Legumicultori fără grija valorificării, datorită asocierii - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 28 Ianuarie 2020 23:48

Legumicultori fără grija valorificării, datorită asocierii Recomandat

Scris de

Legumicultorii din Belinț au fost printre primii din județul Timiș care au înțeles că numai împreună se pot impune pe piață. Încă de acum patru ani, a luat ființă Cooperativa Agricolă Legume Belinț, sub umbrela căreia produc și vând nouă legumicultori. Doar produc, subliniază Angelica Buză - președintele cooperativei, pentru că grija desfacerii a dispărut.

„Cooperativa Agricolă Legume Belinț s-a născut din dorința de a vinde, dar nu doar în piață, pentru că a vinde în piață înseamnă mult prea puțin. A vinde în piață înseamnă să-ți duci traiul de zi cu zi, iar noi ne-am dorit mai mult. Am dorit să facem ce ne place și să fim profitabili, așa că ne-am îndreptat către supermarketuri, dar n-am fi ajuns în marile lanțuri de magazine dacă nu ne asociam. Suntem nouă fermieri tineri și am înțeles asta”, a arătat Angelica Buză, adăugând că, odată înființată cooperativa, interesul supermarketurilor a apărut aproape firesc.

Președintele cooperativei agricole din județul Timiș spune că nu a fost ușor ca legumicultorii să înțeleagă că trebuie să producă și mult, și de calitate. „La ora actuală, vindem cartofi, varză, salată, ridichi, sfeclă roșie, ardei, vinete, dovlecel zucchini, iar de anul acesta vom continua să diversificăm producția, deoarece avem oameni care, după ce au văzut că treaba merge bine prin cooperativă, vor să ni se alăture”, a precizat Angelica Buză.

2019 este considerat un an mulțumitor de legumicultorii din cooperativă, prin prisma faptului că și-au onorat contractele, iar cifra de afaceri a crescut. De altfel, acest indicator arată cel mai bine faptul că înființarea cooperativei a fost decizia corectă, luată la momentul potrivit, cifra de afaceri crescând în cei patru ani de funcționare de patru ori, de la 30.000 de lei în primul an, la 120.000 de lei, anul trecut.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 2465 ori

newsletter rf

Publicitate

AGROMALIM 250x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Corteva

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista