În condițiile în care din legumicultorii de nivel mic din România abuzează uneori de pesticide în încercarea lor disperată de a face față virulenței crescute a atacurilor bolilor și dăunătorilor, vânzătorii din fitofarmacii au o importanță din ce în ce mai mare prin educarea și formarea consumatorului, un adevărat „zeu” în opinia inginerului agronom Ionuț Pavel, fermier și deținător a două astfel de unități în zona Moldovei.
În vederea atingerii obiectivului de utilizare durabilă a produselor de protecție a plantelor (PPP), prin reducerea riscurilor și efectelor acestora asupra sănătății umane și a mediului, o serie de modificări legislative au avut loc în ultimii ani asupra cărora Pavel nu a insistat prea mult în discuția cu reporterii publicației Revista Fermierului.
El a insistat însă asupra transformărilor claselor de pericol la pesticide, mai exact asupra obligativității informării cumpărătorilor de către comercianți. Proprietarul celor două fitofarmacii a precizat că dacă înainte, clasele de risc erau numerotate I, II, III, IV, în prezent, acestea au devenit X, Xn, T și T+. Multe dintre produse au fost absorbite de clasa T (mai ales fungicidele BASF conform propriilor afirmații), Pavel adăugând că unitățile de desfacere pe care le deține nu dețin autorizațiile necesare comercializării de produse din clasele T și T+. Domnia sa n-a făcut demersurile necesare pentru acreditare, în condițiile în care și legislația actuală se va schimba.
„Trecând în T, substanțele active respective, în special fungicidele BASF, atrag obligativități atât pentru cumpărător, cât și pentru comerciant (fitofarmaciile trebuie autorizate). În zona Tecuciului, pentru T și T+ sunt autorizate maximum două unități dintr-un total de 30-40. Cele două unități de desfacere pe care le dețin nu sunt autorizate pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor din clasele T și T+, dar nici n-am insistat. Și asta pentru că, la ora actuală, sunt puține produse înscrise în cele două categorii, produse care pot fi cu ușurință înlocuite cu altele clasificate X și Xn; am varianta de a alege. În viitor, am înțeles că nu va mai exista nici clasificarea aceasta, ci doar «profesioniști» și «amatori». Atunci, cam toți care utilizează pesticide vor fi nevoiți să se autorizeze”, a declarat inginerul agronom Ionuț Pavel cu ocazia Forumului Optitech „Legume de record mondial” organizat de Syngenta în prima decadă a luni decembrie 2015.
Pentru că a deschis Cutia Pandorei în ceea ce privește acest domeniu sensibil, Pavel a mers mai departe și a vorbit despre utilizarea nesăbuită a pesticidelor de unii mici producători de fructe și legume de la noi din țară, persoane fie ignorante în opinia sa, fie lipsite de fondurile necesare tratării materiei-prime în mod preventiv.
Pe de altă parte, proprietarul celor două fitofarmacii a vorbit și de legumicultorii „din tată-n fiu”, persoane care cunosc modalitățile de tratament și substanțele active încă din adolescență și care le utilizează corespunzător.
Și într-un caz, și în celălalt, rolul unui vânzător bine informat dintr-o unitate autorizată de comercializare a PPP-urilor este vital, conform spuselor moldoveanului... de „zeu!”. Dar nu numai vânzătorii din fitofarmacii trebuie să educe cumpărătorii. Rolul de informare corectă îl are, conform spuselor inginerului agronom, și producătorii.
„Aici sunt două aspecte diferite demne de luat în seamă: în primă instanță vorbim de cei care, fiind legumicultori de nivel mic, nu au putere financiară și folosesc tratamentul fitosanitar doar atunci când sesizează problemele (total incorect în cazul fungicidelor). Numai insecticidele le putem folosi în momentul în care observăm acel prag economic de dăunare. Fungicidele le aplicăm preventiv și respectăm exact perioada lor de protecție – contact șapte zile, sistemic sau în funcție de climă. Producătorii mici cer de obicei un produs oarecare pentru problema întâlnită. Atunci când pesticidele respective nu mai au efectul scontat pentru că s-au aplicat prea târziu sau în cantități nerecomandate (unii nu știu să folosească dozele, habar n-au), cei în cauză vin și spun că nu sunt bune produsele, în condițiile în care ele sunt aceleași.
Pe de altă parte sunt însă și alții (puțini la număr) care deja știu despre ce este vorba, știu exact ce cumpără și cu care nu sunt probleme. Este și cazul celor care fac legumicultură din tată-n fiu. Eu am fost profesor de educație tehnologică la Matca (bazin legumicol renumit în țară) acum 15 ani, înainte să mă ocup de comerțul cu PPP-uri. Copiii cu care lucram aveau habar de substanțele active utilizate la vremea respectivă, nu le pronunțau corect, dar le știau”, a afirmat Ionuț Pavel. „De asta, într-o fitofarmacie, vânzătorul e ca un zeu, are putere foarte mare! Cu primii, și la ora actuală mă lupt și le spun ce înseamnă timpul de pauză. (...) În acest context, și firmele producătoare au și ele partea lor de vină - dau timpul de pauză în funcție de interes. Cum să ne explicăm faptul că un produs cu utilizare imediată la culturi de genul salatei are timpul de pauză trei zile, iar același produs are la grâu timp de pauză 40 de zile? Se știe că acel grâu nu va fi consumat mai devreme de 40 de zile, iar salata repede”.
Și pentru că se afla la un forum dedicat legumiculturii, Pavel a „riscat” inclusiv o recomandare ad-hoc de tratament cu produse Syngenta.
În cazul infecțiilor fungice la unele legume, el recomandă un tratament preventiv cu Ortiva Top, un produs care are înglobată o strobilurină: „Te salvează și atunci când deja este instalată boala, adică are și un efect curativ și de înverzire (green effect). Eu l-aș recomanda minimum de două ca tratament în perioada de vegetație”.
Mai mult, pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să facă o carieră din vânzarea de PPP-uri, Ionuț Pavel a precizat că unui vânzător într-o fitofarmacie îi trebuie trebuie minimum o diplomă de liceu agricol. El a mărturisit însă că în unele județe se acceptă inclusiv liceele de chimie-biologie.
„Am întâlnit însă persoane fără școală care «băteau» inginerii la cunoștințe”, a punctat moldoveanul. „Dacă nu știi meserie, nu vinzi. Am întâlnit fitofarmacii în Râmnicu Sărat, la Tulcea, care n-au vad, dar vând de sparg; au un om bun”.
Comerțul cu PPP-uri a rămas la un nivel constant, consumul însă a crescut
Contrabanda cu pesticide falsificate, cât și importurile „under the counter” din țări cu taxe mai mici au reprezentat alte două subiecte de discuție, sensibile de altfel pentru cei care activează în domeniu.
Mai mult, apreciază Ionuț Pavel, pentru că au văzut oportunitățile, fitofarmaciile au „răsărit precum ciupercile după ploaie”. Chiar și așa, marjele de câștig la niveluri decente pentru cei care vând PPP-uri.
„O să vă spun un secret: vânzarea a rămas constantă, consumul a crescut! Vin foarte multe substanțe din afară, la negru: din Italia, din Spania, respectiv din Ucraina. Tot ce se interzice în UE, contrabandiștii aduc: carbendazim și tot ce se scoate de pe listele UE. Se mai vine, de asemenea, cu produse originale, scumpe (mult mai ieftine însă față de piața noastră), cum este și cazul Vertimecului de la Syngenta, Match, Actara ș.a.m.d”, a afirmat Ionuț Pavel. „Fitofarmaciile mele au mers la fel sau au scăzut ca vânzări, însă consumul a crescut pe alte filiere. Dacă iau Tecuciul și mă duc așa cu săgeți 15 km, suntem 50 de fitofarmacii. Este o concurență foarte mare. Sunt cei cu depozite de materiale de construcții care vor săși deschidă și ei astfel de unități. Au început deja cu îngrășăminte de bază (au logistica necesară) și au și salahori. Aș fi snob să spun însă că nu este profitabilă o fitofarmacie, că altfel m-aș fi lăsat de business. Sunt mulți care spun că nu, dar eu îi întreb de ce mai fac asta?”, s-a întrebat retoric proprietarul de fitofarmacii.
Ca și maximum de profitabilitate pentru Ionuț Pavel, perioada 2006-2008 a fost „cea mai bună”. El spune că pe atunci erau mult mai puține fitofarmacii, însă situația de acum este alta: „Au văzut și alții că merge, s-au înmulțit și a scăzut marja. La noi în zonă, produsele de fitofarmacie sunt cele mai ieftine din țară. Noi ne mulțumim cu o marjă de cinci la sută la produsele macroambalate, unde prețurile sunt mai mari. La microambalate, la plicuri, fiole, poți merge chiar și cu 15% marjă. În țară însă, distribuitorul îți dă chiar și 25% discount și mai pune și el 10 la sută. În cazul nostru, tot noi, din discountul nostru, lăsăm”, a mai declarat Pavel.
„De la pesticide se moare, dar încet!”
Pentru a nu fi acuzați că destabilizăm piața și arătăm cu degetul către un sector care generează venituri serioase pentru toate ramurile care activează în agricultură, nu am pornit cu această știre-bombă. Cu toate acestea, este pentru prima dată când un comerciant de pesticide recunoaște că produsele pentru protecția plantelor omoară, mai încet însă decât ar face-o unele legume și fructe cu micotoxine, spre exemplu.
Într-un episod de sinceritate, Ionuț Pavel a recunoscut că de la pesticide „se moare, dar încet”: „poți trăi chiar și 10, 20 de ani”. În cazul micotoxinelor, mai spune el, riscul de deces este mai mare.
„N-aș vrea să fiu avocatul diavolului (totuși îmi câștig pâinea din pesticide), dar cei care combat pesticidele, trebuie să știe că un fruct care n-a fost stropit și care este bolnav, are mai multe micotoxine decât reziduurile de produse pentru protecția plantelor. Nimeni nu are curaj să spună în mass-media că de la pesticide se moare, dar încet. În cazul micotoxinelor însă, riscul de deces apare trei luni sau chiar într-un an. Din cauza pesticidelor poți face un cancer, încet-încet, și poți trăi chiar și 10 sau 20 de ani; se micșorează doar speranța de viață. Pe când la un fruct netratat, o poți mierli în două luni”, a afirmat cu subiect și predicat Ionuț Pavel.
Totodată, proprietarul celor două fitofarmacii a mai spus că, în piețe, nu mai testează nimeni legumele și fructele pentru remanența pesticidelor în materia-primă comercializată. Din cauza bolilor din ce mai rezistente și a dăunătorilor ale căror atacuri sunt din ce în ce mai virulente, producătorii agricoli utilizează mai multe pesticide.
Chiar și așa, în viziunea lui Pavel, legumele și fructele noastre sunt mai bune calitativ față de concurența europeană și cea din Turcia. El spune că alții folosesc mai multe produse de protecție a plantelor pentru că au mai mulți bani și datorită faptului că produsele noastre... cresc încă pe pâmânt.
„Nu mai testează nimeni legumele și fructele românești de încărcătura de pesticide (cele comercializate în piețe). La castravete spre exemplu, dacă înainte tratamentele se efectuau săptămânal, acum se fac la trei zile. Timpul de pauză nu se mai respectă (și aici vorbesc de toată lumea). În zona Matca nu se mai practică rotația culturilor, nu se mai face nimic. Există doar două cicluri: tomate-castraveți, castraveți-tomate, în principal, că vinetele și ardeii sunt în plan secundar. De aceea, acolo s-au înmulțit foarte mult dăunătorii, bolile au căpătat rezistență din cauza utilizării în exces a produselor de protecția plantelor, (...) iar producătorii de legume fac tratamente non-stop.
Față de legumele și fructele importate însă, cele românești sunt mai bune. Și asta pentru că primesc pesticide o idee mai puțin din cauză că suntem mai săraci decât horticultorii din vest și din alte țări terțe și, în al doilea rând, datorită substratului de cultură. Eu am fost și în Italia, și în Grecia, acolo legumele sunt obținute numai pe plastic. Ale noastre au puțin gust pentru că încă mai avem pământ, încă le mai ținem ancorate acolo”, a precizat inginerul agronom.
Produce legume în cantități mici, face și cultură mare
Moldoveanul cu care am discutat nu numai că vinde pesticide, dar face și comerț cu semințe certificate și... agricultură! Da, agricultură. Ionuț Pavel cultivă „în spatele casei” 0,2 ha cu legume și 4 ha cu cereale, anul acesta pariul său (necâștigător) fiind porumbul (asolament anual).
Dacă la tomate a obținut o producție bună de pe cei aproximativ 700 metri pătrați, dar pe care a păstrat-o pentru consum propriu și pentru prieteni și familie (nu consideră că poate face business din legumicultură), de pe cele patru hectare cultivate cu porumb a reușit să obțină o medie de doar 4.800 de kilograme de boabe la hectar pe care o stochează. Asta în ciuda practicării unei tehnologii propice și a utilizării de sămânță certificată Monsanto.
„Anul acesta am obținut între 3-4 kilograme de tomate pe plantă, ceea ce înseamnă o producție foarte bună. Folosesc sămânță hibridă, dar eu fiind un fermier mic, am cumpărat răsadul produs de altcineva. Cu tomate am plantat circa 700 de metri pătrați (o treime din cele 0,2 ha pe cât produc legume în spatele casei). Din 0,2 ha cultivate cu legume nu poți face însă producție pentru piață. Singura șansă – într-un an când o legumă are preț, doar asta să faci, să fii acolo. Cu 0,2 ha poți câștiga ceva doar în anii buni.
Eu sunt inginer agronom și mai am patru hectare de cultură mare (un an grâu, un an porumb, un an floarea-soarelui), nu pot împărți, asolamentul este anual. Dacă aș face o fermă legumicolă pe cele patru hectare, fără probleme aș face un business. Anul acesta am avut porumb pe cele patru hectare, iar materia-primă obținută o am pe stoc acum. La hectar am obținut 4.800 kilograme de porumb-boabe cu o tehnoologie foarte bună. Arșița a fost însă de vină pentru producția slabă. Am avut anul acesta DKC4608 de la Monsanto, așa-numitul bob de aur. Anul 2014 a fost anul lui. În 2015 însă, alt hibrid de la Monsanto a fost câștigător. Eu am în portofoliu și fermieri mari, am 500 ha cărora le fac distribuție și vând cu contract. Tuturor celor care le-am vândut DKC4608 au avut probleme anul acesta”, a conchis inginerul agronom.
În 2014, la noi în țară au fost cultivate 3.853,9 mii hectare cu porumb, iar producția obținută a fost 11.988,6 mii tone, potrivit unui raport privind agricultura românească, publicat recent de Ministerul Agriculturii. În același an, suprafața cultivate cu tomate în România a fost de 48,4 mii hectare, cu o producție totală de 706,2 mii tone. La legume în 2014 față de 2013 producţia a fost mai mică cu 3,9%, determinată de scăderea suprafeței cultivate cu 7,7%. Producţiile au fost mai mari la: castraveți (+7,1%), morcovi (+2,7%), ardei (+0,4%) și mai mici la pepeni verzi şi galbeni (-16,5%), tomate (-5,1%), varză (-2,9%) și ceapă (-1,3%). Față de 2013, în 2014, producţia de cereale pentru boabe a crescut cu 3,4% faţă de anul precedent, datorită creşterii randamentelor la hectar, astfel: porumb boabe (+7,2%), orz şi orzoaică (+6,3%), grâu (+3,8%), ovăz (+1,5%).
Începând cu anul 1997, principalii operatori de stat care produceau sau furnizau inputuri au fost treptat privatizaţi, conform unui document al Băncii Mondiale. Efortul de privatizare a cuprins Semrom, Agromec-urile, Comcereal, fabricile de zahăr şi de ulei, serviciile judeţene de protecţie a plantelor etc. În prezent, inputurile sunt distribuite în principal prin operatori privaţi. Acesta este cazul seminţelor, îngrăşămintelor, pesticidelor, medicamentelor de uz veterinar, serviciilor de mecanizare etc. Operatorii de stat mai funcţionează încă în unele domenii, cum ar fi fabricile care îşi vând direct produsele fermierilor. Această categorie include Tractorul Braşov (tractoare) sau Oltchim (substanţe chimice).
Există astfel două canale principale prin care fermierii pot cumpăra inputuri agricole: direct de la producător sau prin intermediul dealerilor. Apariţia reţelei de dealeri de inputuri a fost determinată de structura agrară destul de fragmentată din România. Aceşti agenţi-dealeri încearcă să furnizeze o gamă completă de produse, acelaşi agent furnizând pesticide, seminţe, stimulatori de creştere, medicamente de uz veterinar şi îngrăşăminte (acestea din urmă doar în cantităţi mici). Deşi nu sunt disponibile cifre sigure, numărul de dealeri poate depăşi câteva sute şi este în general în creştere. Totuşi, în special pe pieţele seminţelor şi pesticidelor, cel mai mare volum de produse vândute provine de la un număr mic de producători, nu de la dealeri, şi deci aceste pieţe au încă puternice elemente de oligopol.
Conform aceluiași raport, companiile străine adesea cer preţuri mai mari pentru produsele lor pe piaţa românească decât în ţara lor de origine sau în alte ţări din Europa Centrală şi de Răsărit. Acest lucru se întâmplă nu numai datorită costurilor de transport şi manipulare, ci şi datorită faptului că furnizorii de inputuri funcţionează într-un mediu economic foarte nesigur aici în România. Doi factori importanţi contribuie la existenţa unui grad de risc ridicat: resursele financiare nesigure şi extrem de limitate ale fermierilor, care adesea implică plata în natură la momentul recoltării, şi faptul că băncile nu doresc să lucreze în sectorul furnizorilor din agricultură. Din acest motiv, spun specialiștii Băncii Mondiale, preţurile sunt mari, iar creditele pentru furnizori sunt scumpe. (Ionel Văduva).
