Dat ca exemplu de însuși ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, cu ocazia vizitei sale la repornirea unei amenajări de irigații din localitatea Salcia, județul Mehedinți, tânărul fermier, Filip Purnavel, are o poveste pe cât de simplă, pe atât de lăudabilă, și anume una de patriotism modest.
Fără a fi prea darnic în detalii, am reușit totuși să aflăm de la tânărul ploieștean (da, a plecat din Ploiești în Mehedinți să facă agricultură) că a reușit să cumpere de la doi spanioli o fermă relativ mare într-o zonă care ar reprezenta o provocare serioasă pentru oricare dintre agronomii români.
Și spunem provocare pentru că vorbim de suprafețe de teren aflate pe malul Dunării, expuse deja fenomenului deșertificării ca urmare a lipsei de precipitații, dar și a unui sistem de irigații funcțional. Administratorul SC Manolo Y Alberto SRL provine dintr-o altă zonă de activitate (una „umană” și atât), însă dorește să se pregătească temeinic în acest domeniu complex al agriculturii, fapt pentru care, la cei 32 de ani ai săi, Filip Purnavel a optat pentru o nouă facultate, și anume pentru cea de Agronomie.
Chiar dacă bazinul de refulare al SPA Salcia trece prin inima exploatației sale, din cauza costurilor mari ale utilajelor pentru irigații, Purnavel este obligat să se confrunte cu seceta la câțiva metri de Dunăre.
Suntem siguri că vreți să aflați care sunt provocările cu care se confruntă Filip, așa că vă invităm să savurați interviul cu tânărul fermier.
Revista Fermierului: Domnule Purnavel, ne bucurăm să vă avem astăzi la o nouă ediție a interviurilor marca Revista Fermierului. Ne aflăm la evenimentul de inaugurare a Amenajării pentru irigații Izvoare-Cujmir, localitatea Salcia, județul Mehedinți. Ce suprafață cultivați în zona adiacentă canalului reabilitat?
Filip Purnavel: În momentul de față, prin societatea pe care o deținem cultivăm aproximativ 1.700 de hectare. Astfel, suntem și principalii beneficiari ai stației de aducțiune de apă.
R.F.: Cât timp ați așteptat până ce SPA Salcia a fost repusă în funcțiune?
F.P.: Sunt aici de patru ani de zile, însă până nu demult nu aveam mari speranțe să vedem apă pe canal. Hai să spunem că eram mai degrabă circumspecți privind reabilitarea SPA Salcia.
R.F.: În viziunea dumneavoastră, îl considerați drept un beneficiu pentru fermier faptul că nu plătește apa pentru irigații? Știm din anii anteriori că susținerea sectorului de irigații pentru clientul final nu era altceva decât de o reducere a prețului energiei electrice, nicicum de gratuitatea apei pe canal.
F.P.: Fără îndoială că este un avantaj foarte mare că nu plătim apa. Vorbim de această dată de cu totul și cu totul altfel de agricultură. Chiar și așa, cu SPA Salcia reabilitată, încă ne bazăm pe ploaie. Din motivul lipsei precipitațiilor, cred că vom întoarce câteva sute de hectare de culturi agricole.
R.F.: Atunci când v-a prezentat membrilor presei, ministrul Agriculturii amintea de o organizație de udători din care faceți și dumneavoastră parte. Câți membri sunt în OUAI Salcia?
F.P.: Noi avem puțini membri în organizația de udători. Sunt eu, că am o suprafață mare. Metodologia este că trebuie să acoperim măcar jumătate din suprafața deservită, cel puțin teoretic. Spun asta pentru că ea nu va deservi sau cine știe când va deservi vechiul plan. Noi am avut noroc. În cazul nostru, este vorba de o suprafață mică, un microsistem aproape, în condițiile în care canalul de irigații deservește 5.500 ha, aproximativ, iar noi, laolaltă cu alți încă vreo 10 fermieri mici, abia am reușit să atingem pragul acela.
R.F.: Presupunem că veți apela totuși la fondurile FEADR pentru a achiziționa utilaje de irigat.
F.P.: Da. Domnul ministru (n.r. - al Agriculturii, Petre Daea) a spus că putem iriga deja, pentru că este apă pe canal. Fără îndoială că, teoretic, acest lucru este posibil, dar implică niște costuri pe care nu ni le putem permite anul acesta.
Nici anul trecut n-a fost pentru noi unul bun, pentru că a plouat foarte mult în timpul recoltatului. Am pierdut 300 ha de mazăre pe câmp destinate ZIE, iar grâul, mai mult de jumătate din cantitate a fost încolțit.
R.F.: Mai devreme aminteați că veți întoarce în brazdă ceva culturi. Despre ce este vorba?
F.P.: Vom întoarce 300 ha din cele aproximativ 350 hectare însămânțate cu rapiță, ca urmare a faptului că nu a răsărit din lipsa apei.
R.F.: În prezent, mai întâmpinați probleme și la alte culturi?
F.P.: Avem 680 ha semănate cu grâu care nu vor răsări până când nu va ploua.
R.F.: Ce altceva ați mai însămânțat anul acesta pe restul suprafețelor?
F.P.: Avem 145 de hectare semănate cu lucernă. Urmează să însămânțăm în primăvară floarea-soarelui. Cu porumbul, noi nu ne riscăm. Solul este nisipos și se află în plin proces de deșertificare.
R.F.: Vorbiți-ne, vă rugăm, de parcul dumneavoastră de utilaje. Este unul croit pe specificul solului din zonă?
F.P.: Avem semănătoare Horsch de 8 metri de păioase, avem utilaje, nu ne plângem în acest punct de vedere. Dacă nu le-am fi avut, nu am fi reușit nici măcar să semănăm. Aici, fermierul mic, cu un disc mic, nu are ce face, pentru că nu intră în pământ.
R.F.: Preferați utilaje și implemente noi sau second-hand?
F.P.: Am încercat să achiziționăm utilaje și noi, și second-hand din import. Este ca și când ți-ai lua mașină din străinătate, din Bulgaria, din Germania etc. Important este unde găsești utilajul și la ce preț îl cumperi.
Muncă multă, bani puțini
Am continuat discuția cu fermierul mehedințean despre provocările piețelor de desfacere a materiei prime produse în România. Am primit aceleași răspunsuri sintetizate simplu în sintagma „Muncă multă, bani puțini”.
R.F.: Să vorbim puțin de comercializarea materiei prime pe care o produceți și apoi o recoltați. Cum reușiți să răzbateți de la an la an, în condițiile în care, știm foarte bine, prețul grâului nu este unul mulțumitor pentru producătorii români?
F.P.: Noi suntem niște pioni în mâinile traderilor. 90 la sută din marfă o vindem Cargill, direct din câmp. Am avut probleme cu vânzarea, prețuri foarte mici...
R.F.: Cum pleacă materia primă de origine agricolă de la dumneavoastră din fermă?
F.P.: Marfa pleacă rutier până în portul din Severin sau în cel din Calafat, iar apoi călătorește pe barjă până la Constanța.
R.F.: Ați spus despre prețuri la materia primă de origine agricolă că sunt foarte mici. Dumneavoastră ce prețuri medii ați obținut pe producția comercializată?
F.P.: Floarea-soarelui am valorificat-o cu prețuri variind între 1,10 – 1,20 lei, în funcție de cum am prins contractul. Grâul a oscilat la recoltat, o perioadă rămânând la un nivel de 0,55 lei. Acum, prețul este foarte sus. Marfa a fost proastă oricum, dar acum aceasta se cumpără la prețuri cu care, în anii trecuți, se achiziționa materia primă pentru panificație.
R.F.: În afară de floarea-soarelui și de grâu, ce alt tip de produs ați mai valorificat?
F.P.: Rapiță. Vorbim de o cultură bună, profitabilă și care aduce primii bani în fermă, după orz, dar și una riscantă, deopotrivă. Profitul mai mare presupune un risc mai mare. Nu este întâmplător faptul că prețul la rapiță este mult mai sus. În acest caz vorbim de un preț de 1,5 lei kilogramul, de obicei, cam în fiecare an, destul de stabil.
În cazul mazării, optez pentru această cultură în fiecare an, de vreo trei-patru ani încoace, chiar și înainte să existe condiția cu Zona de Interes Ecologic (ZIE). Prețul ei însă a scăzut constant, de la 1,1 lei kilogramul la 0,70 lei kilogramul, urmând să ajungă cam pe același palier cu grâul, dar la producții mult mai mici.
R.F.: Să vorbim puțin de genetica utilizată la dumneavoastră în fermă.
F.P.: La floarea-soarelui, noi ne-am orientat către Tehnologia Express, de la DuPont Pioneer, fiindcă comportă costuri mult mai mici. Avem tribenuron-metil care este mult mai ieftin decât imazamox. Floarea-soarelui convențională este greu de cultivat pentru că avem probleme cu buruienile.
Ca genetică la rapiță, de obicei mizăm pe cea de la Monsanto, pentru că se scutură mai greu.
R.F.: Chiar dacă ferma dumneavoastră nu este la distanță mare de Dunăre, aveți parte de secetă, cât și de fenomene meteo extreme. Știm că în 2017 ați avut probleme agrometeo serioase. Despre ce a fost vorba?
F.P.: Pe lângă faptul că am avut probleme cu recoltarea, noi am avut parte și de grindină, anul trecut. Am avut pierderi, doar că am avut culturi bune. Eu, în solele mele cu grâu, unde am avut pierderi de 20-30 la sută, am reușit un randament mediu de 5.800 de kilograme. Chiar și așa, n-am reușit să beneficiez de asigurare pentru că era încheiată pe o productivitate medie de 6.000 de kilograme de produs la hectar; ne încadram la franciză. Iată un subiect în plus de discuție privind asigurările și daunele.
R.F.: În ce sistem achiziționați inputurile destinate agriculturii?
F.P.: În cazul pesticidelor, lucrăm cu plata la recoltă. Complexele și azotul care comportă dobânzi mari, încercăm să le achiziționăm cu banii jos.
R.F.: La cei 32 de ani ai dumneavoastră, ce anume v-a determinat să alegeți agricultura?
F.P.: Am cumpărat o fermă, aici, în zonă. M-am sacrificat și am venit aici. Dacă nu ești aici, sunt probleme mari.
R.F.: Ocoliți puțin răspunsul. Să încercăm altfel – ați avut vreo legătură cu agricultura dinainte de achiziția exploatației? Poate, părinții?
F.P.: Nu. Pur și simplu, în 2012, ferma asta era o oportunitate investițională bună. Eu sunt din Ploiești, nu pot să spun că trec pe acasă prea des. Am venit aici și nu pot da „vina” decât pe „soartă”.
R.F.: Din ce domeniu veniți?
F.P.: Nu am avut nicio legătură cu domeniul agriculturii, înainte de achiziție. Acum sunt student la agronomie. Am venit din domeniul uman, iar pasul a fost unul accidental.
R.F.: Ce sfaturi le-ați da tinerilor cu privire la orientarea sau reorientarea către agricultură? Merită să încerce sau este bătaia de cap mult prea mare?
F.P.: Depinde ce fel de producție vrea să facă un potențial tânăr fermier. Dacă este interesat de sectorul vegetal, el trebuie să dețină sau să arendeze suprafețe mari, pentru că profitul este relativ mic și nu este sigur. Dacă vrei să te apuci de o activitate din sectorul agroalimentar și ești tânăr, trebuie să faci ceva mai specializat.
R.F.: Cunoaștem pe scurt povestea fermei dumneavoastră. Am putea spune că achiziția sa este un gest... patriotic. De ce ați păstrat numele vechi al exploatației?
F.P.: Am păstrat numele vechi - SC Manolo Y Alberto SRL – pentru că este mai bine așa pentru relațiile cu clienții.
R.F.: Cât ați investit până în prezent în această activitate care v-a „alungat” din Ploieștiul natal?
F.P.: În jur de două milioane de euro.
R.F.: Presupun că ați apelat și la credite bancare...
F.P.: De obicei, creditele bancare le contractăm pentru achiziția inputurilor. Avem în curs inclusiv credite pentru înființarea de culturi.
R.F.: La fondurile europene pentru investiții cu bani FEADR v-ați gândit?
F.P.: N-am accesat până acum fonduri europene. Mi-a fost frică de metodologie, de controale, de bețele-n roate care se pun, de obicei. Așa mi-au spus alți fermieri din zonă care au accesat aceste fonduri și care regretă acum.
R.F.: Vă gândiți să vă orientați și către zona de procesare a materiei prime sau zootehnie?
F.P.: Ar fi niște pași interesanți de făcut, numai că vorbim de costuri mari de producție, de aici și neajunsurile. Morăritul nu prea mai merge de ceva timp, animalele presupun alte cunoștințe sau oameni care se pricep.
Pentru că trec de la una la alta, la noi în zonă, din păcate, avem probleme cu oamenii, cu mâna de lucru, cu tractoriștii.
R.F.: Să înțeleg că nu mai sunt oameni dispuși să muncească?
F.P.: Nu, nu mai sunt. Cei care sunt au alte probleme, de aceea sunt... liberi.
R.F.: Care este salariul oferit unui tractorist la dumneavoastră în fermă?
F.P.: 2.000 lei, net, plus bonusuri de campanie. Spre exemplu, în perioadele de pauză, operatorii utilajelor încasează salariul, plus prime de sărbători, și iarna, și primăvara, apoi toamna, la finele campaniei. La fermele mari așa se întâmplă, însă se lucrează și mai mult. Fără îndoială, din punctul meu de vedere, dacă am iriga și am avea profituri mai mari, am oferi salarii și mai mari.
R.F.: La nivelul la care sunt în prezent, subvențiile vă sunt de ajutor?
F.P.: Subvenția este ceva esențial pentru activitatea noastră. Dacă n-ar mai exista plățile directe, 90 la sută din fermieri s-ar lăsa de agricultură.
R.F.: Vă gândiți să vă extindeți suprafețele din fermă sau vă sunt de ajuns?
F.P.: Creștem gradual, de la an la an. În acest moment, ne concentrăm doar pe comuna în care ne aflăm, unde mai există teren de valorificat. Acum patru ani de zile, când am ajuns aici, se lucrau undeva la 1.200 ha. Acum, deja am crescut și se crește gradual.
Pe de altă parte, este greu să coordonezi de unul singur o fermă atât de mare. Cu cât te vei extinde fără a avea o resursă umană solidă, cu atât o vei coordona mai prost, dacă se optează pentru acest sistem unic de mangement.