Mai an, tot așa în plină vară, un roi uriaș de albine s-a abătut asupra unui ținut îndepărtat, din altă țară, de pe alt continent, din altă lume. Insectele, atât de prețuite de oamenii de pretutindeni, pentru aroma și dulceața mierii lor, s-au năpustit de astă dată asupra acestora, ucigând câțiva dintre ei. Ce anume le-a provocat această reacție asasină nu știu și, de fapt, nici nu prea mă interesează din cale-afară. Ceea ce rețin și mă pune pe gânduri este că minusculele zburătoare, care de regulă își văd de rostul lor, și-au ieșit din fire și au trecut la acte criminale.

Desigur, s-au mai văzut cazuri în care albinele, recunoscute pentru modestia, sârguința și inteligența de care dau dovadă în munca lor, s-au supărat și-au arătat că sunt în stare să și înțepe mortal. Repauzând întru Domnu’, după cum se știe, la rându-le. Dar, vreau să se rețină și apicultorii o pot confirma, acestea sunt excepții de la regulă. Dacă le dai pace, mai mult chiar, dacă le îngrijești, ele, albinele, nu numai că nu aduc pagubă ci, dimpotrivă, foloase.

Chit că de la o vreme încoace, stuparii nu mai au câștigurile de altădată și au ajuns în situatia să „vâneze francul”. Ca, de altfel, cam toți cei ce trudesc în mod cinstit și din greu.

S-au întors lucrurile cu fundul în sus, maică – îmi spunea la piață, mai zilele trecute, o bătrână țărancă. Uită-te și dumneata pe acilea, prin jur, pe la tarabe – m-a îndemnat – uită-te și spune-mi câte fețe de țărani-țărani vezi. Puține, domnule, din ce în ce mai puține. Cei mai mult sunt ăilalți – a continuat cu voce șoptită – precupeții, intermediarii, comersanții. Ei fac prețurile, că asta-i legea nescrisă, iau de la noi cu japca pe mai nimica și vând la suprapreț. Speculanți fără de rușine și fără de obraz. Nu mai are nimeni frica lui Dumneazeu. Asta e! a încheiat cu obidă femeia.

Continuându-mi drumul, fără să vreau mi-am reamintit de albinele care pe undeva într-un ținut îndepărtat, într-o altă țară și pe un alt continent, și-au ieșit din țâțâni și au trecut la fapte care nu le stau în fire. Să le fi supărat, oare, din cale-afară, trântorii? Ar fi o idee. Și dacă e așa, nu știu ce mă face să cred că și pe cei de prin piețe, de te fură la preț și la cântar, fără vreo remușcare, și fără vreun regret, și pe aceștia, așadar, ar putea să-i aștepte, la un moment dat, zile grele. Și nu numai pe ei. Care bucurie și paranghelie la cine știm noi să fie!

George Ghidrigan