Miercuri, 16 martie 2022, au fost anunțate rezultatele sesiunii de vinuri roze din cadrul Concours Mondial de Bruxelles. Din acest an, concursul itinerant, considerat una dintre cele mai mari competiții de vinuri din lume, se desfășoară în patru sesiuni diferite, dar și în perioade și locații diferite.
Săptămâna trecută, la Valladolid, peste o mie de vinuri roze din întreaga lume s-au întrecut pentru medaliile Concours Mondial de Bruxelles. Vinurile din 23 de țări au primit medalii de argint, aur și mare aur (Grand Or) în cadrul Sesiunii de roze a competiției internaționale.
Râvnitele medalii Grand Or, acordate doar la 1% dintre participanți, le-au primit cinci vinuri roze din Franța, două din Spania, două din Italia, două din Republica Moldova, unul din România și unul din Cehia.
Mysterium Roze Brut 2017, vin spumant al cramei Jidvei, a primit Marea Medalie de Aur. Spumantul de pe Târnave este obținut după metoda tradițională din soiul Pinot Noir 100%, vinificat în roze, cu 12% volumul de alcool, zaharuri reziduale – 7 g/L și aciditate totală – 6,5 g/L.
În plus, la Concours Mondial de Bruxelles s-au acordat și trofee „Revelație” vinurilor care au obținut cele mai bune note la categoriile lor. Vinul spumant al cramei Jidvei a câștigat și trofeul „Revelație”.
Cu 106 medalii, Franța - principalul producător mondial de roze, este în frunte. Italia – 69 de medalii - ocupă locul al doilea, iar gazda concursului - Spania este pe locul trei cu 68 de medalii. Portugalia și Moldova împart locul al patrulea cu câte 23 de medalii fiecare, urmate de România cu 13 medalii și Grecia cu 12 medalii.
Toate rezultatele le găsiți aici: https://resultats.concoursmondial.com/fr/resultats/2022
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html