Fertilizantul de natură organică Ympact® este inspirat din cercetările întreprinse în programele spațiale pentru a favoriza creșterea și dezvoltarea plantelor într-un mediu ostil, iar acum este folosit la scară largă în peste 20 de țări din Uniunea Europeană. Acest fertilizant de ultimă generație, de origine organică, ce poate fi folosit la tratarea semințelor de cereale păioase și mazăre, poate fi utilizat foarte ușor împreună cu tratamentul insectofungicid aplicat în mod uzual pe semințe, doza fiind de 0,7 l/tona de semințe.
Ympact® beneficiază de o formulare bazată pe lignosulfonații rezultați de la fabricile de celuloză îmbunătățiți cu acizi fulvici și humici, dar și cu microelemente esențiale creșterii tinerelor plante, precum Zinc, Mangan și Cupru.
Perioadele secetoase frecvent întâlnite după semănat în ultimii ani, duc adesea la o răsărire neuniformă a culturilor de cereale păioase de toamnă, efect care poate duce la intrarea plantelor nepregatite în iarnă și uneori chiar mai rău, la pierirea lor până în primăvară.
Ympact® este un fertilizant special creat, ce favorizează imbibiția semințelor cu apă până la de șapte ori mai mult decât în mod obișnuit, ducând la o răsărire uniformă.
Acest fertilizant de ultimă generație nu doar că ajută sămânța să absoarbă apa mai repede, dar datorită micronutrienților special aleși, ajută tânăra plantă să se dezvolte mai bine, chiar imediat după ce a epuizat energia embrională.
În testele efectuate de Corteva Agriscience și de fermieri, se observă că Ympact® ajută la o mai bună dezvoltare radiculară, ceea ce oferă plantei un volum mult mai mare de sol din care planta să își extragă apa și nutrienții atât de necesari creșterii.
Biostimulatorul organic oferă avantaje până la recoltare
Cum în agricultură niciun an nu seamănă cu celălalt, anul acesta am analizat mai multe loturi unde a fost aplicat Ympact® și un insectofungicid, în comparație cu o solă unde nu a fost aplicat decat tratament insectofungic.
Într-un areal cu un sol argilos, care în condiții de secetă pierde repede apa și se compactează rupând rădăcinile plantelor de grâu, sola tratată cu Ympact® a demonstrat că poate crea un microclimat propice împiedicând stresul hidric să facă daunele prezente în sola netratată.
Efectele benefice ale acestui biostimulator organic nu se limitează doar în prima fază de vegetație, oferind avantaje până la recoltare.
În testele efectuate atât în loturile de cercetare, cât și în loturile fermierilor care au folosit Ympact®, s-au observat mai multe avantaje:
-
O mai bună înfrățire a plantelor, procesul fiind favorizat de o răsărire mult mai uniformă (cu până la 30% mai mare decât variantele martor);
-
O mai bună iernare a cerealelor păioase, acestea intrând mai bine dezvoltate în iarnă;
-
O mai bună fertilitate a fraților datorită dezvoltării uniforme (s-au observat cu pănă la 45% mai multi frați viabili pe plantă);
-
O lungime mai mare a spicelor, masă radiculară bine dezvoltată, alimentând mai bine planta care a favorizat la maxim genetica;
-
Un număr mai mare de boabe pe spice, obținând în majoritatea loturilor studiate un plus de până la 30% la producție, plantele fiind vizibil mai verzi, fapt ce a demonstrat o îmbunătățire a proceselor fotosintetice;
-
O elasticitate mai bună a plantei, cu un procent mai redus de cădere. Deși toate solele au fost tratate și cu regulatori de creștere, a existat o diferență clară și în stabilitatea lanurilor, datorită lignosulfonaților din componența produsului Ympact®;
-
O îmbunătățire a stării fitosanitare a plantelor, pentru că o plantă bine dezvoltată este și mai rezistentă în fața bolilor;
-
Nu în ultimul rând, la recoltare, solele tratate cu Ympact® au avut o uscare mai uniformă (cu 2% mai mică decât solele netratate), conținutul în proteină, gluten, dar și MMB-ul, au fost și ele în mod evident mai bune decât în variantele martor.
Cele mai evidente diferențe au fost observate însă în zonele afectate de stres hidric sau termic.
Corteva Agriscience este singura companie care a adus acest tip de produs organic pentru cultura de cereale păioase și mazăre pe piața din România, observând acest aspect în încercarea de a compara produsul Ympact® cu un alt fertilizant organic pentru tratarea semințelor.
În concluzie, se poate spune că datorită fertilizantului Ympact®, Corteva este compania care a revoluționat tratamentul sămânță la culturile de cereale păioase și mazăre, și nu doar în România, pentru că acest produs este comercializat și la nivel european în majoritatea țărilor care cultivă cereale păioase.
Articol scris de: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Fungicide, Insecticide & Produse biologice Corteva Agriscience România & Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!