Prețuri pe piața internă: 940-950 lei/tonă la grâu, 655-658 lei/tonă la porumb, iar floarea-soarelui a ajuns la 2.000 lei/tonă - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 30 Septembrie 2020 12:20

Prețuri pe piața internă: 940-950 lei/tonă la grâu, 655-658 lei/tonă la porumb, iar floarea-soarelui a ajuns la 2.000 lei/tonă Recomandat

Scris de

Astăzi vă oferim informații despre piața grâului, porumbului și florii-soarelui, la data de 29 septembrie 2020. Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români, realizează săptămânal rapoarte privind piața agricolă.

GRÂU

Piața grâului românesc începe să devină competitivă ca urmare a ecartului dintre piața internă și cea de export. Piața internă cotează în continuare 940-950 lei/tonă, marfă livrată în unitățile de procesare, având condiții calitative specifice. În ce privește grâul de furaj, prețul ajunge la 920-930 lei/tonă, marfă livrată în unitățile de procesare. „Piața de export revine la 900 lei/tonă pentru grâul cu proteină baza 12% (minimum 11.5%) și o masă hectolitrică baza 77 kg/hl (minimum 75 kg/hl), livrat în CPT Constanța. Diferența dintre grâul de panificație și cel de furaj este de maximum 20-25 lei/tonă (4-5 euro)”, precizează Cezar Gheorghe.

O nouă licitație având ca destinație Egiptul a avut loc săptămână trecută, când s-au achiziționat 405.000 tone, având origine Rusia. „Majoritatea încărcărilor se vor efectua prin Novorossyisk. Prețul mediu de achiziție a fost de 242,8 USD/tonă, cu livrare în perioada 21-30 noiembrie 2020. Costul mediu de transport a fost de 13,75 USD/tonă, cu plata la 180 de zile. Prețul CIF este 256.55 USD/tonă”, arată analistul.

În analiza prețurilor s-au luat în considerare următorii parametri tehnici: costul de operare portuară care va crește în porturile rusești începând cu 1 octombrie 2020, în speță 15 USD/tonă, precum și costuri financiare pentru plata la 180 de zile: 7 USD/tonă. Prin urmare, rezultă un preț în paritate de 221,3 USD/tonă, convertit la circa 188-188,8 euro/tonă. Transpus în moneda națională, prețul este de 920 lei/tonă. „Menționăm calitatea de bază pentru această destinație ca fiind proteină 12,5 %, deci superior față de 12%, baza CPT Constanța, și implicit mai scump cu circa 4-5 euro/tonă. Semnalăm și paritatea USD/RUB care a ajuns la un nivel de 78 ruble pentru un dolar american. Acest aspect favorizează originarea internă, fermierii ruși primind mai multe ruble pentru o tonă de grâu. Cu toate acestea, tendința de creștere a grâului a fost parțial înfrânată, cumpărătorii temperând nivelul zilele trecute, în așteptarea unor stabilizări care vor menține sau vor coborî prețurile. Cu toate acestea, principala origine rămâne Marea Neagră, cu actorii consacrați, ce vor interpreta rolurile până la nivelul impus de guvernele țărilor respective, Ucraina și Rusia”, explică Cezar Gheorghe.

Consultantul Clubului Fermierilor Români a adăugat că Moscova notifică impunerea unor cote de export în perioada ianuarie – iunie 2021, iar Ucraina a notificat cote de export la grâu începând de la 1 octombrie 2020. „Atunci când nivelul va fi atins, cererea va fi stimulată de oferta scăzută, iar competiția prețurilor în România va fi între piața internă și cea de export. Preconizăm că scăderea ofertei nu se va produce mai curând de 3-4 luni”, punctează analistul.

PORUMB

În sudul țării noastre, situația este neschimbată, cu randamente foarte slabe în continuare, în timp ce în vestul României recoltarea este în plină desfășurare. Zonele de nord-vest au un randament de 11-12 tone la hectar, iar zona de sud are un randament de 8-9 tone.

Prețurile în vestul României au o plajă largă, dar ca marker de tranzacționare, 135 euro/tonă este o bază. „Conversia ne arată un nivel de 655-658 lei/tonă. Portul Constanța afișează 770-785 lei /tonă, în context de replacement (înlocuire) pentru marfa ce nu a fost livrată din cauza secetei”, menționează Cezar Gheorghe.

COCEREAL reduce prognoza de porumb ce înglobează UE, Ucraina și Rusia cu două milioane de tone, de la 64,6 milioane tone la 62,8 milioane tone. Nivelul din 2019 UE + Ucraina + Rusia a fost de 65,3 milioane tone, însă anul trecut Marea Britanie era stat membru al UE, ceea ce nu mai e valabil în prezent.

Stocurile americane sunt diminuate cu două milioane de tone dintr-o estimare de scădere de productivitate. „Consumul industrial scade în SUA. Cererea scăzută nu reprezintă însă motiv de îngrijorare, căci China, cu apetitul său, va echilibra cu siguranță prin importuri balanța americană de consum. În schimb, compensarea vine din recolta braziliană, unde estimările de producție se mențin. Argentina scade cu trei milioane de tone prognoza de recoltă, de la 50 milioane potențial la 47 milioane. În ansamblu, balanța de stocuri + prognoze – consum la nivel mondial, scade cu șase milioane de tone”, arată analistul.

FLOAREA-SOARELUI

Sub spectrul unei recolte neacoperitoare, prețurile au atins niveluri de 2.000 lei/tonă la poarta fermei. „Competiția între procesarea internă și export a fost acută, fiecare dintre părți căutând să își securizeze volumele, susține Cezar Gheorghe. Transformate în USD, prețurile maxime au atins niveluri de 520-525 USD/tonă în paritatea CPT Constanța, precum și în locațiile unor procesatori. Foarte multe dispute au apărut din cauza producției mici și a dezvoltării exponențiale a prețului. Corecția a intervenit printr-o lipsă a cumpărătorilor din piață, lăsând ca efectul regiunii Marea Neagră să afecteze și piață românească. Nivelurile de astăzi în paritatea CPT Constanța s-au redus până la nivelul de 410-418 USD/tonă”.

Ucraina, principalul marker în piață regională a uleiului de floarea-soarelui, a coborât nivelurile de preț, pe baza lipsei de cumpărători a uleiului brut. Fermierii din Ucraina și-au triplat vânzările către fabrici pe fondul lipsei de cumpărători ai uleiului.

Prețurile pentru semințele de floarea-soarelui livrate la fabricile procesatoare din Ucraina au ajuns la 440 USD/tonă TVA inclus (20% nivel TVA). „Nivelul recoltării în Ucraina a ajuns la 60%, cu o productivitate de 1,9 tone/ha versus 2,25 tone/ha anul trecut. Uleiul ucrainean este cotat în scădere față de zilele precedente (decembrie 2020 – ianuarie 2021), la 895 USD/tonă. Principalii factori de scădere a prețului semințelor de floarea-soarelui în Ucraina au fost lipsa cumpărătorilor și scăderea uleiului de palmier pe burse”, spune consultantul Clubului Fermierilor Români, Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet privind piața de cereale din 29 septembrie 2020, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-29-septembrie-2020/

Citit 1604 ori

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista