Problemele europene încep să dea în clocot în ultima perioadă, iar în cazul nostru cele mai stringente sunt cele având ca subiect negocierile privind viitoarea politică europeană (PAC) și asociate cu politicile de reformă climatică reunite sub numele de Green Deal. Ambele mergând din ,,gard în gard” ca parcurs instituțional, deoarece Comisia Europeană nu reușește încă să își impună punctul de vedere în fața țărilor rebele, multe din estul Europei, privitor la vastul program de „reforme și binefaceri”, atât de dorit de marii contribuitori gen Germania, Franța sau Olanda.
Doar că sub poleiala deja tradițională a „binefacerilor” care se vor abate asupra agriculturii europene și care în mod constant sunt scoase în față de Comisia Europeană, precum zestrea unei fete de măritat, stau aceleași interese pe la colțuri șoptite și care nu întotdeauna au la bază fundamente tehnice, științifice sau economice, ci doar simple interese politice de a justifica direcționarea unor sume importante de bani spre domenii care nu se mai bucură neapărat de acceptabilitatea contribuabilului european, iar în cazul nostru vorbim de agricultură. Dar vom reveni mai jos asupra acestui aspect.
Din ce în ce mai multe voci, atât politice cât și ale asociațiilor profesionale ale fermierilor europeni (gen COPA –COGECA) sau a celor din industria alimentară, arată că aplicarea în agricultură a măsurilor din programul de reforme cunoscut sub numele de Green Deal, nu va avea efectele scontate, iar aplicarea acestuia este foarte posibil să ducă la scăderea competitivității în fața concurenței din alte țări, situație deja din ce în ce mai des întâlnită. Deja fermele europene „gâfâie” pe multe piețe în fața competiției globale, mai ales în raport cu SUA și America de Sud (Brazilia și Argentina în special) unde plantele modificate genetic (OMG) sunt la liber și ajută la reducerea costurilor, dar și cu Rusia și Ucraina unde costurile de producție sunt mult mai mici datorită resurselor ieftine (motorină și îngrășăminte).
Semnalele din ce în ce mai dese apărute în spațiul public arată că într-adevăr sunt necesare măsuri de limitare a poluării, inclusiv pentru cea provenită din agricultură, dar la modul cum este pusă acum problema se va face doar în dauna agricultorilor europeni și în condițiile în care aplicarea acestor măsuri nu vor fi obligatoriu preluate și de ceilalți mari producători agricoli din lume, ceea ce va duce la dezechilibre economice și sociale majore, concretizate în creșterea numărului de falimente a fermelor europene, proces care și așa este la cote înalte în foarte multe din țările comunitare (Franța, Germania, Belgia etc).
În plus, cu toate că nu se recunoaște, tot acest program de reforme pentru reducerea impactului climatic, dorit a se implementa de către Europa comunitară, nu înseamnă că va duce la condiții de trai mai bune din punct de vedere al poluării pentru europeanul de rând, fiindcă există un adevăr simplu care ține de meteorologie și care spune că aerul încă mai circulă sub formă de curenți, iar aerul de noi împrospătat va pleca poate în Asia și de acolo va veni altul mult mai „înmiresmat” de rezultatul creșterii economice pline de avânt al tigrilor asiatici conduși de leul chinezesc.
„Să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”
Una din principalele dorințe ale Comisiei Europene legate de aplicarea Green Deal în agricultură are ca obiectiv creșterea suprafeței alocate agriculturii ecologice la un procent mediu de 25% din suprafața agricolă comunitară până în anul 2030 în condițiile în care la acest moment media europeană este undeva în jurul a 8,5% (după datele Comisiei Europene 2020).
Dacă analizăm un pic ultimii zece ani și lăsăm la o parte prezentările bombastice ale propagandei (care așa cum stă bine oricui, este prezentă și la Bruxelles) vom constata că această suprafață a agriculturii ecologice la nivel comunitar a crescut în această perioadă cu 66%, ceea ce la prima vedere poate însemna ceva impresionant, dar în realitate reprezintă o creștere a suprafeței de la circa 5% acum zece ani la cei 8,5% în prezent și astfel deja lucrurile se schimbă radical, iar creșterea nu mai are același impact de percepție. Așa constatăm că matematica chiar dacă este exactă, modul de prezentare poate fi flexibil, iar percepția influențată după caz dar în funcție de anumite interese.
Adică, așa cum făceau și vechii activiști de partid din vremurile nu prea demult apuse, acum ne propunem la nivel de politică agricolă principiul ,,să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”, adică ce nu am reușit să facem în ultimii 20 de ani să zicem, vom face acum în 9 ani, până la deja fatidicul an 2030.
Dar ce înseamnă acum agricultura ecologică în Europa comunitară?
Avem acum pentru agricultura ecologică un procentaj de 8,5%, care reprezintă circa 15,3 milioane ha și care, după estimările interne ale CE, vor ajunge în anul 2030 la circa 15-18%, ceea ce ar însemna circa 30-33 milioane ha, așa cum este prezentat într-un material din Actu Environnement (26.03.2021), deci departe de ținta propusă de 25%, care ar fi reprezentat undeva la 45-48 milioane ha.
Dacă facem o analiză pe țări vom constata că printre campionii ,,probei” de agricultură ecologică la acest moment sunt ,,mari forțe agricole” gen Austria (25% din SA – suprafața agricolă), Lituania (14,5% din SA), Estonia (20,6% din SA), Suedia (20,3% din SA), Finlanda (13,5% din SA), iar ,,începătorii în ale agriculturii” gen Germania sau Franța au în jurul a doar 7% din SA, iar țări gen Polonia, Olanda, Ungaria sau România au între 2 și 3% din SA (date EUROSTAT 2020).
Acum, dacă mergem mai departe vom constata că pentru Austria (lucru valabil și pentru alte țări) creșterea suprafeței ecologice a fost mai simplă, fiindcă transformarea pajiștilor alpine (iarna acestea fiind multe dintre ele pârtii de schi) în suprafețe ecologice nu este la fel de dificil de realizat ca transformarea suprafețelor de cultură vegetală sau cele pomicole de exemplu.
În acest caz ce ar fi de făcut? Chiar Comisia Europeană a stabilit un plan de 23 de măsuri aferent implementării a trei axe, respectiv stimularea consumului de produse ecologice deoarece sunt necesare venituri ale populației mai ridicate fiindcă costurile de producție sunt mult mai mari, apoi creșterea producției care nu se poate realiza la fel de rapid ca în agricultura convențională și nu în ultimul rând durabilitatea activității, deoarece vulnerabilitatea fermelor ecologice este mult mai mare într-o piață concurențială (Le Figaro, martie 2021). Cum vom reuși realizarea obiectivelor celor trei axe, încă este un mister la acest moment, dar în mod sigur se vor aloca bani frumoși din bugetul comunitar.
Pornind de la aceste trei axe, vom constata că principalele piețe europene pentru produsele ecologice la acest moment sunt Germania cu circa 12,5 miliarde euro, urmată de Franța cu circa 11,5 miliarde, Italia și Danemarca cu 4,5 și respectiv 2 miliarde euro, deci în toate cazurile vorbim de țări cu nivel de venit ridicat al populației (Euroactiv 2020).
În altă ordine de idei și în același timp ca un paradox, creșterea rapidă a producției ecologice cred că va fi posibilă doar cu ajutorul biotehnologiilor, deoarece actualele variante de tehnologii ecologice pentru producția vegetală pe scară largă sunt destul de limitate. La ora actuală discutăm de posibilități reale de producție ecologică în ceea ce privește carnea de vită, de pui, ouă, lactate și într-o oarecare măsură legumele, mai ales în spații protejate, dar în toate cazurile la prețuri care nu sunt accesibile pe scară largă în țările din est și nu numai. Chiar credem că românii, ungurii, polonezii, bulgarii sau categoriile de populație europeană cu venituri mai modeste se vor înghesui în a achiziționa ,,miraculoasă hrană ecologică” astfel încât să susțină o astfel de creștere?
De ce se insistă pe acest domeniu, cu toate problemele enumerate?
Așa cum se arată în din ce în ce mai numeroase luări de poziție la nivel politic sau agricol, este vorba de a căpăta legitimitate în fața contribuabilului european privitor la modul de cheltuire a banilor destinați agriculturii. Este foarte dificil să vii acum să spui acestora că trebuie mai mulți bani pentru finanțarea fermelor europene care se caracterizează prin suprafețe medii mici și vorbim în cazul țărilor mai așezate de circa 23 ha în cazul Spaniei, apoi circa 60 ha media pe fermă în cazul Franței și al Germaniei și ajungând la circa 140 ha în cazul Cehiei. Pentru comparație suprafața medie a fermei în România, Ungaria, Polonia, Grecia este de 3-8 ha.
Atunci, pentru justificarea bugetelor în creștere pentru subvenții trebuie ,,vândută” o poveste, iar în cazul nostru este cea a protecției climatice, a unei mâncări mai sănătoase, probleme care sunt reale, dar nu vor fi posibile măsuri eficiente fără un acord la nivel mondial, iar orice măsuri unilaterale nu vor rezolva problema, ci vor permite altora să polueze mai mult.
Marii contribuitori din vest au probleme numeroase cu stabilitatea și supraviețuirea fermelor datorită suprafețelor mici ale acestora și în comparație cu țările din est, nu au un segment dezvoltat al fermelor mari (în Bulgaria, Ungaria, Polonia și România fermele mari lucrează între 35-60% din suprafețele agricole ale țărilor respective), care să fie competitive pe piețele internaționale în raport cu Rusia și Ucraina sau America de sud, iar atunci mirajul trecerii la agricultura ecologică care va fi subvenționată cu sume foarte mari, poate fi pentru o perioadă un refugiu pentru mulți fermieri mici amenințați de spectrul dispariției.
Astăzi este greu să spui europeanului de rând că dorești să crești subvențiile europene pentru fermieri, adică impozitele mai direct spus, în condițiile în care tensiunile sociale între fermieri și restul categoriilor sociale sunt în creștere, deci trebuie să spunem altceva care este la modă, respectiv hrană sănătoasă, tinerețe fără bătrânețe, frumusețea lui Cleopatra care va fi veșnică și multe altele asemenea.
Eu nu spun că nu sunt poate și că nu sunt reale aceste aspecte, dar deocamdată speranța de viață în Europa în ultimii 80 de ani a crescut prin produse agricole obținute prin aplicarea de îngrășăminte și pesticide, deoarece prima problemă este să ai ce mânca și apoi treci la faza de filozofie a mâncării.
Va fi mult mai simplu ca o fermă de 20-40 ha să treacă la agricultura ecologică și să poată rămâne în viață prin alocarea unor subvenții mult mai mari, dar care vor fi acceptate de contribuabilul european în numele unor obiective mai mult decât onorabile și necesare. În plus piața mondială a produselor ecologice este departe încă de a reprezenta cifre importante, deci nu vorbim încă de problema concurențială. Problema care se va pune și o recunoaște și Comisia, se va reuși oare creșterea cererii pentru aceste produse, iar când piața va deveni concurențială ce se va întâmpla? Dar mai este până acolo și alții își vor face acele griji.
O dorință ipocrită poate duce la cel mai greu lucru de controlat, foamea
Însă, va fi și un revers al medaliei pe care nu știm încă dacă suntem pregătiți să îl acceptăm, deoarece creșterea suprafețelor de agricultură ecologică va duce la scăderea producției în mod semnificativ, iar unele estimări arată că o creștere la 25% a suprafeței ecologice va duce la o scădere de peste 50 milioane de tone cereale a producției globale comunitare (25 milioane ha dorite a fi ecologice în plus față de prezent cu o scădere de minim 2 to/ha), care va avea impact extrem de puternic, deoarece vor crește importurile din țări care nu sunt foarte preocupate de problemele climatice și pe care nici nu putem să le sancționăm dacă se vor semna acordurile comerciale (vezi Mercosur, SUA, etc), azi în negociere. Mai mult, să observăm că în acest an agricol un dezechilibru de doar 10 milioane de tone pe piața mondială a dus în unele cazuri la dublarea prețurilor (vezi rapița și pe aproape floarea soarelui), dar și la celelalte produse creșterile au fost importante și care deja au început să se transmită în produsele finale, astfel începând o perioadă inflaționistă cu un final încă necunoscut.
Semnalele sunt din ce în ce mai numeroase că această politică, care include și partea de agricultură ecologică este doar o poveste de marketing, iar în țintele stabilite nu cred nici funcționarii ,,bruxellezi” care au promovat ideea de pornire, deoarece toate elementele o indică ca nefiind fezabilă, mai ales în cazul țărilor mari producătoare agricole gen Franța sau Germania, dar acest lucru nu va împiedica cheltuirea bugetelor și apoi vom vedea ce vom mai face și cum vom justifica nerealizările, asta dacă va întreba cineva. Cred că esența poveștii este mult mai simplă, avem nevoie de subvenții în creștere pentru a susține fermele mici în raport cu concurența globală, dar doar așa putem obține banii de la contribuabili fără scandal – dar dacă totuși va fi scandal, cum se va rezolva situația?
În final, întrebarea care acum se pune din ce în ce mai pregnant, oare știm ce vrem cu aceste politici agricole, deoarece majoritatea celor implicați în agricultură caută să vadă care sunt studiile care argumentează această politică, care de altfel a fost piatra unghiulară a actualei președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o doamnă mai mult decât onorabilă, dar departe de a deține o specializare în acest domeniu.
Îmi doresc foarte mult ca prin această dorință politică care nu are toate aspectele la vedere și în multe privințe este ipocrită, să nu dorim să ajutăm un domeniu și să nu distrugem o societate, fiindcă foamea este cel mai greu lucru de controlat.
Cred că o discuție mult mai aplicată și bazată pe studii serioase și cu aplicabilitate directă în aceste domenii ar fi fost mult mai benefică. Noi în schimb întâi decidem și apoi facem studiile care să justifice decizia adoptată, iar exemplele sunt mai numeroase și în alte materiale o să revenim asupra lor.
Nu rămâne decât să sperăm că freamătul lumii agricole să poată să mai salveze câte ceva din această foarte posibilă aventură a politicienilor ,,bruxellezi”, care nu sunt nici la prima abatere, dar ce este mai rău nici la ultima, iar toate reunite în ,,poveștile bruxelleze”. Vom reveni și cu altele.
Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html