ci și pentru alte țări, nu suntem un caz unic în Europa. Noi avem cele mai multe ferme de subzistență, dar și cele mai mari ferme din Europa. Nu întâmplător ni se spune “România celor două agriculturi”.

S-a vorbit chiar, la un moment dat, de plafonarea sumelor pentru fermele mari. O discuție aprinsă s-a purtat pe acestă temă, România având numeroase ferme care trec de 3.000-4.000 de hectare, care produc pentru piața românească. Marile ferme produc siguranța alimentară a României. Acești fermieri mari asigură piața românească, iar surplusul îl dau la export. E un lucru care se întâmplă în fiecare an. Sunt producții din ce în ce mai mari, ceea ce ne motivează să mergem cu agricultura ca fiind direcția prioritară a economiei. Sper ca în acest an să egalăm, prima dată în ultimii 20 de ani, nivelul importurilor cu cel al exporturilor. Avem o dinamică bună. Am plecat, acum 3 ani, de la o diferență de 3 miliarde euro și vom ajunge în acest an să exportăm mai mult decât importăm.

Reporter: Importăm, de exemplu, multe legume și fructe, în timp ce fermierii noştri nu au unde să-și vândă produsele. Care este strategia dvs. pe termen mediu și lung?

Valeriu Steriu: Avem șansa de a ne raporta la cele mai noi statistici agricole. În ianuarie a fost recensământul agricol. Când avem rezultatele, putem face o strategie pornind de la aceste cifre, comparând cu momentele anterioare, din 2003 și 2007. Acest lucru ne permite să vedem cum am evoluat, știm ce bani s-au folosit în ultimii 10 ani și știm ce sectoare de activitate s-au dezvoltat cu acești bani.

O direcție certă va fi aceea a consolidării terenului, a comasării lor în sens economic. Nu putem avea rezultate comerciale bune pe o fermă care are, în medie, 2 ha. Avem fermele mari, unde este nevoie de anumite politici pentru consolidare, dar avem și un număr enorm de ferme foarte mici, care au, de cele mai multe ori, proprietari în vârstă, care își folosesc pensia pentru a le introduce în circuit, deseori fără câștig, cu mulțumirea că au crescut niște păsări și un porc și au necesarul de hrană. Aceste cifre, pe care le vom introduce în strategie, ne vor da și niște ținte pe care vrem să le atingem. Vom avea acces la piața produselor agricole pe următorii 10 ani, știm cât grâu sau câtă rapiță sunt necesare. Planul cincinal pe care îl aveam înainte se regăsește în planul UE. Doar că acum avem planul de 7 ani. România a lipsit, în ultimii 20 de ani, de la această formă programată, atât pentru banii pe care ți-i rezervi în buget, cât și pentru orientarea fermierului, care vrea să producă ce se vinde pe piață. Atâta timp cât ai niște studii făcute de minți luminate ale Europei, știi că în anul următor poți să extinzi o anumită cultură.

Reporter: De ce să mai inventăm roata, dacă ea a fost deja inventată?

Valeriu Steriu: Politicile agricole, care înseamnă subvenții pe o anumită cultură, au fost deja aplicate cu succes în Europa și putem să le aplicăm și noi, astfel încât să împușcăm doi iepuri - pe de o parte să-i aducem românului mâncare românească, mai ieftină, pe de altă parte să-i aducem fermierului mai mulți bani. Aceasta e esența unei strategii, să optimizăm lucrurile pentru producător și pentru consumator, toată lumea să aibă de câștigat. În acel moment și statul va fi mulțumit, pentru că își oprește mai mulți bani din acest exercițiu economic, își rezolvă problemele sociale și locurile de muncă în zona rurală și primește mai mulți bani la buget. La ora actuală, agricultura folosește mulți bani, românești și europeni, dar aduce mult mai puțin la buget. Uneori, produsele rămân în gospodărie, mai ales că 40% din populație locuiește la țară.
Marea artă e să vinzi ce produci

Reporter: Înainte de 1989, crescătorii care aveau 300 de oi dădeau la stat 10% din producția de miei sau de lână. Aveau şi unde să vândă, era stabilit un preț corect pentru toată lumea. Cu banii de pe lână ieșeau cu oile din iarnă. Acum se aruncă lâna, tunsul e mai scump decât prețul lânii.

Valeriu Steriu: Sunt multe implicații aici. Strategia pe care trebuie să o facem vizează toate domeniile, trebuie stabilite prioritățile, cu atât mai mult cu cât nu ai bani pentru tot ce vrei să faci. Trebuie făcută ordine în ceea ce privește suprafețele. Avem nevoie de o gândire structurală, pentru ca fermele să crească economic.

Acum, toată lumea cultivă şi produce orice. Marea artă e să vinzi ceea ce produci. Cred că noi producem mai mult decât apare în statistici, pentru că nu toată producția se vinde, mare parte se distruge, se pierde pentru că nu s-a putut vinde. În 2008, agricultura României a produs mărfuri în valoare de 16 miliarde de euro. În 2009, an cu secetă și criză economică, am avut 12 miliarde de euro. În 2010 a crescut la 13,9 miliarde. Dacă ne uităm la aceste cifre și le comparăm cu cele 3-4 miliarde cât au importurile, ne situăm între 25-30%. E rușinos că importăm legume și carne de porc. E de înțeles că importăm zahăr, citrice. Probabil că, în anii următori, după ce s-au făcut mari investiții în fermele de porci și vaci de lapte, vom avea și pentru export. În industria tutunului s-a găsit un echilibru. Nu mai producem tutun, dar avem fabrici de țigări și exportăm. Importăm cu 200 milioane euro tutunul și exportăm cu 500 de milioane euro țigările fabricate în România. Avem locuri de muncă, se plătesc taxe și impozite.

