În urma acordului exclusiv de testare, anul trecut, Summit Agro România a probat insecticidul unic de sol Trika Expert, în cadrul programului de testări al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), în trei locații din țară: Alexandria și Mihail Kogălniceanu, pentru porumb, și Belciugatele, pentru floarea-soarelui, anunță compania printr-un comunicat.
Trika Expert este un insecticid granulat, cu aplicare la sol, care conține în aceeași granulă lambda-cihalotrin 4 g/kg și îngrășământ microgranulat starter (azot 7%, fosfor 35%). Formularea acestuia – tip G Plus – este unică atât în România, cât și la nivel european. Substanța activă – lambda-cihalotrin –, în concentrație de 0,4%, este una dintre cele mai eficiente și cu efect de durată dintre toți piretroizii de pe piață. Dimensiunea uniformă și redusă a granulelor face ca fosforul să fie disponibil la rădăcinile nou-formate și astfel asimilabil aproape în totalitate. Produsul se aplică la semănat și creează un halou în jurul rădăcinilor pentru a preveni atacul multor dăunători (viermi sârmă, larve de Diabrotica, buha semănăturilor și cărăbușul de mai) la un număr de peste 40 de culturi.
„În ultimii ani, compania noastră a reușit să lanseze cel puțin unu-două produse noi pe an pe piața din România. Produsul lansat în 2017, Trika Expert, este cu adevărat unic pe piața noastră. În principal la porumb îl văd ca o soluție reală pentru controlul viermelui sârmă (Agriotes) și al larvelor de Diabrotica. În plus, are omologare la peste 40 de culturi, este un produs care controlează cu succes și buha semănăturilor (Agrotis), dar și cărăbușul de mai (Melolontha). Rezultatele din teren au fost foarte bune, iar din reacțiile primite de la fermieri reiese că apreciază prezența pe piață a unui asemenea produs”, a declarat Alexandru Precup, președintele Summit Agro România.
În ceea ce privește continuarea testărilor, Alina Crețu, director executiv APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România), a declarat că acestea de vor desfășura și în 2018.
„Utilizarea soluțiilor inovatoare în agricultură reprezintă unul din scopurile principale ale testarilor în câmp APPR. Testăm anual produse utilizate în fermă pentru a găsi răspunsuri la provocările cu care se confruntă fermierii. Anul acesta a fost introdus în testările APPR și insecticidul granulat pentru sol-Trika Expert. Fiind necesare soluții noi pentru combaterea dăunătorilor din sol, interesul este unul major pentru a identifica adaptabilitatea și eficacitatea acestei soluții. Astfel de soluții noi sunt de interes major și vom continua testările și în 2018”.
În plus, ea a menționat că, anual, sunt testate genetic la porumb în până la 15 locații.
„Testările APPR la porumb au început în anul 2013, iar numărul hibrizilor testați variază între 100 și 150. Anual, efectuăm testări ale geneticii la porumb în 12-15 locații de testare, iar începând cu anul 2015 am început să efectuăm și testări pentru fertilizanți și produse de protecția plantelor. În aceeași măsură, suntem interesați de eficientizarea costurilor la cultura de porumb, dar și la celelalte culturi de interes major pentru agricultori”, a adăugat directorul executiv al APPR.
Summit Agro România este înfiinţată în anul 1997 şi face parte din Sumitomo Corporation cu sediul central în Japonia. Printre mărcile cele mai cunoscute comercializate în România de compania Summit Agro, amintim: insecticidele – Mospilan și Inazuma, fungicidele – Cyflamid 5 EW, Topsin, Yamato, erbicidele – Nisshin, Targa Super şi fertilizanţii – Fertigofol Ultra, Sulfomax și BrasiPro.
Sumitomo Corporation are o istorie care datează din 1630, este prezentă în 116 ţări, cu peste 700 de sucursale, și are un număr de aproximativ 74.000 de angajaţi. Corporaţia desfăşoară activităţi în diferite industrii: extracția metalelor, transporturi şi sisteme de construcţii, mediu şi infrastructură, media, bunuri şi servicii pentru îmbunătăţirea stilului de viaţă, resurse minerale, energie, produse chimice şi electronice.
Peste 2.000 de persoane aflate în dificultate din întreaga țară au primit o masă de Sărbători din partea Cris-Tim, care a donat 754 de coșuri pline cu bunătăți, anunță compania printr-un comunicat de presă.
Donația a fost realizată cu ajutorul implicării voluntare a peste 700 de români care, pentru a strânge produsele Cris-Tim în coșuri, au încărcat câte o poză, cu propria masă plină cu bucate, pe site-ul campaniei Masa de Crăciun.
Astfel, o simplă poză a adus bucurie persoanelor care nu cunoscuseră tradiția mesei îmbelșugate de Crăciun, aceștia primind sute de coșuri cu mâncăruri gătite, lactate și produse din carne cu Eticheta Curată ale brandurilor companiei: Matache Măcelaru, Bunea Haiducul, Bunătăți, Salam Săsesc, Gostat și Mugura.
Cris-Tim a dorit să fie mereu aproape de români, și mai ales de Sărbători, căutând să aducă un zâmbet și speranță în viața persoanelor nevoiașe, care au cea mai mare nevoie de alinare, un gând bun și o masă hrănitoare. Astfel, copii fără sprijin, persoane vârstnice singure și familii defavorizate au primit cu bucurie produsele care le-au umplut mesele de sărbători.
Campania s-a desfășurat în perioada 28 noiembrie – 22 decembrie 2017, în parteneriat cu organizațiile non-guvernamentale Niciodată Singur, SOS Satele Copiilor România și Crucea Roșie Română, care sprijină comunitățile de oameni care au nevoie de ajutor din întreaga țară.
„Credem că Sărbătorile sunt unul dintre cele mai importante momente în care să simțim căldura familiei și bucuria de a avea pe cineva alături. Ne-am dorit să redăm speranța și să umplem cu belșug mesele celor care nu cunosc tradiția sărbătorilor așa cum o știu alții”, a declarat Radu Timiș, președintele Cris-Tim.
„Cris-Tim este un business de familie, născut din munca susținută, sprijin și încredere în produsele oferite. Grija pentru oameni și responsabilitatea față de comunitate sunt în ADN-ul companiei, iar gestul de a împărți din produsele noastre persoanelor mai puțin norocoase a fost firesc. Le mulțumim foarte mult celor care ni s-au alăturat în campanie și au trimis fotografii, arătându-ne ce înseamnă mesele în familie și generozitatea. Îi asigurăm că vom continua să fim alături de persoanele în dificultate și de acum încolo”, a adăugat Valentin Nenu, Senior Brand Manager Cris-Tim.
Cu o istorie de peste 25 de ani, Cris-Tim este liderul pieţei româneşti de mezeluri, oferind întotdeauna consumatorilor săi produse sigure, proaspete și savuroase, realizate cu ajutorul celor mai moderne tehnologii de procesare şi prin sistemele de management al siguranţei alimentului (ISO 22000:2005), al protecţiei mediului (ISO 14001: 2004) și FSSC.
Cris-Tim a primit titlul de Trusted Brands in categoria produse din carne, în urma celui mai important studiu de piaţă asupra consumatorului în Europa, realizat de revista Reader’s Digest în 15 ţări, printre care şi România. Acest titlu a fost acordat pentru a 7- a oară consecutiv în 2015.
Area Sales Manager Crop Protection for North - West (BH, SM, SJ, MM) – 1 position; Centre (CJ, MS, BV, CV, HR, BN, AB, SB, HD) – 1 position; South - Est (CT, TL, BR, BZ, PH, IL, CL, DB) – 1 position; Oltenia (AG, GR, DJ, OT, VL, TR) – 1 position.
Purpose - Be responsible for delivering results and developing sales activities in represented business in the designated geographical area.
Key responsibilities - Managing the relationship and further development of the existing key customers, indirect and direct accounts; Active proposing sales initiatives for customers in specific area of the country; Managing of entrusted region according to general objectives of the company and representing the company in commercial and technical relations on dedicated region in cooperation with distributors, farmers and consulting companies; Contacts with colleagues from technical and commercial departments. Active participation in business teams, whose task is developing future strategies and decisions covering the whole country.
Competencies - Very good interpersonal & presentations skills, Orientation on reaching goals, Very good understanding of corporate mission/vision and corporate goals, Very good time management & planning skills.
Skills & Knowledge - 3 to 5 years’ experience with Crop Protection domain, Solid experience in Sales with distribution and direct customers, Education in Agronomy, Good knowledge of local agriculture industry, Strong networking & communication skills.
Driving license (cat.B) and ready to frequent travel.
Very good command of English. Other languages will be an advantage.
Very good computer skills (Word, Excel, PowerPoint).
You can send your CV to the following e-mail address: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Potrivit informațiilor exclusive primite pe surse de Revista Fermierului, joi, 11 ianuarie 2018, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Agricost SRL, Insula Mare a Brăilei, ar urma să facă un pas în spate de la șefia IMB, locul său urmând să fie luat de Sorin Cezar Dogaru, fost general manager al diviziei de agricultură InterAgro.
Contactat telefonic de redacția noastră, Dogaru a ținut să dezmintă informația.
„Nu, nu ați auzit bine, absolut deloc (n.r. - că ar prelua locul lui Lucian Buzdugan). Dezmint informația. Mie nu-mi place să apar prin ziare, prin reviste, cu chestii din acestea. Ați auzit greșit”, a afirmat Sorin Cezar Dogaru.
La începutul lunii noiembrie 2017, el confirma în presă că a părăsit InterAgro după 21 de ani de carieră în cadrul grupului, perioadă în care a coordonat operațiunile din agricultură derulate de omul de afaceri Ioan Niculae.
Înainte de a se alătura grupului fondat de Ioan Niculae, el a lucrat la începutul anilor 1990 tot în agricultură, în horticultură și cultura mare pentru IAS Ploiești și Sere Ploiești. Sorin Dogaru este licențiat în agronomie. El a urmat cursurile Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu” din București pentru ca apoi să continue studiile prin cursuri de aprofundare în agronomie și gestiunea întreprinderilor în Franța, la Institutul Agronomic “Paris-Grignon”.
Am încercat să-l contactăm telefonic și pe Lucian Buzdugan, astfel încât să aflăm și poziția acestuia cu privire la informație, însă acesta nu a fost de găsit până la ora publicării articolului.
Lucian Buzdugan este unul dintre agronomii de seamă ai României și care, de mai bine de un deceniu, gestionează 58.000 de hectare.
Informație în curs de actualizare.
Ca urmare a demisiei lui Florentin Bercu, implicit a vacantării postului de director executiv al Pro Agro, conducerea federației lansează o provocare publică pentru toți cei interesați de preluarea acestei funcții de coordonare a aparatului executiv.
„Federația Pro Agro oferă șansa în mod transparent unei cariere de coordonare a aparatului executiv persoanelor interesate să accepte o astfel de provocare și lansează public invitația de a trimite CV-ul pentru funcția de director executiv pe adresa federatiei, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.”, se menționează într-un comunicat de presă al organizației.
Totodată, șefia Federației Naționale Pro Agro îi mulțumește oficial lui Bercu Florentin pentru activitatea desfășurată în calitatea de director executiv în cei șase ani de activitate, în care a pus în aplicare deciziile conducerii de reprezentare a intereselor producătorilor din agricultură, industria alimentară și serviciile conexe din România.
„Secretariatul executiv a fost coordonat de domnul Bercu Florentin de la înființarea federației și până în prezent, când a decis să accepte o nouă provocare, perioadă în care Pro Agro a cunoscut o dezvoltare și o consolidare a asocierii în agricultură și industria alimentara”, se mai menționează în document. „Domnul Bercu Florentin este unul dintre cei care au contribuit la dezvoltarea Federației Naționale Pro Agro, motiv pentru care îi mulțumim și îi urăm succes în cariera pe care o va urma”.
Federația Națională Pro Agro este o organizație profesională înființată în anul 2012 de și pentru producătorii din agricultură, industria alimentară și servicii conexe din România, în vederea promovării, reprezentării, susținerii și apărării intereselor membrilor organizațiilor profesionale reprezentative la nivel național în raport cu instituțiile europene și naționale, publice sau private.
Federația Națională Pro Agro este o organizație-umbrelă care răspunde provocărilor cu care se confruntă membrii săi din cele 16 organizații profesionale și interprofesionale afiliate, prin promovarea și sprijinirea unei economii rurale durabile în care agricultura este esențială pentru viitorul tuturor și este vocea producătorilor din acest sector, care constituie un important pilon al economiei naționale românești, reprezintă interesele și nevoile membrilor, coordonând și sprijinind organizațiile profesionale pe teme agricole, economice, juridice, fiscale, educaționale și sociale. Mai multe detalii, pe www.cnproagro.ro
În primul ciclu de producție a tomatelor în spații protejate, susținut prin programul de finanțare derulat în 2017 de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), s-au înscris 4.397 de beneficiari, iar în ciclul al doilea, 3.627 de beneficiari.
Potrivit documentului citat, după primul an de implementare (2017), au fost livrate pe piață peste 50.000 de tone de roșii proaspete de către 8.024 de legumicultori, beneficiari ai programului, suma plătită către aceștia în anul 2017 fiind de 23.667.674,62 euro.
„Cultivatorii de tomate în spații protejate vor beneficia și în acest an de schema de ajutor de minimis prevăzută pentru acest sector. Valoarea ajutorului este de 3.000 euro/beneficiar/an. Schema de minimis pentru acest an este similară anului 2017 și se va implementa de către Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ)”, anunță vocile autorizate ale MADR.
Decizia de continuare a finanțării era luată de Guvern încă din 20 decembrie 2017
Executivul de la București aproba încă din ședința de miercuri, 20 decembrie 2017, printr-o hotărâre, schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, pentru anul în curs.
Resursele financiare necesare aplicării schemei sunt de 183 de milioane de lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 40 de milioane euro, și se asigură din bugetul pe anul 2018.
Schema de minimis pentru anul acesta este similară anului 2017 și se va implementa de către Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ), iar potențialii beneficiari sunt producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008, respectiv producătorii agricoli persoane juridice.
Sumele se plătesc într-o singură tranşă. Pentru o evaluare eficientă a producției de tomate, a fost inclusă în cerere obligativitatea producătorilor de tomate ca la finalul recoltării să comunice DAJ cantitatea totală de tomate obținută pe suprafața de 1.000 mp.
Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripționată „Program susținere tomate, 2018” și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării. De asemenea, o altă condiție este cea de a obține o producție de minimum 2 kg de tomate/mp și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.
Nu în ultimul rând, producătorii înscriși în program trebuie să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere, precum și să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv și/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.
Purpose: Be responsible for delivering results and developing sales activities in represented business in the designated geographical area.
Key responsibilities: Managing the relationship and further development of the existing key customers, indirect and direct accounts; Active proposing sales initiatives for customers in specific area of the country; Managing of entrusted region according to general objectives of the company and representing the company in commercial and technical relations on dedicated region in cooperation with distributors, farmers and consulting companies; Contacts with colleagues from technical and commercial departments.
Active participation in business teams, whose task is developing future strategies and decisions covering the whole country.
Competencies: Very good interpersonal & presentations skills, Orientation on reaching goals, Very good understanding of corporate mission/vision and corporate goals, Very good time management & planning skills.
Skills & Knowledge: 3 to 5 years’ experience with Crop Protection domain, Solid experience in Sales with distribution and direct customers, Education in Agronomy, Good knowledge of local agriculture industry, Strong networking & communication skills.
Driving license (cat.B) and ready to frequent travel.
Very good command of English. Other languages will be an advantage.
Contact: Raluca Tomiuc- HR Consultant, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Very good computer skills (Word, Excel, PowerPoint).
Potrivit unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului (OUG) din 20 decembrie 2017, se ridică interdicția pășunatului în perioada 6 decembrie - 24 aprilie, pentru o parte din proprietarii animalelor domestice.
Pășunatul animalelor domestice va fi astfel permis pe perioada întregului an crescătorilor care sunt proprietari sau dețin cu orice titlu terenuri agricole ori au acordul scris al proprietarilor de terenuri agricole, pe care se pășunează.
„Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, modificarea prevederilor art. 23 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecţiei fondului cinegetic. Potrivit noii reglementări, «se interzice păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, cu excepția cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deține cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deținătorului de teren pe care se pășunează»”, anunță Executivul de la București.
Vechea reglementare prevedea interdicția pășunatului pentru toți crescătorii de animale. Această interdicție ar fi putut să conducă la producerea de însemnate pierderi de animale prin mortalități, să creeze premisa renunțării la activitatea de creștere a animalelor, depopulării spațiului rural, dispariției locurilor de muncă și imposibilității asigurării hranei pentru populație.
De asemenea, aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru crescătorii de animale care sunt proprietari sau dețin cu orice titlu terenul agricol sau au acordul scris al deținătorului de teren pe care se pășunează, pe de o parte, iar pe de altă parte, așa cum s-a mai evidențiat, pierderile importante în rândul efectivelor de animale și reducerea veniturilor crescătorilor de animale ar putea determina consecințe negative sociale și economice.
Prin aplicarea actului normativ adoptat astăzi, România își menține calitatea de producătoare și exportatoare de produse de origine animală și va avea o contribuție semnificativă la creșterea produsului intern brut.
BusinessMark anunță organizarea evenimentului „Romanian Food&Agribusiness Conference 2017”, ce va avea loc în 23 noiembrie la Hotel Radisson Blu, București.
„Ne propunem să discutăm despre oportunități, perspective și soluții pentru creșterea agriculturii românești, alături de cei mai importanți jucători din domeniu, în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului”, anunță organizatorii.
Tematica acestei ediții cuprinde aspecte ce țin de bilanțul agricol în 2017 - prioritățile și strategia de dezvoltare pentru creșterea potențialului agricol al României în anul 2018, PNDR 2014-2020 - nivelul absorbției efective a fondurilor nerambursabile la finalul anului 2017 și perspectivele pentru anul următor, subvenții în agricultură, stimularea asocierilor dintre agricultori și facilitățile fiscale oferite cooperativelor agricole, creșterea productivității în agricultură, SMART Agriculture, strategii de marketing în agribusiness, aspecte privind distribuția, logistica și supply chain-ul în agribusiness, industria agroalimentară, siguranța și securitatea alimentară, agricultură BIO, utilizarea energiilor regenerabile în agricultură și eficientizarea costurilor, aspecte fiscale și legislative specifice domeniului.
Participanții au ocazia să interacționeze cu următorii speakeri: Adrian Pintea, director general Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Carmina Paraschiv, CEO Ana și Cornel,
Sorin Minea, președinte Angst și președinte Romalimenta, Laurențiu Baciu, președinte LAPAR,
Marius Bîcu, managing Partner Unilact Transilvania – De la Ferma, Dorin Cojocaru, președinte APRIL, Florin Căpățână, vicepreședinte al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România,
Cornel Cărămizaru, director general FrieslandCampina, Alina Constantinescu, administrator Ferma vegetală Nasul Roșu, reprezentanți CEC Bank și Wise Finance Solutions.
Conferința se adresează companiilor din FMCG, producătorilor, procesatorilor, asociațiilor și agențiilor din industria agricolă, agricultori–sectorul vegetal, zootehnie, distribuitori și retaileri, investitori, furnizori de input-uri agricole, soluții, echipamente și servicii specifice industriei, experți în domeniu.
Înscrierea la eveniment se va face prin completarea formularului de înregistrare, disponibil pe site-ul BusinessMark, și trimiterea acestuia la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Ca urmare a gradului mare de pericol determinat de răspândirea ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), ȋn şedinţa din 24 octombrie 2017, Senatul României a adoptat propunerea legislativă privind combaterea sa, practic un act legislativ major care introduce o plantă sub incidenţa legii şi care-şi propune să stabilească „măsurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive şi eradicarea plantei”, anunță DowAgroSciences printr-un document adresat presei de specialitate.
Reprezentanții companiei precizează că ambrozia este o plantă cu origini nord-americane, a cărei prezență se face simțită în Europa ȋncă din anul 1860, aceasta fiind remarcată, ȋn primul rând, prin alergiile cunoscute de catre majoritatea locuitorilor sub denumirea de „febra fânului”.
Ȋn țara noastră, ambrozia este prezentă pe terenurile abandonate, pe marginea drumurilor, pe câmpurile însorite și calde sau pe malurile râurilor de câmpie, fiind o expresie clară a denumirii populare de „iarba pârloagelor”.
„Cu un potenţial enorm de răspândire, planta produce peste 3.000 de seminţe, anual. Ambrozia este o adevărată ameninţare pentru agricultură, mediu şi sănătate publică. Statistic, 15 la sută din populaţie este sensibilă la polenul acestei plante care determină ȋn fazele uşoare un strănut repetat şi ȋnroşirea ochilor, iar la persoanele hipersensibile poate provoca rinită alergică, astm şi chiar şoc anafilactic la o expunere prelungită. Analizând aria de răspândire a ambroziei, precum şi simularea distribuţiei polenului la nivel european, se poate concluziona că, ȋn România, cotele de alertă privind controlul acestei buruieni sunt ridicate pe bună dreptate”, menționează Ciprian Păcuraru, Business Development Representative, DowAgroSciences.

Strategia de control şi combatere a acestei buruieni trebuie să ȋnceapă de la cunoaşterea şi exploatarea unei slăbiciuni a plantei, şi anume ȋnmulţirea numai prin seminţe. Prin urmare, poate fi formulată foarte uşor o strategie de combatere mecanică (dezrădăcinarea manuală a plantei, sapă manuală sau mecanică), acțiuni ce permit ȋmpiedicarea plantei de-a produce seminţe, mai ales ȋn zonele nou-invadate.
Ȋn ariile ȋn care gradul de infestare cu ambrozie este foarte mare, singura metodă de combatere eficientă este erbicidarea cu produse specifice şi selective a culturilor ȋn care această buruiană este prezentă. Ȋn sprijinul strategiilor de control ale acestei buruieni, companiile Dow AgroSciences şi DuPont pun la dispoziţia autorităţilor şi fermierilor produse consacrate şi omologate pentru controlul buruienilor din principalele culturi agricole şi care au ȋn spectrul de combatere şi Ambrozia, cum sunt:
|
CULTURA |
PRODUS |
DOZA |
COMPANIE |
|
Cereale paioase |
Lancelor Super |
33 g/ha |
Dow AgroSciences |
|
|
Mustang |
0,4-0,6 l/ha |
Dow AgroSciences |
|
|
Lontrel 300 |
0,3-0,5 l/ha |
Dow AgroSciences |
|
Porumb |
Principal plus |
470 g/ha |
DuPont |
|
|
Titus plus |
307 g/ha |
DuPont |
|
|
Arigo |
330 g/ha |
DuPont |
|
|
Lancelot Super |
33 g/ha |
Dow AgroSciences |
|
|
Mustang |
0,4-0,6 l/ha |
Dow AgroSciences |
|
Sfeclă de zahăr |
Lontrel 300 |
0,3-0,5 |
Dow AgroSciences |
|
Rapiță |
Galera Super |
0,25 l/ha |
Dow AgroSciences |
|
|
Lontrel 300 |
0,3-0,5 l/ha |
Dow AgroSciences |
„O eficiență mai bună poate fi dată de folosirea unui adjuvant, precum și de stadiul buruienii, care trebuie să fie între două și șase frunze la momentul erbicidării”, a conchis Păcuraru.
Proiectul de lege nu se aplică, momentan
Pentru a intra în vigoare, proiectul de act normativ trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
El urmează să fie transmis pentru dezbatere la Camera Deputaților, al cărei vot favorabil va fi necesar pentru ca documentul să ajungă să se aplice.
Practic, documentul prevede că „proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, ai cursurilor de apă, ai lacurilor, ai sistemelor de irigații, ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii Ambrosia artemisiifolia pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane și extravilane”.
În acest sens, persoanele fizice și firmele vor trebui să desfășoare periodic lucrări de întreținere a terenurilor precum cosirea, smulgerea sau erbicidarea ambroziei. Dacă această obligație va fi neglijată, autoritățile vor da mai întâi o sancțiune sub formă de avertisment. Apoi, ignorarea avertismentului va putea duce la aplicarea unei amenzi între 750 și 5.000 de lei, în cazul cetățenilor, sau între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul firmelor.
În expunerea de motive a propunerii de lege scrie că ambrozia, ce se găsește de obicei pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină, este o buruiană invazivă și că polenul acesteia provoacă alergii la oameni în perioada înfloririi ei (intervalul iulie-septembrie al anului).
„În perioada înfloririi plantei, conform datelor furnizate de la cabinete de alergologie, aproximativ 80% din cazurile care se adresează zilnic au patologie specifică determinată de polenul acestei plante. Simptomatologia este mai severă decât în cazul altor alergii și se manifestă prin lăcrimare, oboseală, obstrucția căilor respiratorii superioare, trezire nocturnă datorată obstrucției și posibilitatea evoluției spre astm bronșic (la 25% din cazuri). Această simptomatologie determină scăderea capacității de muncă și absenteism, persoanele bolnave necesitând concediu medical”, lămuresc inițiatorii.
De asemenea, tot în expunerea de motive mai mai este specificat că tratamentul aparte pentru această alergie costă, în medie, 4.400 de lei pe an, durata fiind de trei-cinci ani. În plus, tratamentul nu este decontat de stat și a dispărut de pe piața locală. Prin urmare, scăderea numărului de îmbolnăviri ar putea fi rezultatul unor ample intervenții naționale de limitare a răspândirii ambroziei.