Din dorința de a începe noul an într-un ton optimist, vreau să vă relatez o întâmplare.

Anul trecut, într-una din zilele târgului Indagra, plimbându-mă printre standuri, întâlnesc o veche cunoștință la firma Himel (specializată în sisteme de prelucrare a paielor, în tehnologii de măcinare, amestecare și preparare a furajelor), Liviu Ceclan, cu care mă aștern la povești. La o altă masă, în discuții, era o familie cu doi copii, adulții vorbind despre utilaje. Mi-a atras atenția băiețelul, în vârstă de 8-9 ani, foarte atent la dialogul adulților. La un moment dat, băiatul s-a apucat să scrie ceva pe o bucată de hârtie. Când a terminat, a pus hârtia pe masă. Reacția părinților mi-a stârnit curiozitatea și mi-am exprimat dorința să văd și eu ce i-a impresionat, ce i-a făcut pe părinți să se emoționeze, că parcă le și auzeam bătăile inimii, mândri de feciorul lor.

„Fără tractoare n-am rezista, ele ne dau hrană și viață. Ele sunt niște mașinării foarte interesante și puternice. Tractoarele sunt minunate.” Întreaga „operă” a micuțului fermier o vedeți în imaginea alăturată.

I-am felicitat pe părinți că reușesc să transmită copiilor valori, că-i implică în activitatea de zi cu zi a fermei. Cu siguranță, într-o zi, acest micuț de 8-9 ani va prelua și va duce mai departe ferma părinților.

Mi-am amintit că în drumurile mele prin ferme am mai întâlnit astfel de copii. În urmă cu mulți ani, realizam un interviu într-o fermă de vaci. La un moment dat, am intrat în grajd, unde o fetiță de vreo 10 ani mătura. Am aflat că e copilul fermierului. Era martie și era frig. „Ea vrea”, îmi spune bărbatul, care a continuat: „De mică, de pe la trei ani merge în spatele tractorului și strigă după tractorist că plugul nu intră cum trebuie în pământ”. Un tată mândru. Și avea de ce, fata îi duce mai departe munca, pentru că, azi, fetița de 10 ani este o tânără domnișoară care conduce acea fermă din Dâmbovița.

La demonstrațiile în câmp, la evenimentele din lumea agricolă, văd agricultori însoțiți de copii. Am văzut acest lucru și prin alte părți de prin Europa: fermierii îi aduc pe copii chiar în căruț. Pe mulți dintre copiii aceștia i-am văzut în repetate rânduri, la vârste diferite, s-ar putea spune că au crescut sub ochii mei, iar acum sunt eroii reportajelor mele. Au stat de mici pe lângă părinți, pe lângă ferme, au plecat la facultate, s-au întors și au preluat frâiele. Firesc, spun eu. Valorile se sădesc, precum sămânța. Deprinderile bune nu se predau la școală sau de către profesori, oricât de buni ar fi aceștia, ele „se fură” din familie.

Ce ne propunem să transmitem generațiilor viitoare? Valori, ca bunătate, iubire, cinste, generozitate, responsabilitate, muncă, pasiune? În primul rând, noi, cei mari, trebuie să le deprindem, pentru a le fi modele celor mici, modele pe care să le admire și să tindă către ele la maturitate. Copiii nu au nevoie de educație, ci de modele și amintiri frumoase.

Nu de case ori de mașini au nevoie generațiile viitoare, ci de afaceri solide, sănătoase, care să fie duse din tată-n fiu.

Așa văd eu rețeta succesului.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția 15-31 ianuarie 2019