„Evadare în Dealu Mare”, 22-23 octombrie 2022 - REVISTA FERMIERULUI

CAFFINI BANNER

Luni, 17 Octombrie 2022 17:56

„Evadare în Dealu Mare”, 22-23 octombrie 2022 Recomandat

Scris de

Producătorii de vin din Dealu Mare își deschid porțile pentru iubitorii de vin și de natură. Timp de două zile, 22 – 23 octombrie 2022, are loc a treia ediție a evenimentului „Evadare în Dealu Mare”, la care oaspeții sunt așteptați cu sticlele, cu brațele și cu cramele deschise, în natură, în aer liber și, desigur, cu vinuri bune.

La doar o oră de București, cramele din Dealu Mare își dezvăluie comorile din pivnițe și vii, din sufletele oamenilor locului. Pasionații de natură și vin vor degusta, vor vizita locuri frumoase și vor învăța vinul de la profesioniștii care-l produc.

evadare2

„Evadare în Dealu Mare 2022” cuprinde 15 crame, 5 trasee de vizitare, nenumărate peisaje, multe vinuri, gustări și apă. Biletele pot fi achiziționate până la data de 19 octombrie 2022 (www.iabilet.ro/bilete-evadare-in-dealu-mare-78948) și asigură accesul exclusiv la cramele prevăzute în fiecare traseu, în intervalele orare prevăzute în programul de vizitare comunicat de către organizatori. Pentru fiecare traseu, în fiecare zi e disponibil un număr limitat de bilete pe zi. Sunt 100 de locuri cu transport asigurat de către organizatori (din București și retur) - 300 lei/persoană; și 20 de locuri cu transport propriu - 250 lei/persoană.

evadare3

În fiecare zi de Evadare poate fi ales câte unul dintre cele cinci trasee pregătite de gazde:

  • Traseu 1 - Domeniul Aristiței, Dagon, Davino

  • Traseu 2 - Gramofon Wine, SERVE, Domeniile Urlați (New Entry)

  • Traseu 3 - Apogeum, Domeniile Franco-Române (New Entry), Lacerta Winery

  • Traseu 4 - Licorna Winehouse, Viile Metamorfosis, Velvet Winery (New Entry)

  • Traseu 5 - Budureasca, Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa (New Entry), Aurelia Vișinescu

evadare5

Mijloacele de transport vor pleca la orele 9.30 din București - Piața Victoriei. Vizitarea primei crame va începe aproximativ la orele 11.00. Pentru fiecare cramă e prevăzută o durată de circa două ore si jumătate (vizită, degustare, gustări, întrebări și răspunsuri, achiziții de la fața locului). Plecarea înapoi către București se va face în jurul orei 19.30-20.00 (ora estimată de ajungere la Piața Victoriei fiind 21.30). Fiecare autocar va fi însoțit de un reprezentant al organizatorilor, care va oferi informații oaspeților.

evadare4

Asociația Profesională Vitivinicolă Dealu Mare organizează a treia ediție a evenimentului „Evadare în Dealu Mare”. Prima ediție a fost organizată în august 2020 și a fost un succes deși a avut loc în condiții de pandemie, toți participanții simțindu-se în siguranță în timp ce s-au bucurat de o experiență unică. A doua ediție a avut loc la finele lunii iunie din 2021.

Citit 1473 ori

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner P64LE280 Profesional agromedia RF 300 x 250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista