Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Vegetal (UNCSV) va coordona un amplu proiect la nivel european pentru perfecționarea managerilor de cooperative. „Aceasta este o nouă etapă firească în evoluția mediului asociativ românesc pentru a atinge standardele de performanță similare celor din Europa, iar obiectivul prioritar al UNCSV este educarea, informarea și perfecționarea continuă a președintelui, membrilor consiliului de administrație, a angajaților și a membrilor cooperatori”, transmite Uniunea cooperativelor din sectorul vegetal.
Proiectul „Bune practici în guvernarea și managementul cooperativelor agricole” este unul de durată și se va desfășura pe parcursul a doi ani, 2022 și 2023, în parteneriat cu instituții și specialiști din Franța, Grecia și Estonia.
Sesiunile de pregătire sunt destinate exclusiv membrilor UNCSV și sunt structurate în trei schimburi de experiență, astfel:
-
20-26 noiembrie 2022, Atena – Grecia: Antreprenoriat strategic și afaceri în cooperative agricole;
-
12-18 martie 2023, Tallinn – Estonia: Guvernarea de calitate a cooperativelor agricole;
-
26 noiembrie - 2 decembrie 2023, Lille – Franța: Gestionarea relaţiilor în managementul cooperativelor agricole.
„Prin acest demers, managerii cooperativelor membre UNCSV vor avea ocazia să învețe principiile unei bune guvernanțe de la persoane cu experiență din fiecare dintre cele trei state partenere. Vor avea contact cu profesioniști care au înțeles și aplicat regulile unui management eficient și a căror mentalitate orientată spre rezultat a făcut diferența. Vor fi efectuate vizite la cooperative și ferme locale. Mai mult, vor beneficia de același program de pregătire pe care îl au managerii de cooperative din Franța, Grecia și Estonia”, a precizat Florentin Bercu, director executiv UNCSV.
La finalul schimburilor de experiență, va avea loc, la București, o conferință care va reuni peste 120 de participanți și în cadrul căreia se vor trasa concluzii și vor fi fixate informațiile acumulate în decursul celor doi ani.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html