Fermierii se pot proteja de secetă, prin asigurare - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 21 Decembrie 2022 18:14

Fermierii se pot proteja de secetă, prin asigurare Recomandat

Scris de

Seceta este riscul care afectează, an de an, culturile agricole. Fermierii care își doresc să lupte împotriva acestui risc prin asigurare, deci să-și protejeze munca și investiția, trebuie să fie informați cu privire la produsele de asigurare dedicate secetei și să cunoască ce culturi pot fi preluate în asigurare.

Important de știut! Este indicat ca asigurarea pentru secetă să se încheie cât mai curând după însămânțare, bineînțeles, ținând cont și de perioada de subscriere a acestui risc, stabilită de către asigurători.

 

Produse de asigurare și clauze dedicate secetei

 

  • Clauza specială Secetă și Arșiță

Această variantă de asigurare se poate achiziționa doar după efectuarea unei inspecții de risc a culturii și doar dacă cultura a fost asigurată deja pentru riscurile generale (grindină, furtună, ploi torențiale, vijelie). Se despăgubesc pierderile de producție înregistrate, iar evaluarea se realizează, în câmp, la momentul atingerii maturității culturii.

Foarte important, 70% din prima de asigurare este subvenționată de AFIR.

Pentru această clauză, asigurătorul limitează atât suma asigurată pe hectar, cât și suprafața preluată în asigurare pe fiecare județ.

Se pot asigura: culturile de grâu, porumb și floarea-soarelui.

 

  • Clauza specială Indicele de Secetă

Riscul produs este evaluat parametric, adică ține cont de date din satelit. Clauza se bazează pe umiditatea relativă a solului, la nivel de Unitate Administrativ Teritorială, măsurătorile fiind înregistrate de către sateliți de tip radar și se acordă despăgubire, dacă se înregistrează deficit de umiditate raportat la un istoric de umiditate relativă a solului de pe aceeași Unitate Administrativ Teritorială, istoric care poate să cuprindă ultimii 14 ani.

Se pot asigura: culturile de grâu, soia, porumb și floarea-soarelui.

 

  • Produsul de asigurare Secetă Parametrică

Ca și Indicele de Secetă, acest produs este o soluție personalizată și inovatoare de asigurare a culturilor agricole împotriva riscurilor naturale și are la bază cele mai noi tehnologii: sateliții.

Fermierii au nevoie de produse de asigurare personalizate care au la bază istoricul din fermă și specificul zonei în care este amplasată ferma și care să acopere riscurile cu care se confruntă în mod real.

Acest produs de asigurare se bazează pe umiditatea relativă a solului, dar la nivel de parcelă a fermierului, măsurătorile fiind înregistrate și în acest caz de către sateliți și se acordă despăgubire, dacă se înregistrează deficit de umiditate raportat la un istoric de umiditate relativă a solului a aceleiași parcele care face obiectul asigurării.  De data aceasta, istoricul de umiditate relativă a solului cuprinde ultimii 5 ani.

Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare, colaborează cu asigurători externi și oferă produsul de secetă parametrică pentru asigurarea culturilor agricole împotriva riscurilor naturale.

Beneficiul major obținut: daunele sau pierderile financiare ale fermierului sunt identificate cu acuratețe, despăgubirea cuvenită este în concordanță cu pierderile înregistrate.

De asemenea, acest produs de asigurare elimină vizitele în teren pentru evaluarea pierderilor, deoarece transmiterea datelor, în baza cărora se stabilesc pierderile, se face de către sateliți.

Evaluarea daunelor și plata despăgubirii se efectuează rapid, de regulă în maximum 10 zile de la data la care asigurarea încetează.

Se pot asigura: culturile de rapiță, orz, grâu, porumb, soia și floarea-soarelui.

 

Pe lângă cele trei produse de asigurare dedicate secetei, există un produs de asigurare care acoperă riscul de secetă pedologică în faza de răsărire, pentru culturile de toamnă (rapiță și cereale) și se poate achiziționa imediat după finalizarea însămânțării.

Important de reținut despre acest produs. În baza acestui produs, fermierul recuperează cheltuielile de însămânțare, până la 1000 lei/hectar, dacă în termen de 60 de zile de la însămânțare cultura nu răsare sau răsărirea este neuniformă.

Atenție! Acesta este un produs de asigurare pe care fermierii îl pot achiziționa toamna, la începutul anului agricol.

Se pot asigura: culturile de rapiță și cereale de toamnă.

Produsele de asigurare și clauzele pentru acoperirea riscului de secetă pot fi achiziționate doar dacă fermierul a achiziționat de la același asigurător o poliță de asigurare a culturilor care cuprinde riscurile generale (grindină, furtună, ploi torențiale, vijelie).

Important! Produsele de asigurare pentru secetă, dar nu numai, au termene limită, stabilite de asigurători, în care pot fi achiziționate.

 

Articol scris de: IOANA MILEA, director comercial Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare

Citit 1080 ori

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista