Septembrie este o lună plină pentru sectorul vitivinicol, se culeg strugurii, se face vinul. La Domeniile Ostrov există o tradiție ca începutul culesului să fie marcat de o petrecere câmpenească direct în vie. Așa s-a întâmplat și toamna aceasta, când oaspeți de seamă au ajuns la plantația viticolă situată în sud-vestul Dobrogei, în județul Constanța. Compania Domeniile Ostrov deține un areal viticol de 1.300 de hectare, DOC Oltina și IG Terasele Dunării. De reținut că, regiunea viticolă Terasele Dunării este atestată documentar de peste 3000 de ani.
La debutul campaniei 2022-2023, între rândurile de viță-de-vie, celebrul Chef Cătălin Scărlătescu a pregătit preparate în tandem cu vinurile premium ale producătorului dobrogean Domeniile Ostrov: Naiada, Legio și Ritual, astfel încât gusturile să fie perfect asezonate. Invitații s-au bucurat pentru câteva ore de un peisaj de poveste, tomnatic pe malul Dunării.
Asocierea vinurilor de Ostrov cu rețetele lui Chef Cătălin Scărlătescu a fost girată de expertul în industria ospitalității, somelierul și creatorul de vinuri Daniel Zottu.
Oaspeții au fost inițiați în arta degustării. „Ținând cont de principiile de bază ale caracterizării vinului: culoarea, aroma, gustul, aciditatea, alcoolul, anul recoltei, se poate crea un gust potrivit pentru un meniu anume”, spune Oana Belu, coproprietar Domeniile Ostrov, care a ținut să menționeze că între invitați s-a aflat și omul de media Codin Maticiuc, acesta declarând în repetate rânduri că vinul său preferat este cel de Ostrov.
Ce a gătit Chef Scărlătescu și ce vinuri a recomandat somelierul Daniel Zottu
„Pentru o masă reușită trebuie să alegem vinul potrivit fiecărui fel culinar”, a punctat Daniel Zottu.
Ca aperitiv a fost recomandat vinul Naiada Cuvee Rose alături de Carpaccio de Vită pe Papadams.
La storceag, oaspeții au degustat vinul alb sec Legio, asamblaj de Sauvignon Blanc & Chardonnay, vin de Domeniile Ostrov medaliat cu aur la concursul Gilbert & Gaillard.
Alături de tortelloni cu brânză, pere și trufe s-a degustat un vin alb sec din gama Ritual, cupaj de Chardonnay & Fetească Regală.
„Vinul recomandat de somelierul Daniel Zottu și Chef Scărlătescu pentru apetisanta friptură de vită Black Angus a fost vinul roșu sec Wine of Black Angus, cu gustul său catifelat de cuișoare, cardamon, zmeură, marțipan, ciocolată neagră, vișine, coacăze, piper, fragi, lemn dulce, tabac, de neuitat”, a precizat Oana Belu.
Wine of Black Angus, vin roșu sec din soiul Cabernet Sauvignon (14% alcool), a fost vedeta ospățului din vie. Este un vin superpremium, destinat exclusiv HoReCa.
Vinurile Domeniile Ostrov pot fi comandate online: www.domeniileostrov.ro