Suntem în a doua parte a unei discuții cu AI (Inteligența Artificială) inițiată la începutul anului 2024, pe tema bunăstării prin viticultură, oenoturism.

Salvarea satului românesc. Vinul – mai mult decât o băutură recreațională. Brandul de țară. După cum veți vedea, informațiile obținute, chiar dacă nu ating nivelul panseurilor filozofice, sunt decente, credibile, coerente și ar putea fi folositoare politicienilor, administratorilor, funcționarilor... dacă le-ar parcurge. Dar (de ce nu) o fac?

Eu: Nu ai pomenit nimic despre Parlament, președinți...

AI: Ai dreptate, implicarea Parlamentului și a președintelui poate fi esențială în promovarea vinului și a enoturismului în România. Iată cum ar putea contribui aceste instituții:

Parlamentul:

1. Elaborarea și adoptarea legislației relevante: Parlamentul ar putea să elaboreze și să adopte legi și politici care să sprijine dezvoltarea sectorului vitivinicol și a enoturismului, inclusiv în domenii precum fiscalitate, protecția mediului, infrastructură și promovarea culturală.

2. Monitorizarea implementării politicilor: Prin comisiile parlamentare relevante, Parlamentul ar putea să monitorizeze și să evalueze implementarea politicilor și programelor destinate promovării vinului și a enoturismului, asigurându-se că acestea sunt eficiente și benefice pentru dezvoltarea sectorului.

Președintele:

1. Promovarea internațională: Președintele ar putea să sprijine promovarea vinului românesc și a enoturismului în străinătate prin participarea la evenimente internaționale, întâlniri diplomatice și campanii de marketing internațional.

2. Implicarea în inițiative și proiecte: Președintele ar putea să susțină și să se implice în proiecte și inițiative care promovează vinul și enoturismul la nivel național și internațional, oferindu-le astfel mai multă vizibilitate și legitimitate.

Alte instituții:

- Autorități locale și regionale: Aceste instituții pot juca un rol crucial în implementarea politicilor și programelor destinate promovării vinului și a enoturismului la nivel local și regional, având cunoștințe și expertiză în nevoile și potențialul specific ale fiecărei regiuni.

- Sectorul privat: Implicarea sectorului privat, inclusiv a producătorilor de vinuri, operatorilor turistici, restauratorilor și întreprinzătorilor locali, este esențială pentru dezvoltarea și succesul enoturismului în România.

- Societatea civilă: Organizațiile neguvernamentale, asociațiile de dezvoltare comunitară și alte organizații din societatea civilă pot contribui la promovarea vinului și a enoturismului prin proiecte de educație, conservare a mediului și implicare comunitară.

Prin colaborarea și coordonarea tuturor acestor instituții și actori relevanți, se poate crea un cadru favorabil pentru promovarea vinului și a enoturismului în România și pentru valorificarea potențialului acestora în beneficiul dezvoltării economice și sociale a țării.

Eu: Pentru că ai introdus în enumerare și ONG-urile. În România, din cauza legilor proaste, aceste entități sunt subfinanțate. Cele care mai primesc, cât de cât, fonduri - cele mai multe din zona privată - sunt ONG-urile care se ocupă de cazuri sociale sau de sănătate. Un lucru admirabil, dar care nu rezolvă real problemele. În niciun caz pe termen lung. Alegând, așa cum ai spus, „să susținem principii și valori, chiar dacă acest lucru poate genera tensiuni sau dezacorduri” ce ar fi de susținut: un ONG care luptă pentru ridicarea nivelului de trai într-o zonă, urmând ca nevoile sociale și de sănătate să fie rezolvate din resurse proprii, sustenabile, predictibile, sau ONG-uri care se ocupă de pansarea acestor probleme, dar care vor fi, împreună cu beneficiarii, tot în aceeași situație și mâine, și poimâine, dependente de resursele private, care pot fi din ce în ce mai sărace (într-un context în care nu se sprijină excelența, inovația, valoarea adăugată)?

AI: Este o întrebare complexă și trebuie să se țină cont de mai mulți factori în luarea unei decizii în acest sens. În general, există argumente atât în favoarea susținerii ONG-urilor care se concentrează pe ridicarea nivelului de trai și dezvoltarea comunităților, cât și a celor care se axează pe nevoile sociale și de sănătate. Iată câteva considerații pentru fiecare:

Pentru susținerea ONG-urilor care se concentrează pe ridicarea nivelului de trai și dezvoltarea comunităților:

1. Soluții pe termen lung: Abordarea axată pe dezvoltarea comunităților și ridicarea nivelului de trai poate oferi soluții pe termen lung pentru problemele sociale și de sănătate, prin creșterea accesului la educație, locuri de muncă, infrastructură și servicii de bază

2. Autonomie și independență: Susținerea comunităților în a-și dezvolta propriile resurse și capacități poate duce la autonomie și independență în gestionarea nevoilor lor, fără a fi dependente de asistență externă pe termen lung.

3. Durabilitate: Investițiile în dezvoltarea comunităților pot crea resurse și oportunități durabile, care să asigure un nivel de trai mai bun și o calitate a vieții mai ridicată pentru toți membrii comunității.

Pentru susținerea ONG-urilor care se concentrează pe nevoile sociale și de sănătate:

1. Urgență și necesitate imediată: Problemele sociale și de sănătate, cum ar fi sărăcia extremă, foametea, bolile infecțioase etc., necesită adesea intervenții imediate și urgente pentru a salva vieți și a ameliora suferința.

2. Egalitatea și drepturile omului: ONG-urile care se ocupă de nevoile sociale și de sănătate pot promova drepturile omului și egalitatea de acces la serviciile de bază, asigurând că nicio persoană nu este lăsată în urmă din cauza sărăciei sau a condițiilor sociale.

3. Reducerea inegalităților: Abordarea problemelor sociale și de sănătate poate contribui la reducerea inegalităților și la crearea unei societăți mai juste și echitabile, în care fiecare individ are șanse egale de a-și atinge potențialul maxim.

În final, alegerea între susținerea ONG-urilor care se concentrează pe dezvoltarea comunităților și cele care se axează pe nevoile sociale și de sănătate poate depinde de prioritățile și valorile adoptate în comunitate. Ideal ar fi să existe un echilibru între cele două tipuri de intervenții (subliniere autor), pentru a asigura atât dezvoltarea pe termen lung, cât și răspunsul la nevoile imediate ale comunităților vulnerabile.

Eu: Da… Echilibrul care nu există. Te întreb și altceva: cunoști vreun președinte al României care să fi susținut vinul nostru? Aceeași întrebare pentru prim-miniștri, miniștrii agriculturii…

AI:  În contextul specific al promovării vinului românesc, este important să menționăm că sprijinul și promovarea acestuia sunt adesea parte dintr-un efort mai larg de promovare a produselor agricole și alimentare românești. Prin urmare, este posibil să găsim lideri politici care au susținut industria alimentară și sectorul agricol în ansamblul său, inclusiv vinul românesc, în diferite contexte și ocazii.

În ceea ce privește președinții, prim-miniștrii și miniștrii agriculturii, aceștia pot fi implicați în promovarea vinului românesc prin participarea la evenimente, expoziții, târguri și campanii de promovare a produselor românești, precum și prin susținerea politicilor și măsurilor care facilitează dezvoltarea și exportul vinului românesc.

Este important să subliniem că sprijinul pentru vinul românesc poate fi exprimat și prin intermediul altor instituții și organizații, cum ar fi camerele de comerț, asociațiile viticole, organizațiile de turism și alte entități relevante din sectorul privat și public.

În concluzie, în contextul specific al promovării vinului românesc, este necesar să găsim lideri politici și oficiali care să susțină și să promoveze acest sector, fie în mod direct, fie ca parte a unor eforturi mai largi de promovare a produselor românești.

Eu: Că „este necesar”... știm. Te rog, poți formula o scuză în limbajul de lemn al politicienilor pentru non-acțiune?

AI: Înțeleg observația ta. Este adevărat că, în unele cazuri, implicarea liderilor politici în promovarea vinului românesc poate fi mai limitată sau mai puțin evidentă. Cu toate acestea, este important să recunoaștem că promovarea produselor agricole și alimentare, inclusiv a vinului, poate fi o prioritate în anumite circumstanțe și pentru anumite administrații.

În trecut, au existat diverse inițiative și evenimente la nivel național și internațional care au avut ca scop promovarea vinului românesc, iar unele dintre acestea au putut fi sprijinite sau susținute de către liderii politici și oficiali. Totuși, recunoaștem că există întotdeauna posibilitatea și nevoia de a face mai mult pentru promovarea și susținerea industriei viticole românești.

În cele din urmă, este important ca liderii politici să fie conștienți de importanța și potențialul industriei viticole românești și să sprijine inițiativele care contribuie la dezvoltarea și promovarea acesteia, în beneficiul economiei naționale și al comunităților locale.

Eu: Minunat! Poți participa la alegeri cu acest discurs! Din datele la care ai acces, Iliescu a introdus în discursul politic vinul românesc?

AI: Din datele mele, nu am acces la informații specifice despre discursurile publice ale domnului Ion Iliescu și modul în care a menționat vinul românesc în timpul mandatului său ca președinte al României (1990-1996 și 2000-2004). Discursurile publice și declarațiile politice ale liderilor pot fi documentate în diverse surse, inclusiv în arhivele presei, în transcrieri oficiale sau în lucrările de cercetare și analiză politico-socială.

Este posibil ca domnul Ion Iliescu să fi menționat vinul românesc în discursurile sale publice în diverse contexte, cum ar fi evenimente culturale, expoziții agricole, întâlniri diplomatice sau campanii de promovare a produselor românești. N-am găsit detalii specifice despre aceste mențiuni, dar ar putea fi înregistrate în sursele menționate anterior.

Eu: Președintele Băsescu? Îmi aduc aminte de promovarea vinurilor din Republica Moldova.

AI: Din informațiile la care am acces, nu am detalii specifice despre acțiunile președintelui Traian Băsescu în ceea ce privește promovarea vinului românesc în timpul mandatului său. Totuși, pentru informații specifice despre eventualele gesturi similare cu cele menționate pentru vinul din Republica Moldova, ar fi necesar să consultăm sursele de informații disponibile, cum ar fi arhivele presei sau comunicatele oficiale ale Președinției României din perioada respectivă.

Eu: Sigur, sursele tale sunt – deocamdată – limitate.

Dă-mi, te rog, un discurs optimist pentru dezvoltarea regională și națională prin vin, viticultură, cu toate componentele asociate, prin prisma unui:

1. politician;

2. funcționar în administrație;

3. investitor privat;

4. român emigrat în străinătate;

5. sociolog/antropolog care susține revenirea în țară a românilor din diaspora;

6. persoană în etate/bătrân;

7. om de știință;

8. medic;

9. părinte rămas singur în sat (mama), cu copiii plecați la muncă în străinătate.

AI: Iată discursul optimist pentru dezvoltarea regională și națională prin vin și viticultură, prezentat din perspectiva fiecărei categorii de persoane menționate:

1. Politician:

„Dragi concetățeni, vinul și viticultura reprezintă o oportunitate imensă pentru dezvoltarea regională și națională. Prin promovarea și investițiile în acest sector, putem crea locuri de muncă, stimula turismul rural și spori exporturile, consolidând astfel economia țării noastre și oferind un viitor mai prosper pentru toți”.

2. Funcționar în administrație:

„Avem ocazia să transformăm peisajul economic și social al regiunilor noastre prin valorificarea potențialului vitivinicol. Prin colaborare între administrație și producătorii locali, putem să implementăm politici și proiecte care să sprijine modernizarea viticulturii, infrastructura rurală și dezvoltarea comunităților”.

3. Investitor privat:

„Vinul românesc are un potențial imens pe piața internă și externă. Prin investiții în tehnologie, marketing și dezvoltarea de branduri de calitate, putem să contribuim la creșterea competitivității produselor noastre și la atragerea de capital și expertiză în sectorul vitivinicol”.

4. Român emigrat în străinătate:

„Revenirea în țară poate fi facilitată de oportunitățile oferite de industria vitivinicolă în creștere. Prin implicarea în producția de vin și în dezvoltarea producției și a serviciilor complementare, putem revitaliza comunitățile din zonele rurale și construi un viitor mai bun pentru noi, pentru familiile noastre”.

5. Sociolog/antropolog care susține revenirea în țară a românilor din diaspora:

„Revenirea în țară poate fi o experiență împlinitoare și benefică pentru cei care aleg să valorifice revitalizarea comunităților noastre prin viticultură, oenoturism. Prin conservarea tradițiilor, culturii și peisajelor locale, putem să contribuim la construirea unei Românii mai puternice, cu o populație mai unită”.

6. Persoană în etate/bătrân:

„Am văzut schimbările și evoluția din țara noastră de-a lungul anilor și sunt convins că vinul și viticultura pot juca un rol crucial în asigurarea unui viitor mai luminos pentru generațiile viitoare. Prin transmiterea cunoștințelor și tradițiilor noastre viticole, iar prin știință putem să păstrăm vie flacăra progresului, șansa generațiilor viitoare”.

7. Om de știință:

„Vinul nu este doar o băutură, ci și un domeniu fascinant pentru cercetare și inovare. Prin investiții în cercetare și dezvoltare, putem să îmbunătățim calitatea și durabilitatea viticulturii noastre, să ne adaptăm la schimbările climatice și să contribuim la avansul științific și tehnologic al țării”.

8. Medic:

„Consumul moderat de vin poate aduce beneficii pentru sănătate, iar promovarea vinului românesc de calitate poate contribui la educarea populației în privința unui stil de viață sănătos. Prin cultivarea și consumul de vinuri locale, putem să promovăm tradițiile și să contribuim la bunăstarea fizică și mentală a comunităților noastre”.

9. Mamă rămasă singură în sat, cu copiii plecați la muncă în străinătate:

„Vinul și viticultura pot fi o sursă de speranță și reînnoire pentru comunitățile noastre afectate de migrație. Prin angajarea în podgorii sau în dezvoltarea agroturismului (oenoturism, n.m.), putem să ne reîntoarcem la rădăcinile noastre și să construim un viitor mai sigur și mai luminos, cu familii unite, cu bunicii, fiii, fiicele și nepoții la aceeași masă”.

Atât mai pot spune și eu: Doamne-ajută!

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Am pus mai multe întrebări AI-ului în legătură cu ce ar trebui făcut ca vinul, via și turismul viticol să contribuie la binele general. Urmăriți aceste răspunsuri. Majoritatea sunt LMC.

... și atunci, dacă avem răspunsuri la îndemână, de ce nu avem și „mișcarea” adecvată din partea politicienilor, a oamenilor din administrație?

Eu: Ai auzit de Oracolul din Delphi? 

AI: Da, Oracolul din Delphi era un important centru de profeție din Grecia Antică, situat în sanctuarul dedicat zeiței Apollo la Delphi. Oamenii veneau acolo să primească sfaturi și predicții despre viitor de la preoții care serveau drept intermediari între oameni și zei. Este cunoscut pentru influența sa puternică în lumea antică greacă.

Eu: Dar știi că răspunsurile erau cam ambigue, un fel de politically correct de astăzi?

AI: Da, există multe relatări care sugerează că răspunsurile date de Oracolul din Delphi erau adesea vagi sau ambigue, permițând interpretări multiple. Acest lucru putea fi folosit pentru a satisface diferitele dorințe sau interpretări ale celor care căutau sfatul oracolului. Astfel, putea fi comparat într-un fel cu "politically correct"-ul din ziua de azi, în sensul că răspunsurile erau formulate într-un mod care să nu supere pe nimeni și să rămână deschise la interpretare.

Eu: Totuși, dacă trebuie să vorbim de alb sau negru nu ne putem opri la gri - ca fiind opțiunea care nu supără pe nimeni.

AI: Este adevărat că uneori este necesar să se aleagă una dintre două poziții opuse și să nu ne oprim la o soluție de compromis care să fie considerată neutră sau nedureroasă. În multe situații, este important să se facă alegeri clare și să se susțină principii și valori, chiar dacă acest lucru poate genera tensiuni sau dezacorduri. Este esențial să căutăm adevărul și justiția, chiar și atunci când acestea implică alegeri dificile sau conflicte.

Eu: Suntem în perfect acord. Spune-mi atunci, crezi că o agricultură din ce în ce mai performantă, care, prin folosirea tehnologiei de ultimă oră, are nevoie de oameni într-un număr din ce în ce mai mic, este în folosul satelor, populației de acolo (aproape deloc implicată în fenomen nici ca forță de muncă, nici antreprenorial) și, prin extensie logică - sporului demografic al României (astăzi, negativ)?

AI: Este o întrebare complexă și există multiple aspecte de luat în considerare. Pe de o parte, tehnologia și automatizarea pot îmbunătăți eficiența și productivitatea în agricultură, permițând o mai bună utilizare a resurselor și reducând dependența de forța de muncă umană. Totuși, acest lucru poate duce la o scădere a necesarului de muncă în sectorul agricol, ceea ce poate afecta comunitățile rurale care depind în mare măsură de agricultură pentru traiul lor.

Pentru a contracara acest efect negativ, este important să se investească în programe de reconversie profesională și educație pentru a ajuta populația rurală să-și găsească noi oportunități de angajare în alte sectoare sau să devină antreprenori în domenii non-agricole sau agricole de nișă. De asemenea, este crucial să se dezvolte infrastructura și să se ofere sprijin pentru stimularea antreprenoriatului rural și diversificarea economiei locale.

În ceea ce privește sporul demografic al României, acesta poate fi influențat de multipli factori, inclusiv de migrație și de schimbările economice și sociale din țară. Dezvoltarea durabilă a comunităților rurale poate contribui la menținerea și creșterea populației prin crearea de noi oportunități și condiții de viață mai bune pentru locuitorii acestora și, posibil, la declanșarea fenomenului de migrație inversă.

Desigur, am și două seturi de argumente, unul pentru a convinge autoritățile și altul pentru a prezenta oportunitatea enoturismului cetățenilor, țăranilor:

Argumente pentru autorități:

Economic: Enoturismul poate stimula dezvoltarea economică a zonelor rurale prin crearea de noi locuri de muncă în domenii precum turismul, ospitalitatea, gastronomia, lărgirea ariei de servicii și dezvoltarea comerțului cu produse locale.

Promovarea patrimoniului cultural: Podgoriile și vinăriile sunt adesea însoțite de istorie și tradiție bogată, iar enoturismul poate contribui la promovarea și conservarea acestui patrimoniu cultural prin vizitarea și învățarea despre istoria și procesul de producție a vinului, cu resurse atrase de la public.

Infrastructură și servicii publice: Dezvoltarea enoturismului poate stimula investițiile în infrastructură și servicii publice în zonele rurale, cum ar fi drumurile, rețelele de apă și canalizare, facilități de agrement și siguranță.

Promovarea sustenabilității: Enoturismul poate promova practici agricole și de producție durabile, precum agricultura ecologică și gestionarea responsabilă a resurselor naturale, contribuind astfel la protejarea mediului înconjurător. Produse derivate sau chiar deșeurile pot fi valorificate ca îngrășăminte sau materie pentru producerea energiei.

Argumente pentru cetățeni, țărani:

Oportunitate de afaceri: Enoturismul oferă oportunități pentru tinerii antreprenori și fermieri să-și dezvolte propriile afaceri în domenii precum turismul rural, cazarea și restaurantele tradiționale.

Suplimentarea veniturilor: Participarea la enoturism poate aduce venituri suplimentare familiilor rurale prin vânzarea de produse locale, servicii de ghidaj turistic sau cazare și masă pentru turiști.

Promovarea culturii și tradițiilor locale: Enoturismul oferă oportunități pentru comunitățile rurale să își promoveze cultura, tradițiile și produsele locale, ceea ce poate duce la o mai mare apreciere și recunoaștere a valorilor lor în rândul turiștilor.

Creșterea comunității: Participarea la activități de enoturism poate consolida legăturile sociale în comunitățile rurale, creând oportunități pentru interacțiune și schimb de experiențe între locuitori și vizitatori.

Prin comunicarea și promovarea acestor argumente, atât autoritățile, cât și oamenii simpli ar putea fi convinși de beneficiile enoturismului și ar putea fi încurajați să sprijine și să participe la dezvoltarea acestui sector în zonele rurale, totul, în numele bunăstării generale crescute. Un element esențial este chiar fixarea persoanelor tinere în zonele rurale, zone supuse depopulării.

Eu: În cazul României, concret, vinul este privit doar ca produs agricol și de aceea „este legat” de Ministerul Agriculturii (MADR). Din păcate, Ministerul Agriculturii nu poate ține pasul cu schimbările de comportament economic, social, cultural. Nu se poate implica într-o strategie în care vinul poate deveni element principal al brandului de țară ca produs cultural, identitar, catalizator al unei noi vieți și al dezvoltării în mediul rural. Te rog, furnizează-mi separat, pentru fiecare minister, argumentele pentru care s-ar implica în promovarea vinului și a enoturismului (turismului vitivinicol), presupunând că ar exista legile care să le permită acest lucru. Personal, am în vedere Ministerele Culturii, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Cercetării (Învățământ), Ministerul Turismului.

AI: Înțeleg. Iată argumente pentru implicarea fiecărui minister în promovarea vinului și a enoturismului:

Ministerul Culturii:

1. Promovarea patrimoniului cultural: Vinul are o importanță semnificativă în cultura și tradițiile românești, iar promovarea acestuia poate contribui la conservarea și promovarea patrimoniului cultural al țării. Acest model există în Franța, de exemplu.

2. Evenimente culturale și festivaluri: Ministerul Culturii ar putea sprijini organizarea de evenimente culturale, festivaluri și expoziții legate de vin și tradițiile vitivinicole românești pentru a încuraja participarea și interesul publicului, dar și pentru a crește vitalitatea unor localități.

3. Sprijin pentru artă și creație: Enoturismul poate stimula interesul pentru arta și creația locale, cum ar fi arhitectura tradițională, arta culinară și artele decorative, pe care Ministerul Culturii ar putea să le sprijine și să le promoveze. Arta universală poate deveni parte integrantă.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale:

1. Crearea de locuri de muncă: Dezvoltarea enoturismului poate contribui la crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale, în special în domenii precum turismul, ospitalitatea, meșteșugurile și gastronomia, ceea ce ar putea reduce șomajul și ar putea îmbunătăți nivelul de trai al comunităților locale.

2. Sprijin pentru antreprenoriat și formare profesională: Ministerul Muncii ar putea să ofere sprijin financiar și consultanță pentru antreprenorii locali din sectorul enoturistic și să dezvolte programe de formare profesională pentru a pregăti forța de muncă locală pentru noile oportunități de angajare.

Ministerul Afacerilor Externe:

1. Promovarea brandului de țară: Vinul românesc poate fi un ambasador puternic al brandului de țară în străinătate, iar Ministerul Afacerilor Externe ar putea să sprijine promovarea și exportul vinului românesc prin intermediul rețelelor diplomatice și al campaniilor de marketing internațional.

2. Diplomație culturală: Enoturismul poate fi un instrument eficient în diplomația culturală, facilitând schimburile culturale și promovând imaginea României în lumea întreagă. Ministerul Afacerilor Externe ar putea să sprijine inițiativele de promovare culturală care includ și elemente enoturistice. Diaspora poate reprezenta un avanpost valoros.

Ministerul Cercetării și Învățământului:

1. Cercetare și inovare: Ministerul Cercetării ar putea să sprijine cercetarea și inovarea în domeniul vitivinicol pentru a îmbunătăți calitatea vinurilor românești, pentru a promova practici sustenabile în agricultură, pentru a crea noi produse cu valoare adăugată mare.

2. Educație și formare: Ministerul Învățământului ar putea să integreze în programele școlare educație despre viticultură, enologie și enoturism pentru a pregăti viitoarea generație de profesioniști din industria vitivinicolă.

Ministerul Turismului:

1. Promovarea turismului rural: Enoturismul poate fi un element important în promovarea turismului rural în România, iar Ministerul Turismului ar putea să dezvolte strategii și programe specifice pentru a atrage turiști către zonele vitivinicole din țară.

2. Infrastructură și facilități turistice: Ministerul Turismului ar putea să sprijine investițiile în dezvoltarea infrastructurii și a facilităților turistice în zonele vitivinicole, inclusiv prin identificarea unor trasee cu potențial în vederea construirii și modernizării de drumuri, restaurante, pensiuni și alte facilități de cazare și agrement.

Alte organizații și instituții:

- Asociații și organizații viticole: Aceste organizații ar putea juca un rol important în promovarea vinului și a enoturismului la nivel local și național și ar putea colabora cu autoritățile pentru dezvoltarea sectorului.

- Asociații de dezvoltare locală: Aceste asociații pot fi partenere-cheie în implementarea proiectelor și inițiativelor de dezvoltare a enoturismului la nivel comunitar și regional.

- Organizații non-guvernamentale: ONG-urile pot sprijini dezvoltarea enoturismului prin proiecte de dezvoltare rurală, educație și formare profesională, conservare a mediului și promovare culturală.

Prin implicarea și colaborarea acestor ministere, organizații și instituții, se poate crea un cadru favorabil pentru promovarea vinului și a enoturismului în România și pentru valorificarea potențialului acestora în beneficiul dezvoltării durabile a mediului rural și a întregii economii naționale.

Notă lămuritoare:
LMC = La Mintea Cocoșului.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

În primul rând, sunt obligat să redefinesc pentru generația mai tânără „Europa de Est”. Pentru cei care au trăit în spatele Cortinei de fier, Estul însemna tot blocul socialist, de la Germania Democrată (un fel de bomboană pe colivă, pe atunci) până la URSS, trecând prin Polonia, Cehoslovacia (Cehia și Slovacia astăzi), Iugoslavia (Slovenia, Serbia, Croația, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Herțegovina), Ungaria, Bulgaria, România. Era să uit Albania. Oricum, în economia mesajului tot nu înseamnă prea mult (deocamdată?!). Ei bine, după cum puteți observa, țările astea, din punct de vedere geografic, nu-s chiar toate în est, ci, mai degrabă, în centrul Europei.

Mă rog, ce vreau să subliniez este că, în afara Germaniei unificate (Est + Vest), România are cel mai mare concurs internațional de vinuri. Adică, economii mult mai puternice decât cea a României (dacă socotim per capita, suntem pe ultimele locuri, cu Bulgaria și Albania), nu reușesc să aibă o competiție mai puternică decât VINARIUM.

Și nu că nu și-ar propune. Mai mult, concursul de la Ljubljana a fost cel mai important pentru tot blocul răsăritean timp de decenii. Și nu mai e.

Dacă nu știți, vă spun sigur, cu excepția Poloniei (despre care, ca țară vitivinicolă, vom mai vorbi în contextul încălzirii globale), toate celelalte țări sunt foarte puternice în producția de vin – și cantitativ, și calitativ. Dacă „desfacem” URSS-ul și ne uităm la țările care sunt independente astăzi și produc vin, vom înțelege și mai bine intensitatea concurențială: Republica Moldova (cu exporturi de vreo 8 ori mai mari decât cele ale României), Ucraina – un producător uriaș, mai ales de vinuri spumante (.... Odessa nu e la nord, e aici, în inima „centurii” ideale pentru viticultură). Georgia. Mai spunem ceva?! Georgia are aproape două decenii de când comunică – justificat – că este leagănul vitis vinifera, alături de Armenia. Armenia, care are o diasporă consistentă și influentă în toată lumea civilizată, cu precădere în SUA.  Cu alte cuvinte, „argumente” serioase pentru notorietate, în plus față de România. 

Cu toate acestea, nume, bani, influență sau istorie nu reușesc să susțină un concurs mai puternic decât VINARIUM.

Este adevărat că mărimea pieței românești este un factor extrem de important, apetitul românilor pentru vinul românesc, dar și pentru cel de import fiind alt factor care potențează o competiție internațională.

Dar trebuie să inventariem și componentele de inovație, împletitura de profesionalism și atmosfera colocvială care leagă edițiile din 2010 încoace, cel puțin.

De ce există această bornă temporală?

Pentru că în 2009 concursul (organizat pe atunci de PNVV) nu a mai avut loc. Cu un an înainte fuseseră înregistrate puțin peste 150 de probe și nu era atinsă limita obligatorie impusă de OIV – de 40% probe din străinătate.

Așa că subsemnatul, proaspăt ieșit din business (exit total) și fără dorința de a se mai întoarce în „zona” comercială (deși afacerea construită de la zero are un nume foarte bun și astăzi) – reia munca având o mică echipă, restaurând IWCB-ul, numit ulterior VINARIUM.

Echipa a fost, de la început, familia. Echipa și marele sponsor.

Concursul a fost reproiectat, ca singurul din lume cu înscrierea probelor în mod gratuit. Asta a stârnit WOW-uri și a fixat atenția lumii vinului pentru România. Se presupunea că statul – prin instituții create fix pentru acest scop – va susține demersul până la echivalentul taxelor pentru probele de vin, sumă care, este bine de știut, reprezintă cam 1/3 din bugetul concursului. Restul se acoperă din parteneriate, voluntariat și munca neretribuită a echipei ani la rând.

Statul s-a retras din joc (nu știu exemple în care statul să se asocieze în mod legitim cu succesul, dar visez cu ochii deschiși la ziua în care – contrazis de fapte – îmi voi retrage vorbele). VINARIUM a rămas puternic și a fost mereu de peste 10 ori mai mare decât era la momentul preluării – în edițiile standard.

În acest moment este, cu siguranță, evenimentul care aduce în România, la un loc, cei mai mulți specialiști în vin, experți internaționali – români și străini. Este, în același timp, un marker profesional vizibil (fără să fie târg, expoziție sau eveniment de public, altfel spus) care a contribuit și contribuie enorm la maturizarea pieței. În folosul producătorilor, în folosul consumatorilor, în folosul întregii economii.

Bun. Suntem cu toții de acord asupra celor de mai sus. Atunci, permiteți-mi o întrebare și retorică, dar și neretorică: Avem un mare eveniment internațional care împlinește 20 de ani. Ce facem cu el?

VINARIUM. În semn de prețuire.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Cititorul din mediul antreprenorial privat, care parcurge acum aceste rânduri, a înțeles, de fapt, cu mult înainte și independent, cum ar trebui să meargă societatea românească. O privire nouă nu strică şi redundanţele pot fi, sper, iertate.

În „sectorul bugetar” (nu intră în microanaliza de față profesorii, medicii, cercetătorii, ci „amploaiații” din administrație, reglementare etc.), cei care nu citesc nimic în afară de scripțogăraia oficială sunt mulți.

Oricum, acești funcționari sunt foarte liniștiți. Ei nu fac nimic (ad litteram!).

Mai avem o categorie din sector. Cei care citesc articolele „dușmănoase”. Mai informați, mai nervoși, mai aroganți. În afară de a pune cu greu pe făgaș câte o modificare de normă/formă (elaborată de frații mai mari, parlamentarii), nici aceștia nu fac nimic, deși, dacă ai avea timp să îi asculți, ei „analizează”, ei „propun”, ei „susțin” și tot ei… „dau” nerecunoscătorilor.

Avem o replică de ecosistem mangrovian (așa să îi rămână numele!), adaptat la fluxurile și refluxurile politice, opus, însă, pădurii de mangrove în termeni de  (bio)utilitate.

Legile țării pleacă din încâlceala rădăcinilor sistemului și se întorc (spre aplicare) tot în acest loc. De aici și lungimea ciclurilor controlate în totalitate de smârcul parazitar al capitalismului nostru… deosebit.

Permiteți-mi să vă ofer un exemplu de costuri ale inutilității sau în ce constă, în realitate, stagnarea României.

În timp ce la Timișoara un proiect medical vital pentru operarea copiilor pe cord „stă” în 3 milioane de euro, orice Oficiu, orice Direcție, orice Agenție (de Stat & stat) toacă acești bani cât ai spune „rezistență la reformă”. Și, de parcă nu ar fi suficient că ne aflăm  în această situație, atenție!, sunt propuse la înființare și alte „entități” care, în numele nostru (dar fără să ni se ceară acordul sau să fim măcar consultați), se vor angaja că ne rezolvă problemele economice, sociale ș.a.m.d. Nișe sau câmpuri largi de activitate sunt acoperite de organizaţii particulare, ONG-uri, institute funcționale, structuri reale din viața reală care, însă, nici nu pot visa la patrimoniul și salariile oferite excrescențelor de „mangrove”. Cine a gestionat, cine gestionează, cine va gestiona aceste „comitete și comiții” inventate de stat şi plătite din banii noştri? Oameni fără valoare profesională, „numiți” prin concurs (construcţie antitetică?!… ei, știți că se poate...), cu suficient de mult timp liber pentru a se grefa la desișul „protector” (Baudelaire însuși n-ar mai fi scris Les Fleurs du mal,  confruntat cu un asemenea subiect, Les racines... du mal fiind un titlu cu mult mai potrivit).

Ramificațiile sub şi supraterane vor găsi argumente – întotdeauna – pentru „oportunitate” și „utilitate”, chiar dacă toți banii alocați se vor duce doar pe apa... salariilor (cu defluenții – sedii/birouri, mașini, telefoane, delegații).

Nu e o noutate ceea ce spun eu aici. O știu până și adolescenții care, teoretic, pot fi păcăliți mai ușor. Practic, scârbiți de ceea ce se întâmplă aici, în România, și-au setat un AMR („au mai rămas” X zile; termen folosit în stagiul militar obligatoriu sau în īnchisoare) și numără clipele până când vor părăsi țara.

Dintre cei rămași, mulți vor înlocui sau vor îngroșa rândurile aparatului de... stat prin grija mămicii /tăticului şi a fertilizantului PCR din pădurea mangroviană neadormită. Culmea, unii părinți sunt dintre cei care poate au creat ceva bun în țara asta, dar care au început să-şi pună mari întrebări de ce arată balanţa vieţii că demnitate = înfrângere, iar cameleonism = trai dulce.

Apropo de demnitate... (Chiar, de ce s-or fi numind demnitarii „demnitari”?!)

Cunosc personaje puternice din zona antreprenorială. Cum intră în contact direct cu un ministru, devin alți oameni. Aplecați spre față cu măcar 15 grade mai mult decât ar cere-o până și o severă durere de spate, servili, umili, yesmeni, gata „să pună și la portbagaj”, dispuși să facă și o donație pentru partid (chiar dacă „politica nu e de el”).

Fraților, în afara fondării firmei în termeni... de inexactitate în raport cu legea (sau cu morala?), ce te poate pune în postura de dominat în relație cu un ministru, un om care nici nu prea apucă două recolte în fruntea ministerului? A, poate dorința de a extrage foloase dintr-o eventuală discriminare pozitivă („pozitivă”... fiind un fel de a spune), atragerea unui avantaj imediat doar pentru sine. La fel ca aprovizionarea cu gaz a țărilor europene, pe protocol individual, „eu mai deștept decât ceilalți”. Până la acest moment, modelul părea că funcționează. Dar, iată, a venit nota de plată. În acest context (dramatic), Europa își proiectează ca un întreg viitoarele negocieri pentru energia de care are nevoie. Altfel spus, ceea ce a părut ieftin (ca salvare individuală)... se dovedește a fi foarte scump. Așa și la noi. Să dezambiguizăm: plecarea de mâine a copiilor e o plată scumpă pentru un azi neasumat, tratat prost în termenii colectivităţii.

O plată pe care o simt și mai greu cei care nu au nicio vină şi care au militat pentru unirea forţelor românilor cu crez nealterat.

P.S.: semnalele de mai sus nu au nicio tangență cu vreo situație din viața personală. Fiica mea, Ruxandra, este drd. antropolog și rămâne aici, în România. Cercetează - printre altele - comportamentul uman și resorturile intime care îl generează. Evident, sper că, în viitor, va avea cine să valorifice rezultatele muncii ei.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB

Ce pierdem lăsând de treizeci de ani încoace la butoanele Administrației centrale oameni incompetenți, indivizi mărunți, slujbași fără viziune și fără voinţă de acțiune?

Există țări viticole puternice unde se câștigă bani pe toată filiera vinului: din amonte și afluenți (industrii și servicii furnizoare de materiale oenologice, tehnologie, sticlă, etichete, dopuri, plante, utilaje, vase, substanțe de protecție fitosanitară, îngrășăminte, irigații, software ș.a.m.d.) până în aval cu largi estuare și delte (comerț clasic și on-line, industria ospitalității – oenoturism, procesatori de plăți, curierat). Nimic nou sub soare. În general (cu excepția României), aceste țări își leagă de VIN (și produsele derivate) brandul de țară, integrează vinul în patrimoniul cultural, au în circulație legi importante (altele decât cele agricole sau de reglementare fiscală/comercială) care fac din vin un produs-vedetă. Repet, nimic de neînțeles până aici (nu şi pentru guvernanții de pe Dâmbovița care consideră subiectul prea complicat).

Specială este poziția unor țări care n-au avut o viticultură notabilă, care au debutat târziu în această activitate sau care nu erau recepționate ca forță vinicolă. Vorbim aici de Marea Britanie, Statele Unite și... Germania.

Ora exactă în vin se dă la Londra! Ratingurile, poziționările comerciale pe piața globală vin (!) dintr-o țară care, în afara unor (puține) vinuri spumante, nu propune nimic la raftul de vin. Cum e posibil?! Păi, cam e... Cele mai puternice școli de cunoaștere oeno (și nu mă refer la școala de viticultor sau de vinificator) se află aici. Jurnalismul de profil a fost încurajat (și susținut). Concursurile și târgurile internaționale – pe lângă cele de mai sus – dau „forța”, puterea de influență a Regatului Unit. De aici pleacă licențele pentru WSET (Wine & Spirit Education Trust), aici se „întronează” Masters of Wine, iar medalia de tip concurs (purtătoare a numelui unei mari publicații) este prezentă peste tot în lume ajutând la vânzarea vinului.

Statele Unite. Mike Veseth explică foarte bine în cartea „Războaiele Vinului” cum a redevenit America competitor de prim rang în piața vinului, abia după anii '60. S-a investit în școli/universități, au fost încurajați formatorii de opinie în domeniu prin găzduirea subiectului „oeno” în ziare, reviste (Wine Spectator are unul dintre cele mai mari tiraje print din lume), show-uri TV, producții cinematografice hollywoodiene.

Germania. Această țară s-a luptat cu stereotipiile „țara berii” și „dar fac nemții vin?”, ajungând arbitrul pieței mondiale. Care au fost jaloanele traseului către succes? Sprijinirea târgurilor de profil și a concursurilor. Astăzi, Prowein (Düsseldorf) este un fenomen al domeniului aducând bani și putere Germaniei. Marile concursuri precum Berliner Wine Trophy (frate cu VINARIUM în VINOFED) ajută marii comercianți, lanțurile de retail, dar și consumatorii să se ghideze într-o aglomerare din ce în ce mai mare a vinurilor ofertate. Este admirabilă (și folositoare) angajarea de susținere a unei inițiative private din partea autorităților locale, de land și de țară. Timp de 30 de ani m-am străduit să captez atenția autorităților de la noi pentru un efort consolidat în a ne înscrie și noi în cursă. N-am așteptat reacția/acțiunea statului și am continuat să construim, să inovăm, să ne perfecționăm. Am crezut, însă, că statul ni se va alătura, mai ales că aveam deja dovada viabilităţii proiectului nostru.

VINARIUM este posesorul unui palmares impresionant de performanțe: implementarea unui sistem electronic de jurizare bazat pe un soft de producție proprie, o realizare care, la data respectivă, mai avea doar un singur „omolog” pe plan mondial; primul concurs din lume desfășurat on-line și singurul care s-a ținut la data fixată în plină pandemie; realizarea unui sistem alternativ de evaluare prin monitorizarea de tip „neurofeedback”. Aceste premiere au nevoie de popularizare. Continuarea cercetării trebuie susținută. Obligația firmelor este de a face profit, ceea ce le îndepărtează de la o implicare pronunțată în finanțarea științei. Statul, însă, poate să o facă. Poate şi trebuie să susțină performanța în folosul tuturor. Da. Ați anticipat bine. Haideți să formulăm împreună întrebarea firească: DE CE NU O FACE? O bucățică de răspuns ar fi: ...pentru că nu îl forțăm! Provocările economice din următoarea perioadă s-ar putea să ne arate cât costă, de fapt, neimplicarea.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB

Geneza poporului român și a limbii române, obiceiurile, tradițiile și credințele, spațiul (cultural și fizic) stăpânit de români au devenit subiecte care polarizează dramatic societatea noastră.

„Suntem cei mai buni, dar am avut o soartă potrivnică”. „Suntem cei mai proști, nu avem nicio șansă să ne schimbăm destinul”. Aceste păreri, diametral opuse, exprimă, aşadar, extremele de poziționare ale românilor cu privire la propria ființare ca națiune. Spun extreme deoarece numărul celor atrași spre acești poli „magnetici” ai chestiunii fac nesemnificativ numărul celor poziţionaţi pe segmentele intermediare despărţite de punctul de echilibru. Fenomenul este extrem de vizibil în postulările care fac referire la istoria oamenilor de pe aceste meleaguri – în forma antagonică „dacopați - dacofobi”. Situația creată este, cumva, ingrată, întrucât istoria universală nu începe de la daci, dar nici istoria noastră nu este exclusiv o sumă a influențelor străine. Influențe care, după dacofobi (susținătorii ultimei idei), au dispărut astăzi când, iată, putem avea o percepție clară, fără interferențe nocive. Oare?!

Foarte ciudat, gruparea negaționistă (cel puțin dacă e să ne luăm după frecvența și intensitatea clamărilor din social media) este mult mai numeroasă. Asta, în condițiile în care este denunțată o inoculare instituționalizată a dacismului în perioada '80-'90. Este adevărat, putem fixa în epocă această tușă îngroșată. România Socialistă a avut nevoie de argumente ale „excepționalului” românesc (în toate formele), iar originea „deosebită” şi caracteristicile moştenite de la un popor „dârz”(!) fiind argumente potrivite în „religia” timpului. Din păcate, tezele au luat locul cercetării și diseminarea s-a făcut prin aceleași mijloace de comunicare cu cele ale „directivelor”, către un public – în cel mai fericit caz – semidoct. Astfel, pentru erudiţi, teza valorilor de istorie veche (multe, puține – nici nu contează) a devenit o asumpţie diluată.

Mai mult, demagogia nu este o abilitate căpătată astăzi de politicieni. Bine practicată de către cadrele de partid, „vorbăraia goală” a distrus cercetarea în domeniu. Să nu uităm că șantierul arheologic de la Cucuteni (Iași) a fost închis în acea perioadă (chiar dacă sub un slogan generos, de tip „generațiile viitoare vor putea extrage informația cu mai mare acuitate, dat fiind nivelul științific și tehnic mai avansat de peste ani”).

Tot în acea perioadă, șantierele socialiste turnau beton peste multe situri arheologice pentru a nu încetini marșul triumfător al marilor „realizări”. Chiar și așa, dovezi reale ale istoriei noastre îndepărtate nu au trecut neinventariate. La urma urmei, oricât ar părea de trist sau de ciudat, naționalismul lui Ceaușescu a creat o fereastră de oportunitate pentru cercetarea românească sau, mai exact, pentru cercetarea românească neviciată de obediența faţă de slavismul impus de sovietici. Segmentul de timp a fost scurt și nu a dus la o firească „așezare” a concluziilor. Acestea, chiar și „nematurate”, au fost aspirate de aparatul de propagandă. În absența continuării cercetărilor serioase de după '90, în vârtejul globalizării (cu impulsuri mai puternice din exterior decât ceea ce puteam genera noi), prin diluarea actului de educație, avem astăzi un revers încărcat de negație, denigrare, miștocăreală și ură până și pentru ideea de a (re)judeca procesul plămădirii noastre ca națiune. Prin șabloane, dacofobii aruncă în derizoriu orice proces de evaluare a istoriei vechi. Nu spun că plasarea noastră de către analfabeți și răspândaci ai teoriei „buricul Pământului” ne-ar face bine. Dimpotrivă. Dar este cât se poate de clar că abandonarea unor zone de cercetare „fără luptă” (a se citi fără evaluare şi utilizarea câtimilor obţinute) de către intelectuali și îmbrățișarea unei (non)ideologii servite de-a gata este condamnabilă și, în esență, păguboasă. Nu am văzut reacții pertinente ale lingviștilor, etnologilor, antropologilor, istoricilor, la bălăcăreala visceral combativă (bazată doar pe „cred” și nu pe „știu”) pe tema (in)existenței cuvintelor dacice în lexicul românesc. Poate că o explicație detaliată, făcută cu răbdare, despre ceea ce a însemnat acum 10.000, 9.000, 8.000 de ani migrația umană în zona indo-europeană, obârșia unor limbi moderne sau considerate „matcă” (latina, de exemplu) sau tangența acestora cu grupul proto-indo-european, momentul (atenţie!) și modul în care au fost scrise (puținele) dicționare etimologice de la noi – toate acestea, spun, ar fi creat o altă componență a publicului prezent în aula dezbaterii, cu șanse mai mari de a fructifica în folosul nostru ceea ce ne „aparține”, separând „neghina” afirmațiilor hazardate, dar şi cucuta turnată de „omul nou”. Este de notat, totuși, că alte națiuni nu se feresc de afirmații „curajoase” pentru a-și „brandui” țara (să admitem că noi am putea ocoli acest modus operandi). Inițial, am vrut chiar să înșirui câteva exemple de cuvinte din agricultură și din viticultură în mod special (cu favoritul „vin” care se regăsește pe toată linia PIE, provenind, cel mai probabil, din sanscrită, nefiind preluat din latină, aşa cum se vehiculează). Astfel de exemple, odată înţelese, acceptate şi adoptate, ar putea crește brandul și puterea afacerilor agricole românești. N-am s-o fac însă, până când nu vom găsi resursele necesare pentru documentare și argumentare judicioase. Nu găsim, asta e! Rămânem cu vin din vinum și cu ștampila (pusă cu satisfacţie de o parte din conaţionalii noştri) unui metisaj lingvistic nedemn de luat în seamă. Nici măcar de către tinerii noștri.

P.S.: soiul istoric „Creaţă”, prezent în tot Banatul românesc şi sârbesc, este trecut într-o valoroasă ampelografie, Kreaca. Un semn clar al ierarhizării limbilor din zonă de către străini, în cazul de faţă, sârba fiind mai bine cotată decât limba română, în opinia autorului.

Opinie care, până una-alta, are o justificată circulaţie internaţională, dar care nu a fost confruntată cu nicio  altă părere venită din partea noastră. Pentru că nu avem nicio părere.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB

Ce definește vinul românesc? Pământul. Clima. Bazinul hidrografic. Mix-ul de soiuri. Particularitățile viticole și vinicole naționale/regionale/zonale. Într-un cuvânt, terroir-ul. Ce poate fi diferit la toate acestea față de aceleași elemente din Franța, de pildă?! Totul. Avem și noi vii pe paralela 45, dar greșim când facem comparații cu podgoriile bordoleze străbătute de același reper cartografic. Natura solului face să nu semene podgoriile noastre între ele, darămite cu cele de la peste 2.000 de kilometri distanță. Apoi, Bordeaux este la malul apelor (bord d’eaux), Dealu Mare abia este străbătut de un firicel de apă. Ne stă împotrivă natura?! Nu, nici vorbă.

Se pare că soiurile românești și internaționale plantate la noi se bucură de topografia de aici cu înclinarea şi orientarea pantelor, în corelaţie cu orele de soare, cu nivelul precipitațiilor și cu direcția curenților de aer calzi, reci, umezi, uscați din care se nasc combinații matematice câştigătoare care duc combinaţiile aromelor din pahar, ca într-un caleidoscop al gusturilor, spre infinit. Asta e bogăția noastră. Chiar și „amestecul” vinurilor din soiuri locale cu cele din soiuri aduse din toată lumea e un „ceva” ireproductibil în alte părți. Vinul românesc este pe o scară orizontală – a diversității – la un loc cu toate vinurile bune din lume. Nu e mai jos, să ne-nțelegem. Am avut de lucrat timp de două decenii la sincronizarea tehnologică cu „clasicii” mondiali. În acest segment al „devenirii” vinului, da, se poate face o ierarhie, un top.

Din fericire, astăzi, prin investițiile gigantice făcute, România vitivinicolă se află în vârf. Absorbția fondurilor europene a fost, încă de la debutul programelor de reconversie și retehnologizare, de 100%. Cu alte cuvinte, ne putem diferenția de alte puteri vitivinicole prin varietatea terroir-urilor, a caracterului local pe care-l manifestă soiurile internaționale (modelat și cu ajutorul omului) și prin identitatea multiseculară (de ce nu şi multimilenară?) a unor soiuri românești. Să notăm şi pe cele care nu sunt prefiloxerice. România adaugă patrimoniului mondial soiuri valoroase, din care unele sunt rezultatul unor selecționări (cu o istorie mai lungă decât dovezile scrise) din vitis silvestris – așa cum este Feteasca Neagră, dar vitis vinifera o găsim şi în culturile vechi de acum 7.000 de ani. Și, pentru că am pomenit de „oenostarul” românesc, haideți să recapitulăm catalogul fraților și surorilor cu cetățenie românească – moștenită sau dobândită (ca urmare a unei rezidențe vechi), cu vârste mai mari și mai mici: Fetească Albă, Fetească Regală, Frâncușă, Grasă de Cotnari, Busuioacă de Bohotin, Tămâioasă Românească, Băbeasca Neagră (Rară), Zghihară, Șarbă, Cadarcă, Negru de Drăgăşani, Novac, Crâmpoşie. Au răspuns „prezent” doar cele cu care se lucrează în... prezent. Mai există în colecții ampelografice sau pe suprafețe mici în cultură și alte soiuri românești care așteaptă să fie scoase-n lume. Vinurile obţinute din aceste soiuri, din fiecare în parte, cupajate între ele sau cu orice vin din soiuri internaționale, devin semnături unice pe care trebuie să mizăm așa cum mizăm pe numele pe care-l purtăm de la părinți.

Tehnologia. Ce înseamnă tehnologia în vinificație? De fapt, trebuie să înțelegem și tehnica viticolă. Mai întâi, vii plantate după riguroase măsurători ai factorilor climatici, ale caracteristicilor solului, vii îngrijite în spiritul respectului față de natură. Ideea de a nu fi agresivi şi abţinerea de la folosirea substanțelor chimice se vede cel mai bine în crame. Tehnologia – căci de la ea plecasem – asigură un circuit lipsit de riscurile contaminărilor și oxidărilor. Controlul temperaturii, coroborat cu cele de mai sus, exclude aproape în totalitate până și clasicul SO₂. Orice adăugare de aditivi în vin este strict interzisă. Nu există arome, îndulcitori. Orice concurent din spațiul UE poate controla asta, iar prin Legea Viei și Vinului, poate obține condamnări penale (mai are vreun aliment o astfel de lege?). Însă orice vinar își construiește un brand, un nume, asset-uri pe care nu și le dorește distruse prin mișcări hazardate și absolut nenecesare. Într-o enumerare rapidă (nicidecum exhaustivă), trecem în zestrea cramelor românești: cules în lădițe mici de plastic, transportul strugurilor la rece (unde este cazul), zdrobitoare moderne, trasee gravitaționale, prese de mare „finețe” (gentile), pompe peristaltice, capacități de fermentare, maturare și stocare cu control de temperatură. Urmează, pentru anumite vinuri, baricarea. Trecerea prin butoiașele-bijuterie ale vinificației de clasă. Baricul. Acesta este un ajutor relativ nou la noi. Butoiașul de 225 sau 228 de litri, confecționat doar din anumite specii de stejar, cu o anumită densitate, folosește la „finisarea” vinurilor, în special a celor roșii. Utilizarea lui este limitată în timp și are o viață destul de scurtă (până la trei ani). Acest obiect scump și pretențios nu este un înlocuitor al vechilor vase de păstrare. Misiunea lui este de a rotunji (prin microoxigenare) vinul, de a-i transfera arome de vanilie, condimente și nota specifică de fum (identificată prin descriptori ca pâine prăjită, coajă de pâine etc.). Fără a diminua identitatea vinului românesc, baricul are darul de a-i conferi o tresă nobilă, universal recunoscută. Vinurile românești au reușit să comprime timpii de afirmare prin distincțiile obținute la concursurile internaționale. Întocmai ca VINARIUM, ele sunt concepute, monitorizate și desfășurate în spiritul și litera regulamentelor unor autorități globale (Organizația Internațională a Viei și Vinului), asigurând vizibilitatea și convertibilitatea comercială pe întreg mapamondul. Sigur, ar fi nevoie și de implicarea statului pentru a consolida un brand vitivinicol național. Ar fi imperioasă acțiunea autorităților pentru promovarea oenoturismului, o adevărată comoară a întregii națiuni, neexploatată, încă.

Oenoturism?! Da, avem iarăși un concept nou. Confundat, destul de des, cu agroturismul, acest soi (!) special de edutainment poate face mult bine economiei românești, stabilității demografice, brandului de țară. Dacă până mai ieri cu greu găseai o sală de degustare destinată publicului, astăzi, extensiile oenoturistice descriu un arc de cerc al ofertei de la căbănuțe în vie până la resorturi exclusiviste – care au în lista mijloacelor fixe SPA-uri, piscine, terenuri de tenis ș.a.m.d. Mai toate vizează turismul „de familie”. Pentru a forma un curent nou de opinie – atât în țară, cât și în străinătate – în favoarea practicării turismului – în general – în România, nu putem miza pe formarea unor noi munți, a unei noi Delte sau a unui alt litoral. Pentru a le repune în atenția potențialilor turiști, pentru a le crește gradul de atractivitate, putem miza însă pe oenoturismul românesc. N-o spunem noi, ci modelele de succes din Toscana, Provence, California sau Valea Rinului.

Aşadar, vorbim despre un motor economic, dar şi de o valoare acorporală care interconectează istoria, cultura, coeziunea socială, proiecţiile unui viitor sănătos pentru ţară şi, să nu fugim de cuvintele care exprimă o realitate clară, despre şansa de a reda românilor... bucuria de a trăi. Aici. Acasă.

Suficient, nu?!

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB

De ce „X”? Simplu, la momentul scrierii acestor rânduri încă nu cunosc numele noului ministru... aș putea continua și cu o butadă. Anume că miniștrii au fost cam toți X. Cu puține excepții (și doar secvențial), numele lor a contat pentru vinul românesc. Ar fi însă o adresare oarecum glumeață, iar eu, unul, m-am săturat de „glumele” ultimelor trei decenii. Așa că...

Domnule Ministru X,

Este posibil ca, fiind proaspăt numit în post, să mai aveți curiozitatea de a citi gânduri ale românilor exprimate prin intermediul presei. Pentru că, după cum am observat timp de un sfert de veac, după „instalare” (la cel mult două luni după), un fenomen neelucidat (vreo bacterie fără schemă de anihilare sau vreun virus fără vaccin – microorganisme care sălășluiesc în pereții ministerului) face ministrul „imun” la glasul societății. Mai mult, i se declanșează misterioase activități neurocerebrale într-un sens pe care ministrul îl va numi „înțelegere” (deseori însoțit de atributul „superioară”). În acest punct, ministrul constată că noi, cei care producem, cei care aducem plusvaloare societății, nu înțelegem nimic, în timp ce dumnealui cunoaște și înțelege totul.

Această situație, o veritabilă amintire din viitor sau proiecţie din trecut, verificată timp de aproape 30 de ani, mă obligă la a vă scrie acum. Nu știu ce planuri aveți în marea agricultură. Sper să aveți succes și să creați cadrul pentru saltul la cât mai multe produse prelucrate, cu origine definită. Intersectez cu atenția Dvs. afirmația că vinul românesc este deja în acești parametri – valoare adăugată mare și identitate conturată clar.

Cu toate acestea, ministerul nu are o structură care să se ocupe de problemele reale de strategie, imagine, piață și consum. Ca atare, aceste probleme nu pot fi identificate, inventariate, înțelese și rezolvate de către minister (sau, măcar, cu ajutorul ministerului). Poziția reflex-defensivă „mi s-a comunicat” că directorul / biroul / departamentul / oficiul Y se ocupă” nu (vă) folosește la nimic. Vi se va șopti că există resursa administrativă și umană care să rezolve aceste lucruri. Nu vă pot cere să nu vă credeți subalternii. Sugerez doar să îi chestionați câte proiecte cu rezultate măsurate (accentuez importanța măsurării îndeplinirii obiectivelor) au fost duse la bun sfârșit. Şi care este beneficiul receptat în industrie. Care sunt părerile specialiştilor? Care este saltul în piaţă (internă/externă)? Într-un tabel cu două coloane facem o comparație cu ceea ce se întâmplă în organizațiile non-profit și private, respectiv în structurile administraţiei. Dacă ne dorim cu adevărat să desfacem nodul gordian, mai punem şi bugetele folosite de ambele categorii. Mai clar spus, încercăm să credem că veți vedea imaginea de ansamblu recurgând la un raport obiectiv.

Nu mă plasez în gruparea celor care fac procese de intenţie. Nu sunt într-o competiţie cu politicienii sau cu cei din administraţie.

Formulez însă cât se poate de clar: vinul românesc are nevoie de sprijin pentru a deveni produsul care să contribuie la bunăstarea materială şi culturală a întregii naţiuni, aşa cum se întâmplă în toate cele cinci ţări aflate înaintea noastră în topul european.

Dacă vi se spune că „s-a făcut şi s-a dres” – poate fi adevărat doar pentru componenta agricolă şi/sau tehnologică.

Pentru brandingul naţional vini-viticol, pentru poziţia în preferinţele consumatorului, pentru cultura vinului, cu excepţia unor gafe internaţionale, nu s-a făcut nimic.

Ca atare, cine vă va spune că „e bine” n-o va face din neştiinţă, ci din rea-credință.

Aceste rânduri vă sunt adresate spre... „ştiinţă”.

P.S.: dacă vă manifestaţi interesul, vă pot pune la dispoziţie activitatea Institutului Vinului. Nu vă fac o culpă pentru că nu ştiaţi de existenţa lui. E o situaţie reparabilă.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - WINE AMBASSADOR, CEO VINARIUM-IWCB

Câți români au somnul liniștit? Câți zâmbesc măcar o dată la câteva ore și câți râd zilnic cu poftă? Câți dintre noi privim cu încredere în viitor?... Și câți suntem mulțumiți privind la ce s-a realizat în țară, în ultimii 30 de ani? Iată întrebări pentru un studiu...

Înainte de acest studiu însă, ar mai trebui făcut un altul. Tăios ca o lamă de oțel, rece ca gheața: cât timp și câtă energie din „bugetul” personal am acordat solidarizării cu ideile valoroase? Cât am penalizat oamenii incapabili (sau corupți) din Administrație? Ce preț am pus pe educația reală și, mai ales, unde ne situăm - fiecare dintre noi - pe scara cunoașterii de tip secol XXI și cât am cochetat - iarăși, fiecare dintre noi - cu „nu mă-nvață nimeni cum e mai bine”?!

Pentru sus-puși, semnalarea neajunsurilor a ajuns o banalitate. Greșelile, lipsa de viziune, proasta și reaua-credință - locuri comune.

Din partea societății este o inflație de cereri, de reclamații, de înjurături. Inflația este sâcâitoare și moneda pusă în circulație nu mai are valoare.

Oamenii politici știu asta și nu se mai simt obligați nici măcar să mai răspundă la critici. Ba, mai mult, se folosesc de numărul mare de nemulțumiți. Adică, vezi Doamne, spun ei, „comentatorii” sunt mai mulți decât „făcătorii”. Doar că judecata politicianului nu se intersectează niciodată cu judecata făcătorului. Și de ce ar ține cont de ideile unei categorii care, deși mică, este extrem de divizată?

Chiar angrenați în mecanismul realizărilor de bun augur, confrații noștri care nu au viziune, sunt oportuniști în relația cu oamenii de la putere, care nu suportă concurența, cei care aleg să facă lucrul cel mai ușor, cei care nu acceptă polemica constructiv, cei care nu empatizează cu cercetarea, inovația, cu lucrul prin metode vizionare sunt suficient de mulți. Și ei diminuează forța care ar putea  modula reușit economia și viața socială din România.

Am devenit cu toții niște „politicoși”. Cei cu viziune sunt condescendenți cu cei „fără”, cei „fără” sunt iertători cu oportuniștii și (aproape) cu toții am abandonat atitudinea intransigentă pentru a nu deranja aleșii/numiții/„unșii”.

Personal, nu mă calific pentru a da răspunsuri de ce agricultura românească – în general – se exprimă în atât de puține produse finite cu origine stabilită, trebuind să-i las pe alții mai pregătiți în domeniu, dar pentru felul în care Administrația se îngrijește de vin (cu toate extensiile cunoscute), îmi asum dreptul de a pune și întrebări, de a formula și verdicte.

Oenoturismul, sursă de venit pentru regiuni întinse din Europa

Fără a mă plasa în centrul acțiunii, îmi clasific poziția ca observator obiectiv, cu experiență, folosindu-mă doar de două axe: timp și spațiu. Practic, să compar ce au realizat alții (axa spațiu - ne deplasăm în spațiu geografic, în ce direcție dorim) în ultimii 30 de ani (axa timp) și ce am realizat noi.

Această observație nu privește, sub nicio formă, ceea ce construiesc - cu destul succes (mai ales în condițiile date) - proprietarii de crame.

Analiza se referă exclusiv la ceea ce s-ar putea obține dacă vinul, oenoturismul, produsele derivate, cercetarea ar putea fi privite de Guvern ca resursă pentru întreaga societate. Așa cum se întâmplă în multe alte țări.

Sunt convins că ideea de mai sus nu poate fi receptată și agreată în mod automat. Dumneavoastră, în calitate de cititori, nici nu vi se poate reproșa eventuala neîmbrățișare a acestei idei. Ministerelor responsabile însă, da.

Auzi că în Croația, în trei mari orașe, există un festival de vin care se desfășoară în parcurile centrale publice, seară de seară, pe parcursul întregii veri. Spații puse la dispoziție gratuit.

Te uimești că țara vecină, Moldova, își face brandul național prin vin și că „atacă”, cu curaj, cele mai noi tehnologii (AR, VR, video mapping. À propos, felicitări Chateau Vartely!).

Strângi din dinți când vezi țări cu potențial viticol mai mic decât al nostru care sprijină desfășurarea unor concursuri internaționale de import, pentru că știu că le face bine și pentru că ei nu au astfel de competiții autohtone. (Dar noi avem!)

Oenoturismul este sursă de venit pentru regiuni întinse din Europa. Rezultatul obținut vine în urma unui sprijin masiv al guvernelor, măcar prin programe de promovare (lăsăm problema infrastructurii pentru altă dată; ce șansă au cramele din Moldova fără nicio autostradă?!)

Cercetarea este plătită bine. Nu la noi, ci la cei care și-au dorit să transforme, cu mintea câtorva și bunăstarea generală.

Guverne centrale, regionale, municipalități (din țări de pe întreg mapamondul) includ, în programele lor, investiții alături de ONG și structuri private, pentru realizarea de muzee ale vinului, pentru conceperea unor programe educaționale, pentru producții TV, pentru restaurarea unor situri istorice și pentru crearea unor atracții noi, inclusiv în mediul virtual.

La noi, redeschiderea șantierului arheologic Cucuteni ar echivala, pe lângă capitalul adus științelor, un nucleu solid pentru o nouă destinație turistică. (Re)certificarea prezenței vitis vinifera pe acest teritoriu, încă de acum 7.000-8.000 de ani, ar spori brandul vinului românesc către valori inestimabile, iar brandul de țară ar avea, în sfârșit, un postament.

Din păcate, statul român, deși a inventat o grămadă de instituții, nu le-a creat pe cele care ar putea inventaria, prelucra și valorifica astfel de informații.

Nu știu dacă „politicos” vine de la „politică”, dar, pentru lipsa de viziune și pentru dorința evidentă de nonacțiune, statul român mai poate număra, de azi înainte, încă un „nepoliticos”.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - WINE AMBASSADOR, CEO VINARIUM-IWCB