Pe 11 aprilie 2025, în cadrul târgului Agraria, va avea loc întâlnirea fermierilor din sectorul ovin și caprin, organizată de Consorțiul Rețelei CoopNet, în parteneriat cu Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin - BOVICOOP (UNCST-BOVICOOP) și Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV). Crescătorii se vor întâlni la standul DLG Intermarketing, de la ora 15. Agraria, târgul care anul acesta ajunge la ediția cu numărul 30, se desfășoară în perioada 10 – 13 aprilie 2025, în județul Cluj, la Jucu.
Evenimentul va reuni crescătorii de oi și capre pentru a discuta despre oportunitățile de dezvoltare a cooperativelor și beneficiile formării unei uniuni de ramură în sectorul ovin și caprin. Uniunile de ramură sunt structurile asociative care oferă suport tehnic, juridic și financiar cooperativelor, reprezentând interesele membrilor săi în fața instituțiilor publice și private.
În România există mai multe uniuni de ramură care reprezintă fermierii la nivel național și european. Printre cele mai active sunt Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), cu peste 61 de cooperative membre și 814 fermieri, precum și Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin - BOVICOOP (UNCST-BOVICOOP), cu peste 23 de cooperative membre în uniune, care reprezintă peste 1.000 de fermieri.
Printre invitații întâlnirii se numără Florentin Bercu (director executiv UNCSV) și Iasmina Blidar (director executiv UNCST-BOVICOOP), care vor împărtăși experiențe și perspective despre beneficiile asocierii fermierilor în uniuni de ramură.
Totodată, evenimentul va include și prezentări despre oportunitățile oferite gratuit prin Rețeaua CoopNet și studii de caz despre bune practici în cooperativele de succes. „Credem în nevoia existenței și a bunei funcționări a cadrelor precum cel oferit de o uniune de ramură, prin care cooperativele agricole să își poată face auzite vocile în relație cu autoritățile. Existența și buna funcționare a formelor asociative specifice sectorului cooperatist (uniunile de ramură și federațiile) duc la profesionalizarea domeniului și la creșterea rezilienței cooperativelor agricole în fața diverselor provocări de ordin social, economic și chiar politic cu care acestea s-ar putea confrunta”, arată Ovidiu Mărginean, managerul Rețelei CoopNet.
Participarea la eveniment este gratuită, iar fermierii și reprezentanții cooperativelor trebuie să completeze un formular scurt, disponibil aici: https://forms.gle/earrGeQScFxEwhuA7.
Evenimentul este organizat în cadrul programului CoopNet 3.0 – Creștem capacitatea cooperativelor micilor fermieri, implementat de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, împreună cu Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară (CMSC) și Asociația Centrul Român de Politici Europene (CRPE), cu sprijinul Romanian-American Foundation (RAF).
Despre CoopNet
CoopNet (www.coopnet.ro) este o rețea informală care sprijină cooperativele mici și mijlocii din România în dezvoltarea lor, facilitând accesul la resurse, parteneriate și modele de bună practică. Este esențială dezvoltarea uniunilor de ramură, structuri conduse de profesioniști din agricultură, care pot reprezenta cu eficiență interesele fermierilor și cooperativelor în fața autorităților și pe piața agricolă.
Despre UNCSV
Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV (www.uncsv.ro) este o organizație profesională înființată în 2017, care reunește majoritatea cooperativelor agricole din sectorul vegetal din România și își propune să reprezinte, să apere și să promoveze interesele acestora în relațiile cu autoritățile publice și instituțiile naționale și internaționale.
Despre UNCST-BOVICOOP
UNCST-BOVICOOP (www.bovicoop.ro) este uniunea de ramură națională care reunește 23 de cooperative agricole specializate în creșterea bovinelor, provenind din 11 județe ale României. Reprezentând aproximativ 500 de exploatații agricole și un număr de circa 1.000 de fermieri, membrii acestei uniuni livrează zilnic 190.000 de litri de lapte pe piața românească, deținând peste 35.000 de bovine. Fondată în 2021, UNCST-BOVICOOP s-a afirmat rapid ca un actor esențial în sectorul taurin, promovând valorile cooperatiste și contribuind la dezvoltarea parteneriatelor interinstituționale în zootehnie.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!