Un subiect foarte des discutat și vehiculat în sfera agricolă este sensibilitatea porumbului la condițiile de climă și mediu, în special seceta și arșița, de departe cele mai agresive din punct de vedere productiv. Variațiile anuale legate de aceste fenomene sunt din ce în ce mai vizibile, cu o amprentă puternică asupra producțiilor obținute în ultimii cinci ani. Iar lucrurile se complică și se diversifică pe măsură ce anii trec.
Dacă până acum 20 ani se discuta doar despre secetă, mai recent despre arșiță, acum apar noi provocări, precum creșterea temperaturilor nocturne, deoarece în 2023 s-a înregistrat un număr record de nopți cu temperaturi peste 20°C, lucru ce impactează clar producția. Cu siguranță putem adăuga și alte probleme, precum deșertificarea, creșterea temperaturilor medii anuale etc.
Toate acestea se adaugă și altor provocări cărora fermierii trebuie să le facă față, precum prețurile fluctuante, modificările legislative și politicile agricole din ce în ce mai complicate. În acest context, deciziile fermierilor sunt din ce în ce mai complicate, dar cu un important impact pentru viitor.
Ce putem face? Cum putem alege produse pretabile?
Un studiu recent și foarte complex din SUA a demonstrat clar cât de importantă este alegerea hibridului/geneticii de porumb, acest aspect ocupând locul 3, după vreme și fertilizare.
Alegerea hibridului potrivit este responsabilă pentru minimum 20% din producție. Deci, contează mai mult decât se așteaptă majoritatea fermierilor.
De aproximativ zece ani fermierii din România au un partener de nădejde la cultura de porumb – Optimum® AQUAmax®, cu siguranță cel mai cunoscut brand pentru porumb boabe, nu doar în Europa, ci pe orice piață de porumb boabe din lume, fiind de departe brandul preferat al fermierilor.
Ce anume a determinat popularitatea și încrederea acordată?
Foarte simplu: Stabilitatea și Adaptabilitatea, două caracteristici extrem de importante în contextul actual, obligatoriu de avut în vedere când selectăm produsele pentru înființarea noilor culturi.
În cadrul testărilor RITAC, testări independente, în condiții și locații variate din toată țara, au fost demostrate cele două caracteristici ale hibrizilor de porumb Pioneer. Mai exact, anul acesta grupa cea mai importantă de maturitate, 300 – 400 FAO, ce ocupă peste 65% din suprafața cultivată, a fost testată în opt locații, cu cei mai performanți 58 de hibrizi, în condiții de neirigat, pe suprafața întregii țări, de la Caracal la Bârlad, de la Constanța la Arad. Producțiile medii obținute în aceste locații au variat de la 3,5 t/ha pănă la 10 t/ha.
Corteva Agriscience a participat la aceste testări cu cinci hibrizi din acest segment de maturitate, iar hibrizii Pioneer au dominat pe toate segmentele:
-
Cel mai stabil portofoliu: toți cei 5 hibrizi sunt în TOP 10
-
Podium complet: Locul 1 – hibridul P9889, Locul 2 - hibridul P8834, Locul 3 - hibridul P9975
-
Cea mai bună medie: 8,3 t/ha
-
Cea mai mică diferență între „cel mai bine poziționat hibrid” și „cel mai slab poziționat hibrid” - 413 kg/ha
-
Cel mai stabil și productiv hibrid, 3 ani consecutiv - P9889
-
Cel mai productiv hibrid timpuriu – P8834
Tabelul cu media pe opt locații a primilor zece hibrizi demonstrează afirmațiile de mai sus.
Este evident faptul că nu putem alege la întamplare viitorii hibrizi ce vor fi semănați. Între cel mai bun hibrid, P9889 – 8517 kg/ha și ultimul clasat, este o diferență de peste 2.500 kg/ha, ultimul hibrid ca medie din testări a înregistrat o producție de 5.990 kg/ha. Practic, alegerea corectă a hibridului în cazul de față înseamnă un spor cantitativ de 2,5 t/ha.
Chiar și în cazul în care nu compărăm extremele, ci hibridul de pe Locul 1 - P9889 cu o producție de 8.517 kg/ha, cu media testărilor – 7.456 kg/ha, în cazul hibridului Pioneer avem un avantaj de 1.061 kg/ha, suficient cât să acopere prețul total al hibridului.
Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova
P9889 - Hibrid de porumb Pioneer Optimum AQUAmax, FAO 350
P8834 - Hibrid de porumb Pioneer Optimum AQUAmax, FAO 310
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!