Seceta de anul acesta a scos în evidență faptul că suprafața irigabilă în prezent în țara noastră este foarte mică. Recent, ministrul Agriculturii, Adrian Oros a afirmat că doar 10% din suprafața arabilă este irigabilă la ora actuală, aspect care generează incertitudini serioase pentru securitatea alimentară a României și care afectează grav competitivitatea agriculturii noastre.
Clubul Fermierilor Români a înaintat autorităților propunerea de lansare în regim de urgență a unei noi scheme de ajutor de stat pentru extinderea și dezvoltarea irigațiilor. „Echipa de specialiști ai Clubului a elaborat și pus la dispoziția MADR documente suport pentru analiza și decizia rapidă în favoarea lansării unui program dedicat exclusiv irigațiilor, bazat pe o schemă de ajutor de stat. Clubul Fermierilor Români urmărește să sprijine prin propunerile înaintate către Guvern și Parlament asigurarea continuității și stabilității afacerilor fermierilor, continuarea programelor de investiții în modernizarea agriculturii, indiferent de riscurile generate de actuala criză globală de natură medicală, de schimbările climatice sau de instabilitatea piețelor. Fermierii pe care-i reprezentăm conștientizează și ei pe deplin importanța acestui subiect și nevoia de efort investițional pentru dezvoltarea de sisteme locale de irigații pe o suprafață cât mai largă, sistemul național fiind relevant pentru o mică parte a terenurilor afectate și prezentând mai puțină flexibilitate, traseul fiind deja configurat. Inițiativa asociației noastre vine în întâmpinarea și sprijinul eforturilor autorităților române pentru un plan de măsuri imediate, eficiente, cu impact pe termen lung privind asigurarea funcționării și extinderea sistemului de irigații în țara noastră, pentru reducerea riscurilor economice, cele privind siguranța alimentară și competitivitatea fermierilor români în situații de secetă”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Prin urmare, fermierii propun o nouă schemă de ajutor de stat care să cuprindă trei forme de sprijin, precum și flexibilitate la începutul perioadei de finanțare. Anume, garanția statului pentru împrumuturi bancare cu destinația respectivă (contracte de împrumut pe 72 luni); subvenționarea dobânzii în limita a 100.000 euro pe beneficiar (conform prevederilor cadrului temporar); confirmarea aplicării regimului de taxare pentru motorină și în ceea ce privește combustibilul necesar pompelor pentru sistemele de irigație locale. „Flexibilitatea ar consta într-o perioadă de grație la rambursare de șase luni cu privire la creditele de mai sus. Formele de sprijin propuse sunt permise de Cadrul European Temporar în materia ajutoarelor de stat și nu vor ridica dificultăți de aprobare la nivelul Comisiei Europene (procedura de aprobare în cazuri destul de similare fiind rapidă). Considerăm că puține programe de investiții ar putea avea un impact mai bun proporțional și durabil decât unul de tipul celui prezentat și sperăm într-o promovare cu maximă celeritate din partea autorităților române, de natură a contribui efectiv chiar de anul acesta atât la agricultura românească, cât și la revigorarea economică mai largă”, a punctat Florian Ciolacu.