Identificarea de soluții pe termen scurt și mediu pentru absorbirea șocului resimțit de fermierii care-și desfășoară activitatea în sectorul laptelui, ca urmare a supraproducției înregistrată la nivelul UE din cauza dispariției sistemului cotelor de producție, la care s-a adăugat embargoul impus de Federația Rusă la unele produse provenind din UE, fapt care a intensificat concurența pe piața europeană, a reprezentat subiectul principal al discuțiilor care au avut loc joi, 19 mai 2016, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, eveniment la care au participat ministrul Achim Irimescu, reprezentanții fermierilor și procesatorilor din sectorul laptelui, precum și reprezentantul rețelelor de retail.
În cadrul dezbaterilor s-a stabilit că fermierii au fost cei mai afectați de criza înregistrată pe piața laptelui și că sunt necesare măsuri urgente pentru sprijinirea acestora.
„Situația cu care se confruntă în prezent sectorul laptelui impune identificarea de măsuri urgente, pe termen mediu și lung. E necesar ca aceste soluții să îi mulțumească pe cei de pe întreg lanțul alimentar, fermieri – procesatori – comercianți. Nu-mi doresc dispariția niciunuia de pe lanț, dar trebuie să avem în vedere că greul cade în special pe fermier, trebuie ajutat fermierul, care este în prezent sub presiunea prețului extrem de scăzut la lapte. De aceea, toți cei adunați în această sală trebuie să colaborăm pentru a mișca lucrurile rapid și să salvăm acest sector”, a afirmat ministrul Achim Irimescu, conform unui comunicat de presă.
Astfel, s-au evidențiat o serie de soluții, aici amintind posibilitatea reducerii costurilor de colectare a laptelui autohton de către procesatori, știut fiind că infrastructura precară din zonele rurale montane afectează parcul auto al procesatorilor, repercutându-se în final în prețul de achiziție (analiza posibilității reducerii accizei la motorină pentru laptele colectat de către procesatori de la producătorii români); plata subvențiilor în zootehnie de către APIA începând cu data de 25 mai 2016; elaborarea unui set de măsuri care să vizeze ca Programul «Laptele în școli» să fie alimentat din lapte provenind de la fermele locale; conservarea sub formă de lapte praf a surplusului de lapte achiziționat de procesatori de la fermieri, concomitent cu identificarea unor posibilități de acoperire a pierderilor, astfel încât să nu fie afectat nici sectorul de procesare; organizarea unui monitor al prețurilor la lapte, dar și la alte produse, format din reprezentanți ai fermierilor, procesatorilor și ai MADR care să urmărească fluctuațiile pieței și să decidă cu celeritate măsurile de intervenție, astfel încât prețurile să nu scadă sub nivelul costurilor de producție etc.
Surse care au fost prezente la negocieri afirmă că după discuția de ieri, circa 60% din fermele cu peste 15 vaci ar urma să fie salvate, la fel și procesatorii.
Ministrul Achim Irimescu i-a asigurat pe fermieri că în perioada imediat următoare vor fi luate toate aceste măsuri de sprijin, ele urmând a fi acompaniate pe termen mediu și lung de alte măsuri care să vizeze stabilitatea sectorului și a fermierilor, indiferent de turbulențele conjuncturale ale pieței
Joi, 19 mai 2016, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a avut loc o reuniune de lucru la care au participat ministrul Achim Irimescu, reprezentanții fermierilor și procesatorilor din sectorul laptelui, precum și reprezentantul rețelelor de retail.
Prețurile lactatelor cresc pe bursele internaționale
Prețurile lactatelor au crescut pe GlobalDairyTrade pentru a patra lună la rând, pe fondul discuțiilor că vremea rece și costurile de achiziție mici scurtcircuitează creșterea producției de lapte materie-primă din Uniunea Europeană, fapt confirmat și de achizițiile în creștere realizate de procesatorii români de la producătorii autohtoni.
Prețurile lactatelor, conform măsurătorilor indexului GlobalDairyTrade, s-au majorat cu 2,6%, marți, 17 mai 2016, până la cel mai înalt nivel înregistrat în ianuarie a.c., revenirea spectaculoasă fiind înregistrată la produsele care conțin grăsimi din lapte.
Într-adevăr, prețurile laptelui bătut s-au majorat cu 16,2 procente, cu valori ale grăsimii anhidre din lapte crescând cu 4,9 la sută, în timp ce costurile de achiziție ale laptelui praf integral (zonă care reprezintă majoritatea produselor comercializate la licitații) se află în creștere cu 3%, până la un nivel de 2.252 dolari americani tona (cel mai înalt nivel înregistrat în 2016).
Revizuirea în creștere a valorilor laptelui praf integral este în contrast cu contractarea de 0,9 la sută, până la un nivel de 1.658 dolari americani în medie, a prețului laptelui praf degresat. Astfel, bonusurile obținute la tranzacționarea laptelui praf integral a ajuns la 593 dolari tona, cel mai mare înregistrat din octombrie 2013 pe GlobalDairyTrade, mai exact cu ocazia licitațiilor-etalon care sunt organizate de două ori pe lună de către Fonterra, gigantul neozeelandez.