Reporter: N-ar fi rău dacă s-ar întâmpla așa și la produsele alimentare!

Valeriu Steriu: Ăsta ar fi mecanismul. România poate să-și producă cerealele, oleaginoasele, avem cele mai mari suprafețe cu porumb și rapiță din Europa, reușim să ordonăm lucrurile. Problemele mari rămân la fermele mici.

E păcat că importăm legume. Noi producem multe legume, dar organizarea de piață e defectuoasă. E cert că aici avem o problemă. Am discutat cu marile lanțuri de magazine, care spun mereu că vor produse românești, dar fermierii nu pot asigura o desfacere permanentă. Ei vor roșii și în martie și în noiembrie, de exemplu. Numai cu produse românești nu poți să asiguri 12 luni pe an. Asta e o problemă acceptabilă. Pe de altă parte, ei vor cantități foarte mari. Nu vor negocia niciodată cu un fermier care le aduce o remorcă de roșii, timp de două luni. Avem nevoie de calea cea mai bună pentru a asocia fermierii, vrem să găsim modalitatea prin care să le luăm niște poveri fiscale, să le asigurăm niște facilități. Cel mai bun exercițiu practic este să realizăm niște depozite, pe care să le replicăm apoi în toată țara. Aici să se facă sortarea, etichetarea. De aici să plece câteva tiruri pe săptămână la supermarketuri.

Strategie agricolă bazată pe experienţa fermierilor

Reporter: Ajungem iar la problema fermelor mici, care nu au un istoric, care nu pot să ia credite de la bănci. Ne-ar trebui poate o Bancă funciară.

Valeriu Steriu: În urmă cu 6-7 ani, puțină lume credea că se poate conta pe creditul ipotecar, chiar dacă a generat o mulțime de discuții, dar a avut succes. Un lucru similar trebuie luat în calcul pentru pământ, pentru că sunt prea multe proprietăți abandonate. Avem cam 1,5 milioane hectare de teren nelucrat, multe în stare de degradare. Mulți proprietari l-ar vinde și mulți l-ar cumpăra, dar nu au banii necesari. Un credit de casă se întinde pe 30-40 de ani. De ce nu ar fi la fel și pentru pământ? E un moment în care prețul pământului a scăzut și e prielnic să cumperi. Trebuie ca zona legislativă să încurajeze această direcție, pe modele care există deja în Europa. Restul trebuie lăsat la latitudinea băncilor și a patronatelor, care știu foarte bine acum să-și negocieze interesele. Asociațiile fermierilor pot să contureze cea mai bună formă în care să evolueze lucrurile în următorii ani.

Reporter: Pe lângă Legea funciară, ce alte legi ar mai trebui să apară?

Valeriu Steriu: Pentru cele 1,5 milioane ha mai sunt două soluții, pe care le vom include în strategie. Una este energia verde, biomasă sau etanol. Cu 300.000 ha rezolvi o parte din energia necesară încălzirii României pe timp de iarnă. Alta este împădurirea, mai ales pentru suprafețele care nu mai au nicio șansă de a fi reintroduse în circuitul agricol.

În strategia noastră până în 2020 mediul e o problemă importantă, nu putem să mai gândim în termeni de risipă. Inclusiv irigațiile trebuie făcute cu viziune, cu economie, dar trebuie să asigure necesarul de apă, aşa încât fermierii să nu mai fim meteodependenți. Mai trebuie să vorbim și de asigurările din agricultură, care acum sunt sporadice. Toate acestea trebuie cuprinse în strategie, care trebuie direcționată de jos în sus, de la fermier, și nu de la Academie. Asociațiile de fermieri sunt dispuse să vină la câteva runde de discuții pe care vrem să le organizăm, pentru a creiona câteva direcții, pornind de la regulamentele și banii europeni. Vrem ca strategia noastră să plece de la experiența fermierilor. Rolul meu în comisia prezidențială este de manager, de a media discuțiile dintre fermieri și experți, de a prezenta la termen rapoarte consistente. Cred că în ultimii 20 de ani politicienii mai mult au perturbat agricultura, așa că strategia noastră nu este politică, ci tehnică.

Pe termen scurt, prioritatea este folosirea fondurilor europene, cât mai rapid și cât mai mult. În al doilea rând, trebuie să analizăm propunerile UE pentru perioada de după 2013, să aducem cât mai multe îmbunătățiri, pe care să le prezinte parlamentarii noștri europeni. Apoi, pe termen mediu, avem problemele cu creditul funciar, cu reglementarea pieței, adică scurtarea drumului parcurs de marfa agricolă. Pe termen lung, avem impactul introducerii energiei verzi, al semințelor modificate genetic. În România se pretează foarte bine culturile ecologice. Întâlnirile noastre cu fermierii vor aduce, cu siguranță, soluții viabile pentru toate aceste probleme.

ŞTEFAN RANCU