Recomandări agrotehnice la semănatul orzului Hyvido® - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 05 Octombrie 2022 17:11

Recomandări agrotehnice la semănatul orzului Hyvido® Recomandat

Scris de

Semănatul reprezintă etapa cea mai importantă în atingerea potențialului maxim de productivitate. Pentru a eficientiza investiția și a crește productivitatea și profitabilitatea culturii, trebuie considerați toți pașii importanți în procesul de semănat: pregătirea terenului-patului germinativ, stabilirea corectă a ratei de semănat, adâncimea de semănat, epoca optimă de semănat.

Datorită caracteristicilor sale îmbunătățite, orzul hibrid Hyvido® necesită o atenție sporită asupra practicilor agrotehnice, în comparație cu soiurile convenționale. Respectând cerințele agrotehnice, Hyvido® poate atinge potențialul maxim de productivitate în toate zonele de cultură a orzului din țara noastră. Syngenta vine în întâmpinarea fermierilor cultivatori de orz cu câteva recomandări agrotehnice.

 

Pregătirea terenului

 

Orzul hibrid are cerințe speciale în pregătirea solului. Patul germinativ bine pregătit, uniform, fără resturi vegetale, este esențial pentru o bună dezvoltare a plantelor în primele faze de vegetație și pentru asigurarea numărului optim de frați din toamnă.

Densitate prea mare (>250 boabe germinabile/mp)

Densitate prea mare 250 boabe germinabilemp

 

Semănatul

 

Pentru o dezvoltare optimă a culturii de orz hibrid, este necesar să avem minimum 180 de plante răsărite la metru pătrat. Variația ratei de semănat recomandată este de la 200 la 220 boabe germinabile/mp, în funcție de momentul de semănat și de calitatea pregătirii solului. În cazul semănatului târziu, sau a pregătirii mai slabe a patului germinativ, rata de semănat poate crește până la 220 boabe germinabile/mp.

Pentru a calcula norma de semanat, se poate folosi următoarea formulă: Ns = D x MMB x 100 / P x G; (D = densitate, P = puritate, G = germinație)

Indicii de calitate, aferenți fiecarui lot, se găsesc pe Certificatul de calitate al semințelor.

Este recomandat să evităm calculul aproximativ al normei de semănat, de exemplu 90-100 kg/ha, deoarece acest lucru poate duce la o creștere a densității plantelor. O densitate mare nu este în beneficiul hibrizilor de orz Hyvido®, deoarece poate avea un impact asupra gradului de înfrățire. Capacitatea superioară de înfrățire este un avantaj foarte important al hibrizilor de orz, în comparație cu soiurile convenționale. Pe lângă acest aspect, creșterea densității la semănat implică și creșterea costului per hectar al semințelor.

În cazul în care fermierul alege să nu calculeze rata optimă de semănat, recomandăm să se ajusteze semănătoarea la patru saci de 500 mii boabe/ha.

Hyvido® semănat la 3 cm

Hyvido semănat la 3 cm

Adâncimea optimă de semănat este de 3 cm. Pe solurile nisipoase, se poate semăna la maximum 4 cm, pentru a evita riscul de descălțare din primăvară. Depășirea acestor limite duce la reducerea numărului de frați pe plantă. Semănat în epoca optimă, la adâncimea recomandată, și cu o fertilizare optimă, orzul Hyvido® poate da între 5 si 16 frați, care vor produce spice egale cu planta mamă.

Este recomandat ca fermierii să utilizeze echipamente pentru semănat de precizie. La începutul semănatului este util să se facă un test al semănătorii (o calibrare), folosind o cantitate de sămânță pentru 1-5 ha, iar apoi să se realizeze eventuale ajustări. Nu este indicat să se pună, de la început, în semănătoare, toată sămânța, sărind peste acest pas important.

Hyvido® semănat la 5-6 cm

Hyvido semănat la 5 6 cm

Epoca optimă de semănat, în funcție de zona georgafică, este între 25 septembrie și 10 octombrie, la fel ca și în cazul orzului convențional.

Alături de toate celelalte etape din tehnologia de cultivare a orzului hibrid, pregătirea pentru semănat și semănatul sunt pași cheie pentru a obține culturi de orz profitabile și de calitate. Respectarea particularităților pe care le are tehnologia de cultivare a orzului hibrid face ca hibrizii Hyvido® să își atingă potențialul de productivitate.

 

Sursa: https://www.syngenta.ro/news/noutati/recomandari-agrotehnice-la-semanatul-orzului-hyvido

Citit 1498 ori

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista