Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) este îngrijorată cu privire la soarta sectorului agricol din țara noastră în următoarea perioadă, în care subfinanțarea și restricțiile la care este supus pot duce la o recesiune puternică și pot afecta grav șansele fermierilor români de a continua să producă hrană.
„Deși Guvernul României a anunțat victorios semnarea documentelor Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), protestăm împotriva neincluderii irigațiilor în acest proiect de țară care ar fi dat o șansă tocmai creșterii autonomiei producătorilor agricoli într-un moment în care schimbările climatice, producția de hrană, sănătatea și energia se află în fața unor imense provocări. Protestăm energic și ne manifestăm public dezaprobarea față de modul defectuos în care a circulat dosarul irigațiilor între cabinetele MADR, MIPE și Cancelaria Primului Ministru, fiecare instituție nefăcând altceva decât să înregistreze la registratură scrisorile repetate si proiectele depuse de Alianța fermierilor din România și, într-un dispreț total, să se derobeze de orice responsabilitate, indicând solicitanților, pe parcursul a câtorva luni, să se adreseze altor instanțe”, transmite APPR.
Marți, 19 octombrie 2021, Parlamentul European a votat în sesiune plenară la Strasbourg propriul raport menit să mărească nivelul de ambiție în implementarea strategiei „De la fermă la consumator”. APPR trage un semnal de alarmă asupra rezultatelor studiilor de impact și asupra măsurilor care să ducă la atingerea țintelor prevăzute în această strategie, studii publicate în decursul ultimelor luni. Concluziile la care au ajuns mai multe universități europene prestigioase, asociații de industrie, precum și Centrul Comun de Cercetare (Joint Research Center, JRC) al Comisiei Europene prefigurează un scenariu sumbru pentru producția de hrană și energie a UE, atât pentru cei care produc, cât și pentru cei care consumă. „Cele două strategii, ale căror ținte cantitative sunt reflectate deja în recomandările Comisiei către statele membre cu privire la construirea viitoarelor Planuri Naționale Strategice (PNS), au un mare potențial de a afecta mediul agricol și producția”, susține APPR. Analiza include utilizarea pesticidelor, o reducere a excedentului de nutrienți, o creștere a suprafeței în agricultura ecologică și o creștere a suprafeței dedicate elementelor de peisaj pentru creșterea biodiversității. Indiferent de scenariile luate în considerare, efectul acestor strategii va fi o reducere fără precedent a capacității de producție a UE (cel puțin între 5 și 15%, în funcție de sector) și a veniturilor fermierilor, din cauza unei creșteri nete a costurilor de producție cu 10%. De asemenea, se estimează măriri importante ale prețurilor la consumator, fără a mai vorbi de faptul că aceste strategii ar putea duce la o reducere de 28% a emisiilor de GES din sectorul agricol până în 2030, dar mai mult de jumătate din acesta va duce la scurgeri de durabilitate echivalente către țări terțe, din cauza pierderii producției în UE.
Sute de milioane de euro pot fi pierdute anual de România
Sectorul cerealelor va fi cel mai afectat, spun specialiștii. Producătorii agricoli din Uniunea Europeană nu vor putea continua să producă hrană în Europa, iar UE va deveni importator net de produse agricole si alimentare.
„Consumatorii din întregul bloc UE ar trebui informați clar că, dincolo de vocabularul de plastic care umple spațiul public, din care nu lipsesc termeni precum sustenabilitate, reziliență, arhitectură de înverzire…, de fapt li se cere să-și modifice drastic dieta și să plătească prețuri mai mari pentru ceea ce consumă. În mod special ar trebui avertizați consumatorii din statele membre cu un PIB/capital scăzut, precum România, în care cheltuielile totale ale gospodăriei pentru produse alimentare ajunge, conform Eurostat, la 27%, adică dublu față de majoritatea vechilor state membre. Nu în ultimul rând, ne manifestăm profunda îngrijorare cu privire la modul în care obligațiile legate de alocări pentru mediu și climă vor fi transpuse în măsuri legislative. Rămânem foarte vigilenți în ceea ce privește condiționalitatea, astfel încât să nu se excludă zonele productive de la producția agricolă, ci să se dezvolte infrastructuri agroecologice la un nivel adecvat, pentru a încuraja desfășurarea acestora”, arată Asociația Producătorilor de Porumb.
În ceea ce privește ecoschemele, care vor avea o alocare obligatorie de 25% din totalul fondurilor din Pilonul I (Plăți directe), acestea reprezintă un punct critic în noua PAC, deoarece, dacă nu sunt concepute adecvat și adaptat pentru realitatea pedoclimatică, socială și economică din România, pot duce la neutilizarea a peste 400 milioane euro anual. Mai mult, deși statele membre trebuie să finalizeze propunerile pentru Planurile Naționale Strategice până la sfârșitul anului, în România, dialogul civil asupra ecoschemelor încă nu a început, iar experiența arată că procesul de consultare a părților este complex și cere timp. Piederea acestei finanțări, parte integrantă din plățile directe, poate avea efecte devastatoare asupra fiecărei exploatații agricole, în condițiile în care plata de bază pentru susținerea veniturilor continuă să se situeze sub media UE până la sfârșitul întregii perioade de programare.
„Subliniem că APPR nu vrea să renunțe la obiectivele stabilite clar în serviciul unei agriculturi durabile, capabile să facă față provocărilor climatice, ci dorește ca instituțiile UE să aibă o abordare echilibrată, pragmatică, care să protejeze agricultura europeană și să înceteze să penalizeze proprii producătorii prin distorsionarea concurenței. Tragem, așadar, un puternic semnal de alarmă și reiterăm faptul că refuzăm să ne sacrificăm capacitatea de a furniza hrană Europei asistând pasivi la scoaterea noastră de pe piață! Dați agriculturii europene șansa de a-și exploata potențialul! Astăzi, mai mult ca niciodată, și consumatorii trebuie să se exprime și să înțeleagă că doar împreună putem găsi soluții pentru a garanta securitatea și siguranța alimentară.”
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html