Comisia Europeană a extins interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată interdicția deja existentă pentru livrările către statele membre ale Uniunii Europene.
Comisia și-a motivat decizia prin faptul că, în județul Mureș, a apărut un focar de pestă a micilor rumegătoare, astfel CE apreciind că există un risc ridicat de răspândire a bolii. „Este o măsură profund disproporționată în raport cu situația epidemiologică existentă și cu impactul economic major asupra sectorului ovin din România. Restricția se aplică întregului teritoriu național, deși focarul este localizat și se află sub control, în timp ce alte state membre aflate în situații similare nu se confruntă cu măsuri la fel de severe”, a declarat Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.
România a devenit cel mai mare exportator de ovine din Uniunea Europeană, cu contracte și exporturi record în 2026 către piețele din afara UE. „Sectorul ovin are o contribuție esențială la economia rurală. Măsurile de control al bolii trebuie să fie eficiente, dar și proporționale, astfel încât să protejeze sănătatea animalelor fără a afecta inutil competitivitatea fermierilor români și poziția României pe piețele internaționale. ANSVSA trebuie să prezinte de urgență Guvernului și Comisiei Europene un plan de acțiune eficient, riguros și credibil, care să demonstreze capacitatea autorităților de a controla și stopa răspândirea bolii, astfel încât restricțiile să fie limitate la zonele afectate, iar exporturile să poată fi reluate în cel mai scurt timp posibil”, transmite Tánczos Barna.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print,AICI!
CITEȘTE ȘI: Ultimatum pentru președintele ANSVSA
Nici vorbă de demisii la ANSVSA