AFIR prelungește termenul de depunere pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 27 Octombrie 2021 20:52

AFIR prelungește termenul de depunere pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” Recomandat

Scris de

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a prelungit termenul-limită de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” până la 16 decembrie 2021, ora 16.00.

Fondurile totale disponibile pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” sunt de 31.200.000 de euro, cu sprijin nerambursabil de 70%, iar plafonul de depunere proiecte a fost stabilit la 34.320.000 de euro.

Până la data de 27 octombrie 2021 sunt 6.363 de proiecte depuse cu o valoare totală de 13.121.910,23, în timp ce mai sunt disponibile 21.198.089,77 euro.

Submăsura 17.1 s-a lansat pe 28 iulie a.c. și avea termenul-limită pentru depunerea cererilor de finanțare data de 31 octombrie 2021.

Demersurile Clubului Fermierilor Români pentru prelungirea termenului de accesare a submăsurii 17.1 au dat roade

Clubul Fermierilor Români a făcut demersuri către MADR, AMPNDR și AFIR pentru prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru Submăsura 17.1 până la 31 decembrie 2021, având în vedere consultările cu fermierii și solicitările acestora de extindere a termenului anunțat.

Simplificarea ghidului AFIR pentru Submăsura 17.1 în 2020 a condus la creșterea cererilor depuse de fermieri anul trecut și a demonstrat interesul crescut al fermierilor pentru accesarea acestui program. Clubul consideră că, anul trecut programul derulat de autorități și-a atins scopul de a crește numărul fermierilor care accesează această facilitate.

Alocarea unui buget de 31,2 milioane euro pentru submăsura 17.1 pentru anul 2021 a avut ca scop sprijinirea și încurajarea în continuare a fermierilor să acceseze schemele de asigurare private, în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care pot afecta producția agricolă. „Interesul privind accesarea submăsurii 17.1 este confirmat de informațiile primite de la fermierii membri în Clubul Fermierilor Români și de la fermierii clienți ai Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare (cotă de piață 17% în 2021). Evoluția producției agricole în 2020-2021 și impactul fenomenelor meteo nefavorabile în rezultatele afacerilor fermierilor arată necesitatea susținerii subvenționării asigurărilor pentru cultura mare, pentru a sprijini și încuraja în continuare fermierii să acceseze schemele de asigurare private, în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care pot afecta producția agricolă. Fermierii sunt beneficiarii Submăsurii 17.1 și au nevoie de susținere și crearea condițiilor favorabile pentru accesarea acestui program derulat de autoritățile responsabile pentru agricultură, având în vedere că bugetul alocat pentru sesiunea de anul acesta este de 31,2 milioane de euro. Clubul Fermierilor Români apreciază dialogul și deschiderea pe care MADR, AMPNDR și AFIR le manifestă față de propunerile înaintate și soluționarea favorabilă a acestui demers care este în avantajul fermierilor din România, interesați de accesarea sistemului privat de asigurări agricole”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 1147 ori

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista