Scrisoarea lu’ Gheorghe - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

În 18 noiembrie 2019, va avea loc a doua ediție a Concursului de Spumante Românești, în București, la GastroLab. „Anul trecut, am organizat prima ediție a Concursului de Spumante Românești. Am vrut, pe de-o parte, să văd care este nivelul de calitate al acestora și, pe de altă parte, să ajungă la consumatorul român informații pertinente despre categoriile de spumante. Pretențiile au crescut. Și din partea consumatorilor, dar și din partea mea. Acum organizez a doua ediție”, ne-a spus Tiberiu Onuțu, organizator și fondator al site-ului www.viesivin.ro.

Degustarea se va desfășura pe categorii distincte, respectiv vor fi evidențiate spumantele obținute prin metoda clasică, tradițională, separat de cele obținute prin metoda Charmat sau altele, mai rar întâlnite. „Va exista un clasament al spumantelor apreciate de consumatorul feminin și altul cu preferințele consumatorului masculin. De asemenea, e loc și pentru spumantele... mai speciale”, a explicat Tiberiu Onuțu. El a adăugat că va fi o degustare în orb pentru că, „dacă vrem să fim obiectivi, spunem ce simt papilele noastre, nu ce citim pe etichete”.

Comisia de jurizare este formată din oameni cu o competență recunoscută în domeniu, unii dintre ei făcând parte din echipa României care a participat la Campionatul Mondial de Degustare de la Chambord. Concret, sunt zece jurați: Iulia Scavo, Valentin Ceafalău, Horia Hasnaș, Zoltán Szabo, Cătălin Păduraru, Cezar Ioan, Olimpia Pleșa-Brandhuber, Dana Pop, Irina Mărășoiu și Ruxandra Păduraru. „Cu ajutorul lor, voi încerca să fac o jurizare cât mai obiectivă a probelor din concurs, astfel încât la consumator să ajungă o evaluare cât mai corectă”, a precizat organizatorul singurului concurs de la noi din țară destinat spumantelor.

Rezultatele vor fi făcute publice de Ziua Națională a României, la 1 Decembrie 2019. „Încep sărbătorile de iarnă, iar momentul este cât se poate de potrivit pentru consumatori”, a încheiat Tiberiu Onuțu.

Nu putem încheia însă fără a nominaliza producătorii români de spumante: Avincis, Balla Geza, Bauer, Bucium, Budureasca, Carastelec, Casa de Vinuri Cotnari, Crama Gîrboiu, Domeniile Panciu, Hermeziu, Jidvei, Liliac, Petro Vaselo, Rasova, Recaș, Riviera, Silvania, Știrbey, The Icon Estate (Halewood), Villa Vinea, Zarea.

La ediția concursului din 2018 au participat: Balla Geza, Casa de Vinuri Cotnari, Crama Gîrboiu, Domeniile Panciu, Hermeziu, Jidvei, Liliac, Petro Vaselo, Rasova, Recaș, Silvania, Villa Vinea, Zarea, iar anul acesta deja sunt înscrise în concurs nume noi care au lipsit anul trecut: Bucium, Carastelec, The Icon Estate (Halewood), SCDVV Blaj. Probele pot fi înscrise în Concursul de Spumante Românești până la data de 14 noiembrie 2019.

Despre prima ediție, din 27 noiembrie 2018, puteți citi accesând link-ul http://www.viesivin.ro/evenimente/concursuldespumanteromanestieditiai27noiembrie2018

Pack Show 2019, singura expoziţie de packaging din România, care s-a desfăşurat între 30 octombrie şi 3 noiembrie, la Romexpo-Bucureşti, în paralel cu INDAGRA, INDAGRA FOOD & CARNEXPO şi EXPO DRINK, s-a bucurat de prezenţa a 60 000 de vizitatori români şi străini, ceea ce demonstrează, încă o dată, că evenimentul este foarte important nu doar pentru România, ci şi pentru întreaga regiune.

Spre deosebire de ediţiile anterioare, când expoziţia intra doar în vizorul vizitatorilor de profil, Pack Show 2019 a fost vizitat şi de potenţiali clienţi veniţi din rândul producătorilor agricoli – ceea ce demonstrează interesul în creştere al micilor producători agricoli pentru zona de ambalaje şi a soluţiilor de ambalare, aceştia putându-se transforma într-un segment cu potenţial în viitor.

În cele cinci zile rezervate expoziţiei de packaging, pavilionul central a fost scena întâlnirilor de afaceri productive, a ofertelor de parteneriat şi a discuţiilor axate pe informaţii tehnice şi de calitate în domeniul producerii, al imprimării, al ambalării, al etichetării şi al transportării ambalajelor.

PACK SHOW ÎN CIFRE

125 companii expozante locale şi internaţionale, 60 de firme aflate la prima participare, 12 ţări participante (Bulgaria, China, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria), 4 986,5 mp suprafaţa expozantă, peste 80 de echipamente de packaging cu tehnologii de ultimă oră, 5 zile pline cu demonstraţii LIVE.

Am primit la redacție un punct de vedere referitor la Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea, din partea lui Radu Antohe, expert în dezvoltare rurală și politici agricole, fost consilier de stat pe probleme de agricultură în Guvernul Dăncilă. Îl publicăm integral mai jos.

Aflu cu oarece dezamăgire că premierul Ludovic Orban a declarat, la învestirea noului ministru al agriculturii că, citez: „Vremea gostaturilor a trecut. Pentru producătorii români trebuie să asigurăm condiții egale de acces la piață, dar consider că nu statul trebuie să se ocupe de această activitate. Trebuie reglementări clare de asigurare a accesului la piață pentru producătorii autohtoni, iar dacă aceste reguli sunt respectate nu mai e nevoie să refacem gostaturile”. Este corect faptul că statul trebuie să creeze politici durabile pentru fermierii și producătorii români. Doar că, în competiția acerbă actuală între global și local, tot mai multe state înțeleg că nu e suficientă clamarea unor politici și fac ceva mai mult pentru protejarea intereselor propriilor producători. De aceea, domnule ministru Adrian Oros, nu luați măsuri pripite, în elanul frenetic de a elimina orice fărâmă de pesedism, elan demn de cauze mult mai bune! Domnule Ministru, nu distrugeți un demers greu creat din nevoia țăranului român, nu rămâneți în istorie ca un demolator de speranță pentru satul românesc! Sunt de acord că acest proiect trebuie analizat și chiar poate regândit, cu un management competitiv, atrăgând și marii retaileri ca posibili beneficiari - de ce nu?! , listând Casa Unirea pe bursă, oferindu-i șansa de a se dezvolta spre binele producătorilor autohtoni. Vă garantez că acest proiect va deveni un factor de atenuare a discrepanțelor dintre rural și urban, și astfel o verigă de unitate națională, așa cum militați mereu prin poziționarea dvs. publică. În speranța că veți găsi înțelepciunea necesară pentru promovarea intereselor agriculturii românești, vă doresc succes în exercitarea mandatului dvs.

dr. Radu Antohe, fost Consilier de Stat pe probleme de agricultură în Guvernul Dăncilă

Întrebat de jurnaliștii prezenți la conferința de presă de la Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ocazionată de preluarea mandatului de ministru de către Nechita-Adrian Oros, dacă va continua proiectul Casei de Comerț Unirea, premierul în exercițiu, Ludovic Orban, a replicat că vremea Gostat-urilor a trecut.

El a adăugat că România trebuie să asigure condiţii egale de acces la piaţă pentru producătorii autohtoni.

„Vremea Gostat-urilor a trecut. Sigur că, pentru producătorii români, trebuie să asigurăm condiţii egale de acces la piaţă, şi asupra acestui lucru noi am fost susţinătorii unui proiect legislativ care sperăm să fie pus în practică; de altfel, este şi unul dintre punctele care există în programul de guvernare, dar sincer cred că nu statul trebuie să se ocupe de această activitate. Trebuie reglementări clare de a sigura accesul la piaţă pentru producătorii autohtoni şi, dacă aceste reguli sunt respectate, nu mai este nevoie să refacem gostaturile de odinioară”, a mărturisit premierul, miercuri, 6 noiembrie 2019.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat că, joi dimineaţa, Corpul de control va verifica toate plăţile, inclusiv legalitatea plăţilor în cazul evenimentului din 9 octombrie 2019, de la Romexpo, unde au fost aduşi mii de fermieri.

„Mâine dimineaţă (n.r. - joi, 7 noiembrie 2019), Corpul de control va verifica toate plăţile efectuate, legalitatea tuturor acestor plăţi, inclusiv plata evenimentului din 9 octombrie de la Romexpo, lansarea candidaturii doamnei Viorica Vasilica Dăncilă”, a spus ministrul de resort.

Tot în acest context, Orban a mai adăugat că „se ştie foarte clar că unităţile din subordinea Ministerului Agriculturii, directorii judeţeni au fost obligaţi să vină cu angajaţi sau cu fermieri pe care îi controlau cu forţa”.

„I-au adus să participe la un eveniment politic şi sperăm să aibă şi curajul să recunoască acest lucru”, a menţionat Orban.

Prim-ministrul Ludovic Orban a fost prezent, miercuri, la preluarea mandatului de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către Nechita-Adrian Oros.

Ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană în satul Ţigăneşti, comuna Munteni, județul Galați, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, marţi, 5 noiembrie 2019, Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere, a anunţat directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, Carmen Stroia.

Conform sursei citate, laboratorul de la Bacău a confirmat prezenţa virusului pestei porcine într-o gospodărie aflată la periferia localităţii Ţigăneşti şi în apropierea fondului de vânătoare 19 Ţepu, unde, în urmă cu trei luni, a fost confirmat un caz de pestă porcină africană la un porc mistreţ.

Ca urmare, autoritățile competente au decis uciderea preventivă a celor 13 suine aflate în gospodăria localnicului.

Șefa DSVSA Galați a mai adăugat că, în zonă, deplasarea şi transportul porcilor pe drumurile publice sunt interzise, cu excepţia cazului când sunt avizate de autoritatea veterinară. De asemenea, niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizare; animalele sunt supuse catagrafierii şi supravegherii clinice de către medicii veterinari.

În judeţul Galaţi au fost descoperite, de la începutul anului, 35 de focare de pestă porcină africană, dintre care 26 au fost închise, şi au fost sacrificaţi, în total, peste 1 600 de porci.

Marți, 05 Noiembrie 2019 14:42

Start cu stângul în anul agricol 2019-2020

Prima lună a anului agricol în curs s-a caracterizat printr-o secetă severă în toate regiunile țării, cu excepția regiunilor Podișului Moldovenesc și Central Moldovenesc, respectiv printr-un un regim termic extrem de călduros în raport cu valorile medii multianuale și cu cele corespunzătoare perioadei similare a anului agricol anterior, a anunțat ASAS, printr-o informare de specialitate.

Luna septembrie 2019, mai spun cei de la ASAS, a fost o una foarte caldă în circa 50 la sută dintre localitățile monitorizate, temperatura medie înregistrată fiind peste limita siguranței statistice.

Conform sursei citate, lipsa apei, pe fondul creșterii temperaturii cu circa 1,8 grade Celsius în luna septembrie a.c. în raport cu valoarea medie multianuală, a indus fie o întârziere semnificativă a semănatului, fie o diminuare semnificativă a răsăririi de câmp pentru majoritatea culturilor de toamnă.

„Întârzierea semănatului în raport cu epoca optimă a fost impusă de necesitatea unor precipitații consistente care să favorizeze pregătirea terenului sau a patului germinativ pentru culturile de toamnă. Astfel, în unele zone s-a renunțat la arătură, aplicându-se restricții tehnologice specifice agriculturii de tip conservativ, și anume prelucrări superficiale cu utilaje ușoare, fără răsturnarea brazdei sau semănatul direct în miriște”, se menționează în document.

Potrivit sfaturilor specialiștilor ASAS, având în vedere acumularea redusă de apă în sol pe orizontul 0-150 cm, mult sub capacitatea de câmp la ora efectuării evaluărilor în aproape toate regiunile, este foarte important să se urmărească evoluția acesteia și să se ia măsurile cele mai adecvate de aplicare a măsurilor tehnologice specifice fiecărei culturi și sole.

„Dacă seceta instalată în luna septembrie va fi resorbită de precipitațiile de toamnă-iarnă, asociate cu o ridicare a temperaturilor ambiante, o atenție deosebită va trebui acordată fertilizărilor suplimentare cu azot din ferestrele iernii și monitorizărilor atacului de boli virale”, se mai menționează în document.

Luni, 4 noiembrie 2019, Executivul Orban a fost învestit în plenul reunit al Parlamentulului, cu 240 de voturi „pentru”, din cele 233 de voturi necesare procesului.

Deputații și senatorii au votat pentru validarea listei celor 16 miniștri, precum și programul de guvernare al PNL.

„Reluăm lucrările, pentru că s-a finalizat numărătoarea. Doamnelor și domnilor senatori și deputați, am purtat noroc domnului Ludovic Orban”, a anunțat, de la tribuna Parlamentului, Alina Gorghiu, care a prezidat ședința plenului reunit.

Anunțul oficial a fost făcut în plen de senatorul USR Silvia Dinică.

„Birourile permanente ale celor două camere ale Parlamentului, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu bile, au constatat: numărul total: 465, numărul celor prezenți: 240, numărul total de voturi exprimate: 240, numărul de voturi anulate: niciunul. Numărul total de voturi exprimate: 240, din care numărul total de voturi pentru acordarea încrederii guvernului: 240”, a explicat Dinică. „Ca urmare a faptului că, din totalul de 465 de deputați și senatori, au fost 240 de voturi «pentru», se constată că este întrunită majoritatea pentru acordarea votului de încredere guvernului, listei miniștrilor și programului de guvernare”.

Premierul desemnat a luat cuvântul de la tribuna plenului reunit și a spus scurt: „Vă mulțumesc și aveți încredere în noi.”

Marți și miercuri au avut loc audierile în comisiile de specialitate din Parlament ale miniștrilor desemnați pentru a face parte din Guvernul Orban. Din cei 16 miniștri propuși, trei dintre ei, respectiv Florin Cîțu, propus la Finanțe, Ion Ștefan, propunerea pentru Dezvoltare, și Violeta Alexandru, propusă la Ministerul Muncii, au înregistrat avize negative.

Liderul PNL, Ludovic Orban, nu a venit însă cu alte propuneri pentru cele trei portofolii, precizând că votul în comisii a fost unul politic.

Potrivit anunțului făcut luni, 4 noiembrie 2019, de Instituția Prefectului, toate cele cinci focare de pestă porcină africană (PPA) existente în judeţul Sălaj la suinele din gospodăriile populaţiei au fost eradicate, începând cu 1 noiembrie a.c.

„Potrivit actelor de stingere emise de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, începând cu data 1 noiembrie s-au închis toate focarele de pestă porcină africană (PPA) la porc domestic existente la nivel judeţean diagnosticate, în exploataţii din localităţile Ip, Cosniciu de Jos, Zăuan, Giurtelecu Şimleului şi Uileacu Şimleului”, conform unei informări transmise presei de Instituţia Prefectului.

Sursa citată mai menționează că îşi încetează, cu aceeași dată, și aplicabilitatea planurilor de măsuri de combatere a PPA pentru cele cinci focare enumerate, dar se menţin măsurile generale pentru a preveni apariţia de focare de PPA pe raza judeţul Sălaj.

În Sălaj, mai sunt active focare de PPA în mediul silvicol, la porc mistreţ.

În anul 2019, doar 5% din producţia naţională de carne de porc s-au mai folosit în procesare, ca urmare a efectelor nedorite generate de pesta porcină africană, restul fiind asigurat din schimburi intracomunitare, a afirmat directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Dana Tănase.

„Pesta porcină africană a zguduit nu doar creşterea porcului din România, dar aş putea spune că a zguduit din temelii şi industria de procesare. Din necesarul intern de carne de porc, România nu era în măsură să asigure şi pentru piaţă, şi pentru procesare, însă membrii noştri ne-au spus că anul trecut lucrau cu 95% carne din producţia naţională, iar acum lucrurile s-au inversat: 95% carne din spaţiul intracomunitar şi doar 5% din producţia internă”, a declarat Dana Tănase în cadrul conferinţei „Pactul Pro Porc”, organizat de Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

Potrivit datelor prezentate de reprezentantul procesatorilor, citând statisticile Institutului Naţional de Statistică (INS), producţia industrială de carne de porc în România a crescut de la 435 834 de tone în 2016, la 461 149 de tone în 2018, iar în primul semestru al acestui an s-au consemnat 206 468 de tone.

Valoarea producţiei industriale de carne de porc în 2016 a fost de două miliarde de lei, iar în anii 2017 şi 2018 s-a menţinut în jurul a trei miliarde lei. În semestrul I al acestui an, valoarea producţiei industriale de carne de porc este undeva la un miliard de lei.

Din punctul de vedere al producţiei industriale de produse din carne de porc, aceasta a crescut în 2017 la 356 043 tone, faţă de 345 000 de tone în 2016, dar a scăzut la 324 175 de tone anul trecut, cantitate care s-ar putea obţine şi în acest an, în condiţiile în care în primul semestru s-au obţinut 175 946 de tone, a susţinut reprezentantul ARC.

Valoric, piaţa produselor din carne de porc a crescut de la patru miliarde de lei, în 2016, în jurul a cinci miliarde de lei, în 2017 şi 2018, iar în primul semestru al acestui an a ajuns la trei miliarde de lei.

Conform datelor INS privind importurile de carne de porc, în 2016 schimburile intracomunitare au fost de 162 179 tone, în 2017 au depăşit 306 640 de tone, în 2018 - 458 766 tone, iar în prima jumătate a acestui an s-au consemnat deja 220 446 tone.

În ceea ce priveşte exporturile de carne de porc, dacă în 2016 România exporta 23 680 de tone de carne de porc, în 2017 - 41 637 tone, această cantitate a înregistrat anul trecut un recul până la 24 220 de tone, pentru ca, în primul semestru din 2019, să ajungă la numai 5 682 de tone.

Pe de altă parte, exporturile de carne de porc au fost în valoare de 40 de milioane de euro în 2016, au crescut la 75 de milioane de euro în 2017, ca în 2018 să scadă semnificativ, la 42 de milioane de euro şi la numai 8 milioane de euro, în prima jumătate a acestui an.

Potrivit datelor INS, în 2017, importul de produse de carne de porc a fost de 45 833 tone, iar exportul de 48 504 tone. În 2018, s-au importat 52 014 tone produse carne de porc şi s-au exportat 52 242 de tone, iar în prima jumătate a lui 2019, cifrele INS arată 26 510 tone la import şi 26 326 tone la export. Valoarea importurilor de produse din carne de porc în 2018 a fost de 156 de milioane de euro, iar cea a exporturilor de 185 de milioane de euro. În primul semestru, s-a consemnat la import o valoare de 84 de milioane de euro, în timp ce la export s-au obţinut 98 de milioane de euro pe produse din carne de porc.

Conform anunțului făcut vineri, 1 noiembrie 2019, de Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), înainte de a apărea pesta porcină africană pe teritoriul României, 60% din consumul de carne proaspătă de porc era asigurat din producţia naţională, însă acum s-a redus la 40%.

„Înainte de a apărea pesta porcină africană, 60% din consumul de carne proaspătă de porc era asigurat din producţia naţională, însă acum am coborât la 40%. Noi nu am reuşit să asigurăm niciodată cantitatea de carne de porc necesară pentru procesare, pentru salamuri şi mezeluri. Din păcate, pierzând în ultimii doi ani peste 35 000 de scroafe, asta conduce la o scădere dramatică. Acum trei ani, noi aveam 845 000 de scroafe în ferme comerciale şi livram pe piaţă către populaţie undeva la 4,5 - 4,6 milioane de porci în condiţii de biosecuritate, în condiţii verificate sanitar-veterinar. În condiţiile răspândirii acestei boli, numărul va scădea dramatic şi nu se poate întâmpla decât să crească importurile”, a mărturisit șeful organizației de profil.

Potrivit datelor APCPR, costurile suportate până în prezent de România din cauza pestei porcine africane se concretizează în 527 971 de porci eliminaţi, din care 397 934 de capete în exploataţii comerciale, sumele plătite pentru despăgubiri fiind de 315,3 milioane de lei, până la data de 28 octombrie 2019.

În 30 octombrie, ANSVSA anunţa că Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 291 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 956 de focare (dintre care 16 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii de tip A), iar în alte şapte judeţe există cazuri doar la mistreţi.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista