Adrian Nedelcu - REVISTA FERMIERULUI
Adrian Nedelcu

Adrian Nedelcu

La Șăulia, în județul Mureș, membri ai Federației Crescătorilor de Bovine din România s-au întâlnit pentru a discuta despre problemele sectorului, dintre care cea mai gravă era cea legată de sprijinul care ar trebui să vină din partea autorităților. Am fost prezenți la întâlnire și am reținut câteva opinii legate de acest lucru, dar și despre alte probleme conexe.

Situația acestui sprijin este, după cum se știe, controversată. Pe de o parte, cuantumul a scăzut continuu, iar pe de altă parte, modul de atribuire a determinat o situație nefirească, adică, primesc bani cei care au avut animale la un moment dat, în condițiile în care ei nu le mai au, iar cei care le au acum nu primesc nimic. Profitându-se de conjunctura creată de alocarea unor fonduri pentru cei afectați de criza economică provocată de pandemia de Covid-19, s-a stabilit, de comun acord cu fermierii, ca subvenția pe cap de animal să fie minimizată, iar ajutorul să fie primit în mod real pe calea ajutorului de covid. Numai că acesta nu vine sau vine destul de greu. În momentul discuției, se punea încă problema cui se va acorda acest ajutor, ce dimensiune trebuie să aibă ferma care să primească ajutor și pe ce criterii să se stabilească această valoare. În federație sunt și fermieri care au animale de ordinul sutelor de capete, dar și dintre cei care nu depășesc 10, 15 capete sau chiar mai puțin.

Fermieri mici, fermieri mari

De altfel, există o polemică la nivelul agricultorilor, care împarte societatea acestora în fermieri care au performat peste un anumit prag, susținând piața cu produsele lor, numindu-i fermieri mari, și cei care nu reușesc să participe la piață cu mare lucru, având un randament mai scăzut, numiți, evident, fermieri mici. Unii susțin că cei dintâi ar trebui ajutați, pentru că ei generează progres și pentru restul societății, realizând, pe lângă producția propriu-zisă, locuri de muncă și resurse financiare la buget, prin plata de taxe și circulația TVA-ului. Aceiași susțin că direcționarea fondurilor către susținerea celor mici reprezintă o risipă și că nu ar trebui să se facă asta. De cealaltă parte, argumentele sunt legate de procentul foarte mare reprezentat de fermierii mici care, dacă nu ar fi susținuți, ar determina o diminuare majoră a producției în sine, dar și o presiune accentuată pe susținerea socială, pentru că aceștia vor rămâne fără nicio sursă de venit.

Aceste două abordări sunt, putem spune, cele radicale. Fermierii, între ei, mici și mari, au perspective mai puțin dure. Fiecare înțelege că și celălalt trebuie să trăiască, dar este afectat în primul rând de propria situație. Iată câteva opinii ale unor crescători de vaci de lapte, participanți la dezbatere.

Iako Tibor, crescător de vaci din Bodoc, județul Covasna, care are un efectiv de 97 de animale, jumătate din ele, de carne, Angus, și jumătate de lapte, Bălțată Românească și Holstein, care este și președintele Asociației județene a crescătorilor de bovine din județul Covasna, o asociație cu 1300 de membri, crescători și mici, și mari, ne explică motivul venirii la Șăulia: „Astăzi am venit pentru ca să vorbim despre subvenții. Cea mai mare problemă este că ajutorul de stat nu l-am primit pentru Registre și asociații, n-am mai primit bani din noiembrie și nu mai putem să dăm salariile la oameni. Cu ANT-ul (Ajutorul Național Tranzitoriu, n.r.), iar nu știm ce vor. Am primit cei 5 lei pe bovină și ne-au promis că o să ne dea în loc de ANT un ajutor de covid, de 140 de lei pe bovină și 235 lei pe tona de lapte. Dar n-au aprobare, oamenii așteaptă. După câte am înțeles, au zis că n-o să le dea celor care au datorii la stat, dar datorii la stat din ce cauză au? Tot din cauza asta au datoriile, că nu și-au primit banii la timp”.

El susține că în interiorul asociației nu sunt discuții legate de cine să primească și cine nu subvenții. „La noi nu sunt probleme cu fermierii mici sau mari, problema e că nu primim subvențiile la timp, nu primim subvenții care să ne scoată din impas, prețul laptelui este mic, pe lângă asta mai avem probleme cu urșii, acum pentru cei care au ieșit la pășune sunt foarte multe probleme: le omoară câinii, în primul rând, după aceea animalele”, ne aduce Iako Tibor în atenție o problemă despre care nu se prea discută și continuă puțin malițios la adresa unor presupuse directive de protejare a urșilor venite de la Bruxelles: „Stăm foarte bine cu urșii. Ar trebui să dăm și la ceilalți, adică în Uniune, pentru că nimeni din Uniune nu vrea să primească urși. Ar trebui să primească și ei, să vadă cum e să ții animalele pe pășune și să vină ursul să le mănânce. Avem probleme mari și la porumbul siloz, și la porumbul normal. Intră urșii și ne strică, intră și pe sub „păstorul electric”, își face groapă și intră pe sub el și n-are nicio treabă”.

Un lucru bun pe care îl remarcă este faptul că pot să negocieze puțin mai bine prețul de vânzare al laptelui. „Avem un centru de colectarea a laptelui, unde strângem laptele numai din comuna Bodoc, avem în jur de 3000 de litri de lapte pe zi. Asta este bine, că avem o cantitate destul de mare și putem negocia mai ușor cu procesatorul. Sunt mulți fermieri care primesc și acum 90 de bani, dar nu la noi la Bodoc, în alte comune. Cu banii ăștia nu este plătită munca omului... eu sper să mai reziste, dar nu cred.”

Practic, nu se mai face profit

Ovidiu Onișor are un efectiv de 700 de capete de vaci din rasa Holstein și lucrează o suprafață de 1600 de hectare, având 35 de angajați. Nu pare mulțumit de productivitatea pe care o are, de 8000 de litri pe cap de vacă, spunând că mai este mult până va ajunge la producțiile omologilor săi de pe continentul american, care au vaci care produc 12000 de litri. Sigur că această nemulțumire este legată și de conjunctura creșterii prețurilor la inputuri pe fondul stagnării prețului de vânzare a laptelui. „La ora aceasta, suntem la limită vizavi de profitabilitate, nu vreau să spun că acum suntem pe pierdere și că am fost pe pierdere și că tralala, dar afacerea nu mai devine rentabilă. Având în vedere că prețul cerealelor a crescut cu cel puțin 50-60%, pot să dau și niște exemple și cei care mă ascultă să-mi dea sau nu dreptate: porumbul de la 60 de bani a ajuns la 96 de bani, șrotul de rapiță a ajuns de la 1,12 la 1,65, tot ce înseamnă input – grâu, orz, triticale, orzul de la 60 la peste 90 de bani, toate s-au scumpit cu cel puțin 50%. Cerealele reprezintă cam 70% din prețul de cost. În momentul acesta, noi practic nu mai facem profit. Prețul laptelui, că despre asta poate fi vorba, a rămas fix sau nu s-a majorat de peste doi ani. Deci eu cu procesatorul cu care am contract nu mi-a mărit prețul de 2 ani și 8 luni. Nu vreau să dau numele procesatorului, ei spun: au fost probleme, HoReCa s-a închis, nu mai există desfacerea care exista în trecut, dar bun – și noi putem să mergem pe zero profit? Cât vom putea să rezistăm? Lucrurile sunt destul de grave, sincer. Eu nu sunt tipul care să se plângă, să spună că vine și face agricultura de hobby, că e un mod de viață – nu e niciun mod de viață! Agricultura trebuie s-o faci ca să-ți asigure un profit familiei și angajaților tăi, fiindcă de asta te duci dimineața la lucru, să faci bani, nu să pierzi bani. Dacă pierzi bani, mai bine stai acasă, vinzi și-ți vezi de treabă. Activitatea nu mai e sustenabilă în momentul de față la prețul acesta al laptelui, care rămâne constant foarte jos – că nu vreau să dau cifre fiindcă e vorba de cantități, eu produc peste 6500 de litri pe zi – nu mai e sustenabilă afacerea, în condițiile în care prețul cerealelor urcă, energia urcă, gazul urcă, salariile urcă, toate urcă, prețul nostru de vânzare al laptelui rămâne de trei ani fix.”

În permanență e nevoie de investiții

Făcând parte dintre fermierii cu performanțe și cu o viziune modernă asupra producției, calculul pe care îl face Ovidiu Onișor are în obiectiv investiția în dezvoltare, un proces care dacă lipsește este egal cu regresul. „Noi am făcut o socoteală, pe preț de cost față de 2019, fermierul român crescător de vacă de lapte pierde undeva la 400 de euro. Asta înseamnă că la 300 de vaci eu pierd 120.000 de euro. Până la urmă, suma era undeva la 450, dar hai să zicem cu ce or să mai dea, am ajustat-o la 400. Deci undeva sunt sume pe care n-ai de unde să le scoți din buzunar și în capitalismul ăsta sălbatic investiția e esențială. Nu investești – ieși din piață.”

Este de acord și cu investițiile pe fonduri europene, la care a recurs de multe ori, dar experiența l-a transformat pe Ovidiu Onișor într-un critic al acestor investiții: „Dacă vorbim de investiții de AFIR și din astea, păi astea le faci peste cinci ani! E ceva de neimaginat! Tu vrei să-ți faci un proiect prin care să-ți cumperi nu știu ce, să construiești nu știu ce și implementezi proiectul acesta de astăzi peste cinci ani. Cine mai are răbdarea asta? Se schimbă tehnologiile, până peste cinci ani! Până ți-l avizează, până ți-l autorizează, până faci licitația, până începi, până deschizi-închizi – eu nici nu mă mai simt în stare! Eu am făcut trei proiecte AFIR, unul a durat vreo 5 ani, unul vreo 3, unul vreo 2 – alea pe construcții te termină. Acolo n-ai nicio șansă. V-am spus, construcțiile gratis să mi le dea, că nu îmi mai trebuie. E foarte complicată povestea asta, birocrația asta. Și nu știu ce atâta frică? Că dacă nu folosește banul acolo, că-l folosește dincolo – și dacă chiar nu l-ar folos pentru grajdul ăla, ci pentru celălalt grajd, care-i problema? Că nu-și ia Jeep, nu-și ia barcă cu motor! Îl folosește tot în fermă, tot acolo se vor regăsi banii. Dă-i un plafon, «fă ce vrei cu ei, dar demonstrează că ai mărit producția de lapte, că ai creat locuri de muncă, că plătești mai multe impozite la stat și treaba ta ce faci cu ei!»”.

Subvenția, între eficiență și fairplay

Este printre criticii subvenționării fermierilor mici, care, consideră, ar trebui să fie ajutați altfel. „Se dau niște bani care nu se regăsesc în piață, să zici: «Domnule, la ce e bună subvenția asta?», «Simplu, ca prețul cerealelor, prețul mâncării – ca să nu discut pe toată filiera – să fie foarte mic». Cred că ăsta a fost scopul pentru care s-au creat subvențiile acestea. Și care-i rezultatul? Nu știu cât e de ieftină mâncarea, probabil că e ieftină, dar dă la cel care produce mâncare ieftină, dă la cel care creează locuri de muncă, dă la cel care asigură un trai mai bun, la care vezi că rămâne ceva după el. Vorba aia, că până la urmă și asta e o chestie, să rămână ceva după tine. Și asta e o satisfacție. Deci povestea asta că dă-i la cine are teren în proprietate n-are nicio relevanță. E o pierdere de vreme, bani pierduți, e ca și cum ai lua o cisternă de motorină și-i dai drumul aici pe lacul ăsta în jos. Și poluează, și folosește la nimic. Nu rămâne nimic după el, rămân doar bani aruncați. Plătiți de cine? Tot de noi! Sunt bani aruncați. Cel care – ca și colegul – face 4000 de litri pe cap de vacă, la ce să-i dai bani celui care face 4000 de litri pe cap de vacă? La ăla care face 3 tone de grâu? Bun, încurajează-l să facă mai mult, încurajează-l să ia credite cu dobânzi mici, încurajează-l să facă o școală, educă-l, fă ceva cu el! Și dă-i de la Agenția Statului teren, fă-i ceva, ridică-l și pune-l, aliniază-l cu ce se întâmplă în Europa, să concureze de la egal la egal cu fermierul străin. Nu poți să concurezi cu fermierul străin cu trei vaci și două hectare de teren!, că n-o să poți niciodată să faci o investiție să-ți iei un tractor, să-ți iei o combină, să-ți faci un grajd, oricum ți-ai face calculele”, explică Ovidiu Onișor.

În replică, Nicolae Stângă, care reprezintă asociația județeană din Sibiu, o asociație care are membri care dețin efective de la 5 capete în sus, este foarte nemulțumit, după cum și spune, de felul cum este privită majoritatea fermierilor pe care îi reprezintă: „Avem peste 80% care se încadrează între 20 și 40 de capete. Deci nu putem să venim să avem neplăcerea să-i dăm deoparte pe cei 80% și să mergem pentru 10-15-20% dintre fermieri care au sute, mii de capete, or, asta nu ne-ar face să fim fairplay față de ceilalți fermieri ai noștri. Sunt familii, și tinere, și mai puțin tinere, la care ăsta e venitul lor: 10, 20, 30 de capete, de pe urma cărora câștigă, se gospodăresc, își trăiesc viața, or, nu pot să fiu de acord ca ei să dispară și să reziste numai cei cu sute sau mii de capete. Asta este nemulțumirea mea”.

La aceasta se adaugă faptul că rasa pe care o cresc ei este una mixtă și nu atinge performanțele celor specializate, fapt care îi dezavantajează, în condițiile în care valorile respective devin parametrii luați în calcul la calculul subvenției. „Dorim să se plătească și performanța, dar să nu-i uităm pe cei mici. Nu dorim ca totul să se impună de la 7.000-8.000 de litri, mai ales că noi avem majoritatea animalelor Bălțată care nu se ridică la această cantitate mare de lapte, de 8000 de litri. Noi nu avem nimic cu cei care au și altă rasă, dar noi avem în zonă, și eu reprezint o zonă în care 80% sunt Bălțată românească, și atunci Bălțata românească, fiind o rasă mixtă, automat nu are caracteristicile unei Holstein sau ale unei Bălțate negre românești care să aibă 7.000-8.000 de litri de lapte. Și atunci a noastră începe de undeva de la 4500 și poate să ducă la 5000, 6000, 7000 care-s cele mai bune, dar majoritatea se încadrează la plus 4500 de litri de lapte”, arată Nicolae Stângă.

Crede că fermierii mici și mijlocii ar trebui să se asocieze în cooperative, pentru a putea să facă investiții comune, și chiar are intenția de a pune bazele unei astfel de cooperative în zona sa. „Urmează să punem bazele unor cooperative, sperăm să-i convingem pe fermierii noștri, pentru că le e și frică, dar cu timpul și văzând că unele au succes, sper să-i putem convinge, pentru că cooperativele pot să facă investiții, pot face în felul acesta și o mică procesare, pot să și primească fonduri, pot să primească din partea băncilor mai bine creditele, pot să acceseze și creditele care sunt pentru IMM-uri și pentru investiții, eu zic că e benefică”, punctează Nicolae Stângă.

Organizarea, motorul dezvoltării

Ionel Chirilă este un fermier care se autodefinește din „clasa celor mijlocii, pentru că ferma noastră este destul de măricică, aproximativ 150 de capete”. Spune că totul depinde de organizare. „Absolut totul depinde de cum ne organizăm, cum punem problema furajării animalelor, cum punem problema vânzării animalelor și în principal a producției pe care o obținem după ele. Din punctul meu de vedere, putem să zicem că devine profitabilă cu pași mărunți, dar este o chestie de viitor, o chestie care dă viață mai departe gândului tău. Asta, când ai investiții și investițiile sunt făcute în principal cu gânduri de dezvoltare, cu tehnologie nouă, cu tot ce se poate mai modern, pentru a ne ușura munca și a ușura tot ce există în fermă, atât munca ta în sine, cât și a angajaților. Atunci începi să devii profitabil și poți să-ți faci planuri de viitor”, precizează Ionel Chirilă.

Crede că se poate dezvolta și din resurse proprii, dar foarte încet. „Totuși, ar trebui apelat la un împrumut sau, în baza fondurilor, acestea trebuie investite cu foarte multă grijă și investite exact acolo unde trebuie, pentru a-ți optimiza lucrarea, pentru a-ți menaja sănătatea, pentru a face un plan de viitor viabil.”

Cel mai important e prețul de vânzare

Legat de dimensiunea fermei, Ionel Chirilă nu trece pe primul plan, ca importanță în profitabilitatea unei ferme, efectivul de animale, ci prețul laptelui, apoi pe cel al inputurilor. „Cel mai important și mai important este prețul de vânzare al laptelui, că de acolo pleacă toate. Dacă ai un preț bun de vânzare al laptelui, atunci poți să te gândești și la celelalte investiții. Un fermier care ține foarte mult la partea contabilă, partea economică, își face calculele atât pentru prețul de cost al laptelui pe care-l are în fermă, cât și pentru celelalte costuri. Iar atunci când ai un preț bun de vânzare al laptelui îți permiți ca să faci și achiziții, să-ți cumperi utilaje, să-ți modernizezi ferma, să-ți faci viața mai ușoară, cu alte cuvinte. Deci importanța majoră, vreau să menționez, o are în primul și-n primul rând prețul de vânzare al laptelui, pe care fiecare ar trebui să și-l negocieze cu procesatorul”. Fermierul susține că în ciuda atitudinii destul de rigide a procesatorilor care nu prea negociază cu producătorii, sunt și dintre aceia care țin cont de unele aspecte. „Unii procesatori țin cont și de evoluția fermei și atunci ei analizează: văd o fermă care are un viitor, o fermă viabilă, o fermă cu un pic de istorie, dacă putem spune așa, pentru că dacă te muți de la un procesator la altul, începi să pierzi din credibilitate, începi să pierzi...”

Ioan Pălășan are o fermă în comuna Saschiz, satul Cloașterf, de 300 de vaci, dar lucrează și aproape 500 de hectare de teren. El pune accent pe faptul că scumpirea inputurilor a dus la creșterea prețului de producție cu aproape 50 la sută. „Creșterea prețului de cost al laptelui din cauza scumpirii foarte mari, aproximativ cu 50%, a tuturor produselor pe care le achiziționăm noi; într-adevăr, cu ce producem noi ne mai ajută faptul că prețul de cost al produselor noastre n-a fost foarte, foarte mare anul trecut, și asta ne ajută să supraviețuim. Dar dacă ar fi să ne raportăm numai la prețurile la care au ajuns inputurile în agricultură anul acesta, cu greu am face față concurenței și cu greu am realiza profituri. Noi facem parte integrantă din Uniunea Europeană, cu toate avantajele și dezavantajele, că dacă primești niște bani trebuie să ai și niște obligații, nu numai drepturi, și practic suntem concurenții fermierilor foarte performanți din Occident, pentru că circulația e foarte rapidă a laptelui, a diferitelor cereale... și dacă nu vom reuși să ne modernizăm și să devenim performanți, în ceea ce privește cultura mare și respectiv laptele, nu vom mai putea face față și va trebui să ne lăsăm. Impresia mea e că foarte mulți așteaptă situația asta a noastră viitoare dificilă din punct de vedere financiar, tocmai ca să ne achiziționeze, să cumpere la prețuri de nimic.”

Grija pentru programele viitoare de dezvoltare

Petre Bordean este președintele asociației județene Brașov, fiind fermier în comuna Bod, cu o suprafață de vreo 30 de hectare și vreo 75 de bovine. Susține că ar trebui să se pună accent pe negocierea cu guvernanții în ceea ce privește situația programului următor de dezvoltare. „Am sugerat colegilor să punem problema și Programului național PNDR 2023-2027 sau 2028, care va fi, și-n acești doi ani pe care-i avem, de tranziție, eu am propus ca acești bani să fie foarte ușor accesați de fermierii mijlocii și mici, chiar de fermele de familie, fiindcă noi din producție nu putem face investiții în fermă, deci nu ne putem utila ferma, nu putem achiziționa furaje de bună calitate și altceva, fără să avem această posibilitate de a accesa proiecte. Și asta a fost ideea mea, să facem propunerea ca pentru sectorul bovin, acum având în vedere faptul că bovina nu e chiar ca porcul și pasărea, e un sector foarte greu, și noi dacă-l distrugem acum, anul ăsta, nouă ne trebuie 5-6 ani să revenim, fiindcă bovina devine productivă după trei ani, nu e ca pasărea și porcul. Deci trebuie să ținem cont de treaba asta. Foarte mulți fermieri acum încearcă să renunțe. Până acum n-au apărut în media vânzări de ferme – uitați-vă pe toate canalele media, găsim ferme la cheie de vânzare.”

Crescătorul este de părere că există o categorie de așa-ziși fermieri care fac proiecte doar ca să încaseze fonduri și subvenții fără a produce ceva, îi numește vânători de subvenții, pentru că, spune el, orice proiect vine și cu subvenții. „Să înlăturăm vânătorii de subvenții și de proiecte – că indirect sunt și vânători de subvenții, fiindcă ei, dacă accesează proiecte, acolo vin cu subvenții: fiecare proiect, în agricultură, implicit aduce și subvenții. Deci, una la mână, fură banii din proiect, fură banii și din subvenții și, doi la mână, ne dezavantajează pe noi, fermierii care muncim și ne chinuim. Noi avem mari probleme: avem probleme cu muncitorii. Dacă noi nu utilăm fermele, nu băgăm roboți de muls, nu ne facem săli de muls, nu achiziționăm utilaje – pentru că se pune problema forței de muncă, extraordinar de greu se găsește și nu e calificată, nu găsim personal calificat –, foarte mulți o să renunțăm”, arată Petre Bordean.

În loc de concluzii

Președintele interimar al Federației Crescătorilor de Bovine, Iacob Boca, cel care a fost și gazda de la Șăulia, concluzionează că întâlnirea a fost una echilibrată, între profesioniști. „Pot să spun că a fost o întâlnire în care fiecare și-a spus ce are mai greu pe suflet la ora asta, sperăm că o sinteză făcută cum trebuie o să fie un material serios pentru guvern, chiar pentru România și pentru viitorul colegilor mei, crescători de vaci cu lapte. Colegii s-au exprimat până la urmă corect, cinstit, fiecare n-a venit să întindă mâna, n-a venit să ceară, să se milogească, a venit să-și spună necazul care-i paște, pentru că sunt oameni conștienți care judecă că într-un viitor apropiat, dacă nu ne organizăm și statul nu vine cu măsuri, vor fi în poziția de a se destrăma, de a închide fermele.”

Iar reprezentantul ministrului Oros, la rându-i fermier, care a fost și primul președinte al federației organizatoare, Dorel Secară, spune că înțelege toate problemele ridicate și că le va susține mai departe: „Problemele pe care le-au ridicat fermierii le înțeleg foarte bine, în calitatea mea de fermier mă confrunt și eu cu aceste probleme, problemele pe care le-au ridicat colegii fermieri sunt probleme obiective, probleme reale, perioada pe care o traversăm acum este o perioadă dificilă pentru sectorul creșterii bovinelor din România, din mai multe considerente. Și aș vrea să vă spun faptul că majoritatea colegilor au explicat foarte clar, cu date clare, că prețul de cost a laptelui pe care-l produc, sau al kilogramului de carne pe care-l produc colegii care produc carne, prețul de cost a crescut foarte mult, iar prețul de vânzare al materiei prime, respectiv lapte, carne, stagnează de vreo trei ani, ceea ce le diminuează profitul până la dispariție. Și avem aici colegi care au exploatații performante, dotate tehnologic, unde fac tehnologie adevărată și nu fac amatorism. Eu mi-am permis să notez aici câteva probleme, doar le punctez foarte scurt:

  •       sunt îngrijorați fermierii noștri de creșterea prețului la gaz, la motorină, la electricitate, ar dori aici niște compensații;

  •       forța de muncă – pe modelul din construcții – sprijinită;

  •       acciza la motorină este o problemă, ar fi de dorit chiar eliminarea sa;

  •       subvențiile să fie legate, oarecum, și de producție;

  •       cei care iau subvenții și nu lucrează pământul să fie eliminați;

  •       facilități la proiecte – pentru că sunt interesați și de dezvoltarea fermelor, la rectificarea bugetară, foarte important, și aici colegii vor întreprinde               măsuri concrete;

  •       revenirea la ANT-ul care a fost și sprijin covid pentru toate speciile, nu numai pentru bovine;

  •       măsuri legislative legate de protecția produsului românesc și alte probleme”.

Paradoxul pe care nu reușim să îl elucidăm de atâta amar de vreme este: dacă înțelegem că problemele cu care ne confruntăm au cauze obiective și soluții rezonabile, oare de ce trebuie să așteptăm al doisprezecelea ceas pentru a căuta să înlăturăm acțiunile care le-au provocat sau să punem în aplicare acele măsuri capabile să le rezolve? Să fie rea-voință? Nu putem concepe. Nepăsare? Greu de spus. Neștiință? Puțin probabil, pentru că soluții se tot vehiculează. Oare ce ne scapă?

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Finalul articolului de față a coincis și cu finalizarea perioadei de depunere a cererilor de ajutor de stat în sectorul bovin. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a anunțat că au fost depuse un număr de 93.593 de cereri pentru un număr total de 1.307.297 de capete animale și o cantitate de lapte de 81.176,35 tone.
Cuantumul pe cap de animal se va calcula prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte, prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.
Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile, la care se poate adăuga valoarea calculată în funcție de cantitățile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 de euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel:
a)      182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021;
b)      42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.
Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Se tot vorbește despre rase de animale, despre calitățile acestora, despre cât de potrivite sunt acestea spre a fie crescute într-un anumit areal, despre tot felul de calități și caracteristici ale acestora. Dar pentru a putea să ajungi la respectivele performanțe, rasele trebuie să fie bine definite și stabile în ceea ce privește continuitatea generațiilor. Nu îți folosește să ai azi un exemplar foarte bun, iar urmașii lui să nu ajungă măcar la jumătatea performanțelor sale. Iată motivul pentru care animalele trebuie trecute în registre, elaborate pentru fiecare rasă, și controlate de specialiști, pentru ca acele caracteristici specifice rasei să fie îndeplinite pe mai multe generații. 

Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, am apelat la un specialist. Este vorba despre Ioan Dorin Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană, responsabil cu organizarea și planificarea activității de control al producțiilor la această rasă, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia - Hunedoara, asociație care s-a afiliat la Registrul Genealogic din 2015, când a înființat Registrul Genealogic al rasei Țurcană, alături de Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad. 

00006.01 00 55 12.Still007

Este important ca acele caracteristici specifice raselor să fie supuse unui control făcut de specialiști. El se face în baza unor valori de referință. Prin procesul de ameliorare se urmărește creșterea acelor valori care sunt de interes economic, cum ar fi cele legate creșterea în greutate. „În cazul producției de carne, performanța de referință e sporul mediu zilnic. Sporul mediu zilnic se realizează la masculi și femele până la vârsta de 5 luni, fii și fiice ale berbecilor de rasă pură, deci înscriși în secțiunea principală a Registrului genealogic, fie cu femele acceptate în planul de selecție, fie cu oi la fel, de rasă pură din secțiunea principală a registrului”, explică domnul Vulc și adaugă, legat de evoluția așteptată a acestor performanțe: „Dacă standardul de rasă presupune 30 kg, noi avem la 60 kg femela la bonitare, deci au potențial. Astă vară arătam mioare de 80-90 kg, miori peste 100 kg, în fermă la dl Dumitru Andreșoi, la Călan, deci potențial productiv este, numai trebuie să fie îngrijit și furajat corespunzător. Acum eu v-am spus vârfurile, dar nu toată lumea realizează. Și aici e problema, cerințele Registrului sunt ceva mai mari decât standardul de rasă.”

COP implică costuri suplimentare

Trebuie spus că afilierea la Controlul Oficial al Producției implică niște costuri pe care în mod logic nu ți le-ai dori. Trebuie să ai și un motiv stimulator: „Multă lume a intrat în Controlul oficial pentru subvenții; cei care realizează importanța controlului nu-și pun în primul rând problema de maniera asta. Faptul că se monitorizează performanțele animalului, se înregistrează și se eliberează un certificat, la comercializare; dacă ai efectivul cuprins în registru, poți să faci ferme de elită, ferme de multiplicare, ai alte posibilități de valorificare a animalelor. Animalul, dacă e și frumos, e însoțit și de documente, de certificat zootehnic, sigur că e mult mai valoros”.

Așa cum spuneam, este nevoie de un efort financiar suplimentar din partea celor care se ocupă de ameliorare. Un efort pe care și l-ar dori compensat oarecum. „Ameliorarea se face pe populații de animale. În cadrul acestora, conform piramidei ameliorării, trebuie să funcționeze exploatații sau ferme de elită, de multiplicare și comerciale, fiecare având obiective foarte bine stabilite. Nu este reglementată încă problema fermelor de elită sau de multiplicare. Noi am făcut propuneri și la ANZ, și la Ministerul Agriculturii, așteptăm să se materializeze acest lucru, întrucât sunt cheltuieli suplimentare. Într-o fermă de elită trebuie să se facă toate lucrările de selecție cu rigoare și cu precizie cât mai mare, într-un termen cât mai scurt, ca intervalul dintre generații să fie cât mai mic. Și atunci, aceste ferme trebuie sprijinite material, fiindcă pentru a face montă naturală – că la ăștia se face paternitate – trebuie să faci montă naturală autorizată în harem, iar asta presupune să izolezi efectivul de animale cu reproducătorul respectiv, lucru care costă, în primul rând furaje –, în loc să le ducă pe câmp trebuie să le furajeze la grajd ca să poată să rezolve problema –, apoi volumul de muncă – acolo va trebui să existe un om care să le adape, să le hrănească, să le plimbe.”

0V5A7877

Profesionalizarea controlorilor este prioritară

Procesul de control are nevoie și de oameni specializați care să poată urmări fiecare element. Nu este o activitate complicată, dar este specializată și asta necesită cunoștințe bine definite. Majoritatea controlorilor este tânără, dar provine din medii de pregătire diversă de la studii superioare, la medii, având, sau nu, cunoștințe din domeniul zootehnic, de aceea fiecare controlor va absolvi, ulterior, un curs de perfecționare, în urma căruia va primi un atestat de controlor, iar anual, cu asociațiile afiliate, se realizează alte cursuri. Cursul principal este, atât teoretic, cât și practic. „Practica se realizează în fermă, pe ateliere. De exemplu, noi am avut atelierul la tuns. Acolo ai cântarul de lână, ai rigla cu care măsuri lungimea șuviței. Pe urmă faci bonitarea, aveam buletinele de control, buletinul 11 pentru control adulte, buletinul 19 pentru bonitare; de acolo am trecut la atelier la lapte. Acolo am avut cântarul pentru lapte, am avut cupele pentru măsurat, buletinul 17 de control; pe urmă la carne sigur că e cântărirea. Partea teoretică se referă la în jur de 35 de întrebări, pentru fiecare se punctează cu mai multe răspunsuri. De exemplu: care sunt atribuțiunile controlorului? Sau ale crescătorului? Controlorul trebuie să știe și atribuțiile, sarcinile crescătorului, dar și drepturile acestuia, să poată să le respecte. Și erau întrebări cu mai multe răspunsuri.” Ne-a precizat că nu este un curs pentru angajare, dar toți cei angajați trebuie ulterior să îl urmeze. „Nu toți sunt de specialitate. Le recomandăm noi, aveți normele de apreciere la ovine, găsiți pe site-ul Asociației sau al ANZ-ului sau... așa mai departe, dar nu toți înțeleg termenii.”

Etapele controlului

Activitatea pe care o are un controlor este în funcție de sezon, ne explică domnul Vulc, „de exemplu, în campania de montă, prin deplasările pe care le face la crescătorii pentru care e arondat, urmărește ca berbecul și oile care fac obiectul reproducției montei să fie corect individualizate. Mai urmărește ca Registrul de montă și fătări, care e în sarcina crescătorului, să fie deschis pentru anul de control. Noi am pretins să se înceapă cu mioarele. Urmărim mioarele să vedem dacă fată, să vedem dacă au lapte să-și întrețină mielul, dacă duce lactația până la capăt, ca să putem face selecția. Evident că se pleacă de la premisa că fiecare crescător cunoaște istoricul oilor sale. Mai urmărește ca animalul să se regăsească și în evidențe. Deci el face o verificare administrativă, urmărește să vadă: berbecul ăsta care execută monta e autorizat de autoritatea competentă în zootehnie pentru montă sau nu. Colectează datele – deci vine în 20 sau 25 septembrie la mine în fermă și eu am început monta la 1 septembrie – și le predă asociației, notifică asociația. Totodată, introduce datele în aplicația Registrului, unde e și Registrul de montă”. În principiu, și crescătorul ar putea să introducă datele în aplicație, dar nu sunt mulți care să se priceapă, de aceea se ocupă controlorul și de acest lucru, mai ales că, ne-a asigurat specialistul, urmează verificări, aprobări, supracontrol, abia după aceea se aprobă, în aplicație, montele.

Următorul sezon este cel al fătărilor. „Acum trebuie să urmărească dacă mieii fătați sunt corect individualizați, dacă părinții sunt corect nominalizați, controlorul stabilește, pe baza Registrului de montă și fătări, originea. Aceasta se stabilește după numărul matricol al părinților. Identificarea se face prin crotaliere, după sex, data nașterii – despre rasă nu mai discutăm, că e Țurcana. În programul de ameliorare avem prevăzut 20-25% rată de înlocuire la femelele matcă dintr-o exploatație, ocazie cu care se face și controlul producției de carne și vă spuneam că are referință sporul mediu zilnic, pentru fiice și fii ale berbecilor de rasă pură, care pot fi împerecheați cu femele din planul de selecție sau cu femele tot de rasă pură, înscrise în secțiunea principală.” 

După fătări și cântăririle respective, controlul producției de carne, vine controlul producției de lână. „Controlul producției de lână are în vedere, la Țurcană, greutatea cojocului imediat după tuns, fără codină și fără pământ, și lungimea șuviței. Cu ocazia tunsului se face și bonitarea, care constă în examinarea extinderii lânii, a conformației și a constituției, și, totodată, dizolvarea corporală. Deci, după ce e tuns animalul, se cântărește și se vede dezvoltarea corporală. Imediat după tuns, se face și constituția, conformația corporală, atunci vedem animalul, cum e constituit corpul, cum e conformația – robustă, fină, pentru lapte, pentru carne și așa mai departe – ca să putem să-l apreciem.” După cum ne-a explicat domnia sa, bonitarea se face o singură dată în viața animalului, la primul tuns. Am continuat cu următoarea etapă, care uneori se întrepătrunde cu cea dinainte, este vorba despre lapte. „Controlul producției de lapte începe la sfârșitul lui aprilie – începutul lui mai. Pe urmă avem o perioadă în care se finalizează controlul producției, se finalizează prin 15 august, ca să dăm posibilitatea oilor și berbecilor să fie pregătiți pentru montă, care începe la 1 septembrie. Deci vedeți ciclul, apoi iar o luăm așa ciclic cu campania de montă, campania de fătări și așa mai departe. Alături de control începe la 1 septembrie declanșarea campaniei de montă și se termină la 15 august – 1 septembrie.”

Este nemulțumit de faptul că legislația nu este bine pusă la punct „Legea zootehniei, apărută din 2019, nici acum nu are norme de aplicare. Se spune că statul sprijină fermele de elită, păi, cum le sprijină? Noi am făcut propuneri. Chiar acum am avut întâlniri cu președinții de asociații, cu responsabilii de COP și am făcut propunerile respective. Numai că trebuie să le ia și cineva în considerare. De exemplu, la ajutorul de stat: se dă ajutor de stat conform hotărârii 1179, dar e diferența foarte mare între carne și lapte. Dacă vii și dai 5 lei pe cap și pe an, la lapte dai 15 lei! Și nu mi se pare... rasa Țurcană e o rasă mixtă. Noi, în programul de ameliorare am pus în criteriile de evaluare a animalului 40% pentru lapte, 40% pentru carne și 20% doar pentru lână grosieră, pentru care nu se dă niciun ajutor. Deci ăsta trebuie reglementat. Noi nu putem să nu facem control la lână, fiindcă lâna e un caracter de selecție. Dacă ea nu-i îmbrăcată, n-are o extindere ca lumea, n-o să poată să trăiască în condițiile în care trăiește Țurcana; e o rasă și rustică, merge pe munte și așa mai departe. Deci noi trebuie să ținem cont și de lână. Dacă ne referim la carne, cum vă spunea dl președinte, deci veniturile crescătorilor sunt cam 60% din carne.”

Activitatea de control la AJCO Dacia

Și pentru că e potrivit să încheiem cu o privire spre viitor, iată ce ne-a spus Vulc despre activitatea care urmează: „Acum suntem în faza în care organizăm și planificăm activitatea. Deci până în 15 martie toți controlorii, toate asociațiile arondate vor întocmi graficul, deci vor discuta cu fiecare crescător în parte: când facem tunsul, când începem controlul producției de lapte. Controlul producției de lapte are performanțe de referință doar laptele muls, nu laptele supt, și atunci stăm de vorbă cu oamenii și stabilim data. La carne, în funcție de fătări trebuie să stabilim loturile; dacă fătările sunt lăbărțate, cum se spune, nu respectă cele 60 de zile, practic două cicluri ar fi trebuit, nu 60 de zile, dar, mă rog, extremele n-or să fie prinse fiindcă depășesc cinci luni. Așa se întâmplă și cu Controlul producției de lapte. Aici trebuie făcute turme: la un crescător poți să faci o turmă sau mai multe turme, în funcție de efectivul pe care-l are; dar în cadrul turmei trebuie să ai animale, să ai ovinele care să nu depășească diferența dintre data alăptării, perioada de alăptare, plus 52 de zile. Ce sunt cele 52 de zile? În primul rând, sunt 35 de zile în care ai separat complet oaia de mielul sau mieii pe care-i are, plus o toleranță de 17 zile. E foarte clar, dar asta trebuie făcut cu creionul pe hârtie, că pe urmă te trezești că „nu ia programul!”.... Nu programul e de vină, sunt normele ICAR și normele care reglementează activitatea de control a producției de lapte. Ca obiectiv ăsta e, ameliorarea populației. Ne luptăm cu crescătorii, cu autoritățile să ducem la îndeplinire programul de ameliorare.”

Nu pot să nu remarc un aspect spiritual în toată această zbatere. Este un fel de continuare a creației divine, în care omul, din dorința de a-și face o viață mai bună, modelează, alături de Dumnezeu, natura. Este o capacitate pe care omul o are, ca ființă ce poartă în sine creativitatea, ca parte a Chipului lui Dumnezeu. 

0V5A7927

Ce înseamnă Controlul oficial al producției 

Se urmărește cunoașterea potențialului productiv al animalelor, pe baza căruia se face selecția celor mai valoroase exemplare care se vor folosi pentru îmbunătățirii potențialului productiv al întregii populații de animale supuse acestui control.

Sunt extrase date despre originea, conformația și constituția, dezvoltarea corporală, tipul productiv pe baza cărora se realizează mai multe operațiuni de selecție: bonitarea, clasarea, testarea performanțelor proprii și a descendenței, pentru a fi înscrise în Registrul Genealogic. Tot pe baza acestor date se poate face profilul genetic al unei populații conform cu parametri genetici rezultați, se poate stabili un plan de ameliorare, precum și valoarea comercială a animalelor. 

Scopul final este creșterea profitabilității fermierilor înscriși în programul de control oficial al producției prin emiterea de documente oficiale care atestă valoarea animalelor, spre o mai bună promovare, dar și îmbunătățirea managementului fermei prin utilizarea datelor obținute în urma controlului.

Definiții 

Registru genealogic 
Înseamnă orice registru genealogic pentru animale din speciile bovină, ovină, caprină sau ecvină, orice arhivă sau suport de date, care este condus de o societate de ameliorare și este alcătuit dintr-o secțiune principală și, dacă societatea de ameliorare decide acest lucru, dintr-una sau mai multe secțiuni suplimentare pentru animale din aceeași specie care nu sunt eligibile pentru a fi înscrise în secțiunea principală.
 
Societate de ameliorare
Înseamnă orice asociație de crescători, organizație de ameliorare sau organism public, altul decât autoritățile competente, care este recunoscut de către autoritatea competentă a unui stat membru în scopul desfășurării un program de ameliorare cu animale de reproducție de rasă pură înscrise în registrul genealogic (registrele genealogice) condus(e) sau înființat(e) de aceasta.
 
Exploatație de ameliorare
Înseamnă orice asociație de crescători, organizație de ameliorare, exploatație privată care desfășoară activități într-un sistem de producție închis sau organism public, altul decât autoritățile competente, recunoscut de către autoritatea competentă a unui stat membru în scopul desfășurării unui program de ameliorare cu porci de reproducție hibrizi înregistrați în registrul zootehnic (registrele zootehnice) conduse( e) sau înființate( e) de aceasta.
 
Valoare de ameliorare
Valoarea estimată a unui reproducător pentru un anumit caracter, dată de performanța proprie, și/sau performanțele ascendenților, valoarea medie a performanțelor descendenților și colateralilor, exprimată ca abatere de la media contemporanilor.
 
Program de ameliorare
Înseamnă un set de acțiuni sistematice, care includ înregistrarea performanțelor, selecția, reproducția ȘI schimburile de animale de reproducție și de material germinativ provenit de la acestea, concepute și puse în aplicare cu scopul de a menține sau îmbunătăți caracteristicile fenotipice și/sau genotipice dorite ale populației de reproducție țintă.
 
Animal de reproducție de rasă pură 
Înseamnă un animal care este înscris sau înregistrat și eligibil pentru a fi înscris în secțiunea principală a Registrului Genealogic.
 
Secțiunea principală 
Înseamnă secțiunea din Registrul Genealogic în care ovinele de reproducție de rasă pură sunt înscrise sau sunt înregistrate și eligibile pentru a fi înscrise, cu indicarea detaliilor privind ascendenții (părinți și bunici) și, după caz, privind calitățile lor.
 
Clasa 
Înseamnă o diviziune orizontală a secțiunii principale în care ovinele de reproducție de rasă pură sunt înscrise în funcție de calitățile lor.
 
Calitate 
Înseamnă o caracteristică ereditară cuantificabilă sau o particularitate genetică a unei ovine de reproducție.
 
Certificat zootehnic 
Înseamnă certificate de reproducție, atestate sau documentații comerciale eliberate pe hârtie sau în format electronic pentru ovinele de reproducție și materialul germinativ provenit de la acestea care oferă informații privind pedigriul, identificarea și, dacă sunt disponibile, rezultatele testării performanței sau ale evaluării genetice.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Sâmbătă, 11 Iulie 2020 14:43

Dreptate și bunăvoință

Sunt anumite chestiuni pe care poți foarte greu să le abordezi, pentru că nu știi de partea cui să te situezi. Dreptatea este în firea noastră, în natura fizică a lucrurilor, este independentă de deciziile noastre, se împlinește și ne surprinde, lăsându-ne de multe ori o stare de nemulțumire profundă. În acele clipe ne simțim nedreptățiți, deși la o analiză atentă și sinceră am putea observa că totul s-a petrecut firesc, un efect cu valoare de dreptate al unei oarecare acțiuni, la rândul ei, poate, un corect efect al unei alte cauze, și așa mai departe, într-o înlănțuire aleatorie, cu un început posibil neagresiv. 

Îmi cer scuze celor care nu agreează astfel de speculații filozofice, dar pentru mine este o mărturisire de credință și un mod de a privi evenimentele din jurul nostru. Cred că este potrivit să nu ne grăbim să împărțim vina unor întâmplări care nu sunt produse neapărat cu rea-credință de către cineva anume. Sunt lucruri cu care ne trezim că apar doar pentru că ne-am schimbat modul de trai, pentru că avem alt model cultural, care produce schimbări la nivelul percepției și al comportamentului, care nu se mai potrivesc cu cele din alt timp pe care ni-l amintim și, nostalgici, îl regretăm. 

Motivul pentru  care am scris aceste rânduri de până acum provine din polemica iscată recent asupra „legii mirosului”. Primul gând care mi-a venit în minte în clipa în care am luat contact cu problema a fost legat de modul relativ în care un om este capabil să perceapă mediul. Prin simțuri percepem mai degrabă schimbarea realității din jurul nostru, decât realitatea însăși. Dacă vom zăbovi vreme îndelungată într-un spațiu cu un anumit miros, de exemplu – căci despre el e vorba, nu? –, frumos sau urât, vom sfârși prin a ne obișnui cu el. Evident, dacă acesta nu este provocat de un gaz nociv, care ne-ar putea afecta sănătatea. De aceea am fost surprins de faptul că s-a pus problema că mirosul ar putea fi dăunător, din moment ce nu el ne afectează, ci posibila nocivitate a ceea ce-l provoacă. Mirosul îl percepem pentru a ne semnala prezența posibilă a unor astfel de substanțe. De exemplu, gazele naturale sunt amprentate cu acel miros urât pentru a ne feri la timp de intoxicația letală sau de declanșarea vreunei explozii. E adevărat că sunt persoane cu o labilitate psihică la diverse mirosuri, dar, ca orice astfel de problemă medicală, se tratează punctual, nu faci o lege cu efect asupra mai multor oameni. 

Spuneam că acesta a fost primul gând. Dar am stat puțin și am socotit, și mi-am dat seama că aceia care au generat o astfel de lege au fost determinați de presiunea celor care și-au sensibilizat simțurile prin creșterea nivelului de trai. Nu ne mai suportăm azi nici măcar propria transpirație, darămite mirosul provocat de excrementele unui animal. Asta, în condițiile în care din ce în ce mai mulți sunt cei care văd un animal doar la televizor. Și nici măcar mediul rural nu face excepție. Nu spun aceste lucruri cu pretenția că ceea ce se întâmplă ar fi un lucru rău, cum nu pretind nici că ar fi bun. Pur și simplu, așa evoluează lucrurile. Crescătorii profesioniști de animale pretind, cu argumente de dreptate, ca populația care obișnuia să crească animale în curte să își restrângă această obișnuință. Drept urmare, va crește numărul celor care nu vor suporta alt miros decât cel din propria bucătărie. 

Până una, alta, părerile sunt echilibrate. Cei afectați, producători de miros deranjant pentru alții, nu înțeleg cum poate fi cuantificată „nocivitatea” acestuia, atâta timp cât gusturile asupra mirosurilor sunt foarte variate. De exemplu, mie, născut fiind în Ploiești, de câte ori trec prin orașul natal și simt mirosul de păcură, mi se umple sufletul de bucurie. Chiar și parfumul preferat are note olfactive asemănătoare cu al păcurii. Iar când povestesc prietenilor despre aceste senzații, sunt întâmpinat cu un „bleah”. Pot să mă supăr pe ei? Ca să nu mai spun că mi se face rău când simt mirosul anumitor detergenți degajat din hainele unor concetățeni. Să îi dau în judecată? De cealaltă parte, îi înțeleg și pe cei care sunt afectați de mirosul provenit de la vreun combinat zootehnic, care vine în valuri, după cum adie vântul, și cu care nici măcar nu te poți obișnui.  

Criza probabil că este mai degrabă de bunăvoință, și din partea unora, și din partea celorlalți. Disponibilitatea de a accepta neputințele și limitările celuilalt ar atenua conflictele. Sunt convins că atâta timp cât există mijloace tehnice prin care se atenuează emisiile de gaze nocive, se vor găsi și unele care să reducă mirosurile. Poate nu ar fi fost bine să punem căruța înaintea boilor, amenințând cu închiderea surselor de miros, mai degrabă trebuia solicitat celor care produc mirosuri în procesul de producție să caute soluții de atenuare a lor, eventual să li se ofere și aceste soluții, în măsura în care există. 

Și pentru că am amintit de profesioniștii din zootehnie, care au un „război” cu gospodăriile populației, nu vreau să trec cu vederea această chestiune. Situația este justificată din punctul lor de vedere. Creșterea animalelor în gospodării se face fără prea multă grijă pentru igienă, nu știe nimeni câte animale sunt într-o curte, ce se întâmplă cu ele, unde și în ce condiții sunt sacrificate, toate acestea contribuie la răspândirea bolilor, iar pesta porcină africană, odată identificată într-o zonă, îi afectează și pe cei care cresc animale într-un mod organizat. Și totuși, situația asta nu este una nouă. Așa se cresc animale în gospodăriile țărănești de când e lumea. Ce s-a schimbat? Cred că același lucru ca și în situația comentată mai sus, creșterea nivelului de confort duce la un nivel superior pretențiile consumatorilor, mai ales în context concurențial. Asta, într-o oarecare măsură. Pe urmă, standardele impuse de comunitatea europeană, care sunt concepute în condiții specifice, diferite de cele de la noi, determină un efort de adaptare social greu de făcut și de către cetățeni, și de către politicieni. Liderii asociației crescătorilor de porci spuneau că au solicitat în nenumărate rânduri impunerea unor reglementări pentru creșterea animalelor în gospodăriile populației, iar politicienii au răspuns că este an electoral. De ce le este frică? De nemulțumirea celor foarte mulți care ar fi afectați. De ce ar fi afectați? Sunt reglementări corecte, cu scopul de a diminua un vector de transmitere a pestei porcine africane. Cine nu și-ar dori asta? Asta este, însă, doar teoretic, așa. Cine este dispus să își schimbe niște obiceiuri statornicite de generații? Orice reglementare ar fi de fapt o formă de interzicere a creșterii animalelor, ca urmare a nerespectării condițiilor cerute, asta în cazul în care ar exista un corp de control atât de amplu, încât să verifice aplicarea lor. S-ar reacționa doar la reclamații. Or, în astfel de condiții, efectul de combatere a vectorului de răspândire a pestei ar fi compromis. Schimbarea de comportament cred că ar trebui mai degrabă stimulată prin avantaje oferite gospodarilor. Drumul către ceea ce își doresc cu toții ar fi mai scurt, oricum nici acesta de azi pe mâine. 

Evident că nu putem exclude educația, fie locală prin afișe, discuții cu oamenii, fie pe calea mijloacelor media, precum cea prin care suntem determinați să purtăm mască. Convingerea este mai eficientă în procesul de schimbare a obiceiurilor decât constrângerea. 

Închei prin a repeta un lucru în care cred: criza de bunăvoință, de bunătate este cea care determină cele mai multe probleme în societate. Restul crizelor sunt consecințe.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Vineri, 19 Iunie 2020 18:26

Hub-urile alimentare

Hub-urile alimentare sunt centre locale constituite cu scopul de a aduna, stoca, procesa și distribui produse alimentare din imediata apropiere a centrului. Ele au și capacitatea de a-i consilia pe mici fermieri în problemele specifice desfacerii pe această cale. Au avantajul că se pot forma și dezvolta având la bază principii și valori comune referitoare la mijloacele de producție, calitate, metode de conservare, durabilitate etc., care se împărtășesc și se dezvoltă în interiorul centrului.

Astfel de mijloace nu sunt nici ele prea simple și nici gratis. Implică, pentru o bună și durabilă dezvoltare, un plan bine construit și resurse financiare, nemaivorbind de cele umane. Dar însemnat mai reduse decât rețelele comerciale clasice. Și un lucru esențial la noi, încredere în acești intermediari.

Deși despre astfel de centre s-a tot vorbit, s-au dat exemple din alte părți ale lumii, la noi se observă zorii unei astfel de practici abia în momentul când potențialii cumpărători au fost forțați să se aprovizioneze pe calea internetului, mijloc pe care micii producători îl pot folosi.

Au mai existat proiecte în acest domeniu, mai bune sau mai puțin bune, dar momentul pare prielnic și inițiativele au atras atenția și politicienilor, care au realizat că susținerea și dezvoltarea unei astfel de tendințe ar ajuta întreaga societate. Astfel, Dacian Cioloș, fost comisar european pe agricultură și actual președinte al unui grup politic din Parlamentul European, Renew Europe, al treilea, ca mărime, a lansat o invitație la un webinar organizat de grupul parlamentar pe care-l conduce, sub titulatura „Food Hubs, Good Food - Soluții pentru ecosisteme alimentare durabile”, ce va avea loc săptămâna viitoare (22-26 iunie), în fiecare zi la ora 19.00, online, pe rețelele sociale Renew Europe și Dacian Cioloș.

Considerăm și noi bine-venite orice fel de inițiative în această direcție, pe care le vom susține prin mijloacele noastre. Credem că nu este un proces simplu, el implică multe schimbări, la nivel de gândire, în societate și, evident, în structurile administrative, în această ordine sau invers, e o poveste veche. Dacian Cioloș, spune că statul nu trebuie să intervină în realizarea acestui proiect, pentru că procesul trebuie sa fie de jos în sus, statul rămânând doar un partener. Și cu toate astea, un sprijin nu poate fi real dacă se rezumă la a fi pasiv. Am insistat, cu ocazia dialogului purtat online, alături de colegi din presă, să ne spună cum vede ajutorul pe care ar trebui să îl dea guvernul. A zis că din punctul lui de vedere a început încă din 2016, când a introdus facilități fiscale pentru micii producători pentru a putea să se înregistreze fără a fi plătitori de TVA, precum și pentru toate formele asociative și pentru cei care pun în comercializare produse directe. Revenind la momentul actual, se gândește că în contextul lanțurilor scurte ar fi utile acordarea de facilități pensiunilor turistice și hotelurilor care aduc dovezi că se aprovizionează de la producători din apropiere, pe o rază de câțiva kilometri. Apoi susținerea unor campanii de informare, de promovare, sisteme de etichetare a produselor cu astfel de specific, din fonduri publice. De asemenea, susținerea financiară a piețelor tradiționale, temporare sau de tip street-food, a festivalurilor cu specific agricol și alimentar, cum ar fi festivalul cartofului, hamburgerului românesc, a oricărui tip de festival care reprezintă o formă de promovare. Susține investiția în educație, care, chiar dacă nu ar avea efect imediat, ar ajuta pe termen lung – și a dat exemplu un program care s-ar numi „școala altfel, la fermă”, pentru ca elevii să poată vedea modul cum se produc alimentele, cum se procesează etc., precum și investiția în școli profesionale și licee care să formeze oameni cu competențe atât pe parte tehnică, cât și pe partea de marketing specific, adaptat. (răspunsul complet îl puteți citi aici și asculta aici)

Nu cred că aceste măsuri ar fi suficiente și țintite pe dezvoltarea concretă a acestor centre alimentare, având efect mai degrabă asupra dezvoltării micilor producători în sine, ceea ce este bine-venit și de susținut. Totul este că pe lângă acestea, așa cum și fostul comisar observa, e nevoie de schimbări de mentalitate. „O mare parte din aceste măsuri, cel puțin jumătate, nu vor avea niciun impact decât că vom consuma niște bani, dacă nu vom crea o emulație pentru un astfel de sistem, pentru că statul trebuie să stimuleze o mișcare a oamenilor din piață și apoi o structurare a acestei mișcări, care se poate face printr-o bună predictibilitate, adică măsurile pe care le iau acum rămân cel puțin patru ani, nu mă mai ating de ele. Și, de asemenea, creând un parteneriat sincer între autoritățile publice și mediul economic, adică să reformăm administrația publică astfel încât aceasta să fie capabilă să pună în practică toate aceste lucruri, pentru că altfel rămânem doar cu povești”, a explicat Dacian Cioloș. (răspunsul poate fi ascultat aici)

Vom urmări cu atenție ce se va discuta la webinarul la care am fost invitați. Puteți găsi mai jos temele și obiectivele pe care le-au expus în invitație:

Obiective:

  • Promovarea unor modele economice asociative viabile pentru producătorii agricoli și a unor abordări inovative în dezvoltarea circuitelor scurte de aprovizionare și desfacere a produselor locale;
  • Identificarea de oportunități pentru producătorii agricoli și consumatori la nivel european și național;
  • Soluții pe termen mediu și scurt care să răspundă la nevoile imediate ale micilor producători agricoli;
  • Identificarea unor soluții pentru durabilitatea economică și ecologică și tranziția digitală în mediul agricol și în industria alimentară.

Teme:

Panel 1: Perspective Europene
Fermierii sunt parte a soluției în lupta împotriva schimbărilor climatice. Pentru a reuși să punem sistemele alimentare pe un făgaș durabil va trebui să găsim nu numai cele mai bune tehnici de producție, distribuție și desfacere dar și o nouă paradigmă de consum. Lanțurile alimentare scurte, legătura cât mai strânsă între producători și consumatori, inovarea și oportunitățile aduse de noile tehnologii digitale au un rol esențial pentru un sector agroalimentar durabil. Vom discuta despre viziunea de ansamblu pentru agricultură durabilă, slow food (ca stil de viață și metodologie care contribuie la un consum sustenabil) și dezvoltare rurală la nivel european. Vom examina cele mai recente politici și strategii dezbătute la nivel european, de la viitoarea Politica Agricolă Comună, la Pactul Ecologic european (Green Deal) și recent lansata strategie „De la fermă la furculiță” (Farm2Fork).

Panel 2: Tranziție Digitală
Care este rolul și importanța digitalizării în agricultură și sectorul agroalimentar? Vom analiza importanța componentei digitale în agricultură, în colectare, distribuție, organizare, comercializare și promovare. Care sunt noile oportunități pentru promovarea acestor modele economice? Ce lecții putem învăța în urma Crizei COVID și ce efecte a avut aceasta asupra pieței micilor producători agricoli? Vom încerca să identificăm modalități prin care să creștem competențele digitale în sectorul agricol și vom analiza ce oportunități avem la nivel european pentru a face acest lucru.

Panel 3: Inovare și bune practici internaționale
Am căutat exemple de bune practici la nivel european, modele de afaceri testate în piață, care sprijină, pe de o parte, forme de asociere ale fermierilor mici și mijlocii, pe de altă parte comercializarea produselor locale și întărirea relației cu consumatorii. Fiecare organizație își va prezenta modelul propriu de business, obstacolele și rețetele proprii de succes.

Panel 4: Food Hub-urile și consumatorii
Pentru că Food Hub-urile se află la intersecția între două categorii țintă, una Business-to-Business (B2B) și cealaltă Business-to-Consumer (B2C) vom analiza fiecare dintre aceste componente cu specificul ei, cu oportunitățile și provocările pe care le aduc. În acest panel, vom discuta despre cum să atragem consumatorii către fermele mici și mijlocii, despre modificarea cererii cu ocazia pandemiei, mutată de la marii distribuitori către lanțurile scurte, și vom identifica care sunt provocările Food Hub-urilor în relația cu consumatorii.

Panel 5: Food Hub-urile și producătorii
Înainte de concluzii ne vom opri asupra provocărilor cu care se confruntă producătorii agricoli, în special în ecosistemul fermelor mici și mijlocii. Vom discuta despre resurse, despre cum fac să aibă volume constante ale cererii, competitivitate, calitatea produselor și legătura cu zona, legislație și finanțare. Vom discuta despre legislație și cum putem crea sisteme de certificare și control ajustate nevoilor lor, menținând în același timp siguranța, calitatea, autenticitatea și valoarea alimentelor pe care le produc.

Luni, 30 Martie 2020 23:02

Vremea schimbării

De nenumărate ori, am auzit sintagma „după această încercare, lumea nu va mai fi la fel...”. Vorba este, evident, cu trimitere la nefericita perioadă prin care trecem, o vreme care, într-adevăr, ne-a schimbat. Ne-am schimbat multe din tabieturi, ne-am reconsiderat multe dintre proiecte, facem lucruri pe care nu am fi crezut că suntem în stare să le facem, aflăm cât de capabili suntem să ne adaptăm, cât de pregătiți suntem să ne schimbăm.

Pentru că suntem, cu adevărat, forțați la o schimbare. O schimbare ce poate fi radicală. Într-adevăr. Nu însă pentru toți, sunt în stare să pun prinsoare că mulți, după ce se vor trezi din năuceală ca dintr-un vis urât, vor reveni la ritmul care îi face să se simtă vii. Un ritm în care s-au născut și de care greu se pot lăsa. Lumea, în ciuda celor care poate speră altceva, nu va fi nici mai rea, nici mai bună. Pentru că asta nu ține de obstacolele întâlnite, ci de sinele fiecăruia, de convingerile pe care le are. Probabil, unii dintre noi, opriți fiind din graba zilei de până acum, vor avea timp să gândească mai mult cu propriul cap și să-și pună unele întrebări, și să-și dea unele răspunsuri, iar la urmă să intre într-un proces de schimbare. Cu siguranță, foarte mulți vor trage învățături care îi vor determina să se pregătească mai bine pentru o altă posibilă perioadă nefericită. E posibil ca, printre ei, să fie și oameni cu funcții în conducerea unor state care vor analiza direcții de dezvoltare pentru a putea gestiona mai bine, pe viitor, astfel de momente. Pentru că este limpede pentru toți, ne-a cam prins „în pielea goală”. Deși ar fi trebuit ca școlile să folosească de multă vreme și pe scară largă, în procesul de educație, mijloacele electronice și aplicațiile specifice, abia acum profesorii sunt puși în situația de a le folosi. Unii, foarte puțini, știu, și sunt mândri de asta, alții, cei mai mulți, bâjbâie, folosindu-le, fie ca pe o povară, în stilul „ne facem că facem”, fie ca pe o nouă jucărie, cu entuziasm, dar și excesiv. În realitate, sunt foarte puțini cei care au habar despre cum ar trebui să se desfășoare procesul de educație. Am început cu educația pentru că, am mai spus asta, cred că este cea mai importantă verigă în dezvoltarea socială, culturală și economică a unei societăți. Dar starea de nepregătire a existat în toate domeniile, începând cu cea mai evidentă, cea sanitară, apoi domeniile de activitate care, în ciuda faptului că se pretau la modul de muncă online, nu erau nici pe departe pregătite să folosească o astfel de tehnică. La Trezorerie, doar de câteva luni nu mai ești nevoit să te duci să îți iei extrasele de cont, dar încă trebuie să mergi să depui un ordin de plată. Ca să nu mai spun pentru câte adeverințe și autorizații trebuie să umble fermierii ca să le obțină. Și, dacă n-ar fi fost preluate procedurile cu tot cu sistemele de comunicare de pe cine știe unde, probabil stăteam și astăzi pe la cozi pentru a depune dosare pentru licitații și achiziții sau pentru măsurile de finanțare.

Aparent, agricultorii sunt dispuși să folosească tehnologiile moderne, dar vorbim despre cei care își permit, și nici aceia toți, pentru că, e drept, agricultura nu se face online. Cel puțin, nu încă. Toate vorbele pe care le-am tot spus și noi în paginile acestei reviste sau în emisiunea România Agricolă, pe care o producem pentru postul AgroTV, despre aplicații online de management al fermei, despre utilaje teleghidate sau controlate prin GPS, ori altele asemenea sunt tehnologii de avangardă, care încă sunt la început, care ne pot da o imagine despre un viitor supersofisticat al agriculturii, dar mai este până acolo. Acum, agricultura se face pe câmp, pipăind pământul, plantele, urmărind bolile, dăunătorii. Și nici nu poți să pui pauză, pentru că natura își are propriile reguli pe care omul le poate observa, influența întrucâtva, dar nu le poate schimba. Noi ne putem lua o pauză de la ce facem, dar plantele vor înflori și vor fructifica la vremea lor, insectele se vor hrăni fără întrerupere, animalele își vor cere tainul, viața nu are pauză. Și noi avem nevoie de hrană, iar ea vine din acest sector fără oprire. Este un moment să înțelegem cât de important este acest domeniu al economiei. Putem închide fabrici de tot felul, dar de agricultură nu ne putem lipsi. Și dacă înțelegem asta, atunci va trebui să realizăm că trebuie să luăm măsuri speciale, să protejăm această branșă și pe cei care lucrează în ea. Iată ce ar trebui să se schimbe. Să privim, cu toții, cu alți ochi această îndeletnicire. Și cu siguranță așa va fi. Dar e nevoie de decizii coerente și rapide acum, pentru că fermierii nu pot să se supună restricțiilor, nu pot sta acasă. Ei au deja probleme economice date de volatilitatea producției și a piețelor, iar un supliment de criză pe unii i-ar afecta irecuperabil. Dacă suntem responsabili, și cred că cei ce ne guvernează sunt, atunci degrabă ar trebui intrat în dialog cu ei și găsite acele soluții prin care să îi țină pe linia de plutire. România este și în acest moment pe o poziție de țară bogată, pentru că are un potențial generator de hrană imens, iar cei care au trudit în breaslă au supraviețuit din acest potențial, pentru că ajutor nicicând nu au primit, din contră.

Este vremea schimbării. Pentru ca sintagma la care am făcut trimitere la început să nu rămână doar o vorbă frumoasă, dar rostită în vânt.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Astăzi, 4 martie 2020, la Târgu-Mureș, în prezența a numeroși viticultori veniți din zona Ardealului și a Banatului, compania BASF a organizat cea de-a treia etapă, și ultima, din Concursul „Povești cu vinuri românești”. Cele trei vinuri câștigătoare de la fiecare categorie, alb, roze și roșu, se califică în marea finală ce va avea loc la Brașov, pe 6 mai.

Concursul „Povești cu vinuri românești” a ajuns la a cincea ediție, iar până la această dată s-au desfășurat toate cele trei faze regionale care vor preceda marea finală. Prima etapă, cea destinată vinurilor din regiunea Moldova, a avut loc pe 19 februarie 2020, în județul Vrancea, a doua etapă a avut loc pe 26 februarie, la Buzău, în cadrul căreia au fost evaluate vinurile din regiunile Muntenia, Oltenia și Dobrogea, iar a treia etapă s-a desfășurat azi, în județul Mureș și s-a adresat vinurilor produse în regiunile Transilvania și Banat.

Mai multe detalii despre Concursul „Povești cu vinuri românești”, precum și câștigătorii din etapele precedente, aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/horticultura/item/4380-povesti-cu-vinuri-romanesti-castigatorii-primelor-doua-etape-ale-concursului-basf.html

Vinurile câștigătoare din Transilvania și Banat

Vinuri albe:

    1. Fetească Regală 2019, sec - Podgoria Halmeu Vii SRL

    2. Sauvignon Blanc 2018, dulce – Crama La Salina

    3. Chardonnay 2019, sec – Vinifera Eco Zem, Crama Zaig

Vinuri roze:

    1. Cabernet Sauvignon & Merlot 2018, sec – Crama Dan Corbuț

    1. Fetească Neagră 2019, sec – Unic Silvagro, Crama Valea Ascunsă

    3. Pinot Noir 2019, sec – Crama Aramic

Vinuri roșii:

     1. Cabernet Sauvignon 2018, sec – Crama Daiconi

     2. Fetească Neagră & Cabernet Sauvignon 2017, sec – Crama Dan Corbuț

     3. Cabernet Sauvignon 2018, sec – Crama Izvor

ATENȚIE! Cramele participante la Concursul „Povești cu vinuri românești” pot afla notele primite de vinurile lor contactând reprezentanții zonali ai companiei BASF: https://www.agro.basf.ro/ro/servicii/contacte-echipa-vanzari/

Concursul „Povești cu vinuri românești” a ajuns la cea de-a cincea ediție, până la această dată desfășurându-se două din cele trei faze regionale care vor preceda marea finală, din 6 mai 2020, de la Brașov. Prima etapă, cea destinată vinurilor din regiunea Moldova, s-a desfășurat pe 19 februarie 2020, în localitatea vrânceană Sârbi, comuna Țifești, iar a doua etapă a avut loc ieri, 26 februarie, la Buzău, în cadrul căreia au fost evaluate vinurile din regiunile Muntenia, Oltenia și Dobrogea. Pe 4 martie 2020 va avea loc etapa aferentă Transilvaniei și Banatului, la Târgu Mureș. 

Cu ocazia acestui eveniment, organizatorul concursului, compania germană BASF își promovează cele mai noi produse pentru protecția viței de vie, sub dictonul „Veni. Vino. Vici.”, o parafrază a exclamației împăratului roman Cezar, după una dintre victoriile sale, „veni, vidi, vici” (am venit, am văzut, am învins). Prezentările sunt însoțite de comentariile interesante și amuzante ale actriței Teodora Păcurar, care a întruchipat-o pe regina Cleopatra, călătoare în timp și spațiu pentru a afla cum să-și protejeze propriile culturi de viță-de-vie.

Vinurile câștigătoare din primele două faze regionale

Etapa 1 – Regiunea Moldova

Vinuri albe:

     1. Riesling italian 2017, dulce - Natura SRL

     2. Cuvee Vișan 2019, sec - HD Wines, Crama Gramma

     3. Sauvignon Blanc 2019, sec - Vitisim Cotești

Vinuri roze:

     1. Fetească Neagră 2019, sec - PFA Olteanu Marian

     2. Busuioacă de Bohotin 2019, demidulce - SCA Bucium SA

     3. Cabernet Sauvignon 2019, demisec - Natura SRL

Vinuri roșii:

      1. Fetească Neagră 2017, sec - Dasadi Business

      2. Fetească Neagră 2017, sec - Natura SRL

      3. Fetească Neagră 2018, sec - HD Wines, Crama Gramma

Etapa 2 – Regiunile Muntenia, Oltenia și Dobrogea

Vinuri albe:

      1. Sauvignon Blanc 2019, sec - Domeniile Săhăteni Aurelia Vișinescu

      2. Chardonnay 2019, sec - Crama Viișoara

      3. Riesling 2019, sec - Istrița SCDVV Pietroasa

Vinuri roze:

     1. Syrah & Cabernet Sauvignon & Fetească neagră 2019, sec - Crama Darie

     2. Fetească neagră 2019, sec - Crama Alira

     3. Syrah & Pinot gris & Cabernet Sauvignon 2019, sec - Domeniile Săhăteni Aurelia Vișinescu

Vinuri roșii:

     1. Cabernet Sauvignon & Cabernet Franc 2017, sec – Vinarte

     2. Merlot 2017, sec - Moșia Galicea Mare

     3. Cuvee Fetească neagră & Cabernet Sauvignon & Merlot 2017, sec - Crama Alira

„Vino. Bucură-te de vin. Câștigă premii”

La concursul „Povești cu vinuri românești” se pot înscrie doar producătorii care au o suprafață cultivată cu viță-de-vie mai mică de o sută de hectare, iar probele de vin înscrise nu trebuie să fie mai vechi de anul 2017. Acest concurs național se desfășoară în trei faze regionale, urmate de marea finală. În cadrul fiecărei faze regionale, juriul desemnează câte trei vinuri finaliste pentru fiecare categorie (vinuri roșii, albe și roze). În total, după terminarea etapelor regionale, vor fi desemnate 27 de vinuri care se califică în marea finală națională.

Premiile, în valoare de 5.000 de euro fiecare, constă, la alegere, în utilaje pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie sau produse BASF. Valoarea totală a premiilor este de 84.900 de lei (TVA inclus).

Locul 1 al fiecărei categorii va obține marele premiu constând într-un kit personalizat de dezvoltare a afacerii, în valoare totală de 28.300 lei (TVA inclus). Kit-ul de dezvoltare a afacerii poate fi configurat în funcție de nevoile câștigătorilor. Se poate opta pentru una dintre cele două variante: un utilaj pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie și un pachet format din produse BASF pentru protecția viței-de-vie (80 litri fungicid Soriale®, 60 litri fungicid Delan® Pro, 20 kg fungicid Cantus®, 3 litri fungicid Sercadis®, 4 litri fungicid Vivando®).

Jurizarea probelor de vin înscrise în concursul „Povești cu vinuri românești” este asigurată de degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Pentru a oferi maximum de obiectivitate în evaluarea vinurilor, comisia de jurizare utilizează normele sistemului internațional de evaluare, stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV) și folosite la toate concursurile internaționale de vinuri. Sistemul de punctaj folosit de OIVV este de până la 100 de puncte. O probă de vin este evaluată de mai mulți membri ai juriului. Se elimină nota maximă, respectiv nota minimă, apoi se face media aritmetică a notelor rămase. Rezultatul îl reprezintă nota finală pe care o primește fiecare probă de vin.

ATENȚIE! Cramele participante la Concursul „Povești cu vinuri românești” pot afla notele primite de vinurile lor contactând reprezentanții zonali ai companiei BASF: https://www.agro.basf.ro/ro/servicii/contacte-echipa-vanzari/

Vineri, 21 Februarie 2020 13:48

Cooperarea, viitorul agriculturii românești

Cooperativele agricole și grupurile de producători sunt singurele forme asociative de cooperare în agricultură prin care fermierii pot face față concurenței de pe piața produselor agricole. Aceasta este concluzia desprinsă la conferința internațională „Vision Coop 2020 – Viitorul agriculturii românești este cooperarea!”

Conferința a fost organizată la USAMV București, în 13 februarie, de către Egis România, companie care implementează la nivel național un proiect unic și important pentru sectorul agricol de la noi – „Servicii de consiliere acordate producătorilor agricoli în vederea înființării și dezvoltării formelor asociative în sectorul agricol – AGRICOOP”, proiect cofinanţat din FEADR prin PNDR 2014-2020.

Obiectivul principal al proiectului este înființarea a 350 de cooperative agricole și minimum opt grupuri de producători în toate regiunile de dezvoltare ale României până în 2021.

Conferința Vision Coop 2020 a avut ca scop conectarea fermierilor români la realitățile agriculturii europene și crearea unei legături cu piețele Uniunii Europene, fiind un eveniment internațional născut din necesitățile fermierilor consiliați în cadrul proiectului denumit pe scurt AGRICOOP de a înțelege mai bine care sunt beneficiile asocierii într-o cooperativă agricolă și principiile după care funcționează aceasta.

Un fapt dovedit la nivel european, prin istoria și tradiția pe care o au în domeniul cooperării agricole țări precum Franța, Olanda, Danemarca, Grecia, Spania etc, este că formele asociative precum cooperativele agricole și grupurile de producători sunt singurele forme de lucru în agricultură prin care fermierii pot face față concurenței de pe piața produselor agricole.

Ca formă juridică, cooperativele agricole funcționează cu succes de zeci de ani în țările Uniunii Europene, dezvoltarea cooperativelor din statele vestice ale UE ajungând la un nivel superior și preluând inclusiv funcția de procesator de produse agricole, cercetare agricolă și marketing. „Vizitele de studiu pe care le-am derulat până în acest moment în cadrul proiectului la cooperative importante din Franța, Spania, Italia, Ungaria și Grecia ne-au arătat că formele de asociere în agricultură, și în special cooperativele agricole, nu fac doar vânzare, ci acoperă o plajă mult mai largă de activități prin care fermierii au succes pe piață și ne-au făcut să înțelegem că este obligatoriu ca fermierii români să se încadreze pe același drum, altfel, nu vor putea face față concurenței. Având în vedere importurile masive de produse agricole pe piața din România, ce au depășit producția internă, este un semn că fermierii români deja nu fac față concurenței și am decis să le facem cunoscut faptul că doar prin cooperare se pot dezvolta, aducându-le mai aproape modele de succes europene prin conferința pe care am organizat-o la București. România are câteva zeci de exemple pozitive de cooperative, însă numărul acestor exemple pozitive trebuie extins”, a precizat Dragoș Alexandru, manager proiect AGRICOOP.

AGRICOOP, consiliere pentru asociere

Suprafața agricolă din România este mare în raport cu media europeană. Cu toate acestea terenurile nu sunt exploatate la toată capacitatea, iar un motiv este și faptul că fermierii români lucrează izolat, evitând lucrul în cooperare. Conectarea la realitățile agriculturii europene și crearea unei legături cu piețele Uniunii Europene devin mijloacele prin care fermierii români pot înțelege adevărata importanță și beneficiile lucrului împreună, în cooperative și grupuri de producători.

Printre beneficiile majore ale cooperativelor agricole se numără reducerea costurilor de achiziție al input-urilor și creșterea forței de negociere pe piața de desfacere.

Proiectul, denumit pe scurt AGRICOOP, este finanțat prin Măsura 2 a PNDR și constă în promovarea serviciilor de consiliere în rândul producătorilor agricoli cu scopul de a facilita asocierea acestora în cooperative agricole sau grupuri de producători conform legislaţiei naţionale în vigoare.

Prin proiect, producătorii agricoli din România beneficiază de sprijin pentru înființarea de cooperative agricole și grupuri de producători, precum și de consiliere tehnologică, fiscală și juridică, de sprijin în elaborarea planului de afaceri și monitorizarea acestuia timp de 12 luni în vederea evaluării stadiului privind funcționarea și realizarea ajustărilor necesare pentru o cât mai bună organizare a cooperativei și pentru creșterea vânzărilor prin crearea unui lanț scurt de producție-distribuție-vânzare, precum și de sprijin în redactarea și întocmirea documentației pentru accesarea de fonduri publice și europene.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Compania Syngenta dă startul sezonului în viticultură pe 12 februarie 2020, la Poiana Brașov, unde se va desfășura, începând cu ora 12:00, a VII-a ediție a Forumului de Viticultură Syngenta destinat viticultorilor și specialiștilor în domeniu din toată țara.

Temele abordate, ca și la edițiile precedente, includ soluțiile la problemele cele mai frecvent întâlnite în viticultura românească. Specialiștii Syngenta vor aborda în detaliu problema manei viței-de-vie, controlul acarienilor și Lobesia - biologia agenților patogeni, produsele pentru protecția viței-de-vie din portofoliul companiei, precum și recomandări cu privire la momentul cel mai potrivit pentru aplicarea de tratamente. Bunele practici agricole nu vor lipsi nici la ediția din acest an a Forumului pentru viticultură Syngenta, știută fiind implicarea specialiștilor companiei în aplicarea corectă a produselor pentru protecția plantelor, cu accent pe utilizarea duzelor potrivite pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare la culturi speciale.

Foto: Forumul de viticultură Syngenta, ediția a VI-a, 2019

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista