Ce știe cineva care nu știe nimic? - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 04 Septembrie 2020 19:39

Ce știe cineva care nu știe nimic? Recomandat

Scris de

Adică, despre agricultură. Sau, cu alte cuvinte, ce știu tinerii de la oraș, cu studii superioare în diverse alte domenii, despre agricultură?  Adică, de exemplu, eu. Pentru că, în general, astfel de tineri formează noul val de ocupanți ai unor funcții din ce în ce mai importante în filialele regionale ale partidelor, în primării, consilii locale și județene, ministere sau chiar în parlament (nu eu). Și, din păcate, cum e cazul în multe locuri, dar parcă cu precădere în România, în multe domenii suntem nevoiți să ne cerem partea de la oameni care știu despre domeniul nostru de activitate mult mai puțin decât noi înșine. Mai exact, orice nu ține direct de Ministerul Agriculturii, unde luăm ca un dat că lucrează măcar parțial oameni pricepuți în domeniu, înseamnă un dialog cu unii pasionați de diverse alte lucruri – de mașini, de hârtii, de avioane, de instrumente muzicale, de propria personalitate etc. Așa că, dacă tot vin liberalii peste noi și ne paște – Doamne ferește! – , într-un viitor lugubru, o guvernare USR, hai să ne întrebăm ce știu tinerii cu intenții bune despre agricultură.

Nivelul zero de inteligență agricolă este cel limitat la agroturism. „Ce bun e un bulz cu lapte la stână”, „Ce frumoasă e văcuța, ce frumos e porumbul, ce frumoasă e livada, cum ține ea până la orizont...” și așa mai departe. Nivelul ăsta nu e prea important. Tinerii cu pretenții politice urcă măcar o treaptă de aici, până primesc o funcție relevantă în sistemul administrativ. Nivelul unu este fraza „agricultura aduce mâncare”. E formula de aur care întoarce capete la ONU, la UE, la o bere cu amicii mei acasă. Nimeni nu poate să nege că – oricât ar fi de cool mașinile, piscinele, fizica nucleară sau limba sanscrită – și hameiul, și grâul din lipie, și roșia, și mușchiulețul din șaorma, toate vin, la urma urmei, de la fermă. Cei aflați la acest nivel stau mereu pe sol alunecos. Se scurg încet, încet spre nivelul zero și au nevoie să li se amintească din când în când care e rolul agriculturii.

Cei de la nivelul doi sunt cumva la polul opus. Pe ăștia nu-i clintește nimeni și nu alunecă nicăieri. Ei sunt cei care cred că orice pesticid e cancer, că vaca ar trebui să zburde pe câmpii și să moară din cauze naturale, că puiul e animal de companie (nu exagerez)... iar la porc, mă abțin, că dacă vă povestesc... În orice caz, de ăștia să vă ferească Dumnezeu, că eu nu știu cum se face. Iar dacă nu vă ferește, soluția e probabil să-i păcăliți, să-i duceți cu vorba și să vă strecurați spre cineva sănătos la cap.

Nivelul trei e grozav. E cel mai înalt dintre nivelurile neștiinței. Tânărul știe câte ceva. Știe că domeniul chimiei e unul dintre stâlpii agriculturii. Știe că profesia de medic veterinar nu se rezumă la câini și pisici, că plantațiile se fac după anumite strategii, cu distanțe și intervale bine studiate, că există zeci, dacă nu sute de tipuri de unelte și accesorii pentru utilajele agricole, știe cam care e diferența dintre o combină și un tractor... în orice caz, e la nivelul la care nu mai arată chiar ca un tâmpit când vine la o fermă și, deși habar nu are de practic niciun detaliu despre niciuna dintre ramurile agriculturii, poate să înțeleagă de unde vin frământările fermierilor și, odată ce i se explică situația, știe cam pe unde se poate duce să caute soluții. Combinat cu o fire modestă și cu bune intenții, mie mi se pare că acest gen de politician e ideal pentru agricultor. Îi lipsesc pedanteria și aroganța unui profesionist școlit în domeniu, dar este suficient de obișnuit cu mediul agricol ca să nu se eschiveze când aude cuvinte ca „mulcire” sau „germinație”. Să vă dea Dumnezeu d-ăștia!

În încheiere, vă las o poveste cu tâlc. În practica religioasă antică din Atena, oamenii sacrificau vite, ardeau oasele și grăsimea – pentru că pe alea și le doreau zeii, sanchi – și împărțeau carnea bună între cei prezenți. Șpilul era că aveau voie să sacrifice animalul numai dacă acesta dădea de înțeles că își dorește acest lucru. Serios. Desigur că de cele mai multe ori vițelul părea cel mult indiferent față de ceremonia oamenilor, așa că preotul, salivând de poftă, pitea pumnalul în mânecă, momea animalul cu niște mâncare, iar când acesta urca pe altar de bună voie, recita în fața mulțimii despre ochii victimei tânjind după moartea sacră. Apoi, haț! Și festinul începea cu carne proaspătă și cu poporul mulțumit că treaba s-a făcut cum se cuvine. Morala o scoateți singuri.

Editorial scris de Ioan Nedelcu, publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 880 ori

Publicitate

banner web nuseed

banner anunt 300x250

TPV RF 300x250 2

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista