Mihai Nistor - REVISTA FERMIERULUI
Mihai Nistor

Mihai Nistor

Seceta oferă cea mai dură lecție fermierilor români, anul acesta. Grâul este cea mai afectată cultură, cu producții estimate care scad de la o zi la alta, pe măsură ce ploaia se lasă tot mai așteptată. Acum, și vestul țării intră în această nedorită „horă” a secetei, care a pârjolit până acum peste un milion de hectare în România.

Ioan Ciceo de la Grabaț, una dintre cele mai bune zone pentru grâu din județul Timiș, spune că dacă nu plouă într-o săptămână, situația devine gravă. „E o secetă cruntă cum eu nu am mai întâlnit niciodată. Rapița, având o rădăcină pivotantă, se descurcă mai bine, dar grâul, cu rădăcini de suprafață, suferă foarte tare. De obicei, rezervele de apă acumulate în toamnă și iarnă asigurau pentru cultura grâului o evoluție optimă. Mai prindeam ceva ploi în primăvară prin martie-aprilie și nu era nicio problemă, dar acum n-a mai plouat deloc de două luni și jumătate. Am avut un maxim de doi litri pe mp, a suflat vântul și a evaporat apa imediat. Măcar dacă ploua un 10 l/mp, mai acumula ceva apă, dar așa pământul e uscat și crăpat ca în august. Sunt crăpături și de 50 cm în adâncime. Ultima ploaie consistentă a căzut în februarie, atunci când am acumulat 30 l/mp, în rest, nu știu dacă am acumulat până acum 10 l/mp, în condițiile în care, în general, în martie-aprilie plouă în medie 60 – 80 l/mp”, arată fermierul Ioan Ciceo.

Tot în Timiș, la Mașloc, Ardelean Coraș a cosit deja șase hectare de grâu, din cele zece semănate, și l-a balotat, urmând să-l folosescă pe post de furaj în ferma zootehnică. „Am cosit o suprafață de șase ha de grâu de sămânță, care în februarie promitea șapte tone la hectar. Am aplicat tehnologia ca la carte, am investit în grâul ăsta și muncă, și bani, și speranțe, și acum o să-l dau la vaci. Este o secetă cumplită. La prima coasă la lucernă, am luat doar 10% din cantitatea pe care o obțin în mod normal. Nu știu ce vom face dacă nu plouă”, spune crescătorul de vaci pentru lapte Ardelean Coraș.

Din cauza lipsei de apă, talia grâului  este foarte mică, deși spicul deja s-a format, semn de îmbătrânire prematură. Prof. univ. dr. ing. Doru Ioan Petanec, director executiv Direcția pentru Agricultură Timiș, se teme că lipsa acută de apă își va pune amprenta negativ asupra formării boabelor în spic. „Seceta, ca mai peste tot în țară, și-a spus cuvântul asupra culturilor semănate în toamnă. Au fost doi factori importanți care au influențat culturile. Pe de o parte, stresul termic, a fost foarte cald în iarnă, dar și în martie, iar pe de alta, vorbim despre stresul hidric. Talia la grâu și orz este foarte mică și sunt curios cum vor fi spicele, cum vor fi boabele, ce greutate vor avea și, nu în ultimul rând, ce producție vom obține. Cu siguranță, va fi semnificativ mai mică decât cea de anul trecut, deși nici anul trecut n-a fost un an grozav pentru grâu”, a precizat directorul executiv al DAJ Timiș, Doru Ioan Petanec.

Nici culturile de primăvară nu se simt confortabil. Necesarul de apă în acest moment depășește o sută de litri pe metru pătrat, după cum ne-a zis conf. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin. „Am văzut suprafețe în Lovrin pe care porumbul, abia răsărit, s-a uscat deja, suprafețe pe care oamenii ar trebui să le reînsămânțeze. E puțin cam târziu, dar dacă vor folosi niște hibrizi extratimpurii, să zicem că ar mai putea scoate ceva. Este un an foarte, foarte dificil. Avem un deficit extrem de mare de apă. Din datele pe care le colectăm zilnic, sunt parcele pe care, până la un metru adâncime, nu avem niciun gram de apă”, a specificat Marinel Horablaga, director SCDA Lovrin.

Trebuie stabilită o sumă clară și o dată, pentru plata despăgubirilor

În  aceste condiții, Nicolae Oprea, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, îi îndeamnă pe fermierii afectați de secetă să apeleze la comisiile pentru constatarea și evaluarea pagubelor de la nivelul primăriilor, în speranța acordării unor despăgubiri. „Fermierii care au mai mult de 30% din suprafețe afectate de secetă trebuie să depună înștiințări la primării. Comisiile de specialitate trebuie să iasă pe teren pentru întocmirea proceselor-verbale constatatoare. Până în data de 15 iunie, toată această operațiune trebuie încheiată, trebuie încheiat și raportul sinteză de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care va ajunge la Comitetul Național și la Ministerul Agriculturii, instituție care urmează să evalueze situația și să stabilească acordarea unor eventuale despăgubiri. Să sperăm că nu se va întâmpla ca în 2017, când s-a constatat paguba, dar nu s-a plătit nimic. Sperăm că anul acesta se va stabili o sumă clară și o dată când ea va fi plătită, în așa fel încât oamenii să știe pe ce se pot baza, pentru că veniturile fermierilor vor fi oricum grav afectate în acest an”, a concluzionat Nicolae Oprea.

Criza pandemică, foarte probabil urmată și de o criză economică mondială, ne așază în față o oglindă în care industria alimentară, procesarea din România, se vede în toată splendoarea ei, ponosită și cu dependență majoră de importuri. În aceste condiții, ne întoarcem privirea spre micii producători români, atâția câți au supraviețuit, care „au tras cu dinții” de mica lor afacere, convinși că la un moment dat va fi bine. Unul dintre ei este și inginerul Ardelean Coraș, de la Mașloc, județul Timiș, care are o fermă de vaci cu lapte, teren agricol și o mică făbricuță. În urmă cu 20 de ani, a ambalat prima pungă de lapte, iar în toată această perioadă a militat pentru consumul de produse alimentare românești. L-am contactat pentru a afla cum se descurcă la vreme de criză…

„Ce să cer eu unui stat desculț? De ce trebuie să se întâmple o tragedie ca să ne trezim? Din nefericire, România, ca de fiecare dată, a fost surprinsă nepregătită, desculță, flămândă și părăsită.”

Ardelean Coraș: Pentru fermieri, vremurile nu se schimbă. Mergem înainte, muncim. E adevărat, traversăm o situație tristă pentru foarte multe familii, dar munca nu poate fi oprită, mai ales când e vorba despre zootehnie.

Reporter: Sunt, din păcate, la acest moment mici producători care au probleme cu piața. Pe de o parte, accesibilitatea la piață este mai greoaie, iar pe de alta și fluxul de cumpărători din piețe s-a diminuat semnificativ.

Ardelean Coraș: Anul acesta, fac 20 de ani de când am vândut prima pungă de lapte din propria fermă. Atunci eram mulți pe piață. În anul 2000 eram peste 20 de producători de lactate numai în județul Timiș, firme care s-au închis aproape toate înainte de 2007. M-am încăpățânat să rezist și am militat mereu, fără să mă tem de concurență, că e bine să facem procesare cât mai mulți, să creăm plusvaloare, să creăm locuri de muncă și să ne adresăm consumatorului final cu produse adevărate. Din păcate, s-a distrus tot, de aceea acum fermierii mici, cei care mergeau mai ales la piață, sunt puțin izolați, deși laptele se consumă, iar marile firme procesatoare probabil că au încetinit producția sau țările din care se importă au nevoie și ele pentru locuitorii lor. Din nefericire, România, ca de fiecare dată, a fost surprinsă nepregătită, desculță, flămândă și părăsită.

Reporter: Cred că pe piața cărnii de porc se reflectă cel mai bine acest lucru, acolo unde România depinde în proporție de 70% de importuri.

Ardelean Coraș: Dar întreb și eu, de ce trebuia să închidem în 2006-2007, de-a-valma, toate abatoarele din România? În Timiș a mai rămas unul singur, cel de la Smithfield. A venit apoi și nebunia cu pesta porcină, prin urmare în momentul ăsta nu mai avem nici ferme de reproducție, decât foarte puține care să producă porci pentru îngrășat, și, astfel, iată-ne unde ați spus și dumneavoastră că suntem. Sigur că lumea s-a speriat, neavând nicio perspectivă, și a renunțat. Eu pot procesa în unitatea mea până la 10.000 de litri de lapte pe zi și lucrez la capacitatea de 2.000 de litri, în cel mai fericit caz 2.500 de litri pe timp de vară. Am producția de telemea pe stoc, pentru că nu am avut piață. Consumatorul, comod fiind, a preferat supermarketul. Acum situația s-a schimbat. Am început să fiu băgat în seamă de toată lumea și mă bucur că am apucat să trăiesc sentimentul acesta, pentru că în toți acești 20 de ani m-am simțit izolat atât de către guvernanți, cât și de unii consumatori care s-au vrut a fi foarte „cool” și care nu trecea o săptămână fără să umple un cărucior la supermarketuri. Am spus mereu că primim așa „peste gard” aruncate de dincolo toate produsele de categoria a doua și ceea ce am spus s-a confirmat prin povestea cu standardul dublu de calitate. Am ajuns să ne îmbolnăvim, să fim poate mai puțin imuni decât alte națiuni și să rămânem acum să ne descurcăm singuri.

„Toată materia primă provine din propria fermă. Am investit foarte mult în tineret, am avut foarte multe juninci care au fătat, iar acum am ajuns la cea mai mare producție de lapte din ferma mea.”

Livrarea la domiciliu rezolvă valorificarea producției

Reporter: Într-un mod oarecum ironic o spun, deși ați avut produse de calitate, ele au pierdut competiția cu produsele din marile magazine, tocmai pentru că o anumită categorie de cumpărători a vrut sa fie „cool”.

Ardelean Coraș: Exact asta spun. Nu s-au uitat decât la etichetă. Era de rușine… „cum să mănânc eu lapte de la o fermă din Mașloc?”. Ei, acum lucrurile s-au schimbat, pentru că aveam demult în plan să trecem la livrarea la domiciliu. Mă gândesc la asta de un an și ceva și am început livrările chiar înainte de criza asta păcătoasă, care va crea un disconfort economic major, dincolo de problemele sanitare. De când am început livrările la domiciliu, am avut plăcuta surpriză să constat că sunt produse cunoscute și foarte apreciate.

Reporter: Livrarea la domiciliu este o soluție adoptată de foarte mulți dintre micii producători la vreme de criză. În ce măsură mențineți prețuri rezonabile, care nu îngreunează foarte mult prețul final al produsului?

Ardelean Coraș: Am reușit să-mi asigur din timp toate materialele auxiliare necesare procesării. În plus, așa cum știți, toată materia primă provine din propria fermă, unde am dublat producția de lapte prin faptul că am investit foarte mult în tineret, am avut foarte multe juninci care au fătat, iar acum am ajuns la cea mai mare producție de lapte din ferma mea. Prin urmare, n-am mărit niciun cost de  producție și n-am mărit niciun preț de vânzare, cu excepția prețurilor către domiciliu care au un adaos care acoperă transportul. Una este să lași la fiecare la poartă și alta este să duci la un magazin de cartier de unde se aprovizionează toată lumea.

Reporter: Ce presupune această livrare la domiciliu și dacă vă ajută să creșteți cantitatea de lapte procesat zilnic?

Ardelean Coraș: Voi crește cantitatea procesată doar dacă voi produce mai mult în fermă. Sunt convins că am produse foarte bune, pentru că am un lapte de foarte bună calitate, dar, repet, numai din ferma mea. Am furaje numai din producția proprie. În afară de sare și cheag, totul îmi produc singur. Pot să satisfac în momentul acesta aproximativ 150 – 200 de comenzi pe săptămână la domiciliu, fără să fac însă nici cel mai mic rabat la calitate. Produc smântână, brânză dulce, caș, telemea și lapte pasteurizat. Livrez și lapte crud din fermă la o grăsime de 4,2%  până la 4,5%, de o calitate foarte bună și pe care omul și-l poate pregăti cum dorește. Este lapte adevărat! Sunt în situația în care aproape că nu pot face față comenzilor și chiar îmi cer scuze față de unii clienți pe care nu-i pot satisface, dar nu vreau să „lungesc” producția. Repet, pentru mine calitatea este extrem de importantă.

Afacerile mici vor putea renaște doar cu sprijinul statului

Reporter: Această situație nefericită, pe care suntem nevoiți să o traversăm cu toții, se poate constitui într-un moment T0 pentru relansarea industriei agroalimentare din România?

Ardelean Coraș: Dacă autoritățile nu-l iau ca pe un punct T0, atunci cu toții avem o problemă. Suntem puțini cei care am rămas în piață, dar putem forma o bază a piramidei pe care se poate construi mai departe. Ar fi fost bine ca acum să fim „mai mulți Coraș” în Timiș sau „mai mulți Semen” cum e Vasile la Recaș, care procesează carne. Nu vor putea renaște mici afaceri în domeniul acesta decât dacă vor avea suportul financiar de la cei care ne guvernează, care, în paranteză fie spus, nu m-au întrebat nimic, de când a început criza, dacă am nevoie de ceva. Principala prioritate după susținerea oamenilor ar trebui să fie susținerea sectorului economic și mai ales în zona agroindustrială, pentru că mâncarea trebuie făcută. Noi facem asta ca și până acum, cu forțe proprii, fără să ne întrebe nimeni nimic.

Reporter: Cu alte cuvinte, ar fi momentul ca producătorii/procesatorii autohtoni și autoritățile competente să se așeze la aceeași masă și să gândească un set de măsuri menit să relanseze producția internă.

Ardelean Coraș: Așa ar fi normal, dar, cu regret o spun, nu mai cred în cineva care să dorească binele României, chiar dacă este român. Mi-e foarte greu mie, Coraș, să cred în cineva că vrea cu adevărat s-avem industrie, s-avem procesare, s-avem comerț... Și ca mine sunt sigur că mai sunt mulți, care nu vorbesc pentru că le este frică. Noi am fost invadați de produsele din afară, cu interese foarte clare, cu foarte multe comisioane și probleme care acum se văd. Nu o dată am spus că noi, românii, ar trebui să o ducem bine. Țara asta a fost binecuvântată. Avem tot ce trebuie. Dumnezeu ne-a dat pământuri, ape, climă, pomi fructiferi, producție vegetală, zootehnie și oameni buni, deștepți, educați. Dar, din păcate, toți aceștia s-au retras sau au plecat din țară și au rămas să ne conducă oameni care n-au făcut practic ceva în viața lor. „Domne`, eu conduc ministerul ăsta pentru că mă pricep la asta.” Sunt, din păcate, niște neaveniți, pur și simplu puși politic într-o poziție, pe interese meschine, și de aceea s-a ajuns aici. Țara este vândută, în acest moment.

Reporter: Din punct de vedere economic,în ce fel ați avea nevoie să fiți ajutat acum?

Ardelean Coraș: Am îmbrățișat la un moment dat ideea că e bine să amânăm niște rate, dar de fapt este un bumerang care mă face să mă îndatorez și mai tare. Prin urmare, fac eforturi să-mi plătesc totul la vreme. Am plătit la bugetul de stat, din greșeală, mai mult cu vreo 2.000 de lei. N-am întârziat, în ultimii zece ani, o zi după data de 25 a lunii cu plata obligațiilor. Am plătit impozitul la primărie încă de la începutul lunii martie. Aș avea nevoie de ce? Cine să-mi dea mie acum? Ce să cer eu unui stat desculț, cu porți deschise în care bate vântul a incompetență? De ce trebuie să se întâmple o tragedie ca să ne trezim? Poate că acum semnalul va veni de jos în sus și va fi auzit de cine trebuie, dacă vor mai fi cei care trebuie să audă. E momentul să reînviem industria agroalimentară din România.

Despre Ardelean Coraș am mai scris în paginile Revista Fermierului, și aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/din-ferma-n-ferma/item/3206-vaca-de-lapte-mineritul-zootehniei-romanesti.html

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Luni, 04 Mai 2020 23:21

Lumea, după neonicotinoide

Folosirea neonicotinoidelor sapă tranșee între apicultori și cultivatorii de cereale. Insecticidele utilizate la tratarea semințelor au devenit un adevărat măr al discordiei. Crescătorii, pe de o parte, acuză că mor albinele din cauza neonicotinoidelor, iar de cealaltă parte, fermierii susțin că tratarea semințelor cu neonicotinoide nu are remanență, deci nu aceasta este cauza mortalității la albine.

Cosmin Micu, un tânăr fermier de la Mănăștur, județul Arad, consideră că problemele cele mai mari le va întâmpina la cultura de floarea-soarelui: „Tanymecus-ul poate să distrugă până la 50% sau chiar 60% din cultura de floarea-soarelui. Cred că decizia de a scoate neonicotinoidele din piață a fost una pripită, fără a ne oferi alternative de tratament. Nu cred că aveau cum să găsească în miere substanțe din grupa neonicotinoidelor. Noi tratăm semințele de porumb și floarea-soarelui cu o cantitate foarte mică de substanță. Nu cred că albinele se pot contamina în faza de răsărire a culturii, așa cum susțin oficialii de la Bruxelles. De când fac agricultură, nu am văzut primăvara albine pe cultura de porumb sau floarea-soarelui care să se alimenteze cu apă din roua căzută pe plante”.

Punctul de vedere al tânărului agricultor arădean este susținut și de un alt fermier important din județul Arad, Dan Herțeg de la Semlac, care se gândește chiar să scoată floarea-soarelui din cultură. „Vom vedea cum va fi. Dacă nu vom reuși cu floarea-soarelui pentru că va fi mai rară, probabil că o să renunțăm la această cultură. Nu vom mai folosi neonicotinoide și vor înțelege și apicultorii ceva, dacă noi nu o să mai avem floarea-soarelui în cultură, nici ei nu vor mai avea albine”, afirmă Dan Herțeg.

Nici marile firme de inputuri nu au soluții la fel de eficiente pentru înlocuirea neonicotinoidelor la tratarea semințelor. Daniel Grosz, reprezentant al companiei Bayer pentru zona de vest a țării, consideră că este o provocare dificilă pentru mulți fermieri care vor fi nevoiți să regândească tehnologia de cultură. „Sunt probleme care apar din cauza ieșirii din piață a unor verigi de tratament pe care nu ai cum să le substitui în acest moment. Soluțiile cu substanțe de contact nu sunt eficiente. În aceste condiții, trebuie să ne așezăm la masă și să reanalizăm planul de tratamente și modul de lucru. Trebuie să luăm în calcul mai mult rotația, să luăm în calcul mai mult arăturile, pe care unii fermieri le-au scos de mult din modul de lucru. Trebuie gândite foarte bine aceste lucruri, pentru că în contextul schimbărilor climatice, riscăm să pierdem foarte ușor apa din sol. Lucrurile sunt cu atât mai provocatoare cu cât ele trebuie să stea într-o balanță foarte sensibilă, dar este clar că acest management integrat al acestor provocări va fi viitorul în agricultura românească”, precizează specialistul.

Riscăm să dispărem ca specie

De partea cealaltă a baricadei se situează apicultorii, cei care reclamă mortalități ridicate în rândul familiilor de albine.

Cornel Ciobănaș, președintele Asociației Apis-Banatica, este de părere că dacă vom continua să consumăm insecticide și pesticide, în cele din urmă vom dispărea ca specie. „România va trebui să se alinieze tuturor țărilor europene în ceea ce privește utilizarea neonicotinoidelor, care nu numai că ne omoară albinele, dar încet și sigur ne omoară și pe noi. Disputa este doar la noi în țară. În Uniunea Europeană nu se mai folosesc neonicotinoide. România tot cere și cere derogare. Și agricultorii trebuie să înțeleagă că sunt și ei oameni, sunt și ei consumatori a ceea ce produc, deci și organismul lor este supus acestor substanțe. Nu sunt extratereștri. Sunt foarte multe studii făcute în acest sens. Credeți că dacă nu erau relevante nu se lua decizia de stopare a folosirii neonicotinoidelor? Eu am pierdut o întreagă stupină la un cules de floarea-soarelui, în urmă cu trei ani. Mi-au murit o sută de familii. La televiziunea BBC am văzut un documentar extrem de interesant și relevant. Cercetătorii britanici și germani au hrănit familii de albine cu diluții de neonicotinoide, apoi au atașat pe albine ministații GPS și au urmărit traseul albinelor. Au constatat că albinele nu mai știu să se întoarcă în stup. Ele zboară până la epuizare și mor, pentru că tot ghidajul lor este afectat”, ne-a spus apicultorul.

2020 este ultimul an în care fermierii români beneficiază de derogare pentru utilizarea neonicotinoidelor. Marian Irinei, consilier al ministrului Agriculturii Adrian Oros, a specificat că instituțiile abilitate vor urmări cu strictețe respectarea acestei decizii. „Există un avertisment foarte clar transmis prin Agenția Națională Fitosanitară și vor urma controale drastice. Apicultorii care au informații că sunt fermieri care tratează în continuare semințele cu neonicotinoide, la betonieră sau în orice alt fel, trebuie să ne informeze, pentru că fermierii care vor fi prinși riscă pierderea subvenției. Este un «nu» hotărât din partea ministerului, în ciuda presiunii făcute de fermieri, astfel că nu vom mai vorbi despre folosirea neonicotinoidelor”, avertizează consilierul ministrului.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Vineri, 17 Aprilie 2020 13:49

Griji și probleme în vremea pandemiei

Pandemia de COVID-19 generează blocaje în aprovizionarea cu input-uri pentru agricultură. Dacă circuitul se întrerupe, recolta de anul acesta ar putea avea de suferit. Fermierii se tem că nu vor primi la timp necesarul de produse de protecția plantelor pentru culturile de toamnă, rapiță și mai ales grâu, care înseamnă pâinea românilor de anul acesta. Vremuri complicate, așadar, pentru o categorie specială de oameni, aceea care ne asigură nouă tuturor hrana cea de zi cu zi. Depinde de autorități ca ea să fie îndestulătoare și de calitate în acest an dificil. Fermierii știu ce au de făcut.

„Deocamdată prețurile la input-uri au rămas la fel, în schimb, de când cu pandemia provocată de noul coronavirus, bursa cerealelor a căzut foarte mult.”

Hary Massai administrează o fermă vegetală de 2.100 de hectare în zona comunei Măureni din județul Caraș-Severin și se teme că întârzierea aplicării tratamentelor fitosanitare poate genera pierderi semnificative, chiar dacă, la această dată, grâul arată impecabil. „Am început lucrările pe câmp și așteptăm input-urile. Semințele au ajuns, dar e o problemă cu pesticidele. Suntem destul de neliniștiți, unele produse pentru grâu și rapiță deja le-am aplicat, însă mai avem de aplicat tratamente la culturile de toamnă, se întârzie foarte mult cu transportul și cu livrările. Suntem puțin blocați și sperăm ca problema să nu devină din ce în ce mai complicată, pentru că vor fi afectate culturile, iar asta va duce la o scădere substanțială a producției. Deocamdată, prețurile la input-uri au rămas la fel, în schimb, de când cu pandemia provocată de noul coronavirus, bursa cerealelor a căzut foarte mult”, ne-a zis Hary Massai.

„Avem rambursări de TVA. Sperăm ca autoritățile să nu ne blocheze rambursările pentru că ne bazăm pe aceste sume.”

Nici campania agricolă de primăvară nu-i lipsită de greutăți, sămânța de porumb este destul de greu de găsit pe piață la această oră, mai ales pentru cei care încheie contracte cu furnizorii cu plata la recoltat. „Noi am asigurat necesarul de sămânță de porumb încă din decembrie, dar am colegi care au plătit marfa și li s-a spus că li se dau banii înapoi pentru că nu li se mai poate livra sămânța de porumb. Momentan suntem puțin blocați. Stăm zilnic pe telefoane cu furnizorii. Se pare că de la o săptămână la alta lucrurile se înrăutățesc, dar sperăm ca autoritățile să vină în sprijinul nostru și marfa să poată circula fără probleme și să nu se blocheze prin vămi”, arată tânărul fermier Hary Massai.

O altă problemă care provoacă insomnia fermierilor la vreme de pandemie este cea a circuitului financiar. „Nu știu cum va fi în perioada următoare. Noi fiind o firmă de agricultură, avem rambursări de TVA. Sperăm ca autoritățile să nu ne blocheze rambursările pentru că ne bazăm pe aceste sume. Privind mai departe problema, sperăm ca APIA, care a sistat preluarea cererilor, să nu ne împingă până în toamnă cu depunerea cererilor unice de plată, pentru că subvențiile pe care trebuie să le primim sunt o parte importantă din veniturile noastre”, subliniază agricultorul din Caraș-Severin.

Depozitul pentru cartofi, sub semnul întrebării

De trei ani, Hary Massai a introdus în cultură și cartoful, devenind furnizor pentru supermarketurile din vestul țării, iar de când a izbucnit pandemia, cererea pe piață s-a triplat. „Noi avem contracte prestabilite, încheiate pe termen mediu, și nu am crescut prețurile. De altfel, nici supermarketurile nu au majorat prețurile la cartof, dar cererea s-a triplat. Eu le recomand oamenilor să fie calmi, pentru că marfă este și ea va trebui să circule.”

Carantina generală blochează pentru moment proiectele de dezvoltare ale fermei administrate de Hary Massai, tocmai în sectorul cartofului. „Până acum am cultivat 45 de hectare cu cartof, dar pe viitor ne-am propus să creștem suprafața, poate chiar să o dublăm, pentru că avem în derulare un proiect pe fonduri europene în valoare de două milioane de euro prin care vom construi anul acesta un depozit cu temperatură controlată, cu linie nouă de ambalare și sortare a cartofilor. Din păcate,  în momentul de față proiectul este blocat. În iunie–iulie voi recolta cartofii și nu știu încă unde voi fi cu proiectul. Încă nu știu dacă am unde depozita cartofii de anul acesta, pentru că în septembrie cel târziu depozitul ar fi trebuit să fie finalizat”, ne-a spus în încheiere tânărul fermier.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html 

Duminică, 05 Aprilie 2020 19:44

Teme și temeri, la început de primăvară

Iarna caldă și fără zăpadă din vestul țării nu a diminuat suficient rezerva de boli și dăunători din sol și pune serioase probleme fermierilor acum, la început de primăvară. Armonizarea schemei de tratament cu schimbările climatice reprezintă o adevărată provocare.

„Cel mai mare pericol în acest moment îl constituie ruginile. În momentul în care vom face primul tratament, vom avea pe lângă rugină și făinare și septorioză.”

Cultura de păioase, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, arată foarte bine. Majoritatea soiurilor de grâu semănate în perioada optimă sunt bine înfrățite, uniform dezvoltate și cu un sistem radicular solid. Prin urmare, din punct de vedere fiziologic, situația este foarte bună.

Încălzirea globală reprezintă o temă de casă pentru fermieri, care se văd nevoiți să-și regândească de la un an la altul tehnologia de cultură. Realitatea climatică a momentului obligă la decizii. În luna ianuarie, la nivel național media temperaturilor a fost peste cea a anului trecut din aceeași perioadă, în timp ce precipitațiile au fost extrem de sărace, excepție făcând zona Banatului, la stația de la Checea, din județul Timiș, unde firma Bayer a dezvoltat un Centru de Cercetare și Inovație. Precipitațiile căzute din septembrie și până la începutul lunii februarie arată un deficit de apă de peste 100 l/mp, față de o medie de 220 l/mp. Măsurătorile făcute în aceeași perioadă, septembrie - februarie, în ceea ce privește temperaturile, comparativ cu media multianuală, evidențiază o creștere fabuloasă în iarna 2019-2020 cu 12 grade Celsius. Cu alte cuvinte, tendința de încălzire și deficitul hidric au devenit o realitate dovedită.

„Trebuie regândit planul de tratament și modul de lucru. Trebuie luată în calcul o rotație mai bună a culturilor și să regândim arăturile, pe care unii poate că le-au scos demult din tehnologia de cultură.”

Plan de tratamente, regândit

Starea optimă de dezvoltare suprapusă temperaturilor ridicate favorizează dezvoltarea bolilor și dăunătorilor. Daniel Grosz, directorul Bayer pentru zona de vest, oferă câteva soluții menite să evite sau să limiteze pagubele. „Cel mai mare pericol în acest moment îl constituie ruginile, care au nevoie de umiditate de 70-90% și temperaturi de 15-25 grade Celsius, condiții întrunite deja încă din toamnă și chiar în luna decembrie. Am întâlnit plante în care se văd fructificații ale acestei ciuperci, rugina brună, ceea ce înseamnă că presiunea la ieșirea din iarnă, dacă o putem numi iarnă, este una foarte mare. În aceste condiții, trebuie să ne gândim la un plan de tratamente asigurător. Primul tratament este foarte important pentru că el trebuie să poată lucra cu acest patogen. Deocamdată, doar acest patogen este vizibil, dar urmează obligatoriu făinarea, care se instalează în fiecare an în momentul în care are condiții, și mai avem septoriozele, care au o evoluție mai târzie la ieșirea din iarnă. Prin urmare, în momentul în care vom face primul tratament, vom avea pe lângă rugină și făinare și septorioză. Primul tratament din portofoliul Bayer este clar o recomandare pentru Falcon Pro, care pe lângă tebuconazol are și spiroxamină care lucrează foarte bine pe făinare, avem și protioconazolul, care este lider în categoria triazolilor”, arată specialistul.

Rapița, o cultură care anul trecut a fost întoarsă pe mai bine de jumătate din suprafața pe care a fost cultivată, acum arată foarte bine. Întreaga suprafață cultivată cu rapiță în epoca optimă, cu densități bune, este bine așezată pe rădăcină. Mai mult chiar, în acest an rapița a reușit să satisfacă integral regula lui 8 la iernare, în întreaga zonă de vest, cu 8 frunze, 8 mm grosimea coletului și 8 cm adâncimea de înrădăcinare. Problemele care trebuie gestionate la cultura de rapiță sunt generate mai ales de dăunători, atrage atenția Daniel Grosz. „La rapiță, dar și la păioase, riscurile sunt date din cauza lipsei tratamentului cu insectofungicide la sămânță, în special a neonicotinoidelor, care ne asigurau un control foarte bun asupra dăunătorilor de sol, care atacă în primele faze de vegetație ale culturii. Ne-am confruntat deja cu un atac foarte puternic de purici în prima fază de dezvoltare la rapiță. Similar am avut la păioase, afide-cicade. De asemenea, am avut un atac foarte puternic de muște ale sistemului radicular, Delia radicum, pe rapiță, dar și la păioase. La final de noiembrie, noi aveam încă zbor de muște ale cerealelor, vreo șase specii, care au avut vreme să-și depună ponta foarte bine. Larvele se dezvoltă pe sistemul radicular al rapiței, unde creează niște orificii care, pe lângă daunele produse rădăcinilor de rapiță, creează portițe de infestare cu boli. La grâu, de asemenea, atacul de muscă poate să fie fatal. Toate aceste probleme apar din cauza ieșirii din piață a unor verigi de tratament, pe care în momentul de față nu ai cum să le substitui. Nu prea există variante. În aceste condiții trebuie regândit foarte bine planul de tratament și modul de lucru. Trebuie luată în calcul o rotație mai bună a culturilor și să regândim arăturile, pe care unii poate că le-au scos demult din tehnologia de cultură. Ca patogeni la rapiță nu avem probleme deosebite,  pentru că majoritatea fermierilor au făcut tratamentul cu fungicid în toamnă, iar acum nu sunt probleme cu Phoma”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Duminică, 22 Martie 2020 22:23

Căpșune românești în miez de iarnă

La marginea Aradului, funcționează cea mai mare exploatație cu căpșuni din vestul țării. O afacere cu un „gust delicat”,  întinsă pe aproape un hectar, cotată la un milion de euro ca investiție și pusă pe picioare grație unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă, în cuantum de 90%. Serele de căpșuni de la Arad sunt prevăzute cu dotări de ultimă generație, tehnologie ultramodernă pentru irigat, o linie de ambalare, mașină de deshidratat și un mic spațiu de depozitare.

„În teorie, partea noastră de finanțare la proiect a fost de 10%, în practică însă a fost mai mare. Proiectul a fost aprobat la o cotație euro de 4,53 lei, iar noi am plătit aproape totul la 4,7 lei. Plus alte costuri neeligibile pe care ni le-am asumat.”

Măcar teoretic, finanțarea proiectului societății Iama Agri & Co SRL este de 90% nerambursabilă, pentru că realitatea a distribuit procentele altfel, după cum ne-a arătat Iasmina Stoici, administratorul serelor. „În teorie, partea noastră de finanțare la proiect a fost de 10%, în practică însă a fost mai mare, pentru că, din start, am avut o pierdere la schimbul valutar. Proiectul a fost aprobat la o cotație euro de 4,53 lei, iar noi am plătit aproape totul la 4,7 lei. Plus alte costuri neeligibile pe care ni le-am asumat. Cred că diin 90% valoare nerambursabilă a proiectului, în realitate nu depășește 70%”.

Reprezentanții societății Iama Agri & Co, beneficiarul proiectului cu finanțare europeană, au optat pentru un model olandez de seră și cultivă căpșunele în substrat de nucă de cocos, tehnologie adoptată în premieră în România la serele de la Biled, din județul Timiș. De altfel, și afacerea cu căpșuni de la Arad își are rădăcinile tot în județul Timiș, la Peciu Nou, acolo unde Iasmina Stoici a cultivat pentru prima oară căpșuni în spațiu protejat… și a mers. Amplasarea la Arad a serei a fost decisă de vecinătatea cu autostrada, ceea ce face mult mai facilă distribuția în țară. Experiența acumulată i-a permis ulterior să meargă pe un soi de căpșuni considerat „sigur”, soiul Albion. „Este un soi remontant, destul de răspândit în România. L-am ales pentru că este foarte rezistent pe timp de vară. Rezistă foarte bine la căldură, deși, în toamnă târziu, are ceva probleme cu făinarea. Mai are avantajul că este productiv și gustos. Chiar m-a întrebat cineva dacă poate să facă dulceață. Se poate. A făcut și a ieșit foarte bună. Ca în fiecare an, am încercat și un alt soi, am pus Irma, a fost ok, dar nu ne-a satisfăcut. La anul, vom încerca Harmony. Vom testa în fiecare an, până când vom găsi un soi mai nou și mai bun decât Albion”, a precizat Iasmina Stoici.

La Arad, Iama Agri & Co produce căpșune pe parcursul întregului an, începând din primăvară și terminând în luna decembrie.

„Avem o piață bună. Căpșunele românești au căutare atât în cofetării, cât și în supermarketuri.”

Bani investiți „cu cap”

Gustul este o variabilă greu de determinat și, pentru a nu risca nimic, Iasmina Stoici reduce tratamentele la minimum.

Tehnologia de cultivare a căpșunilor este mult mai complicată decât s-ar crede. Fiind pe substrat de cocos, rețeta de irigare trebuie să fie foarte clară. „Și plantele, ca și oamenii, au nevoie de calciu, de magneziu. Rețetele de irigare le primim de la un consultant din Olanda, pe baza unor analize riguroase. Cât privește tratamentele, ca „insecticid” am folosit prădători. Niște insecte foarte eficiente. Oriusul mănâncă foarte bine tripsul, marea problemă a spațiilor protejate. Totuși, pe finalul de an,  am avut ceva probleme cu ploșnițele, iar insecte mai mari care să mănânce ploșnițele nu sunt. În orice caz, încercăm să folosim cât mai puține substanțe chimice pentru tratarea căpșunelor, pentru că ținem la gustul lor și dorim să avem o afacere pe termen lung”.

Despre calitate vorbește Iasmina Stoici, pentru că știe foarte bine că aceasta te impune pe piață și te face rentabil, iar semnele sunt încurajatoare. Intrate în producție abia din august 2018, căpșunele de la Arad se pare că au pășit cu dreptul în piață. „Am văzut că avem o piață bună. Căpșunele românești au căutare atât în cofetării, cât și în supermarketuri. Spre exemplu, în Timișoara căpșunele noastre sunt foarte apreciate de cofetării, fiind ceva mai ferme ca textură, merg foarte bine pe torturi și prăjituri pentru că nu se înmoaie și nu se strică. Nu suntem pe câștig din primul an, pentru că avem de amortizat investiția, dar este ok. Serele ar trebui să producă aproximativ 2 kg de căpșuni pe an pe fiecare stolon. Acum, noi am intrat pe producție mai târziu anul trecut și am prins prețuri bune, de extrasezon. Am avut un preț mediu de aproximativ 15 lei/kg, din care jumătate au fost cheltuieli curente. Estimăm că anul acesta prețul mediu va fi ceva mai mic, deși ne străduim să dirijăm ciclul de producție în așa fel încât să nu prindem sezonul când se produc căpșune și în câmp”.

Serele de la Arad sunt prevăzute cu dotări de ultimă generație, tehnologie ultramodernă pentru irigat, o linie de ambalare, mașină de deshidratat și un mic spațiu de depozitare, altfel spus, un milion de euro investit „cu cap”. Se pare că nu va fi singurul milion, pentru că deja este pregătit un nou proiect pentru extensie, care ar putea intra la finanțare anul acesta. Și dacă va fi să fie, tot căpșuni se vor cultiva, pentru că Iasmina Stoici la asta se pricepe… chiar foarte bine.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Marți, 10 Martie 2020 10:31

Secetă și nu prea…

S-a creat o adevărată psihoză, legat de o secetă excesivă, care anul acesta pustiește culturile și seacă fântânile. Desigur că finalul poveștii despre secetă ar fi însemnat, undeva prin toamnă, o creștere a prețurilor, pe fondul unei crize alimentare, generată desigur de o recoltă slabă. Problema a fost „rezolvată”, se pare, mult mai repede, de isteria creată de noul coronavirus, care a scumpit deja măștile de protecție de o sută de ori și a început să golească rafturile magazinelor, așa că scenariul cu seceta nu mai este de actualitate, mai ales că, în timp ce scriu acest articol, în mod ironic, a început iar să plouă.

Aproape seară de seară, jurnalele de știri au prezentat culturi anemiate de frig, de lipsa apei și poate de carențe tehnologice. Pentru cei avizați, e greu de asimilat astfel de informații, în condițiile în care zona de vest a țării s-a bucurat de precipitații constante atât în lunile de toamnă, cât și în cele de iarnă, asigurându-se astfel un nivel de apă mulțumitor pentru culturile înființate în toamnă. Chiar dacă mai este nevoie de până la 100 de litri de apă pe metrul pătrat, pentru a se atinge optimul, plantele s-au dezvoltat mult mai bine decât în perioada similară a anului trecut, ne-a spus prof. dr. ing. Doru Ioan Petanec, șeful Direcției pentru Agricultură a județului Timiș. „La ora actuală, solul este alimentat cu apă, poate nu cât ar trebui, cu o rezervă pentru începutul de vară, dar avem în față primăvara care ar mai putea aduce precipitații. Am mai avea nevoie de o săptămână de ploaie, ceea ce înseamnă aproximativ 100 de litri pe metrul pătrat, ca să avem rezerve. Să nu uităm că zăpada avea rolul ei, dublu, de protecție împotriva înghețului, și, din fericire, n-a fost cazul în această iarnă, dar și de a asigura o cantitate de apă în sol prin topirea lentă. Din fericire, am avut ploi care n-au căzut în cantități mari, în perioade scurte, astfel încât au fost înmagazinate în totalitate în sol. Trebuie totuși tratată cu atenție problema apei, pentru că, să nu uităm, am avut coduri galbene și portocalii chiar de vânt, or, acest ventilator natural, suprapus temperaturilor mari din luna februarie, elimină foarte ușor apa din stratul superficial. Statistic vorbind, în Timiș avem 138.000 de hectare cu grâu înfrățit, care arată bine și foarte bine, și cam aceeași situație la rapiță, pe cele 20.000 de hectare semănate în toamna anului 2019”, a arătat directorul DAJ Timiș.

2020, un an care promite

La Mănăștur, în județul Arad, nivelul de alimentare cu apă în sol este mulțumitor, susține tânărul fermier Cosmin Micu, care lucrează în jur de 1.100 de hectare. „În luna ianuarie am avut cam 30-40 l/mp, cantitate mulțumitoare pentru moment. Cu ce a mai plouat în februarie și ce mai așteptăm în martie, cred că nu vom avea probleme în primăvară. De altfel, culturile de toamnă arată foarte bine, incomparabil cu ce am avut cu un an în urmă în această perioadă. Aproape în tot vestul țării, grâul a răsărit prin noiembrie, când am avut și ploi, dar și temperaturi destul de ridicate. Grâul este înfrățit, orzul, de asemenea, iar rapița arată foarte bine. Anul trecut, în luna februarie, grâul era doar la faza de coleoptil, doar prima frunză era formată”, precizează Cosmin Micu.

Situația este și mai bine ilustrată de arădeanul Dan Herțeg de la Semlac, un fermier cu mare experiență și rezultate notabile de-a lungul vremii, care ne spune că până acum anul agricol este incomparabil mai bun comparativ cu cel precedent. Dan Herțeg exploatează peste 2.600 de hectare. „În toamnă am semănat 1.100 de hectare cu rapiță, din care nu am întors niciun hectar. Am avut șansă cu o ploicică-două la vreme și a răsărit toată cultura. Mai avem pe rădăcină și cam 1.000 de hectare de grâu. Venim însă după un an extrem de greu, în care producțiile la grâu au „depășit în sens negativ orice așteptări. Am avut parcele în care am făcut 1.700 kg/ha, anul trecut. Niciodată n-am obținut atât de puțin la grâu. Cele mai slabe producții le-am avut prin `93-`94, când m-am apucat de agricultură, dar și-atunci am obținut 3.700 kg/ha. Din toamna lui 2018, de la semănat, și până în 26 aprilie anul trecut, când au început ploile, am avut în total 42 l/mp. Grâul a înfrățit după o ploaie de 7-8 litri/mp, după care o lună și jumătate n-a mai plouat și și-a eliminat frații. La rapiță, situația a fost la fel de dramatică în anul agricol 2018-2019, din peste 800 de hectare semănate am întors 532 de hectare. Am făcut o producție de 2.406 kg/ha. Anul acesta agricol, 2019-2020, am avut ploi încă din septembrie, a fost o toamnă foarte lungă, până în decembrie, cu temperaturi ridicate care au permis plantelor să se dezvolte foarte bine, iar acum, în februarie, culturile arată foarte bine. E un an care promite”, ne-a povestit Dan Herțeg.

Așadar, secetă și nu prea anul acesta în vestul României. Este fundamentată această idee care se inoculează populației seară de seară la jurnalele TV? O întrebare la care încearcă să răspundă directorul DAJ Timiș. „Eu nu sunt de acord cu ideea de secetă. Cred că se profită de schimbările climatice. Nu vreau să cred că în aceste condiții se profită pentru a se aduce fructe și legume din alte țări sau alte produse alimentare. Avem producători pe partea de legume-fructe care folosesc sisteme de irigare prin picurare, iar la cultura mare n-a fost deocamdată nevoie de apă din irigații. Sunt țări care suferă mai mult decât noi din cauza intemperiilor, din cauza temperaturilor și a lipsei de umiditate, ați văzut ce incendii de vegetație au fost în Australia. În condițiile acestea, nu cred ca trebuie să ne îngrijorăm”, conchide Doru Ioan Petanec.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Au lucrat o viață de om în cercetarea pomicolă, au urcat treaptă cu treaptă în ierarhia Stațiunii de Cercetări Pomicole de la Caransebeș, județul Caraș-Severin. Momentul în care stațiunea și-a închis porțile, prin anul 2006, a fost, poate, cel mai dificil din viața familiei Băncilă, aproape de pensie, fără prea multe perspective și doar cu știința de a face pomi roditori.

Măriuța Băncilă: „Aș minți dacă aș spune că fac munca asta doar din pasiune. Totuși, dacă n-ar fi pasiune, n-ar fi nici profit.”

Mai degrabă de nevoie decât de voie, soții Băncilă au închiriat o bucată de teren în lunca Timișului, în cartierul Teiuș al orașului Caransebeș, și au pus pe picioare o  mică pepinieră. „Sunt pomicultoare, vreau să propag pomicultura pe care am făcut-o o viață, vreau ca omul să aibă fructele pe masă, să aibă mere, pere, prune, cireșe”, motivează cu emoție doamna dr. ing. Măriuța Băncilă decizia luată în urmă cu 12 ani.

Drumul succesului a fost unul presărat cu multe obstacole. Efortul fizic și financiar a fost consistent, însă piața i-a răsplătit pe măsură. Așa se face că, în această primăvară, tot materialul săditor produs a fost vândut, ba chiar ar mai fi fost nevoie. „Anul acesta, am altoit cam 16.000 de puieți, s-au prins în jur de 14.000 și apți pentru vânzare au fost circa 10.000 de pomișori. Am vândut tot, pentru că suntem o pepinieră de familie, nu producem în șarje mari, producem puțin și bun. Pomii care sunt sub STAS se selectează și nu se vând. Încercăm să producem mai mult ce se cere în zona noastră, iar cel mai căutat este prunul. Soiul Anna Spath are cea mai mare căutare, iar soiul de prun Stanley, mai puțin, dar îl recomandăm și pe el, pentru că este un bun polenizator. Acestea ar fi cele două soiuri, devenite cumva clasice. Pe lângă ele, am introdus și soiuri mai noi. Am început să producem puieți din soiul Centenar, precum și un soi de la vecinii sârbi - Cacanska Lepotica, un soi asemănător cu Bistrița noastră. Ei bine, toate soiurile astea au nevoie de polenizare și justifică nevoia de a introduce și soiul Stanley printre materialul săditor vândut”, arată doamna dr. ing. Măriuța Băncilă.

Pomii, îngrijiți cu dragoste, te răsplătesc

La pepiniera Băncilă, se produc pomi din categoria CAC, în conformitate cu standardele comunitare. „Pomii sunt sănătoși, sunt liberi de principalele boli virotice. La început, am procurat portaltoi și ramuri certificate din Ungaria, pentru că la noi nu se produc. Cu alte cuvinte, plantațiile nou-înființate din fonduri europene nu pot folosi decât material săditor certificat, care, din păcate, trebuie adus din import, și asta nu pentru că ai noștri cercetători români nu o pot face, ci pentru că e nevoie de investiții, consideră Măriuța Băncilă. Nu cred că la Institutul de la Mărăcineni nu ar exista capacitatea intelectuală și chiar materială să se producă material săditor din această categorie biologică, dar lipsesc banii. Trebuie făcută investiție în sâmburi, se fac anumite tratamente, chimioterapie, termoterapie, devirozări, se păstrează în izolatoare ani întregi, pentru ca pomul să fie liber total de orice boală. Este o întreagă tehnologie care, din păcate, lipsește”.

Chiar dacă nu produce puieți în cantități mari, familia Băncilă face profit din micuța afacere, atât cât să aibă satisfacția succesului. „Aș minți dacă aș spune că fac munca asta doar din pasiune. Totuși, dacă n-ar fi pasiune, n-ar fi nici profit. Totul merge până la o limită. Să stai aici în câmp, să transpiri și să te schimbi de nu știu câte ori și să stai cu nasu-n jos de când începe să mijească primul mugure și să plivești până când pomul ajunge la dimensiunile de plantare chiar nu este ușor. Am numărat, anul trecut: de 12 ori m-am aplecat la fiecare pomișor. Deci, aș minți dacă aș spune că nu e important profitul”, arată pomicultoarea din Caransebeș.

Tenacitatea cu care familia Băncilă a luptat să-și pună afacerea pe picioare este remarcabilă și demonstrează că niciodată nu este prea târziu să-ți iei destinul în propriile mâini. În plus, când pui, laolaltă, pasiunea și priceperea, calitatea este garantată, mai cu seamă că vorbim despre pomi fructiferi, despre care se zice că simt atunci când sunt îngrijiți cu dragoste și te răsplătesc.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2018

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html                                                   

Nu toate târgurile reușesc să se impună și să se mențină de-a lungul timpului, însă un exemplu reușit este conceptul „Produs de Cluj”, care a reușit să strângă sub acest brand producători și meșteșugari din Ardeal, în primul rând, dar și din alte colțuri ale țării. „Produs de Cluj” este finanțat cu fonduri publice de o instituție publică, Consiliul Județean Cluj, și ne arată cum banul public poate fi cheltuit cu folos, un model de urmat și pentru alte administrații județene. (despre „Produs de Cluj” și câțiva producători am mai scris și aici: https://www.revistafermierului.ro/eveniment/item/4388-produs-de-cluj-pentru-bunastarea-spatiului-rural.html)

Ramona Moldovan, director Asociația Produs de Cluj: „Alături de noi sunt micii gospodari sau meșteșugari, care au mici afaceri de familie și care, dacă nu ar avea sprijinul nostru, n-ar mai putea să ducă tradiția mai departe. E dificil pentru ei să se deplaseze singuri în marile orașe unde să-și vândă produsele. Ei bine, aici intervenim noi și organizăm târgurile Produs de Cluj în întreaga țară.”

Încă avem gospodari care știu să facă o brânză bună de casă sau un produs tradițional din carne, dar, din păcate, drumul acestora până la cumpărător este tot mai anevoios, presărat cu mormane de hârtii și armate de inspectori care, în final, atestă o calitate evidentă. Micul producător își găsește tot mai greu drumul spre o piață dominată autoritar de interesele marilor lanțuri de magazine. Târgurile rămân printre puținele oportunități de întâlnire între cele două părți, producător și cumpărător. Din nefericire, nu toate târgurile reușesc să se impună și să se mențină de-a lungul timpului, pentru că și ele trebuie să țină pasul cu vremurile pe care le trăim, atât din punctul de vedere al ofertei comerciale, cât și al celei artistice. Un exemplu reușit în acest sens este conceptul „Produs de Cluj”, care a reușit să strângă sub acest brand producători și meșteșugari din Ardeal, în primul rând, dar și din alte colțuri ale țării.

Ramona Moldovan, directorul Asociației Produs de Cluj, vorbește despre obiectivele pe care și le propune târgul ardelean. „Produs de Cluj este un concept al Consiliului Județean Cluj, este un proiect deosebit pentru că susține și promovează produsul tradițional, susține valoarea, cultura și tradiția. Alături de noi sunt micii gospodari sau meșteșugari care au mici afaceri de familie și care, dacă nu ar avea sprijinul nostru, n-ar mai putea să ducă tradiția mai departe. E dificil pentru ei să se promoveze singuri sau să se deplaseze singuri în marile orașe unde să-și vândă produsele. Ei bine, aici intervenim noi și organizăm târgurile Produs de Cluj în întreaga țară, pentru că este important să susținem produsul tradițional românesc, să consumăm produse sănătoase realizate de producători români. Vorbim despre un produs de calitate, despre un cârnaț, spre exemplu, care are carne în el, nu urme de carne și prafuri, o brânză care conține lapte sau o prăjitură făcută ca la mama acasă. Pun accent pe aceste detalii pentru că trebuie să ne trezim odată și să consumăm produsele făcute de noi, în România.”

Piață de desfacere asigurată

Formatul „Produs de Cluj” este unul itinerant, care a fost inițiat în urmă cu aproape zece ani, după un model importat din Polonia și care a rezistat și s-a dezvoltat pe piață datorită formei moderne de prezentare, care îmbină armonios divertismentul cu tradiția gastronomică sau cea meșteșugărească. „Târgul nostru se întinde pe trei zile, la final de săptămână, și mergem cu el prin țară acolo unde este dorit. Ca orice început, a fost greu. Am pornit la drum cu 30 de producători și acum suntem 150. Spre exemplu, recent, la Timișoara am venit cu 70 de producători și, dacă mai era loc, veneau și alții. Producătorii văd că au susținere și evenimentele  pe care le organizăm sunt reușite, iar succesul nostru înseamnă și succesul lor comercial.  Avem producători care vin alături de noi încă de la început, dar nu facem discriminări. Toată lumea are la dispoziție standuri unitare, branduite, pe care le punem la dispoziția lor. În ceea ce privește oferta, este una cât se poate de diversă. Cele mai multe sunt produse tradiționale, dacă vorbim despre produsele alimentare. Sunt gemuri și rețete făcute după cele ale bunicilor, fierte în cazan cu foc de lemne, sunt conserve de legume tradiționale, avem cu noi „Cămara cu afumături” care oferă doar produse tradiționale din carne, avem brânzeturi deosebite cu mirodenii de la Turda, dar avem și meșteri lemnari, costume populare sau ceramică de la Corund”, rezumă Ramona Moldovan.

Dumitru Stan vine de la Băbeni, din județul Vâlcea, cu obiecte din lemn pentru bucătărie. A învățat să lucreze cu lemnul de mic, la fel cum au făcut-o tatăl și bunicul său. „La început, trebuie să te joci, așa cum fac toți copiii, pentru că dacă-ți impune cineva, n-o să-ți mai placă. Din joacă, o să reușești să simți lemnul și să lucrezi pe fibra lui. Eu am început cu lucrări mai ușoare, cu cioplitul, și cred că primul obiect făcut de mâinile mele a fost o lingură, apoi am început să fac coveți din lemn, cauce, platouri pentru servit sau veselare, acele rafturi de lemn pe care se așeza înainte vesela de bucătărie. Mie, unuia, „Produs de Cluj” îmi oferă piață de desfacere și asta este foarte important pentru un meșter popular ca să poată duce o tradiție mai departe”, ne-a spus meșterul vâlcean.

Cărășanul Dănuț Beg produce în familie conserve tradiționale pe bază de ciuperci, pe care le culege din propria ciupercărie. Pe lângă acestea, mai produce dulcețuri și siropuri după rețete tradiționale, iar târgurile reprezintă cel mai important debușeu de piață. „De trei ani, mergem cu Produs de Cluj aproape peste tot în țară prin cele mai importante orașe ale României. Din punctul meu de vedere, sunt cei mai buni organizatori de târguri din țara noastră, pentru că organizează evenimente de top, iar noi avem succes cu produsele noastre. Am început să producem mai mult, avem clienți în întreaga țară și, cel mai important, am reușit să încheiem contracte și cu magazine din țară”, arată producătorul din județul Caraș-Severin.

Brânza de burduf cu mirodenii de la Turda (Cluj) a devenit cunoscută în țară datorită târgului Produs de Cluj. Este o mică afacere de familie începută cu ani în urmă de bunic și dusă acum mai departe de nepot. Un nepot cu studii în Anglia, care a ales să dezvolte propria afacere în detrimentul unui job la o multinațională. „Nu cantitatea, ci calitatea este cea care vinde, spune Corina Pasc, mama tânărului care s-a întors acasă să ducă mai departe tradițiile și afacerile familiei. Avem brânză de burduf specială, cu calități terapeutice. Și busuiocul, și ceapa, și ardeiul, puse-n brânză, lasă acolo uleiurile volatile, ceea ce aduce un beneficiu pentru organism. Brânzeturile aste nu se găsesc în nicio piață din țară și cu atât mai puțin în magazine. Sunt brânzeturi în ediție limitată. Nu producem cantități industriale, pentru că ar însemna să pierdem la calitate. Produs de Cluj este sufletul meu și al familiei mele. Această asociație ne-a promovat, ne-a dus în țară, ne-a făcut cunoscuți. Suntem ca o familie”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 04 Martie 2020 11:53

Coșul cu vitamine

Ideea coșului cu produse gustoase și sănătoase aparține gospodarilor arădeni, cei care încă produc bunătăți în sistem tradițional, fie că este vorba de legume și fructe, sucuri naturale, fie produse de altă natură, plăcintă și prăjituri de casă, preparate din lapte, carne, miere, dulcețuri și compoturi sau conserve de legume făcute acasă. Este o idee care-și propune să dea o șansă și micului producător.

Marinela Petran, manager GAL „Lunca Mureșului de Jos”: „Avem produse de calitate, știm să producem. Ideea de bază asta este, să asociem, atât producătorii, cât și produsele lor.”

Inițiativa gospodarilor din județul Arad are la bază principiul asocierii, care-și propune să dea o șansă și micului producător astfel încât să rămână pe piață, o idee prin care se dă o șansă, până la urmă, roșiei tradiționale să ajungă pe masa consumatorului, în detrimentul celei de „carton”.

Un coș cu produse de casă nu este o idee nouă pentru România, însă este o idee  care prinde tot mai bine și câștigă tot mai mulți adepți, în rândul orășenilor, care doresc să mănânce mai sănătos, ne-a spus doamna Marinela Petran, managerul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”. De altfel, GAL-ul este instrumentul prin care gospodarii arădeni speră să-și pună ideea în practică. „Coșul cu vitamine arădean nu este o invenție, arată Marinela Petran, prin el aducem în actualitate tot ce ne-au învățat bunicii și străbunicii noștri. Țăranul român, prin bunul său simț caracteristic, trăia și mânca sănătos. Noi, din păcate, am început, din cauza mai multor factori, să cam uităm acest lucru, dar avem nevoie. Noi, românii, avem produse de calitate, știm să producem, hai să ni le punem în evidență, dar numai împreună și asociați putem să facem acest lucru. Ideea de bază asta este, să asociem, atât producătorii, cât și produsele lor. Vorbim de produse sănătoase, care înglobează multă trudă și multă cheltuială.”

Marian Rotaru, producător de fructe și sucuri – Curtici: „Cel mai important lucru mi se pare educarea gustului pentru consumul de fructe.”

Alternativă gustoasă și sănătoasă pentru cumpărători, rentabilă pentru producători

În acest coș cu vitamine își pot pune produsele producători din toată aria GAL-ului „Lunca Mureșului de Jos”, însă primul care a sesizat necesitatea lui a fost fermierul Marian Rotaru, de la Curtici, oraș care nu face parte din GAL. Marian Rotaru este producător de fructe proaspete și sucuri naturale. Și-a dat seama că nu poate răzbate singur pe piață și a căutat soluții. Astfel a apărut ideea coșului  cu vitamine. „În urmă cu opt ani, am înființat o livadă în sistem intensiv, cu sistem de irigare. Am plantat 2.000 de pomi fructiferi, cam din toate speciile. Inițial, a fost hobby, dar apoi am început să produc fructe și, ca să nu rămân cu ele în curte, a trebuit să găsesc soluții. Așa am ajuns la procesare. În colaborare cu un partener care avea linia de suc, eu am venit cu fructele și am început să producem sucuri naturale. În urmă cu un an, am achiziționat și un cuptor de deshidratat fructe, prune, caise, mere, pere. Cel mai important lucru mi se pare însă educarea gustului pentru consumul de fructe. Tocmai de aceea, am fost foarte deschis față de conceptul „Școala Altfel”. Anul trecut, de pildă, am invitat în livadă elevi de clasa I. S-au jucat în livadă, le-am dat fructe proaspete, sucuri naturale, iar la plecare le-am dat câte un pomișor pe care să și-l planteze acasă. Le-am spus că atunci când vor termina clasa a IV-a aștept să mă invite să mănânc și eu fructe din pomișorul lor. Am reușit să-i  motivez astfel fantastic. Îmi spuneau părinții că veneau pruncii de la școală, își luau stropitoarea și mergeau în grădină să-și ude pomișorul. Sunt lucruri mărunte care au, până la urmă, darul să trezească interesul și să cultive gustul”, povestește pomicultorul de la Curtici.

La toate evenimentele din vestul țării este prezentă cu produse de patiserie și doamna Nița Șerban. Sunt produse specifice locului și le face acasă de cu noaptea, astfel încât dimineața să fie aburinde. Tot aburinde, ar putea să-și găsească locul și în coșul cu vitamine. „Toate produsele sunt făcute în casă, cu mâinile mele, zice cu mândrie nana Nița. Am făcut cornulețe sărate și dulci, biscuiți de casă, la noi le zice plăcintă cu mașina, am cozonaci cu nucă și cu mac. De fapt, cozonacii ăștia nu sunt chiar cozonaci. La noi le zice coardă și au o talie mai mică, dar sunt mai gustoase decât cozonacii. Cornulețele le fac după o rețetă proprie și sunt vestită cu ele în tot locul. Pe toate, le pregătesc noaptea, ca să fie proaspete în ziua următoare. Am nopți în care dorm doar o oră, da’ nu-i bai, sunt o fire foarte energică, pentru mine e o joacă.”

Managerul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”, Marinela Petran, spune că potențialii beneficiari ai coșului cu vitamine arădean vor fi mai ales familiile cu copii, pentru că, spune domnia sa, „nu gândim pentru noi, gândim pentru viitor”.

În primă instanță, coșul cu vitamine va conține fructe și sucuri naturale din gospodăria lui Marian Rotaru. Cel mai probabil, primul coș își va găsi destinatarul anul viitor. Până atunci însă, se rezolvă problemele de marketing, se testează piața, se construiește și se etichetează brandul, astfel încât la momentul ieșirii pe piață, coșul cu vitamine arădean să fie o alternativă serioasă și sănătoasă pentru cumpărători.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pagina 1 din 3

Publicitate

Revista Fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Revista