Luați-vă o clipă de liniște - REVISTA FERMIERULUI
Joi, 02 Mai 2024 18:49

Luați-vă o clipă de liniște Recomandat

Scris de

Auzim cu toții, din ce în ce mai des, că omenirea este în criză, iar dacă luăm în calcul posibilitatea ca efectele schimbărilor climatice să fie atât de grave pe cât preconizează unii analiști, atunci sintagma este cât se poate de reală. Din păcate, la asta se adaugă propagarea fără precedent a informației care, pe lângă beneficiile incontestabile, aduce și un surplus de haos în mințile oamenilor.

Suntem bombardați cu informații pe care cu greu le mai putem discerne. Cele mai multe au un conținut apocaliptic și dezvoltă o spaimă și o angoasă cu care probabil oamenii nu s-au mai întâlnit până acum. Pentru că altfel istoria ne arată că de crize omenirea nu a dus lipsă. Sunt acum oameni care au lipsuri sau suferă nedreptăți? Au fost tot timpul, că altfel nu ar fi fost atâtea răscoale și revoluții. Despre război, ce să mai vorbim, până acum câteva secole războiul era principala ocupație a bărbaților.

Sunt acum oameni cu idei ce ni se par greșite? Istoria e plină de erezii. Așadar, nimic nou sub soare. O ducem de mii de ani din criză în criză. Acum însă le știm pe toate la un click distanță. Și asta ne sperie cel mai mult. Venind spre noi atât de multe informații, nu mai avem timp să le analizăm și le luăm ca atare. Dacă suntem mai conservatori, prima informație primită poate să se impună și să rămână, chiar dacă este greșită, dacă suntem mai liberali, haosul e mai pregnant, că ne schimbăm opiniile de la o secundă la alta, după cum ne impresionează ultima postare a vreunui „influensăr”, cum pare că se numesc toți postacii de meserie. Aceștia nici pe departe nu sunt niște savanți care ne spun vreun adevăr științific, ci niște păreriști care cred că pot să spună orice, ca și cum ar sta la o bere cu amicii. Necazul e că părerile lor ajung să fie preluate fără niciun discernământ și de oamenii care vremelnic ajung să decidă destinele multor semeni.

Așa că, să te ții bine când vezi ce decizii aiuritoare se iau la nivel înalt, în ciuda protestelor atâtor specialiști veritabili. Nu zic că nu trebuie găsite soluții la unele din problemele care în mod incontestabil sunt, dar nici să nu ne pripim ca prin acele presupuse rezolvări să producem alte probleme și mai mari, la care cine știe dacă vom mai găsi rezolvări.

Este grav că scoatem carbonul solid sau lichid din pământ și îl răspândim în atmosferă, dar este OK dacă vom produce munți de baterii pe care după folosire nu vom mai ști pe unde să le punem? Este normal să ne treacă prin cap să extirpăm specia bovină din exploatații pentru că nu știu cine a socotit că flatulențele acestora nu știu ce mare amprentă de carbon ar avea? Dar ale oamenilor au fost socotite? 

Dacă omul intervine în natură nu înseamnă neapărat că o și deteriorează, după cum crede iar o grămadă de păreriști. Dumnezeu a creat lumea și i-a dat-o în grijă omului, astfel că acesta din urmă devine lucrător al creației lui Dumnezeu. Nu ar exista inginerie genetică fără ajutorul harului lui Dumnezeu. Spun asta pentru cei credincioși, pentru că cei necredincioși nu văd ce argumente ar aduce împotrivă. Zic ei, unele etice. Etice în raport cu ce?

De ce nu cultivăm plante modificate genetic, dacă tot le consumăm pe cele produse de alții? Auzisem că nici ameliorarea nu ar fi prea etică, că producem rase care nu ar fi existat în mod natural. Dar oare în mediul sălbatic nu vorbim de selecție naturală?

Mă opresc aici pentru că nu mi-am propus să fac o enciclopedie a mulțimii de păreri aiuristice care circulă astăzi cu atâta ușurință. Vreau doar să vă rog să vă opriți puțin, să vă dați deoparte din calea vuietului informațional și să gândiți la ce e bine și la ce nu. Mai ales cei care sunteți puși de Dumnezeu în postura de a decide pentru cei mulți. Pentru ca și mâine, copiii și nepoții noștri să poată ciocni ouăle roșii și să mănânce un drob de miel de Paști. Ar fi trist să fim în postura de a le povesti acelora că au fost odată niște animale pe care le-am exterminat dintr-un motiv stupid.

Și dacă vă veți lua câteva clipe de liniște, veți avea timp să vă aduceți aminte și că Fiul lui Dumnezeu a venit să ia asupra lui starea de neputință a omului, să o treacă prin moarte și să îl readucă îndreptat la viața cea adevărată. 

Hristos a înviat!

 

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2024
Abonamente, AICI!
Citit 1078 ori

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista