Interviu cu un extraterestru (E.T.), despre viticultura românească - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 18 August 2020 15:12

Interviu cu un extraterestru (E.T.), despre viticultura românească Recomandat

Scris de

Cam toţi miniştrii agriculturii au spus acelaşi lucru: „Via și vinul românesc sunt o prioritate”. Au făcut afirmaţia în vizite de lucru şi pe la diferite evenimente muzical-agricole. În spaţiul public, niciodată. În programele de guvernare, cu atât mai puţin. Rezultatele?! În lumea puterilor vitivinicole, România e un „ministru fără portofoliu”. Pentru că de pe Pământ lucrurile par roz, am lansat tema de discuţie „mai sus”, acolo de unde situaţia se vede cam... albastră.

E.T. - Detectoarele noastre înregistrează o activitate febrilă în jurul podgoriilor voastre, exact ca în Franţa, Italia, Spania, Portugalia, SUA, Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia. Curios, nu înregistrăm în România tot atâtea lumini seara, nu detectăm râsete, nu vedem drumuri... de ce?!

Român – Pentru că nu sunt.

E.T. – Sunteţi voi mai trişti?

R. – În acest moment, da.

E.T. – Era să te întreb dacă glumeşti. Dar văd că eşti serios... Ce vă lipseşte?

R. – Românilor le place să stea acasă, să muncească acasă, să petreacă acasă. Acum, o cincime din populaţie (popor îi mai spunem cu greu) se află acolo unde vezi tu luminiţe. Via i-ar putea aduce acasă, dar avem o perioadă neagră. Cel puţin la sate. În oraşe mai avem lumini. De Valentine’s Day. De Halloween.

E.T. – Te întreb din nou: ce vă lipseşte? Nu aveţi legi? Conducătorii voştri sunt răi?

R. – Nu ne lipseşte nimic. Adică, ba da, ne lipsesc legile bune şi conducători deştepţi.

E.T. – Bine, dar voi, voi ce faceţi? Cei care au podgorii, crame?

R. – Nimic. Mai umplem câte-un portbagaj, mai flecărim la câte un simpozion, ne arătăm „ştiinţa” gândirii într-o paradigmă a secolului trecut (calea sigură spre colapsul total), ne mai „înfoiem” între noi, ne gândim la ce maşină de import să ne mai luăm.

E.T. – Eşti scurt în vorbă şi, de ce să nu o spun, sarcastic.

R. – Păi, de vorbit, am tot vorbit. Se pare că nu foloseşte. Încercăm un desen?!

E.T. - Buuun, înţeleg că e nevoie de oameni noi...

R. – Nu. E nevoie de un nou mod de gândire. Rezultatele acestei gândiri pot aprinde multe luminițe acolo unde voi nu vedeţi acum nimic. O astfel de gândire poate aduce mulţi români acasă. Chiar şi fără multe lumini, aţi putea auzi cântece, aţi putea auzi mai multe glasuri de copii şi, seara, rugăciuni de mulţumire rostite de bătrâni.

E.T. – OK. Încep să înţeleg. Şi asta, pentru că începi să vorbeşti. Cum să vă ajut? Să vorbesc cu şefii mei, să încerce să dea nişte... „semnale”?

R. – Nu cred că ar folosi. Chiar dacă ar veni pe pământ Cel care a Dat ultimele „semnale”, acum 2000 de ani, nu cred că s-ar întâmpla mare lucru. Oamenii au ajuns să nu mai ştie ce-şi doresc. Care le e rostul. Cei aflaţi la putere înţeleg asta şi se comportă ca atare. Dacă vine cineva cu un gând bun, cu o soluţie, riscă să fie bătut cu pietre.

E.T. – Îmi spui, de fapt, că nu mai vezi nicio ieşire? Că sunteţi pe un drum închis?

R. – Îţi spun că ne-am pierdut memoria. Că, fatalmente, trebuie să suferim pentru a înţelege că fericirea am avut-o lângă noi, chiar dacă şefii noştri au ţinut-o după cot, aşa cum fac copiii egoişti când nu vor să vadă colegii ce mănâncă ei din pacheţelul adus de acasă. Numai că „şefii” noştri nu vin cu mâncarea de la mama, ei mănâncă, dosiți, din resursele şi fericirea noastră.

E.T. – Să-i pedepsim. Cine-i primul vinovat?

R. – Noi. Nu ei. Ne-am îndepărtat de şcoli, de minţile luminate, hulim performanţa intelectuală şi coalizăm cu hoţii şi incompetenţii ajunşi – vremelnic – în posturi de conducere, credem în „capul plecat sabia nu-l taie”, nu ne unim avuţiile adevărate în speranţa desfătării în acumulări... volatile. Viaţa cetăţii are două porţi. Pe una, cea dinspre pământurile stăpânite, pot aduce bogăţii tinerii, la cealaltă, cea către Lume, trebuie să stea de pază (cea bună, trece primejdia rea) bătrânii.

Apa, pădurea, via, ni le-a dat cineva... de pe la voi. Noi le părăsim pentru nişte creaţii mici, pe măsura noastră – mașini, ceasuri, bani, intrate pe poarta astăzi nepăzită. Noi nu putem crea, însă, ceva care să-i bucure pe toţi şi, de aceea, ne luptăm să avem mai mult din puţinul creat de mintea noastră. Suntem mereu cu respiraţia întretăiată de „nu ajunge la toată lumea”. De aceea şi cauţionăm neisprava.

Dacă ne-am reîntoarce la „bogăţia” mare, toţi românii am putea fi fericiţi. N-o facem.

E.T. – M-ai întristat. Voi pleca acum. Mă voi întoarce când voi vedea mai multe „luminițe”. Va fi bine atunci. Sper.

R. – Drum bun! Totuşi, dacă peste un secol vei vedea multe luminiţe, asigură-te că ne vei fi găsit aici... tot pe noi, românii.

P.S.: Text fără valoare artistică sau jurnalistică, menit să atragă atenţia coordonatorilor sectorului în al doisprezecelea ceas. Scris scurt, rarefiat, pentru a nu pierde atenţia acestor şefi. În aşteptarea „scrisului” 3D, care ar putea sări – la propriu – în ochi.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 494 ori

Publicitate

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista