OUG pentru despăgubiri secetă, aprobată! Banii ajung la fermieri în septembrie - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 25 August 2020 11:48

OUG pentru despăgubiri secetă, aprobată! Banii ajung la fermieri în septembrie Recomandat

Scris de

Ieri, 24 august 2020, guvernul a aprobat o ordonanţă de urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă, cu un buget total de 850 de milioane de lei. „De această schemă de ajutor de stat vor beneficia aproximativ 34.640 de fermieri, suprafața afectată fiind de circa 1,168 milioane de hectare, culturi de toamnă. Plățile vor fi efectuate în cursul lunii septembrie”, a declarat George Scarlat, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Imediat după publicarea ordonanței de urgență în Monitorul Oficial, în termen de zece zile, fermierii trebuie să depună la centrele APIA cererile pentru finanţarea pierderilor generate de secetă, astfel încât în cursul lunii septembrie să fie efectuate plăţile de compensare a pierderilor suferite. Prin urmare, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, fermierii trebuie să depună: cererea de plată; copie proces-verbal și datele bancare.  

Reamintim cuantumul despăgubirilor plătite la hectar, pentru grâu – 925 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 lei, triticale – 805 lei, ovăz – 772 lei și rapiță – 1.002 lei.

Citit 647 ori

Publicitate

TPV RF 300x250 2

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista