Toamna trecută ne-a purtat pașii în două ferme din județul Constanța, pentru a afla, la firul ierbii, realitățile a doi agricultori. La Fântânele, ne-am reîntâlnit cu un agricultor pasionat, Constantin Soare, iar la Agigea, cu Gheorghe Lămureanu, care lucrează împreună cu familia o mie de hectare. Într-un an dificil, unul dintre subiectele care stau pe buzele agricultorilor a fost cel al apei, o provocare pentru mulți dintre aceștia, care, din fericire, nu a mai fost atât de „fierbinte” în toamnă, după o vară caniculară venind ceva ploi.
Apa mult-așteptată vara și-a făcut simțită prezența abia spre toamnă. Dacă în luna august, în zona Fântânele au căzut 48 de litri în două reprize, luna septembrie a fost mai darnică, precipitațiile asigurând în jur de 75 de litri, un nivel mulțumitor care a permis înființarea culturilor în condiții normale.
Însă anul agricol 2023-2024 a fost unul nefavorabil tocmai din cauza lipsei precipitațiilor care a generat multe pierderi la culturile însămânțate atât toamna, cât și primăvara. Producțiile au fost destul de scăzute, în special la culturile de primăvară, la mazăre, porumb sau floarea-soarelui. Dintre toate, porumbul rămâne însă cel mai afectat, deoarece apa de care avea atât de multă nevoie în perioada de vegetație a lipsit. „Dar asta e… am mai trecut prin situații din astea, tragem speranța să mergem înainte, să putem găsi soluții financiare, economice. E motivul pentru care am încercat să ne constituim într-o organizație a utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI), în vederea reabilitării infrastructurii secundare, deoarece apa este o nevoie pe zona Dobrogea. Din păcate, unde nu e infrastructură principală, nu ai șanse să poți să repui în funcțiune sistemul de irigații”, ne-a zis Constantin Soare, care administrează o fermă de puțin peste o mie de hectare. „Unii mai blamează faptul că infrastructura pe care o deține ANIF-ul ar fi energofagă. Din păcate, aprecierile celor care gândesc în felul ăsta nu sunt tocmai realiste sau corecte. Fără o astfel de infrastructură nu aveam nicio șansă să putem iriga, aceasta fiind făcută de firme de proiectare specializate, de mari specialiști la vremea respectivă. Și astfel de investiții de o anvergură de maniera aceasta, după cum se constată, s‑au putut face numai într-un sistem centralizat – vezi cel anterior. Și trebuie să mulțumim și să apreciem că-l avem, și să facem uz de el”, a mai spus fermierul constănțean.
Păioasele, mai puțin pretențioase
Fermierii dobrogeni cunosc însă specificul zonei, cu precipitații mult mai reduse față de alte arii ale țării, astfel că în structura de culturi includ unele mai puțin „pretențioase”, așa cum sunt orzul, grâul, iar pentru primăvară floarea-soarelui, acolo unde se poate. „Culturile pe care le punem și care ne asigură, cât de cât, cel puțin recuperarea cheltuielilor și eventual ceva profit sunt culturile de păioase. În ultimii trei ani, am pus rapiță pe aproximativ 300 de hectare anual și am pierdut-o de fiecare dată, cauza fiind lipsa precipitațiilor, a umidității, care n-a permis generarea răsăririi. Anul acesta avem precipitații, dar atunci când am stabilit structura de culturi n-am mai luat în calcul cultivarea rapiței. Și am mers pe orz, pe grâu, în toamna aceasta, iar la condițiile pe care le avem tragem speranțe că va fi bine. Sunt culturi care sunt mai sigure decât rapița, floarea sau porumbul și, în situația dată, asta este strategia. Încercăm să ne încadrăm în obligațiile pe care le avem, să avem minimum trei culturi și așa mai departe, dar ponderea în structura de culturi o reprezintă păioasele”, arată Constantin Soare, care beneficiază de sprijin prin Pachetul 4 Culturi Verzi. Acest pachet de conservare a apei şi a solului are potenţialul de a diminua riscul scurgerilor de nutrienţi, în special a azotului, în timpul iernii și vizează atingerea obiectivelor Directivei-cadru Apă de a asigura o bună stare ecologică şi chimică a tuturor apelor.
„În structura de cultură a fiecărui producător agricol avem şi culturi de toamnă, şi de primăvară. Pachetul patru, culturi verzi şi culturile secundare, iar acolo unde n-ai pachetul patru, ai culturi secundare, că avem toate GAEG-urile pentru care trebuie să ţinem cont de obligaţii. Deci, după 1 octombrie avem dreptul, aşa cum este stabilit prin actul normativ care reglementează pachetul patru, să intrăm să pregătim terenul şi să semănăm cultura principală. Pentru celelalte terenuri care rămân pentru a fi semănate primăvara, pachetul patru – cultura verde rămâne în vegetație, înainte de semănat”, a detaliat fermierul.
Susținerea statului, impuls pentru agricultori
În zona Dobrogei, infrastructura principală și cea secundară de irigații acopereau în jur de 450.000 de hectare până în 1989. Legat de demersurile făcute în zona Fântânele, de la proiectarea sistemului de irigații care urmează a fi pus în funcțiune, Constantin Soare spune că nu trebuie uitată contribuția unor decidenți care au înțeles nevoile din teren. „În mai 2017, ministrul Agriculturii, dl Daea, în funcție la acea dată, a reușit prin demersurile pe care le-a făcut cu Guvernul – deoarece așa cum bine știm orice subvenție acordată de către statul român fermierilor trebuie aprobată de către Comisia Europeană –, constatându-se că natura a început să creeze mari probleme în ce înseamnă lipsa precipitațiilor, s-a aprobat să se subvenționeze apa, să se livreze cu titlu gratuit OUAI-rilor. Deci statul aduce apă pe canalele principale, prin ANIF, care gestionează infrastructura respectivă, și o livrează cu titlu gratuit OUAI-urilor. S-a completat Legea 138, Legea îmbunătățirilor funciare, și s-a stabilit cu caracter permanent această regulă. Dacă nu aveam această regulă, nu discutam de irigații la nivel de România. Poate doar la cei care mai erau pe prima treaptă de pompare și atât”, povestește Constantin Soare.
Prețurile mult prea mari în lipsa acestor reglementări ar fi pus stop oricăror irigații pentru treptele de pompare secundare. Doar fermierii de pe prima treaptă de pompare, unde costul energiei este mai mic, ar mai fi avut cum să beneficieze de aceste sisteme.
„Eu am irigat până în 2004 inclusiv, moment în care la final, în decembrie 2004, s-a schimbat Legea îmbunătățirilor funciare, a apărut Legea 138 și prin conținutul ei s-a eliminat subvenția care făcea obiectul pompării apei, apa ce o aducea până la stație, până la hidrant, gratuit. Apa, la vremea respectivă, era 50 lei pe 1.000 de metri cubi. După ce s-a eliminat subvenția, pe mia de metri cubi am avut 2.000 de lei pentru treapta a treia, și pentru treapta a patra 4.000 lei. Dacă nu s-ar fi luat această decizie să se livreze cu titlu gratuit, nu discutam de irigații. Acela a fost declicul, momentul care m-a determinat să adun colegii din zona Fântânele, am constituit OUAI-ul și mai departe am făcut toate demersurile pentru depunere de proiect, în 2017. În 2018 am preluat toată infrastructura celor șase ploturi de irigații pe care le avem în portofoliu, în proprietate de la ANIF, cu titlu gratuit cum bine se știe, am făcut în paralel proiecte, ținând cont de Măsura 4.3 care permitea depunerea de proiecte”, a detaliat agricultorul care a depus la începutul anului 2019 proiecte pentru fiecare plot. În 2020, în martie, a semnat contractele de finanțare cu AFIR-ul.
Pandemia și explozia prețurilor au dus la întârzieri destul de mari, dar fermierii au găsit soluțiile pentru a merge mai departe. „Am reușit să determinăm Ministerul Agriculturii și tot Guvernul să înțeleagă că trebuie să ne ajusteze prețurile, având în vedere explozia acestora care a avut loc în 2021. În acest sens a apărut Ordonanța 64 care ne-a permis ajustarea prețurilor, care ne-a permis în continuare scoaterea la licitație și angajarea constructorilor, și începerea execuției lucrărilor, situație în care ne aflăm la momentul de față. Suntem cu toate cele șase proiecte în faza de execuție, în diverse faze de lucru”, a explicat Constantin Soare.
Cele șase ploturi deservesc suprafața totală de 5.350 de hectare. Suma alocată pe Submăsura 4.3 – Infrastructura de irigații, de un milion de euro plus, a fost suplimentată cu aproximativ 200.000 prin Ordonanța 64, dar nu acoperă necesarul. „În Ghidul sM 4.3, în 2018-2019, era stipulat că o organizație poate depune trei proiecte pentru același plot, dar în sesiuni diferite. Motivul era generat de această situație, că suma alocată pe un proiect – la data respectivă, un milion de euro – nu reușea să acopere reabilitarea întregii structuri, pentru că o iei cronologic: stația completă, cu alimentare cu energie, conductă principală și mai departe o antenă, două, trei, patru, în funcție de banii pe care-i avem. Acum însă nu reușim, din păcate, să ne acoperim întreaga suprafață. În 2019, în sesiunea următoare, când eu eram pregătit cu toate documentele, s-a schimbat Ghidul și nu s-a mai permis să depui al doilea rând de proiecte”, precizează Constantin Soare. Construcția unei stații de capacitate maximă, alimentată cu energie, cu o conductă principală la care se conectează două-trei antene, nu acoperă neapărat întreaga infrastructură necesară unui plot, în multe cazuri fiind necesare investiții pentru o a doua conductă principală cu antenele aferente. Însă legislația actuală a oprit depunerea de noi proiecte. „Ne-am trezit în situația în care, și în condițiile stabilite prin PNS, a fost stabilit că un beneficiar poate depune un singur proiect. Indiferent, în cazul nostru, vezi OUAI fiind, cu șase proiecte, aș fi putut să depun și ar fi fost necesar să depun proiect pentru fiecare plot în parte. Nu! Am avut dreptul, prin efectul conținutului PNS-ului, să depun un singur proiect, și am depus doar pe unul. Cu celelalte vom vedea ce vom face în continuare. Va fi o problemă, mai ales că PNS-ul, după cum știm, are valabilitate până în 2027. Banii care au fost pe DR 25 s-au alocat printr-o singură sesiune și sunt toți acoperiți prin proiectele depuse. Ne bucurăm că e cerere mare, motiv pentru care tragem speranțe că statul, Guvernul, MADR vor mai găsi surse financiare care să permită reabilitarea întregii infrastructuri, și secundare, și principale”, ne-a zis cu speranță agricultorul constănțean.
Mulți bani din buzunarul propriu
Din păcate, nici băncile nu vin în ajutorul fermierilor din aceste OUAI-uri, care sunt organizații nonprofit, cu activitate de utilitate publică. „Am reușit să determin banca cu care lucrez să înțeleagă că trebuie să ne acorde credit pentru implementarea proiectelor pe care le am în derulare și am accesate 11 milioane de lei credit de la o bancă, bani care fac obiect de plata facturilor și a bazei, și a TVA-ului facturilor cu constructorii”, a explicat Constantin Soare.
Aceste sume le sunt necesare pentru plata facturilor către constructori, cererile de plată către AFIR – în cazul de față, în număr de șapte, stabilite de la momentul semnării contractului pe toată perioada de derulare – și documentele trebuind să fie conforme, plus actele care atestă plata facturilor ce urmează a fi decontate. „Ca să poți cere banii la AFIR, trebuie să demonstrezi că i-ai plătit constructorului, și asta presupune să deții tu surse proprii. Motiv pentru care, repet, pentru toate cele șase ploturi am accesat un credit de 11 milioane de lei”, a completat agricultorul, mulțumit că el se află în situația fericită de a avea un constructor. Creșterea prețurilor la materiale și echipamente care fac obiectul realizării acestor investiții nu a atras prea multe firme interesate, chiar și în condițiile în care prin Ordonanța 64 s-a realizat ajustarea prețurilor cu un procent de 25%, care nu era tocmai acoperitor.
Aripile de ploaie, premieră în zonă
În prezent, se lucrează în paralel pe toate cele șase ploturi, ce aparțin sistemului de irigații Sinoe, care deservește 60.000 de hectare. Stația bază este amplasată pe malul lacului Golovița, pe latura de est a teritoriului, o sursă sigură de apă. „Are laturi comune cu lacul Razelm și, mai departe, printr-un canal care vine din brațul Sf. Gheorghe al Dunării, se deversează apă. Altfel spus, sursa de apă pentru sistemul de irigații Sinoe a fost, este și va fi permanentă. Fără semn de întrebare ca să spunem că nu mai avem apă, pentru că apa aceasta se deversează în mare și, din câte am aflat, nu știu cât de adevărat este, acest braț a fost făcut artificial, acum foarte mulți ani, tocmai cu scopul de a menține un nivel al apei în cele două lacuri”, a detaliat Constantin Soare.
Legat de aripile de ploaie, premieră în cadrul OUAI Fântânele, agricultorii speră ca la anul, acolo unde există antene, să se achiziționeze și să se monteze pivoții. „În sensul ăsta încerc să mai trag un semnal de alarmă către cei de la MADR, de la ANIF, să încerce să forțeze reabilitarea infrastructurii principale, care ar permite aducerea apei până la zona noastră și dincolo de zona noastră, până la Cogealac. Știu că Sistemul Sinoe a avut o primă etapă de reabilitare, finalizată acum, a două agregate din stația bază, cu schimbarea conductelor de refulare, cu diametrul de trei metri, plus o parte din canal. Acum este raliul în fază realizată de proiectare, urmează să fie depus, din ce informații am și eu. Asta presupune ca reabilitarea lui să se facă de la stația bază, încă un agregat principal, cu încă două-trei stații de repompare de pe o treaptă inferioară pe o treaptă superioară și pe toate canalele aferente până la Cogealac. Ca timp, raliul este realizat, trebuie pus, trebuie bani, pentru că totul e legat de bani, după care înțeleg că e posibil anul acesta, dacă nu în prima parte a anului următor, să se scoată la licitație, la pachet, partea de proiectare cu execuție. Ce presupune scoaterea la pachet? Că se câștigă timp, poate aproximativ un an. Ca moment când vom avea apă pe canal și vom putea iriga… Posibil 2026, trag speranțe. Până atunci, noi trebuie să ne finalizăm tot ce avem”, a completat agricultorul, care mai are doar de montat țeava pe 21 de kilometri.
„Vinovatul” succesului, optimismul
Totodată, Constantin Soare a depus un proiect și pe DR-35 și, având în vedere experiența dobândită, crede că va reuși finalizarea într-un an. „Ca producători agricoli, trebuie să încercăm să facem uz de toate oportunitățile pe care ni le oferă piața, Guvernul, MADR. Și în sensul ăsta aș scoate în evidență Creditul fermierului. Din păcate, mulți dintre colegi se plâng că nu au bani, că nu pot să-și ia mai departe… dar nu știu de ce nu îl accesează, pentru că este ca o mănușă, cu atât mai mult pentru cei care sunt în situații financiare mai precare. Pentru că iei o sumă de bani, o folosești pentru nevoi și plătești în următorii patru ani.” Constantin Soare rămâne optimist, pentru că, spune el, aceasta este o condiție obligatorie de reușită în agricultură.
Optimist rămâne și Gheorghe Lămureanu, în ciuda faptului că, de multe ori, cheltuielile îi depășesc profitul. „Chiar dacă faci zece tone pe hectar la grâu, nu reușești să acoperi cheltuielile, dacă dai și două ape grâului, una în toamnă, una în primăvară sau chiar și trei, uneori. N-am crezut că vom avea o asemenea situație și, dacă în primăvară situația încă era cu ceva speranțe, astăzi am ajuns în punctul în care suntem convinși că nu o vom duce pe roze până la sfârșitul anului. Și la noi, zic vecinii și colegii mei, e un caz mai fericit, că irig. Însă apa o pompez de la aproape o sută de metri adâncime din Canalul Dunărea – Marea Neagră cu priză directă”, ne-a spus Gheorghe Lămureanu, care își dorește să rămână cu o suprafață mai mică în exploatație, dar pe care să o irige și de zece ori, dacă e nevoie. Anul acesta, de la jumătatea lunii mai până în toamnă, nicio cultură nu a avut vreun aport de precipitații.
Patru ani de coșmar
Ultimii patru ani au fost „catastrofali” pentru fermierul din Agigea, atât din punctul de vedere al prețurilor, cât și al producției sau al aportului de precipitații. Agricultorul a sperat că măcar anul acesta să își revină prețul, dar cu 0,85-0,90 lei kilogramul de grâu, șansele sunt slabe. „Să-mi spuneți și mie dacă mai găsiți vreun produs care să coste un leu, în afară de prețul grâului. Și grâul trebuie să fie cu proteină peste 14 ca să iei un leu pe el. În 1990 era tot 0,90 lei, dar vindeam un kilogram de grâu și luam doi litri de motorină sau două kilograme de îngrășăminte. Sămânța nu te costa mai mult de 150-200 lei pe hectar. Acum, dacă vă spun cât a costat sămânța, că am semănat și un pic mai des anul ăsta, n-o să dormiți, alături de mine, la noapte. Cât au costat îngrășămintele, cât costă energia electrică, apa e gratuită, că ni se dau banii înapoi peste un an, însă dacă ar fi mai ieftine lucrurile astea, am și iriga mai mult ca să creăm cât de cât o rezervă pentru anul următor”, zice cu năduf Gheorghe Lămureanu, care a decis că dacă într-un an irigă porumbul, să nu mai irige grâul deoarece sunt foarte mari costurile la energie, manoperă și forță de muncă. Dacă în trecut iriga în medie cu 700-800 metri cubi la hectar, având rezerve pentru culturi viitoare, în prezent situația este cu mult diferită.
Costurile din ultimii ani s-au ridicat enorm la hectar, costuri ce însumează sămânța, lucrările agricole, piesele de schimb, motorina, forța de muncă. Ba mai mult, utilajele agricole au necesitat o întreținere mai costisitoare deoarece lipsa apei a îngreunat lucrările. „Vă dați seama că am arat cu bolovani. N-am reușit să pregătim, n-am avut o arătură de calitate, am lucrat cu discuri grele, mari, sau am făcut lucrări minime și n-am încorporat resturile vegetale, nici semințele de buruieni și cele de boabe străine, și anul următor o să cheltuim mai mult cu întreținerea culturilor, cu pregătirea patului germinativ”, a detaliat Gheorghe Lămureanu.
Din păcate, rata precipitațiilor din Germania, din Franța sau din Austria nu este similară cu cea din Dobrogea. La nivelul țării, Banatul are de trei-patru ori mai mare rata de precipitații. „Toate utilajele de pregătire a terenului, pe toate le-am distrus! Am schimbat anul trecut două mii de rulmenți la un Amazone sau un Horsch, pe care am dat 150.000 de euro să schimb la el 80 de rulmenți odată? E o catastrofă pentru noi din punct de vedere financiar! Și zic eu că puțină libertate dacă ne-ar da sau să prezentăm de la început un program. Păi noi facem lucrări din astea din 1980. Semănam și atunci, ca să nu cheltuim, semănam din disc. Apăruseră discurile acestea, tractoarele articulate de la Craiova, dădeam un disc și semănam porumbul după grâu. Deci am făcut și înainte și facem și acum. Am 60 de hectare de cultură dublă și am dat până acum patru ape. Unde o să ajung cu cheltuiala?”, întreabă fermierul de la Agigea.
În această situație, mulți fermieri întâmpină greutăți la a plăti leasing-urile, alții și-au pus proprietățile gaj pentru credite, iar producțiile nu justifică investițiile.
Aparatul administrativ, sperietoare
O politică agricolă mai prietenoasă cu producătorul ar fi de dorit, iar instituțiile statului să fie puncte de susținere, nu de stres. „Prea s-a încărcat aparatul administrativ și cel de control, și am început să ne fie teamă că vine Direcția agricolă în control sau APIA? N-ar trebui să ne fie teamă. Din contră, ar trebui să colaborăm cu ei... Nu vă mai spun că, acum vreo trei ani, pentru 3,32 lei ne-au blocat toate conturile în bănci. Deci ANAF-ul ne-a blocat toate conturile pentru 3,32 lei, care erau virați în plus! Era o simplă greșeală… Sunt oameni care ne controlează și care cred că noi chiar nu avem nimic de făcut și vor să ne dea neapărat de lucru să nu ne plictisim, să nu ne sinucidem văzând în ce situație dezastruoasă… Și nu glumesc, poate până acum am îndrăznit să mai glumesc, dar situația este tragică și oamenii ăștia care ne conduc, și în Parlament, și pe la Bruxelles, ar trebui să se gândească că, dacă nu se va egaliza cât de cât subvenția asta europeană cu a noastră, a celorlalți de dincolo de graniță, nu vom mai putea face concurență cu ei”, susține Gheorghe Lămureanu. Pe lângă subvențiile mai mari, și prețurile de vânzare sunt mai mari, și, cu toate acestea, atitudinea fermierilor europeni este mult mai fermă. „Și la ei sunt revolte, și la ei sunt fermieri nemulțumiți, pentru că nicăieri nu mai iubește lumea agricultura. Iubim doar să mâncăm, și de produs, nu... Am toată admirația față de ultimii trei-patru miniștri care au făcut o politică agricolă din ce în ce mai bună. Era mult mai dezastruoasă înainte. Suntem încurajați acum și să facem OUAI, și să irigăm, însă, ca să implementez un proiect european în 6, 7, 10 ani cât a durat celălalt, și pe ăsta deja am banii de patru ani ca să-l implementez, să dureze 6-7 ani, bănuiesc că birocrația este extraordinar de încărcată și dificilă ca să ne încurce”, apreciază Gheorghe Lămureanu.
Instituțiile statului trebuie să vină și în primul rând să informeze, și în al doilea rând să-l direcționeze pe fermier către calea cea bună. Fermierii speră că acolo unde s-a greșit, să fie îndrumați.
Astfel, nici pentru fermierii care au deja sistem funcțional de irigații situația nu este atât de luminoasă din punct de vedere economic, așa cum ar spera cei care se află la început de drum în instalarea acestor sisteme. „Mi-e teamă că nu pot să-i sfătuiesc pe colegii mei să facă ce am făcut eu, că mulți îmi spun: vezi?, ți-am zis să nu te apuci de irigații! Însă nici să așteptăm în continuare să primim ajutor de stat pentru calamități, subvenții și ajutoare suplimentare în loc să facem irigații consider că nu este o variantă bună. E păcat și ca Ministerul Agriculturii să plătească calamități și pierderi fermierilor, când banii ăștia ar putea fi investiți, dacă ar fi cu un pas înainte... Statul să facă un canal magistral, să dea apă pe el și să vedeți că fermierii vor uda... Îi sfătuiesc pe agronomi și pe fermieri să-și facă meseria și să împace și regulile astea europene, care ar trebui să fie mai prietenoase cu producătorul, pentru că, așa cum au început, mi-e teamă că vom mai putea continua discuind terenul sau făcând minimum-tillage după doi-trei ani când nu vom încorpora 20 de tone de paie”, ne-a zis în încheiere fermierul Gheorghe Lămureanu.
Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: Soluții de irigații
