Prețul grâului românesc, în creștere. Piața florii-soarelui se mișcă în sus. Porumbul se vinde cu 735-780 lei/tonă - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 13 Octombrie 2020 21:16

Prețul grâului românesc, în creștere. Piața florii-soarelui se mișcă în sus. Porumbul se vinde cu 735-780 lei/tonă Recomandat

Scris de

În rândurile de mai jos, vă prezentăm raportul pieței cerealelor din 12 octombrie 2020, realizat de Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români. Specialistul realizează săptămânal rapoarte privind piața agricolă.

GRÂU

Grâul românesc gustă beneficiile prețului în creștere. Loturile mari încep să fie cotate, spune Cezar Gheorghe.

Cotațiile portuare în Constanta ajung în pragul de 980 – 998 lei/tonă în paritatea CPT.

Cotațiile unităților de procesare (morile) ajung la nivelul de 950 lei/tonă în paritatea FCA ferme în sudul României.

„Fermele cu stocuri au fixat un nivel de 1.000 lei/tonă FCA, punct de unde discuțiile încep să devină interesante. În plan regional, avem rezultatele licitației TMO – Turcia, 135.000 de tone. Prețul reprezintă marfă + transport. Din aceeași origine, bazinul Mării Negre, avem, de asemenea, rezultatele licitației din Pakistan, cu livrare 15 ianuarie 2021. Licitatia MIT – Iordania a fost anulată pentru moment, însă vor reveni și vor licita din nou. Prețul final este expresia matematică a prețului grâului livrat în origine, plus costurile de transport, la care adăugăm costurile suplimentare (de obținere a avizelor și autorizațiilor, a garanției de participare la licitație, a finanțării stocurilor, a costurilor de depozitare a mărfurilor până în ianuarie și, firește, a pierderilor din operare). Reducând totul la un nivel de FOB Constanța, ne rezultă un preț de 205-207 euro/tonă, cu marja de trading inclusă. Vizualizând Bursa Mării Negre (BSW), vedem loturi de grâu rusesc tranzacționate astfel: Cotație decembrie 2020: 244 USD/tonă; Cotație iulie 2021: 230,5 USD/tonă”, arată analistul.

În piața fizică, ofertele Novorossysk sunt cotate la 244 USD/tonă cerere versus 237 USD/tonă ofertă pentru luna noiembrie.

Argentina anunță deschiderea pieței pentru semințe de grâu GMO (seceta fiind principalul factor în luarea acestei decizii).

Ucraina anunță decizia UE de a permite semințelor de origine locală (destinate însămânțării) să fie vândute în UE.

Rusia prognozează un deficit de recoltă de 15-20% pentru sezonul viitor din cauza secetei și a înghețului nocturn.

PORUMB

„Piața rămâne fidelă principiului „când plouă crește prețul”, astfel încât imposibilitatea recoltării face ca lichiditatea să fie scăzută, iar portul trebuie alimentat când sunt nave la operare. Spirala prețului urcă astfel la niveluri de 170-173 euro/tonă CPT Constanța, din cauza lichidității alimentate, dar și de alte cauze”, spune Cezar Gheorghe.

Prețurile variază în funcție de regiunile țării, respectiv în regiunea Moldovei: 750 lei/tonă, în sud: 780 lei/tonă și în vest: 735-740 lei/tonă.

Fermierii din Ucraina recoltează cu dificultate din cauza ploilor căzute în sud-vestul țării, astfel că fenomenul din România este perpetuat la nivelul prețurilor. „Surse sindicalizate din Ucraina indică o scădere a potențialului de recoltă cu 2,3 milioane tone. Fermierii ucraineni încep să nu își poată onora contractele din cauza producțiilor mici și situația devine similară cu cea a României”, menționează consultantul Clubului Fermierilor Români.

La nivel de UE, prognoza pentru porumb este diminuată cu 1,3 milioane tone, până la un nivel de 65 de milioane de tone.

SUA sunt la un nivel de recoltare de circa 26%. Surse indică o scădere a randamentului la 11,15 tone/hectar, de la 11,17 tone/hectar luna trecută. Indicația de recoltă scade la 377 de milioane de tone, de la 374 de milioane de tone. Brazilia indică 105 milioane de tone, iar Argentina indică 47 de milioane de tone.

FAO indică, de asemenea, scăderi ale producției în UE, Ucraina și Rusia.

FLOAREA-SOARELUI

Calmul zilelor precedente a fost, în sens narativ, liniștea de dinaintea furtunii, este de părere Cezar Gheorghe. „Piața a început să se miște din nou în sus datorită agregării următorilor factori: uleiul de palmier continuă să se întărească din cauza scăderii stocurilor și a efectelor ploilor aduse de uraganul La Nina, care afectează zone întinse din Oceanul Pacific și riverane; cu stocuri micșorate, analiștii prevăd un ritm de creștere al cotațiilor uleiului de palmier în următoarele 2-4 luni; uleiul de soia primește prin acest efect colateral un surplus în sens de cerere și, automat, cotații de preț pozitive pe CBOT; cotațiile țițeiului influențează, la rândul lor, prin WTI 41 USD/baril și BRENT 43,17 USD/baril, în special din cauza uraganului Delta care a atins Golful Texas pe 9 octombrie; în Ucraina, procesatorii care au vândut în lipsă ulei brut nu găsesc marfă ieftină în piață, parțial datorită default-urilor generate de fermieri și de faptul că aceștia din urmă, stimulați de fostele prețuri, au așteptări mai ridicate; în privința prețurilor uleiului brut, 960 USD/tonă este nivelul indicat pentru noiembrie, în timp ce JFM (ianuarie-februarie-martie) indică 935 USD/tonă, în creștere față de ultimul raport”.

Concluzia este că piața florii-soarelui se mișcă în sus după agregarea factorilor de mai sus și în contextul în care România, Ucraina și Rusia ar avea un deficit de producție de cinci milioane de tone de semințe de floarea-soarelui. Piața se autocorectează întotdeauna după principiul cererii și al ofertei, niciun alt factor sau intervenție neputând suplini acești doi indicatori principali.

RAPIȚĂ

Stabilește un punct de referință la nivelul de 394 euro/tonă, MATIF. „Este susținută de complexul uleiurilor de palmier-soia, fiind influențată, de asemenea, de paritatea euro/dolar. Pe piața locală, oferta de achiziție este de MATIF noiembrie minus transport până la procesator, cererea fiind cotată însă cu 10-11 euro mai sus, datorită loturilor subțiate existente în stocurile fermierilor”, precizează Cezar Gheorghe.

ORZ

Prețul orzului indică o creștere, dar nu este spectaculoasă (circa 3 euro/tonă).

În piața internă, loturile se vând încet, pe măsura consumului necesar.

Pentru raportul complet al Clubului Fermierilor Români privind piața de cereale din 12 octombrie 2020, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-12-octombrie-2020/

Citit 761 ori

Publicitate

TPV RF 300x250 2

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista