Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor (SCDCB) Arad a fost înființată în anul 1893. De atunci și până acum a trecut prin multe transformări, chiar la un moment dat, după 1989, a rămas complet fără animale, însă și-a revenit și își duce existența exact pentru ceea ce a fost creată, desfășoară activități de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul creșterii şi ameliorării bovinelor. Astăzi, SCDCB Arad produce și comercializează animale cu un înalt potențial genetic, iar rezultatele cercetării ajung în fermele din întreaga țară. Despre ameliorare și despre stațiune am stat de vorbă cu directorul SCDCB Arad, Gheorghe Săplăcan.

Reporter: Stațiunea de la Arad se ocupă cu cercetarea în domeniul creșterii bovinelor, mai exact aici aveți două rase, Bălțată Românească și Brună de Maramureș. Astăzi, care este situaţia la SCDCB Arad?

Gheorghe Săplăcan: La ora actuală, staţiunea deţine un efectiv de 850 de bovine din două rase, fond genetic al României, Bălţata Românească şi Bruna de Maramureş. Multă lume se întreabă cum a rezistat staţiunea de la Arad, pentru că au fost zeci de ani în care cercetarea agricolă românească a fost ultima din ce s-a dorit în agricultura românească, a fost „uitată”, între ghilimele sau voit uitată, pentru că staţiunile şi institutele de cercetare de sub tutela ASAS au deţinut la un moment dat un fond şi o suprafaţă de terenuri valoroasă, şi toată lumea a dorit să desfiinţăm încetul cu încetul, să putem lua terenurile, să satisfacem solicitările în funcţie de coloratura politică.

„De la 42 de capete în 1994, astăzi efectivul este de 850, produs în staţiune.”

Noi am rezistat, deşi în 1990 staţiunea avea un efectiv de 5.000 de bovine din care 2.000 de capete din rasa Bălţată Românească, vaci cu lapte, până în anul 1992, când această staţiune a intrat în DDD, cum spun eu, deratizare, asanare, deci la vremea respectivă n-am mai avut niciun capăt. Tot ce s-a acumulat într-o perioadă de peste douăzeci de ani s-a distrus în doi ani, adică s-au invocat fel de fel de motive, că ar fi o boală, că ar fi alta, şi s-a lichidat tot efectivul. Din 1993 toamna – 1994, s-a început repopularea la staţiunea din Arad, subsemnatul venind în 1996 la sfârşitul lunii martie, când staţiunea deţinea un efectiv de 42 de capete. De acolo am pornit, sunt aproape 30 de ani de cercetare pe cele două rase, pornind de la cele 42 de capete, staţiunea deţine efectivul de 850 de capete de bovine, din care 350 vaci cu lapte şi celelalte categorii aferente, produse aici.

Reporter: Câte sunt din rasa Brună și câte din Bălțată?

Gheorghe Săplăcan: Din Bruna de Maramureș avem 170 de capete şi diferenţa de 680 sunt rasa Bălţata Românească. Deci, pornind de la 42 de capete în 1994, astăzi efectivul este de 850, produs în staţiune.

Reporter: Care era producția de lapte la vremea celor 42 de capete bovine și care este situația azi?

Gheorghe Săplăcan: Producţia medie pe animal era în jur de 3.200-3.300 litri de lapte/an. Bălțata Românească provenea de la staţiunea de la Târgu-Mureş, iar Bruna de Maramureş, de la staţiunea de la Sighetu Marmaţiei. Au fost animale cu genetică în ele, cât s-a putut la vremea respectivă. Pe acest efectiv am lucrat noi, l-am multiplicat, am lucrat ştiinţific, după tot ceea ce prevede ameliorarea raselor de bovine, în sensul că am folosit cei mai valoroşi tauri, ca să-i dăm o conformaţie, o înălţime, o adâncime, o îmbrăcare în carne, am lucrat pentru uger, ca să aducem ugerul, deoarece la vremea de început mulsul se făcea la bidon, după aceea sigur că a trebuit să ne aliniem prevederilor UE, am făcut investiţii, o hală de muls, şi atunci sigur că gândindu-ne că trebuie să facem o hală de muls, am zis: trebuie să lucrăm pe uger, ca să aducem ugerul să fie pretabil la mulsul mecanic. Am folosit tauri amelioratori, dar în toată această perioadă până ce a existat Semtestul de la Timişoara am achiziţionat material seminal de la Timişoara, apoi a dispărut Semtestul de la Timişoara şi am achiziţionat materialul seminal de la Semtestul de la Târgu Mureş, folosind cei mai valoroşi tauri, cel mai mare grad de ameliorare pe direcţiile pe care noi le-am dorit: lapte, fiind o rasă mixtă, şi una, şi cealaltă am lucrat genetic, cu specialiştii noştri din staţiune, toţi sunt de aici veniţi de pe băncile facultăţii şi crescuţi aici, deci eu lucrez cu unii dintre ei de aproape 30 de ani.

„Suntem probabil singura staţiune care în fiecare toamnă înfiinţează 15-20 de hectare de borceag de toamnă.”

Reporter: Ați investit în genetică, în ameliorare, însă încă aveți de pus la punct adăposturile, tehnologia...

Gheorghe Săplăcan: Da, încă avem de lucrat la adăposturi, pentru că trebuie să subliniez că, până în 1997, când a apărut HG 685 care a clarificat ce este staţiunea de la Arad şi cum funcţionează şi se finanţează staţiunea de la Arad, până în acel moment această staţiune n-a primit niciun leu de la bugetul de stat pentru a creşte sau a-şi continua activitatea, sau a putea face retehnologizare, sau pentru a construi adăposturi noi, sau pentru a construi bazine pentru colectarea dejecţiilor sau depozite pentru păstrarea cerealelor şi pentru alte multe probleme care sunt şi  le-am avut în această perioadă, şi pe care le avem acum în derulare. În martie, anul trecut, ni s-a aprobat un proiect mare, 21 de milioane de lei, în care să reamenajăm jgheaburile de furajare, suprafaţa unde vacile sunt furajate, acoperişurile, să construim două bazine pentru colectarea dejecţiilor, pentru a putea aduna aici tot ce înseamnă dejecţii şi a le lua cu cisterna, şi a le împrăştia pe câmp. Noi folosim gunoiul de grajd pentru a-l împrăştia pe câmp, a îngrăşa câmpul, a lucra la structura solului prin asta, că ştiţi cum e pământul, îţi dă, dar trebuie să ai şi grijă de el, să lucrezi puţin şi la structura solului, şi multă lume ne întreba: ce faceţi cu gunoiul? Noi îl ducem pe câmp, îl împrăştiem, îl încorporăm în sol şi cu această ocazie sigur că îmbunătăţim solul şi creştem şi producţiile de cereale pe care le folosim în hrana animalelor.

Staţiunea deţine acum 1.240 de hectare de teren total, din care 1.019 teren agricol, pe această suprafaţă îşi produce necesarul de furaje pentru efectivul pe care-l are, şi aici lucrând în calitate de cercetători, şi cu cercetătorii valoroşi, cu profesorii de la Timişoara, suntem probabil singura staţiune care în fiecare toamnă înfiinţează 15-20 de hectare de borceag de toamnă. Odată, la o întâlnire cu profesori la Universitate, m-au întrebat: mai este cultura de borceag de toamnă? Sigur că mai este, la Arad o vedeţi în fiecare an, borceag de toamnă semănat, ca în luna aprilie să poată animalele să beneficieze de primele cantităţi de masă verde până creşte lucerna, la sfârşitul lui aprilie-mai, deja noi cu acest borceag de toamnă venim şi suplimentăm vitamino-mineral în combinaţie cu silozurile hrana efectivului pe care-l avem.

„Obiectul principal este producerea de juninci gestante cu gestaţie între 3-6 luni şi difuzarea lor către producătorii individuali în toată România. Laptele pentru noi este un produs secundar, care ne aduce venituri suplimentare.”

Reporter: Ce înseamnă să faci ameliorare în România?

Gheorghe Săplăcan: Legat de această întrebare, trebuie să punctez că Staţiunea nu este producătoare de lapte, ci este staţiune de cercetare fundamentală şi aplicată, iar obiectul principal este producerea de juninci gestante cu gestaţie între 3-6 luni şi difuzarea lor către producătorii individuali în toată România. Am avut perioade destul de grele în care am fost nevoiţi să vindem şi chiar o sută de juninci gestante cu fond genetic în ele, staţiunea a vândut în toate judeţele ţării, începând de la Tulcea, în Moldova, Maramureş, Bihor, Alba, partea de sud a ţării, pentru că animalele produse aici au genetică în ele şi răspund la ceea ce crescătorul individual doreşte. Să vă dau un exemplu, un crescător de bovine a cumpărat zece juninci gestante de la staţiunea din Arad, cu pedigri. Asta înseamnă că el beneficiază şi de subvenţia acordată de APIA, având toate documentele de provenienţă, şi de aceea le-a cumpărat. I-au fătat toate zece juninci 11 viţei, şi la un moment dat mă întreba unul: cum 11 viţei? – una a fost gemelară şi de aia au fost 11 – mulţumit omul, la prima fătare peste 20 de litri de lapte la juninci. După o perioadă de câţiva ani, a venit şi a mai cumpărat zece juninci de la staţiune. Sigur că a fost o perioadă în care era programul de minimis, în care totuşi cei care conduceau Ministerul Agriculturii s-au gândit: ca să creştem şi să stimulăm, şi să creăm interes pentru creşterea bovinelor şi a vacilor, pentru că ţara are nevoie, indiferent ce se zice, cât poluează vaca atmosfera – atunci sigur că acel program de minimis, în acea perioadă am avut foarte multe solicitări pentru că era benefic. Omul cumpăra zece juninci de la staţiune cu un preţ, că sigur şi aceste juninci au un preţ, având genetică în ele, compară preţurile cu junincile aduse din Austria, Elveţia, Ungaria sau de unde se găsesc, că nu toată lumea produce şi vinde juninci gestante cu potenţial genetic în ele şi cu valoare de ameliorare în ele, şi cu conformaţie, cu aspect fizic; cele de la noi sunt aclimatizate aici, produse aici şi de aia crescătorii care-şi doresc să aibă în efectiv Bălţată Românească au solicitat acest lucru staţiunii.

De multe ori, am avut discuţii şi cu factorii de control, cei care spuneau că „dvs. faceţi şi comerţ”. Noi nu facem comerţ, noi nu producem lapte, noi producem juninci gestante. Laptele pentru noi este un produs secundar. Fraţilor, vreţi să-l dăm la canal ca produs secundar sau să-l vindem şi să realizăm venituri suplimentare, venituri proprii? Pentru că finanţarea se face mixt, din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat. Trebuie să se înţeleagă că nu este staţiunea nici a directorului, nici a celor care lucrează, este a ţării. Toţi cei care lucrează aici sunt profesionişti. Nu pot eu să mă bat cu mâna în piept că sunt mare director dacă n-am în spate personalul bine pregătit şi care are dragoste de vacă. Dacă nu ai dragoste de vacă, n-ai ce căuta la Arad, la stațiune, și nici în creșterea bovinelor.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU