Stefan Gheorghita - REVISTA FERMIERULUI
Stefan Gheorghita

Stefan Gheorghita

Agricultura europeană este astăzi, mai mult decât ieri, în fața unor mari provocări de natură existențială, iar unele unde de șoc ale deciziilor din trecut încă se manifestă destul de violent. În același timp, alte cutremure mari se întrevăd la orizont și se pare că nimeni nu știe dacă structura de rezistență a edificiului european, gestionată de Comisia Europeană, va rezista.

Contextul actual, în care societății noastre îi este dat să supraviețuiască, este dificil, pornind de la constatarea realității de azi în care minoritățile de tot felul conduc majoritățile, indiferent de regulile încălcate, și astfel acest fapt devenind principiul călăuzitor și conducător al lumii de azi și de mâine. Iar în aceste condiții, comportamentul bazat pe sistemul de valori verificate prin experiența dată de „istoria trecutului” și gândirea exprimată prin libertatea logicii și a exprimării devin păcatul de netolerat al noilor vremuri și mai ales în viziunea noii caste politice conducătoare, cocoțată pe valul verde al ecologismului.

Noile valori găunoase și contagioase ale societății de astăzi, promovate până la momentul în care devin credință fundamentalistă, sunt larg propovăduite și impuse agresiv de segmentul neomarxist al societății, iar cele vechi, precum meritocrația, devin doar o formă primitivă și perimată de manifestare a omului și care nu își mai găsesc locul în societatea de astăzi.

Locul astfel devenit vacant este ocupat cu sprijinul neprețuit al rețelelor sociale, de corul bocitoarelor fără motiv, al felcerilor apăruți din neantul necunoașterii sau al specialiștilor în tăiatul frunzelor degeaba, la care primordialitatea timpului liber nu poate fi încălcată nici măcar de o eventuală debarcare pe Pământ a omuleților verzi.

Agricultura, ca orice alt sector al societății, are un sistem de valori care a pus umărul la apariția unei întregi structuri de organisme publice, cum sunt agențiile pentru siguranța alimentelor, agențiile sanitar-veterinare și multe altele, dar care acum, ca rezultat al modificărilor menționate mai sus, sunt distruse chiar de politicul care le-a creat.

De exemplu, putem să vedem cum în Europa, dar din păcate fenomenul a început și în SUA, organisme create pentru a efectua și a evalua în numele statului expertizele privind siguranța alimentară, inclusiv a produselor fitosanitare sau a semințelor de cultură, și am aici în vedere EFSA în UE și EPA în SUA, au început să fie subminate ca autoritate tocmai de cei care le-au creat sau de instituțiile care ar trebui să împartă dreptatea pe baza acestor expertize.

Nu mai este de mult un secret că interzicerea neonicotinoidelor în Europa nu s-a bazat pe concluzia științifică a celor care au evaluat în virtutea reglementărilor în vigoare, adică EFSA, ci pe interesul politic al castei conducătoare care „a vândut ecologiștilor” această categorie de pesticide, iar aici am în vedere exemplul cunoscut din Franța, unde guvernul francez a făcut acest troc în schimbul tăcerii asupra poluării realizate de către centralele nucleare, situația evocată chiar de ministrul plenipotențiar al României la reprezentanța UE, Achim Irimescu.

Diferite trocuri au făcut și politicienii altor țări care au sperat că îi vor păcăli pe partenerii de afaceri „politico-economice” de culoare verde și astfel, folosindu-se de principiul derogărilor la neonicotinoide, au crezut că vor reuși să obțină calmul fermierilor în fața compromisului așa-zis verde, doar că lucrurile s-au împotmolit la CJUE, unde s-a spart buboiul.

Aici a fost o primă decizie aberantă, după opinia mea, în procesul Bayer versus Comisie aferent regulamentului prin care se interziceau neonicotinoidele în 2013 și prin care se vorbea de motivul invocării principiului precauției la produse care, culmea, erau omologate de zeci de ani, dar aceeași instanță nu a invocat (nici măcar nu a luat în discuție) același principiu al precauției la vaccinurile anti-Covid, care au fost puse în aplicare pe OAMENI, când nici măcar nu aveau 6 luni de testare. Deci depinde ce și cum se cere.

În schimb, în 2022 aceeași instanță interzicea, după opinia mea, corect din punctul de vedere al textelor legislative invocate, dreptul de acordare a derogărilor pentru utilizarea neonicotinoidelor ca tratament al semințelor și unde cei care au vrut cu adevărat să analizeze decizia au văzut în toată splendoarea „impotența intelectuală și profesională” a departamentelor juridice ale ministerelor agriculturii din cele 27 de țări membre, la care se pot adăuga cele ale Comisiei, respectiv a Parlamentului European.

Acest fapt este dublat de nepăsarea sau de „povara unor interese obscure” a celor care au avut puterea deciziei, iar aici să ne aducem aminte de fostul președinte al Comisiei Europene, Jose Barosso, care a fost în centrul unui scandal deoarece după părăsirea funcției de comisar a fost angajat de banca de investiții Goldman Sachs, pe un salariu ,,mizer cu cinci zerouri”, ca responsabil de lobby, sau de alt președinte al Comisiei, și mă refer la Jean Claude Juncker, care a fost nevoit să demisioneze când era prim-ministru în Luxembourg, fiindcă a lăsat serviciile secrete să își facă de cap (mai știm noi situații), iar el poate era ocupat cu căutatul săpunului prin baie, sau nu mai mult de acum câteva zile, când Parchetul European a anunțat începerea unei anchete legate de achiziția de către UE a vaccinurilor Pfizer, iar ținta anchetei pare să o reprezinte actuala președintă a Comisiei, germana Ursula von der Leyen, care a șters subit toate mesajele cu CEO Pfizer. Situații mai sunt multe, dar ar însemna ca toată revista să fie ocupată doar de astfel de exemple.

În lumina unor astfel de cazuri, altfel se înțeleg situațiile ciudate ale interpretărilor politice care nu sunt singulare și astfel merită amintită ultima decizie de aprobare de către Comisia Europeană, pentru utilizarea în alimentație și furajarea animalelor, a varietății de soia modificată genetic MON 87769 × MON 89788, care în conformitate cu avizul EFSA, unde se arată că ,,a concluzionat că consumul de soia modificată genetic și de produse derivate, în special de ulei rafinat, albit și dezodorizat, nu reprezintă o sursă de îngrijorare în raport cu alimentația la oameni”, iar în legătură cu impactul asupra mediului se arată că „a concluzionat că este puțin probabil ca soia modificată genetic să aibă efecte adverse asupra mediului în contextul cererii”.

Deci opinia autorității de reglementare cu cel mai înalt rang în UE  spune că soia este sigură în alimentație și nici nu are impact negativ asupra mediului, adică, să se înțeleagă mai clar, dacă scapă în natură nu este un pericol, iar în situația varietății de soia, Comisia UE ține cont de această evaluare, în schimb atunci când discută de faptul că de peste 15 ani fermierilor europeni le este interzis să cultive astfel de varietăți, acest lucru este refuzat de aceeași Comisie, cu tăcerea complice a majorității statelor membre, mereu fiind invocat argumentul că nu sunt sigure pentru alimentație și mediu.

Nu trebuie uitat de baletul care se face de câțiva ani de Comisia UE și de unele state mai importante (Franța, Germania, Olanda etc.) în legătură cu reautorizarea glifosatului, care se așteaptă a fi tranșată către sfârșitul anului (poate și la noi aude cineva de asta). Dar deja apar diverse situații ciudate, în sensul că în timp ce toată lumea așteaptă ultima evaluare EFSA și care ar trebui să țină cont și de avizul final al Agenției pentru evaluarea produselor chimice, care deja s-a pronunțat că nu există probe legate de suspiciunea că glifosatul ar provoca cancer, președintele francez Macron deja s-a antepronunțat și a anunțat că nu va susține reautorizarea.

În același mod ciudat, agenția germană pentru siguranța alimentară a ajuns la aceeași concluzie legată de glifosat, în sensul că este sigur pentru a fi folosit. Cu toate acestea, Germania a dat lege de interzicere a folosirii acestuia din 2024.

Acum nu trebuie să ai un grad de inteligență foarte ridicat ca să îți dai seama că nicio bază științifică nu poate fi invocată, ci doar te duce cu gândul la existența unor interese politice și financiare care se ascund în spatele unor astfel de decizii, așa cum am arătat mai sus, dar care sunt apărate și mascate de activitatea agresivă a unor ONG de mediu, multe dintre ele finanțate în mod obscur și din regiuni ale globului aflate departe de principiile democratice, doar să justifice pentru opinia publică deciziile adoptate.

Ultimul exercițiu bugetar al PAC, care a început la 1 ianuarie 2023, aduce obligativitatea în spațiul comunitar de a se lăsa pârloagă 4% din terenurile arabile și apoi, de la stat la stat membru, aceste cerințe cresc în funcție de prevederile adoptate. Doar dacă am considera că la nivel comunitar procentul care trebuie lăsat pârloagă ar fi de 5%, am discuta de o suprafață totală de cca 7 milioane de hectare. La o producție medie de 5 t/ha, vorbim de o scădere a producției cu cca 35 de milioane de tone, dar foarte important de menționat, această scădere este suportată doar de fermierii europeni, fiindcă subvențiile nu au crescut.

Vor fi voci care vor susține că nu este așa și că aceste costuri suplimentare vor fi transferate cumpărătorului final, ceea ce într-o economie de piață liberă așa ar fi (asta, pentru cei care nu au înțeles că economia în UE nu este liberă), doar că fermierii europeni au o serie de restricții tehnologice care le ridică costurile de producție, iar aceste costuri nu se regăsesc în cazul produselor similare care vin din țări terțe, deci concurența nu este dată doar de performanța managerială și tehnologică, ci și din cauza deformărilor condițiilor de piață între UE și țările terțe.

Viitorul apropiat aduce, pe lângă dezbaterea legată de reautorizarea glifosatului, și dorința Comisiei de a se adopta regulamentul SUR, care are în vedere reducerea pesticidelor cu diferite procente, cel vehiculat la acest moment pentru România ar fi de 35%, dar și condiții draconice de folosire a substanțelor chimice, și doar după epuizarea măsurilor biologice și agronomice.

Sunt multe alte situații care ridică grave semne de întrebare și am în vedere că vrem să reducem drastic numărul de vaci, dar nu știu cu ce vom fertiliza suprafețele ecologice pe care vrem să le dezvoltăm, sau vrem să reducem aplicarea pesticidelor, dar vom fi nevoiți, printre altele, să ne întoarcem la prășitul mecanic al culturilor, care va distruge conceptul de minimum till și no till și va distruge implicit amprenta de carbon.

Așa ajungem să ne întrebăm: agricultura de mâine mai are nevoie de fermieri sau doar de mari corporații, care să elimine conceptele de azi și să răspundă doar intereselor de castă ale politicienilor de mâine?

Personal cred că UE dorește și pune în aplicare, indiferent ce se propovăduiește oficial, dorința de a schimba fața fermierului de azi în alura corporatistului de mâine, dar schimbare care nu știu dacă ne va aduce ceea ce dorim. Timpul va decide și ne va arăta viitorul. În rest, numai de bine.

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2023
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

(Prezentul material se dorește un pamflet inspirat din fapte și documente reale.)

Pe înseratul zilei de 30 decembrie al anului trecut prea devreme, la sfârșitul unei zile de iarnă ,,primăvăratică”, o umbră mică cu părul dalb urca grăbită, dând semne de oboseală energetică, treptele tocite ale catedralei agriculturii românești, părând a avea în mână un opaiț cu seu de oaie care degaja o mică lumină tremurândă care îi arăta calea către o destinație necunoscută în timp și spațiu.

Cu greu reușise umbra să ajungă într-un final în fața ușii de lemn masiv a biroului ministerial, unde cu un ultim efort apăsă clanța, consumând ultimele zvâcniri de energie, iar ușa se deschise larg și izbăvitor, permițând acestuia să își lase trupul ostenit de efortul zilnic de a purta cizmele meșterului Manole în căutarea canalelor cu apă ale gradinei Semiramidei administrate în zilele noastre de către ANIF și să cadă în jilțul întâiului-stătător al făuritorilor de hrană din biroul mare și rece, scăldat în lumina ultimelor jerbe ale asfințitului timpuriu de iarnă.

Pe orologiul tocit de patina timpului de pe peretele biroului, orele arătau 17.30 trecute fix, iar actualul ministru al agriculturii cu încărcare fotovoltaică la minte și la trup, adică mai ceva decât zeul RA din mitologia egipteană, el fiind umbra sprintenă care bântuia holurile întunecate ale ministerului și care apoi sta așezat în jilț cu mâna conectată la priză, pentru a simți cum se încarcă la energiile regenerabile ale gliei strămoșești, obținută din eolienele și parcurile fotovoltaice înființate pe terenurile arabile mănoase ale țării, s-a gândit că este timpul unui bilanț anual între el și marile legiuni ale făuritorilor de hrană din spațiul danubiano-pontic.

La un semn precum cel trimis de Dumnezeu lui Moise de a urca pe Muntele Tabor pentru a primi tăblițele cu legi, așa ministrul nostru a dictat cu ultimele eforturi către ,,evangheliștii de serviciu” întruchipați în spiritul secretarilor de stat și directorilor de direcții, darea de seamă anuală prin care se zugrăvea lupta acestuia cu hidra bruxelleză pentru a aproba PNS-ul și cu seceta malefică care a pârjolit mare parte din țară.

Și povestea zicea așa, am făcut tot ce trebuie, adică ce am vrut eu și nu ce ar fi trebuit sau ați fi vrut voi, că nu-i așa ce contează, dacă eu am legătură directă cu energia Universului. De multe ori în weekend și sărbători, uneori și noaptea, am reușit unele fapte fără rezultate, la care voi luați aminte.

În primul rând, fermierii afectați de secetă și greutăți trebuie să mulțumească din inimă și cu smerenie ministrului cu încărcare fotovoltaică, că le-a permis să recolteze măcar cocenii de porumb și paiele de grâu fără a fi penalizați la subvenție, asta fiindcă oricum producție nu aveau cum să obțină din cauza secetei care a uscat mari suprafețe ale țării.

Să nu se uite astfel că actualul ministru a dat dovadă de milă creștină și nu a lăsat demonii apucăturilor moșierești să se manifeste și să ia șapte piei de pe biata mârțoagă numită fermierul român. Asta, chiar dacă matematica ministerială învățată se pare la fără știință, arată în cazul despăgubirilor de secetă că 50% din 1.500 lei/ha reprezintă în final doar 375 de lei, după un mod de calcul doar de domnia sa înțeles, de s-a ajuns la situația hilară și jenantă unde președintele Comisiei de agricultură de la Camera Deputaților pentru a se depăși momentul penibil și din dorința partidului de a-l scoate din încurcătură pe ministru, a ajuns să promită că dacă se acceptă cu eroare propunerea, o va remedia după Sărbători, de parcă aritmetica se schimba odată cu intrarea în noul an chinezesc al Iepurelui de apă.

Dar ce nu a reușit politicul au reușit unele organizații asociative sau inițiative de grup private ale fermierilor, care au pus ele batista pe țambal în urma unor dansuri de culise care vor aduce niște poate nesperate avantaje viitoare, dar vom mai vorbi despre asta.

Revenind la mesajul solemn de aproape Anul Nou al ministrului, care ziua se încarcă și noaptea funcționează, emoția de recunoștință trebuie să răzbată din pieptul tuturor slujitorilor pământului, fiindcă nu-i așa, mărinimia ministerială le-a permis să încaseze și în acest an ca și în anii trecuți  (dar să nu ne audă cei mulți) 70% din subvenții, ca și cum cu toții ar trebui să mulțumim bancomatului că ne dă banii de salarii când introducem cardul.

Aceeași emoție trebuie să o aibă ,,mojicul” de fermier român, fiindcă nu a fost obligat să țină animalele până ajungeau piele și os din cauza perioadei de retenție și astfel actualul cavaler aciuat pentru moment în catedrala agriculturii românești, s-a dus și s-a luptat cu dragonii malefici bruxellezi, unde pe lângă acest cap, a reușit să le taie și pe cele legate de aprobarea unui PNS mult prea fără viziune (acum și Dumnezeu de unde nu este nici nu prea poate cârpi), dar și un program pentru acvacultura și pescuit unde se speră fără speranță, că vom rămâne măcar la stadiul de ,,țară subdezvoltată” în acest sector, cu rezultate chiar mai proaste decât ale țărilor fără ieșire la mare, dar nu este așa, lozinca ,,nicio masă fără pește” te condamnă automat la statutul de urmaș al securist-comuniștilor de tristă amintire.

Nu trebuie să uităm că semnătura ministerială doar se zice că a contribuit la derularea programelor Agro IMM Invest, dar respectând adevărul istoric, la venirea ministrului Daea pe jilț, programele erau de mult în curs de derulare, dar nu-i așa cum să nu își aroge și domnia sa participarea la băgatul degetului mijlociu în borcanul cu miere.

În plus, să nu uităm o altă inițiativă stelară a ministrului agriculturii care v-a îngropa (operațiune în curs) circa 800 de fermieri care au făcut greșeala de a lua de trei ori subvenția și care o vor returna cu dobânzi de cca 10% pe an, asta dacă inflația se va domoli, dar greu de crezut că se va întâmpla acest lucru cu măsuri luate de specialiști precum cei de la agricultură.

Din toată sărăcia noastră ca națiune europeană, trebuie ridicat un ansamblu statuar măcar de nivelul unei troițe care să glorifice reușita asumată de ministru și, se zice, realizată de conducerea ANIF, care a reușit în mod miraculos performanța de a cheltui niște bani, lucru care jignește profund orice soție care se respectă și care ar avea sarcina să cheltuie banii dacă în mod accidental ar pune mâna pe cardul soțului.

Dar cheltuirea banilor de către ANIF nu reprezintă nimic pe lângă enunțul gândirii profunde a ministrului agriculturii din această micuță și gingașă țară europeană, unde se afirmă că un program de reparații al sistemului de irigații ar fi un program strategic sau, altfel spus, dacă reparați o mașină de tocat carnea de porc și făcut cârnați înseamnă că ați realizat o strategie a industrie alimentare care va promova națiunea noastră pe cele mai înalte culmi ale capitalismului mondial.

Totuși trebuie să admirăm aplecarea ministrului nostru, nu-i așa, către cultura românească și unde Caragiale ocupă un rol foarte important, inspirându-l pe acesta la modul de a număra obiectivele precum drapelele la alegeri, adică trimiterea PNS pentru aprobare, urmat de aprobarea acestuia la Bruxelles, de implementarea cadrului legal și, nu în ultimul rând, organizarea unei caravane de promovare a acestuia prin ținuturile geto-dacice de la nord de Dunăre, reprezintă, nu-i așa, patru obiective și nu unul singur în evaluarea ministerială. Dar cine suntem noi să nu fim de acord?

Nu putem uita de inițiativele neprețuite de a arunca cu banii pe programe fără rezultate, cum ar fi „Tomata”, unde finanțăm roșiile din spații protejate, dar cresc importurile de suc de tomate, fiindcă sunt tot roșii, dar destinația și spațiul de producție sunt diferite. Dar cine să se aplece asupra cifrelor și, din păcate, cine să le și înțeleagă.

Ar mai fi multe de spus, iar poate fermierii ar fi fost interesați să le explice ministrul lor atotștiutor de ce Spania sau Danemarca, țări care importă porumb la nivel de milioane de tone, reușesc să producă de 3-5 ori mai mulți porci decât noi, iar ministrul nostru cu ai săi adjuncți nu este capabil să găsească în două mandate soluții măcar pentru limitarea pestei porcine. Acum nu mai depinde de domnia sa, acum nu mai știe drumul către biroul primului ministru?

Dar oare putem să explicăm celor mulți din agricultură, și nu numai, de ce suntem incapabili ca țară să gândim o strategie prin care să producem carne de vită sau lapte și produse lactate măcar la nivelul Poloniei, iar aici să stimulăm atât creșterea, cât și procesarea aferentă? Este drept că printre primele lucruri care ar trebui făcute ar fi fost să se umble la respectarea dreptului de proprietate, astfel încât legea să se aplice și să nu existe situația că noaptea te culci proprietar de animale și ziua ești șomer agricol, dispărând obiectul muncii. Apoi ar trebui să reglementăm modul de folosire a pășunilor alpine (dar și la șes sunt probleme cu izlazurile), astfel încât nu încasarea subvențiilor fără animale să fie principalul obiectiv, promovat inclusiv prin noul PNS.

Ne lăudăm că am dat ,,mici ajutoare” de cârpeală în valoare de 500.000 de euro fiecare, pentru prieteni vechi din morărit și panificație, asta în loc să gândim un proiect de ajutoare de stat pentru înființarea de mari investiții (fabrici cu valori de peste 10 milioane de euro) și unde să rezolvăm cu adevărat probleme strategice pentru agricultura românească.

Poate aici am fi putut să ne gândim să facem o procesare pentru produsele ecologice sau să stimulăm apariția unor depozite de frig pentru legume și fructe, sau poate să dezvoltăm capacități de abatorizare pentru oi și bovine, toate, private, asta în loc să pompăm banii în cadrul unui proiect menit de a asigura funcții pentru apropiații de partid așa cum se vrea Casa Unirii și unde vom mai discuta în raport cu marile realizări atunci când se vor volatiliza cele 100 de milioane de euro în achiziții cu miros de iz penal.

Nu ar fi fost rău ca ministrul agriculturii să se ducă la colegul său de partid de la transporturi și să îl convingă să se ocupe de proiectele de infrastructura pentru transportul cerealelor nu doar când au nevoie ucrainenii, ci și amărâții de fermieri români, iar aici mă gândesc ce bine ar fi fost să se decolmateze Dunărea pentru transportul pe barje și toate porturile dunărene să fi fost funcționale, drumurile de acces în portul de la Constanța sau la cele de la Brăila și Galați să fi permis o fluență normală, liniile CF să fie refăcute și funcționale.

Poate afară de gargară cu apă de izvor la televizor, chiar să îl convingă pe colegul de guvernare de la energie, să demareze un program de prosumatori și producători de energie regenerabilă în cadrul fermelor, pe acoperișuri și alte terenuri interioare, asta în loc să închidă ochii la avizele care se dau pe șest pentru înființarea de eoliene pe zonele de terenuri irigate, că nu-i așa, și gura celor de la Direcțiile Agricole trebuie să mănânce ceva. Aici putem gândi și analiza și despre avizele care s-au dat de aceleași DAJ-uri pentru realizarea de drumuri expres și care vor trece peste infrastructura de irigații, care abia o reabilităm, de au ajuns să râdă și ciorile din par de prostia noastră. De aceea poate o modificare a ordinului de ministru care stabilește cine are dreptul de a da avize pentru schimbarea destinației terenurilor agricole s-ar impune, dar cine să o facă, când secretarii de stat te uluiesc prin neștiința și nepriceperea lor în acest domeniu?

Oare ministrul, în afară de a juca rolul de radar al detectării cormoranilor pe cer, are un program real strategic de creștere a rezervelor piscicole ale țării și unde poate două idei simple și fără multă încărcare academică l-ar fi ajutat și anume reglementarea legală dură a combaterii braconajului și urmată de popularea în mod gratuit a cursurilor de apă din țară, care nu sunt puține, astfel încât să nu fii nevoit să stai cu undița sau plasa în mână până la venirea  momentului ieșirii la pensie ca să prinzi o fâță cu coadă de pește.

Din păcate, comunicatul de sfârșit de an al ministrului Agriculturii este o biată însăilare de-a valma a unor acțiuni care arată o muncă de execuție și lipsa cu desăvârșire a unei activități strategice, ceea ce avem de vreo 30 de ani, ce-i drept, deci de ce să schimbăm istoria?

În final, vă rog să lăsați liniștea să se aștearnă fiindcă se zice că ministrul nostru fotovoltaic a adormit, fiind obosit. Noapte bună, somn ușor pentru al nostru conducător. În rest, numai de bine.

 

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2023
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Cu pași repezi se duce și 2022, iar, normal, ca orice om care are o aplecare spre trecerea timpului din ce în ce mai apăsată, dată mai mult de vârstă decât de înțelepciune, mă gândesc ce a fost bun și ce a fost rău din felia de timp care se pregătește de neantul trecutului.

Pentru mulți dintre noi, cei care robotim în agricultură, 2022 este un an ca oricare altul, mai bun sau mai rău, în funcție de pe unde ne-a hărăzit Dumnezeu să ne desfășurăm activitatea noastră de fermieri, și poate acesta ar trebui să fie cel mai important lucru care ar trebui să ne călăuzească judecata. Dar, din păcate, cred că asta nu este de ajuns dacă dorim să ne referim la agricultură ca la un ocean care trebuie să ne ofere condiții de viață cât mai bune tuturor.

 

PNS, fără nicio viziune

 

Dacă ar fi să ne gândim la cel mai important moment al acestui an pentru viitorul agriculturii în următoarea perioadă, poate pe primul loc ar fi faptul că agricultura a avut un examen de licență în 2021 și, din păcate, am fost departe de a avea o prestanță onorabilă, fiind la limita repetenției, în condițiile în care abia pe ultima sută de metri, cu răsuflarea șuierând, am reușit să încropim un amărât de Plan Național Strategic (PNS), fără nicio viziune de dezvoltare (cu o intenție, din păcate, nereușită în cazul ministrului Chesnoiu), fără dorință de reformare și fără căi de a aduce agricultura în rândul sectoarelor care să asigure esența supraviețuirii noastre ca națiune cu drept de a respira și gândi pe această planetă.

Pentru cei care poate nu înțeleg sau nu vor să o facă, agricultura este singura activitate care permite oamenilor să aibă luxul de a se manifesta și altfel decât sub forma unor apucături animalice, știind că un om flămând nu poate pricepe sau crea forme de artă, tehnice, sportive sau de orice altă natură, adică, mai pe românește, cu burta goală nu prea poți să te deosebești de maimuță.

Totuși trebuie să menționăm și o ,,calitate deosebită” a PNS-ului, care este iubită și glorificată de toată clasa politică, respectiv pomana socială, criteriul majoritar care a stat la baza acestui document, de altfel fapt recunoscut și în expunerea de justificări a acestuia, dar într-un limbaj mai cosmetizat ca pentru urechile fine ale birocraților bruxellezi.

Revenind la PNS-ul nostru, cel de toate zilele, acesta a avut trei moașe, și toate trei miniștri, plus o întârziere la naștere, dar, din păcate, toate cele trei moașe nu au avut capacitatea de a impune realizarea unui program cu adevărat strategic și care să ducă la realizarea unui mediu potrivit pentru nașterea și dezvoltarea acestui bebeluș, reprezentat de viitorul agriculturii românești. Asta din diferite motive, unii nu au putut, alții nu au fost lăsați de partid sau alții nu au vrut, dar în toate cazurile, din nefericire, rezultatul a fost același.

O primă măsură necesară, în opinia mea, ar fi fost reformarea structurii administrative a agriculturii și industriei alimentare românești, iar cu titlu de exemplu ne putem gândi la mult clamata și nerealizata reformare a agențiilor subordonate care duduie de ,,rezultate” – și am în vedere în special cazul ANSVSA și numeroasele ,,bătălii câștigate” de aceasta în asanarea pestei porcine sau AFIR-ul, care este un exemplu de ,,dezvoltare” a sistemelor birocratice la nivel de artă renascentistă târzie, la fel de întârziată ca viziunea conducerii perindată sau existentă acolo, sau, nu în ultimul rând, ADS-ul cu al său rol de dezvoltare a tinerilor fermieri cu nivel de arendă care reprezintă echivalentul a 2-2,5 ani de plată a arendei în țări precum Franța, Belgia, Germania sau Polonia (mă refer la programul tinerilor cu 50 ha).

Un alt exemplu poate și mai interesant, dar și mai dramatic, în același timp, îl constituie modul de organizare și activitatea depusă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la noi, în comparație cu omologul său francez, de exemplu, care este intitulat Ministerul Agriculturii și Suveranității Alimentare (numai titlul, și este o imensă schimbare de înțelegere și asumare), lucruri care ar fi trebuit văzute și analizate de zeci de ani de demnitarii noștri dâmbovițeni, care atunci când au bântuit prin Franța precum stafia lui Dracula, au fost ocupați cu discuții filozofice despre mici și plachia de crap de Dunăre, acompaniată de Aligote de Niculițel, plus imaginații cu minunatele folcloriste românești, în loc să îi fi preocupat să vadă și să înțeleagă cum s-ar putea reforma birocrația administrației  românești, pentru a putea fi mai eficienți și pe bani mai puțini.

Dar situația în care ne găsim, chiar dacă ne este greu să acceptăm, a fost posibilă fiindcă demnitarii noștri nu aveau o bază de înțelegere, adică, mai pe românește, nu au avut și nu au pregătirea managerială de bază necesară (le mai lipsesc multe altele, dar nu este subiectul de acum). Ce este mai rău, nici nu sunt conștienți de aceste lipsuri și nici nu vor să învețe ceva, iar de a aduce pe unii mai pricepuți pe lângă ei ar fi fost de-a dreptul blasfemie de partid. În schimb, la protocol am fost la nivel înalt și am reușit să lăsăm o puternică impresie și atât.

 

Suntem departe de civilizația europeană

 

Ce face MADR la noi cam știm și ce este mai rău simțim în activitatea de zi cu zi, dar să vedem cu ce se ocupă ministerul de resort francez, dintr-o țară unde orientările de stânga sunt foarte puternice, adică aplecarea este foarte puternică spre micul și mediul fermier.

Deci vorbim despre un minister al agriculturii, dintr-o țară, Franța, care are circa 28 de milioane de hectare de teren arabil, adică de circa 2,2 ori mai mult decât România, și care are un număr de doar 457.000 de exploatații agricole, toate, cu personalitate juridică, adică o suprafață medie de circa 62 ha/exploatație.

Mai mult, Ministerul Agriculturii francez se ocupă, pe lângă activitățile regăsite și la omologul românesc, și de multe altele suplimentare, cum ar fi: de păduri (gestionarea și exploatarea acestora), de ape, de industrie alimentară, de organizarea teritoriului în mediul rural, de învățământul agricol liceal, profesional și superior, de cercetare (singur sau în cooperare cu ministerul cercetării, după caz), dar realizează și legislația muncii pentru activitățile din sectorul pe care îl patronează sau activitățile de promovare la export.

Ca să înțelegem mai bine complexitatea activităților conduse de ministerul francez, trebuie să știm că, de exemplu, educația agricolă este reprezentată de 806 unități de învățământ agricol (în special licee agricole și școli profesionale), dar includ și 19 școli superioare de agricultură (care pregătesc ingineri), iar în fiecare an sunt școlarizați peste 210.000 de elevi și studenți, plus studiile doctorale.

Tot Ministerul Agriculturii francez gestionează activitatea de cercetare, singur sau în comun cu Ministerul Cercetării (dacă vorbim de celebrul INRAE), iar ca să aibă preocupări, se ocupă și de legislația muncii în domeniul agricol sau, mai mult, împreună cu Ministerul Muncii, administrează casa de ajutor social, deoarece agricultura are o importanță esențială în conceptul administrativ francez.

Apropo, ca să fie mai edificator, vorbim de aceiași funcționari francezi care, printre altele, administrează o zootehnie care doar la vacă produce 25 de miliarde de litri de lapte anual, adică 16% din producția europeană, sau cresc doar acolo un pic peste 19 milioane de bovine, sunt primul producător european de cereale și semințe, al patrulea în domeniul pescuitului european, al doilea producător mondial de vin și administrează o cifră de afaceri a sectorului agricol, și procesării aferente, reprezentat de insignifianta valoare de doar 167 de miliarde de euro (producție agricolă + alimentară), asta comparativ cu ,,locomotiva estului agricol” din țărișoara noastră cu mecanicii aferenți (în caz că i-ați uitat, sunt afișați pe peretele interior al ministerului, pentru ce realizări deosebite au avut), unde reușim și noi să realizăm vreo 15-17% din valoarea francezilor.

Când eu vă spun mereu ce nepricepuți sunt francezii ăștia, plus germanii, care sunt tot cam pe acolo cu realizările, nu vreți să înțelegeți.

În schimb, în România vorbim (conform INS în 2020) de circa 12,6  milioane ha și de circa 2,887 milioane de exploatații agricole (adică, de aproape zece ori mai multe decât în Franța), din care 2,862 milioane de exploatații sunt pe persoană fizică și doar 25.000 de exploatații sunt cu personalitate juridică (aici se includ și II, și PFA), iar în zece ani am reușit ca țară creșterea suprafeței medii de la 3,45 ha la impresionanta valoare de 4,42 ha, cifră care ar fi fost ok dacă vorbeam de legume sau de alte culturi intensive.

În plus, să nu uităm de alte ,,realizări de seamă” ale MADR, care a reușit punerea pe butuci a zootehniei, în special la porc, și urmează cu pași repezi și la vacă, unde eforturile sunt considerabile, industria alimentară se descurcă cum și pe unde poate, iar de alte activități nici că sunt interesate autoritățile statului.

 

Funcționarul român, incapabil și rupt de realitate

 

Dar să ne aplecăm asupra unei alte comparații, care de multe ori la noi, atunci când este adusă în discuții, duce la reacții agresive din partea demnitarilor MADR, asta dintr-o lipsă crasă de cunoaștere a realităților, plus a lipsei noțiunilor elementare de management, adică să discutăm despre numărul angajaților care ,,acișica” la  noi este de peste 15.000 de angajați și plus alții fără număr ascunși pe ici, pe colo, precum steagurile lui Pristanda, în timp ce la ,.amărâta” de agricultură franceză sunt în total 31.059 de angajați din care (ATENȚIE) 18.796 de persoane sunt cei care lucrează în învățământul agricol, majoritatea ca profesori, adică asta înseamnă că efectiv de administrarea sectorului se ocupă doar 12.263 de persoane, care administrează o suprafață de 2,2 ori cât a României, plus pădurile, plus învățământ și cercetare agricolă, plus pescuitul (ăla oceanic, că de bălți și iazuri plus cormoranii aferenți ne ocupăm noi), plus o ,,amărâtă” de industrie alimentară formată din 17.000 de unități și având o cifră de afaceri de peste 120 de miliarde de euro, care ,,piere în fața mamutului industrial carpato-danubian” condus cu mână forte de efemerii miniștri ai agriculturii românești.

Mă gândesc dacă miniștrii agriculturii (și nu numai) de la noi ar fi citit Codul Muncii și ar fi înțeles că una din sarcinile lor ar fi fost să se îngrijească să se realizeze indicatori de performanță pentru funcționari, dar nu de tipul celor cum arăți din față și profil și dacă coafura rezistă, nici de genul cât de mic te faci în fața șefului, ci poate niște indicatori mai simpli, de genul care este plusvaloarea adusă de banii europeni accesați, alta decât proiectele de pepeni și dovleci de am umplut câmpurile, sau care  sunt măsurile de creștere a suprafețelor udate prin reformarea organizării din teritoriu, sau poate modul de stimulare a creșterii transformării produselor de bază în cele cu valoare adăugată mare.

Dar poate pentru asta ar trebui să ne întrebăm (și să îi întrebăm și pe alții) de ce avem o serie de unități de procesare realizate acolo unde nu avem materie primă sau unde infracționalitatea a fost prezentă, acestea stând închise de la darea în funcțiune, așa cum sunt o serie de făbricuțe de lapte, de mori sau cum este și bursa de pește de la Tulcea.

Tot aici, putem discuta despre pensiunile făcute pentru a fi case de locuit după perioada de  monitorizare de cinci ani sau despre altele care au devenit conace pe la fel de fel de domenii viticole sau pomicole, cu toate că la bază finanțarea a avut alt scop.

Poate că miniștrii agriculturii de pe la noi ar fi trebuit să se întrebe, și pe ei, dar și pe consilierii lor (nu cei care au fost în funcții numiți pe criterii de răsplată politică, că oricum nu puteau să-i ajute cu ceva), asta dacă ar fi avut pregătirea de a răspunde, cum se face că noi, cu 15 mii și mulți alți funcționari nu facem decât vreo 15-17% din ce fac în Franța doar vreo 13.000 de funcționari, fiindcă acolo diferența de 17.000 de funcționari este reprezentată de profesori care se ocupă de pregătirea viitorului, activând în învățământul agricol.

Dar oare de ce merge „așa rău” agricultura franceză? În primul rând, se lucrează pe strategii, una națională și apoi cele sectoriale, care se bazează exclusiv pe studii și legități economice, iar gargara de pe internet a tuturor neaveniților nu este luată în calcul și nici nu este un factor care să influențeze politica agricolă franceză.

Toate țările vestice au investit în informatizarea serviciilor și reducerea personalului, aspect despre care oricine ar fi avut o minimă preocupare de documentare ar fi aflat că atunci când personalul este supradimensionat, acesta devine factor de frânare a deciziilor și de reducere a adaptabilității la condițiile concrete.

Cred că este de notorietate și este inadmisibil când tu pentru dosarul de despăgubire la secetă, în care este și un membru de la APIA în comisia de constatare, trebuie să depui copie după cererea pe suprafață fiindcă statului i-a fost indiferentă o astfel de investiție în informatizarea sistemelor sau pentru că aceia care conduc de zeci de ani aceste instituții nu au avut timp de realizare a acestor aspecte.

Sau la fel de nejustificat este faptul că pentru a-ți fi rambursați banii pentru primele de asigurare, trebuie să aduci de la bancă o adresă prin care confirmă că ai cont deschis la ei și este același cu cel declarat de tine, ca și cum tu ai fi fost tâmpit să declari contul vecinului de bloc. Oare răspunde de asta funcționarul AFIR sau reprezentantul firmei? Cât de incapabil și rupt de realitate să fii ca funcționar, când faci astfel de reguli, și cât ar trebui să mai avem răbdare cu astfel de ,,specialiști”?

 

Reformarea, imposibil de realizat de actuala clasă politică

 

Un alt aspect avut în vedere de țările vestice este că ministerele agriculturii se ocupă de dezvoltarea economică a sectorului, nu de măsuri sociale, deci toate deciziile sunt luate pe baza unor elemente economice. Astfel, au înțeles că dezvoltarea se poate baza pe educație și cercetare agricolă, deci au avut în vedere să preia aceste activități în administrare, dar nu doar să fie la număr, ci chiar să performeze și să le permită construirea unui segment de resursă umană foarte bine pregătită, care să îi ajute apoi în implementarea măsurilor de viitor.

În această idee a fost și măsura luată în Franța, unde de legislația muncii în domeniul agricol se ocupă ministerul de resort, dar pentru asta au adus specialiști care știu măcar că o măsură legală nu se aplică retroactiv, așa cum încerca să facă ministerul de la noi sub conducerea ministrului Oros prin 2020 cu ordonanțele despre secetă.

Nu în ultimul rând, ar trebui să mai menționăm un lucru extrem de important în administrația din vestul Europei, anume transparentizarea deciziilor și a modului de cheltuire a banilor publici, Astfel, pe site-ul ministerului francez se regăsește anual un material care are între 240 și 300 de pagini, în funcție de an, și este intitulat bilanț social.

În acest material, ministerul prezintă, cu cifre, grafice, tabele, toată resursa umană de care dispune ministerul francez, atât la centru, cât și în teritoriu, pe regiuni și departamente, câți lucrează în administrație și câți în învățământ, câți au avansat, câți sunt angajați noi, câți au ieșit la pensie. Tot acolo se găsesc care sunt salariile, cu cât au crescut, pe segmente și pe tipuri de funcționari, care este ponderea între femei și bărbați, atât la nivel de funcționari administrativi, cât și tehnici, în învățământ sau cercetare.

De pildă, în 2019 aflăm din acest raport că în 2008 erau angajați 36.081 de funcționari (inclusiv profesorii), iar în 2019 au scăzut la 30.097 de funcționari, adică mai puțin cu circa 6.000 de funcționari. Tot aici, găsim că în învățământul liceal sunt angajate 9.512 femei și 6.327 de bărbați, iar în învățământul superior sunt 1.676 de femei și 1.147 de bărbați sau regăsim informația că în Guadeloupe sunt 75 de profesori, iar în Bretagne sunt 1.413 profesori.

Importanța acestor rapoarte rezidă din faptul că așa societatea este informată ce se face cu banul public, află despre importanța activităților desfășurate de minister, plus că orice încercare de deturnare a unor posturi pentru diverse cumetrii și sinecuri politice apar și se văd acolo, iar societatea poate să ia poziție. Mai mult, aceste informații permit specialiștilor realizarea diferitelor analize și scenarii pentru viitor, care pot duce la găsirea de noi soluții de optimizare a activității ministerului și a agențiilor subordonate.

Idei și soluții mai pot fi multe, dar oare chiar credem că ar exista voință politică și pregătire managerială pentru o astfel de reformă, raportată la clasa politică actuală, unde opoziția pe agricultură este inexistentă, sau când se manifestă vin cu fel de fel de idei năstrușnice rezultate ale unor coșmaruri de noapte dorite a deveni realitate? Unora ne place să credem că da, chiar dacă această convingere se mai clatină în anumite momente și după anumite discuții cu autoritățile, dar spiritul acestor schimbări ar trebui să persiste.

Poate pentru mulți pare o glumă că o reformă a aparatului birocratic și realizarea unor indicatori de performanță, informatizarea sistemului, realizarea unei baze de educație agricolă și a unei cercetări aferente pot fi o mare realizare, dar eu susțin că pentru agricultura românească ar fi o revoluție mai mare decât ajungerea lui Armstrong pe Lună.

Dar cine o poate realiza? În niciun caz actuala clasă politică, indiferent că vorbim de putere sau opoziție, fiindcă nici aceasta nu are la bază o educație economică și managerială. Singura speranță este dincolo de gard, adică în rândul celor care activează în agricultură și sunt pregătiți pentru a face aceste lucruri, mulți sau puțini, dar aici nu mă refer la cei care cred că răgetul de măgar pe net înseamnă automat patalama de cunoaștere și cunoștințe.

În rest, numai de bine.

 

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În luna februarie anul curent, a început un nenorocit de război la granițele noastre, unde Rusia, în calitate de agresor, încearcă ocuparea și anexarea mai multor regiuni ucrainene, în numele unei operațiuni speciale numai de ea înțeleasă. Lăsând la o parte motivele geostrategice invocate de toate părțile implicate, până la urmă singurul lucru care contează cu adevărat este pierderea vieților omenești nevinovate care nu au nimic de-a face cu această încleștare întunecată și distrugerile civile aferente, adică școli, case, spitale etc.

Normal și firesc în fața acestei tragedii umanitare, comunitatea internațională, din care și România face parte, trebuie să își manifeste compasiunea și să ajute cu tot ce poate la pansarea rănilor războiului, ajutând populația civilă ucraineană în toate modurile posibile. În acest sprijin trebuie să înțelegem și tot ce poate ajuta inclusiv din punct de vedere economic țara afectată de război, dar poate va fi greu de înțeles pentru unii, cu respectarea unor principii pe care tu singur le-ai stabilit la nivel comunitar sau național.

Să ne oprim la un prim aspect legat de faptul că s-a decis de către Comisia Europeană suspendarea taxelor vamale pentru importurile de produse agricole din Ucraina, unde în prima fază, pentru a fi convinse toate țările comunitare să accepte acest lucru fără să mârâie (și sub amenințarea voalată de a fi făcuți praf de mass-media dacă se opun, sub acuzația de putinism), s-a vehiculat doar activitatea de tranzit a produselor agricole ucrainene în drumul lor către țările africane în special, măcinate de foamete și nevoi.

Doar că aceia care ar fi dorit să și gândească un pic ar fi înțeles rapid că este doar o perdea de fum, fiindcă în realitate activitatea de tranzit nu este afectată de taxe vamale, ci depui doar o garanție până marfa respectivă părăsește țara de tranzit și pleacă spre țara de destinație.

Astfel, în toată această complicată schemă politică, inspirată de orice, mai puțin de elementele democratice și de compasiune în urma războiului pe care le clamăm oriunde și oricând, s-a acceptat importul liber al produselor agricole fără plata taxelor vamale.

Doar că acest lucru nu permitea pierderea ,,pedigriului” mărfii, iar originea acesteia rămânea aceeași, lucru care încurcă sau încurca într-o anumită măsură, deoarece sunt destui cumpărători care doreau o anumită trasabilitate a mărfii.

Trasabilitatea mărfii este dată (sau ar trebui) de certificatul fitosanitar, iar în cazul nostru și acesta asigură sau asigura o garanție relativă, având în vedere corupția prezentă în această țară vecină înainte de război, de care nu trebuie să ne ferim să vorbim și să o acceptăm, iar acum eliberarea acestor documente pentru a însoți produsele agricole este destul de complicată având în vedere războiul (sau asta s-a invocat, mai exact), deci trasabilitatea mărfurilor nu prea poate fi verificată.

Personal cred că această situație le-a adus aminte unora de o expresie mai veche, care spune că în perioadă de război se pierd multe averi, dar se fac altele și mai mari, și atunci s-a pornit mașina de lobby pe lângă Comisia Europeană și nu numai, care a dus la eliminarea nevoii de a prezenta la intrarea în spațiul comunitar a certificatelor fitosanitare, deci se permitea astfel pierderea originii în perioada, vezi Doamne, de tranzit prin aceste țări de graniță.

 

Ce înseamnă asta, mai pe înțelesul tuturor?

 

Acum se pot aduce la liber produse agricole din Ucraina, dar, atenție, fără a mai putea controla nici prezența dăunătorilor sau bolilor de carantină, dar nici folosirea unor pesticide care în spațiul comunitar sunt interzise de mult. Culmea este că toate ONG-urile ecologice, de mediu, de protecția consumatorului sau mai știu eu ce, cărora foamea de bani le era acoperită de surse generoase de la Bruxelles și care urlau din toți rărunchii privind protecția consumatorului european în fața „agresiunii pesticidelor”, acum sunt toate tăcute în mod suspect, cu toate că în Ucraina folosirea gamei largi de pesticide este la liber, inclusiv celebrele neonicotinoide, dar nu numai. Acum nu mai sunt periculoase aceste pesticide sau a venit ordin pe unitate pentru a se trece la stadiul de hibernare până se fac ceva bănuți de cei interesați? În această situație bineînțeles că România a fost tăcută și discretă, cu toate că este afectată în mod direct, dar ce mai contează dacă așa ni se cere?

 

Care este rezultatul?

 

Dacă ne uităm prin jurul nostru, vedem foarte multe camioane, barje sau trenuri care vin din Ucraina cu produse agricole, descarcă prin diverse baze sau silozuri, iar apoi sunt încărcate cu aceeași marfă și pleacă spre port, astfel încât după o ședere de câteva zile, marfa sosită din țara vecină pleacă ca fiind de origine românească. O fi bine, o fi rău, ce mai contează.

Aici se mai impune o mențiune, zic eu, importantă și care există de mai mult timp, dar nu se face nimic. Mulți colegi fermieri clamează problema scăderii prețurilor pe piață din cauza importurilor din Ucraina, o situație care poate fi corectă, dar după opinia mea nu trebuie pusă în centrul atenției, fiindcă este normal într-o piață liberă prețul să se fixeze liber, în funcție de cerere și ofertă.

Ceea ce personal aș ridica drept o problemă reală: competiția pe piață să fie corectă și în condiții similare, atât cu marfa care provine din Ucraina sau Rusia, dar și din țările din America de Sud sau Nord. Adică, ce vreau să zic:

Un prim exemplu este dat de gama de pesticide care se pot folosi în agricultură, unde în toate țările extracomunitare paleta este foarte largă și cu foarte puține restricții, ceea ce fac ca tehnologiile să fie foarte performante și cu costuri reduse. În cazul țărilor comunitare, toate restricțiile introduse afectează competitivitatea mărfurilor și de aici se naște nemulțumirea fermierilor, dar care nu trebuie îndreptată doar împotriva veniturilor mai scăzute, ci mai ales împotriva costurilor crescute din cauza acestor reglementări de multe ori aberante.

Aici avem deja celebrul exemplu cu șrotul de soia modificat genetic care se aduce din America de Sud pentru zootehnia europeană, dar nu permitem fermierilor europeni să producă ei această soia. Cu alte cuvinte, în obtuzitatea celor care reglementează, acest șrot de soia ar fi dăunător dacă este produs la noi, dar este foarte bun pentru consum dacă este importat.

Tot așa discutăm despre toate culturile care necesită tratamente cu neonicotinoide, tratament care în țările extracomunitare este la liber, dar la noi, în spațiul comunitar, este restricționat, fapt care impune, culmea, creșterea numărului de tratamente fitosanitare pentru a compensa lipsa acestor produse din tehnologiile agricole. Marfa care vine din Ucraina, Rusia, America de Sud sau de Nord are astfel de tratamente. Oare acele produse importate nu au probleme, dar cele produse în spațiul comunitar au?

Cât de lipsiți de logică să fim la nivel politic să acceptăm astfel de prostii greu de justificat pentru oricine care chiar vrea să gândească?

De menționat că în acest material nu comentez dacă este bine să se interzică sau nu ceva, ci arăt fracturile de logică la nivel politic și care, de fapt, sunt date de diverse interese economice și politice și nicidecum de dorința de a proteja populația, fiindcă dacă s-ar fi urmărit doar acest lucru, atunci regulile ar fi fost păstrate permanent. Nu poți să spui că din cauza războiului ești de acord pe o perioadă mai mare sau mai mică să faci rău propriilor cetățeni.

 

Ipocrizia sancțiunilor

 

A doua problemă pe care aș propune-o la discuții este fermitatea sau ipocrizia sancțiunilor la adresa Rusiei, inclusiv cea solicitată de Ucraina.

Astfel, pentru a putea să se scoată cerealele ucrainene pe piețele internaționale, s-a acceptat și exportul cerealelor rusești, într-un an în care producția Rusiei se spune că ar fi record, dar într-o țară unde controlul cifrelor acum este imposibil, iar afirmația unor ,,așa-ziși specialiști” că se poate evalua producția prin satelit în mod corect este departe de adevăr, iar rapoartele diverselor instituții de multe ori au avut parte de cifre total opuse realităților existente pe teren.

În altă ordine de idei, dacă acest lucru ar fi fost posibil cu acuratețe atât de mare, cum spun unii, de mult ar fi fost în practica curentă la multe state sau organizații care și-ar fi permis financiar acest lucru, dar mai este mult până departe. Deocamdată, tehnologia NDVI fără confirmare și verificare pe teren a informațiilor nu permite evaluări de producție, ci doar de biomasă, iar aici cei care sunt de meserie știu că acest lucru nu este echivalent cu producția. De exemplu, la grâu pot să am un soi pitic și un soi masiv ca dezvoltare vegetativă, dar producția să fie inversată, adică cel mic să fie mai productiv decât cel mare. Această tehnologie nu poate să arate acest lucru. Mai sunt și alt fel de situații.

Să nu se înțeleagă că aș fi împotriva acestor dezvoltări de tehnologii, doar că mai este de lucru până să ne permită ceea ce chiar dorim să știm, chiar dacă s-au făcut pași importanți.

Revenind la problema cerealelor rusești, se pune problema unor principii, în sensul dacă dorim să pedepsim sau nu regimul lui Putin, dar din realitate, chiar dacă propagandistic se spune altceva, încasările la buget ale Rusiei nu prea cred că s-au redus și voi explica și de ce susțin acest lucru.

Veniturile la bugetul rusesc din gaze, petrol, cărbune și produse agricole reprezentau peste 60% din veniturile totale. În condițiile în care prețurile au crescut cu minimum 100% la produse agricole, dar cu 300% la gaze sau la alte materii prime, atunci este evident că bugetul nu a avut de suferit, dimpotrivă.

Dacă discutăm de diversitatea produselor pe piața rusească, atunci este o altă problemă, fiindcă importurile au scăzut, dar fără poșete și haine de firmă, sau fără mașini de lux se poate trăi, iar personal nu prea cred că sancțiunile chiar au efectul pe care l-am dori sau îl clamăm.

Dacă luăm în ansamblu, se constată că fermitatea țărilor din Europa și nu numai la adresa sancțiunilor este direct proporțională cu dependența de diverse produse din Rusia, singura excepție fiind Polonia, care are o atitudine fermă împotriva acestora, dată nu de lipsa dependenței, ci de o teamă viscerală din trecutul istoric față de aceasta. Că este corectă sau nu această atitudine a statelor, fiecare poate judeca după propriul sistem de valori.

 

Prostie sau nemernicie?

 

O a treia problemă care este de remarcat în această perioadă este grija autorităților, românești și nu numai, de a asigura cât mai multe rute logistice pentru marfa care vine din Ucraina, dar fără să fi văzut în trecutul apropiat o grijă și pentru fermierii români care să nu mai stea cu zilele în portul Constanța pentru a descărca marfa.

Stau și mă întreb oare de ce autoritățile noastre în anii trecuți nu au dorit să modernizeze portul, să refacă infrastructura CFR, să modernizeze infrastructura auto, astfel încât și pentru firmele românești care lucrează în port activitatea să devină normală și civilizată? Oare noi, cei care trăim și lucrăm aici, nu meritam aceste lucruri? Oare cum pot politicienii acum să se dea de ceasul morții și să arate cât se implică ei în rezolvarea problemelor care de mult ar fi trebuit rezolvate? O fi prostie, o fi nemernicie?

Mai mult, am ajuns, cum a fost cazul la Galați, ca Franța să anunțe că a încheiat un acord într-o altă țară, adică la noi, pentru a scoate cerealele din Ucraina către Europa. Ceea ce pricep mai greu pitecantropii noștri din ministere este percepția publică din Europa care a rămas cu impresia că francezii au venit și au decis ce trebuie făcut, lucru care se poate să fie chiar adevărat, nu avem de unde să știm. Dar trebuie reținut că o comunicare activă este foarte importantă, mai ales în situații în care se poate percepe că tu, ca stat, nu ești foarte solid reprezentat.

În plus, legat de comicul situației, chiar era nevoie de Franța ca să reparăm niște șine și să cumpărăm niște materiale și echipamente portuare sau erau și oarece interese mai puțin dorite a se face publice?

Dar, venind ca o mică concluzie, stau și mă întreb de câte războaie o fi nevoie ca și noi, ca țară, să ne refacem infrastructura de toate tipurile, iar în al doilea rând oare compasiunea pentru un popor greu încercat trebuie să fie același lucru cu a manifesta doar prostie la nivel decizional? Sau nu o fi prostie, ci doar nemernicia dată de dorința de îmbogățire a unora? În rest, numai de bine.

140A7158

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În data de 11 august 2022 a avut loc o reuniune organizată de MADR fără participarea ministrului Daea, care probabil a considerat că nu este foarte important ce-o să fie după ce domnia sa nu va mai fi ministru.

Secretarii de stat au boicotat în grup participarea, cu o mică excepție dată de participarea meteorică și fără substanță a domnului Sorin Moise. La reuniunea sus amintită s-au prezentat ultimele modificări ale PNS, multe dintre ele ca răspuns la observațiile formulate de Comisia Europeană.

Reuniunea a avut loc într-o atmosferă tensionată, în special datorită poziției MADR care a mers pe formula de informare, dar fără dezbatere și consultare, adică s-a prezentat direct ce s-a stabilit să fie transmis ca răspuns la Bruxelles, fără a se mai aștepta eventualele opinii ale mediului asociativ, dar asta este situația, nu este nici prima și nici ultima oară când se întâmplă așa.

Dar mă întorc la acest material, unde am dorit să selectez principalele obligații pe care le vor avea fermierii din cultura vegetală începând cu anul 2023, așa cum sunt stabilite ele până la acest moment și sub rezerva că nu putem anticipa ce observații mai pot veni de la Comisie până ne vor da binecuvântarea finală. Astfel vom parcurge principalele prevederi care se aplică fermierilor din cultura vegetală și acolo unde este cazul voi ridica și observații asupra lacunelor de definire sau de formulare, care poate vor fi auzite de cei în drept și, cine știe, vor aduce și corecturile sau lămuririle de rigoare.

I. GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile

Prima oprire o vom face la GAEC 6, unde, așa cum se poate citi mai jos formularea oficială de la acest moment, terenul agricol trebuie să fie acoperit în perioada 15 iunie – 30 august, ori prin cultură principală și care se va recolta după 30 august, ceea ce este de înțeles, ori prin lăsarea miriștii nelucrate în urma recoltării culturii principale, ceea ce este la fel posibil, sau prin cultivarea de culturi secundare timp de 30 de zile după recoltarea culturii principale.

Legat de ultima prevedere privind cultivarea culturilor secundare, se impun câteva clarificări, în sensul că putem avea culturi pe care le recoltăm în jurul datei de 15 iunie și imediat se seamănă culturile secundare (cele pentru covoare vegetale) și unde avem obligația de a le lăsa 30 de zile, dar în acest caz nu vom îndeplini cerința de a le avea pe teren la 30 august. În acest sens, recomand fermierilor să îndeplinească ambele cerințe, adică cultura secundară să fie ținută 30 de zile, dar fără a fi desființată înainte de 30 august.

„GAEC 6 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

-  Pentru protejarea solurilor în perioada cea mai sensibilă din cursul anului (15 iunie – 31 august), terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 de zile după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 80% din suprafața arabilă a exploatației.

-  Pentru terenul lăsat pârloagă, acoperirea adecvată a solului înseamnă: terenul arabil necultivat pe durata unui an agricol, întreținut în bune condiții agricole și de mediu, pe care se efectuează activitatea minimă de întreținere. Perioada în care terenul este lăsat pârloagă este de minim 6 luni într-un an agricol și acoperă lunile martie-august.

-  Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puțin 20% din suprafața arabilă a exploatației agricole.”

O altă observație se ridică în cazul practicii fermierilor (care nu sunt puțini) care imediat după recoltarea orzului sau a grâului pregătesc și seamănă rapiță mai mult de 20% din suprafață, înainte de 30 august, situație în care rapița este considerată cultură principală și nu se mai încadrează la culturi secundare, deci nu respectă cerințele GAEC 6. Cum vor trebui să procedeze fermierii?

Privitor la definirea conceptului de teren pârloagă, se referă la terenul necultivat între martie –august și care va avea parte doar de lucrări minime de întreținere definite conform OUG 5/2015, adică ori o cosire, ori un discuit, ori o erbicidare. Sincer să fiu, nu am priceput de ce nu se permite în acest caz cultivarea unor amestecuri pentru covoare vegetale încorporabile începând cu 1 septembrie și care ar permite o creștere a materiei organice în sol, dar poate la MADR printre funcționarii foarte bine pregătiți (dar nu la astfel de lucruri) nu a fost nimeni care să poată argumenta un astfel de demers.

Ultima cerință de care fermierii trebuie să țină cont este gradul de acoperire a solului în timpul iernii, care nu trebuie să scadă sub 20%, ori culturi înființate, ori teren nelucrat și lăsat sub formă de miriște după recoltarea culturii principale.

II. GAEC 7 – Rotația culturilor pe terenurile arabile, cu excepția culturilor care cresc sub apă

Trecând la GAEC 7 trebuie reținut faptul că nu se permite monocultura în cazul culturilor care sunt cele mai cultivate în fermele vegetale, gen porumb, floarea soarelui, grâu, rapiță, soia, mazăre sau orz, acest lucru fiind permis doar în cazul ierburilor sau al culturilor erbacee.

Teoretic este permisă o excepție, în sensul că nu se mai consideră monocultura dacă între cele două culturi principale de același fel se cultivă o cultură secundară. Astfel pentru a fi clar, în cazul în care dorim cultivarea de grâu după grâu, trebuie ca în perioada liberă între cele două culturi, să zicem între 15 iulie și 15 septembrie, să cultivăm altceva. Nu putem spune că în acest caz nu este posibil să se facă așa, cu toate că efectul de obținere de materie organică este destul de puțin realizat, dar se ridică o primă observație, în sensul dacă există o durată minimă pentru menținerea culturii secundare?

Clarificarea acestei durate va duce și la evaluarea situației dacă este posibil acest scenariu atât la grâu, cât și în cazul monoculturii de porumb, mai ales în cazul terenurilor irigate unde se cultivă hibrizi tardivi.

„GAEC 7 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

- Regula generală: se aplică o rotație a culturilor pe terenul arabil, cu excepția culturilor care cresc sub apă. Rotația constă în alternarea culturilor cel puțin o dată pe an (an agricol) la nivel de parcelă agricolă, inclusiv a culturilor secundare gestionate în mod corespunzător, cu excepția culturilor multianuale, a ierburilor și a altor plante furajere erbacee, a terenurilor lăsate pârloagă și a culturilor din spații protejate.

- Prin excepție de la regula generală, una și aceeași specie de plante (cultura de bază sau principală) poate fi cultivată pe aceeași suprafață de teren arabil o perioadă de cel mult 3 ani consecutiv, cu obligația ca, anual, între două culturi principale să înființeze o cultură secundară, diferită ca specie față de cultura principală.”

Și ca o ultimă observație, eu personal nu aș fi permis excepția de la interzicerea monoculturii în cazul culturilor de floarea-soarelui, rapiță sau soia, chiar și în cazul cultivării de culturi secundare și aș fi mers mai departe în sensul că nu aș fi acceptat nici rotații formate consecutiv din culturile enumerate mai înainte, dar este doar opinia mea și este bazată pe amărâtele alea de cărți de fitotehnie după care unii dintre noi am mai citit, dar este clar că nu toți.

III. GAEC 8 – Procentajul minim din suprafața agricolă dedicat zonelor sau elementelor neproductive

Astfel am ajuns la GAEC 8 și unde ne vom opri asupra obligației de a lăsa 4% din terenul cultivat al fermei drept teren necultivat sau pârloagă. Există și o derivată a acestei interdicții, în sensul că se poate lăsa doar 3% teren necultivat, dar la asta se adaugă obligația de a cultiva 4% din terenul fermei cu culturi fixatoare de azot (leguminoase), însă fără aplicarea tratamentelor fitosanitare.

„GAEC 8 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

Se asigură ponderea minimă de cel puțin 4% din terenul arabil la nivel de exploatație alocat zonelor sau elementelor neproductive, inclusiv terenuri lăsate pârloagă. Opțional, fermierul poate asigura o pondere minimă de cel puțin 7% din terenul arabil la nivel de exploatație, dacă acesta include culturi fixatoare de azot, cultivate fără utilizarea de produse de protecție a plantelor, din care 3% reprezintă terenuri lăsate pârloagă sau elemente neproductive.”

Că este bine sau nu, fiecare dintre cei care vor citi va aprecia, dar cred că aici autoritățile vor răspunde sub forma „atât s-a putut” și nici nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim la cei care au reprezentat România la aceste negocieri.

Și aici, ca și la GAEC 7, se poate repeta întrebarea de ce la terenurile necultivate nu s-a permis semănatul de covoare vegetale care sunt oricum mai bune decât lăsarea buruienilor să crească nestingherite, dar toate răspunsurile sunt date de nivelul de cunoaștere al celor care cer și care aplică astfel de principii, nivel care trebuie să acceptăm cu mândrie că este slab și la ei (adică la Bruxelles), ca și la noi.

IV. ECOSCHEMA 1 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil

Ușor, ușor, am ajuns la ultimul punct pe ,,ordinea de zi” și care este reprezentat de ecoschema care va trebui aplicată de fermele peste 20 ha și care doresc să obțină și subvenția aferentă acesteia. Ecoschema are trei principii standard obligatorii, adică 5% teren necultivat, 5% teren cultivat cu leguminoase și în perioada 15 iunie – 30 august 80% din terenul fermei să fie protejat prin cultură principală, miriște sau culturi secundare (aici a se ține cont de observațiile deja prezentate mai sus), iar apoi se adaugă alegerea unuia dintre cele 3 principii variabile, adică diversificarea culturilor prin existența a minimum 3 sau cultivarea prin minim/no/strip tillage a cel puțin 50% din suprafață sau plantarea a 2 arbori/ha anual din speciile agreate.

O primă observație este că aplicarea acestei ecoscheme se bate cap în cap (în sensul că este neclar) cu GAEC 9, astfel încât dacă conform GAEC procentul de teren necultivat trebuia să fie de minimum 4% din terenul fermei, aplicarea ecoschemei ridică acest procent la 5%, dar în condițiile în care nu scrie nicăieri dacă acest procent de la GAEC poate fi folosit și la îndeplinirea obiectivului de la ecoschemă. Adică, mai simplu spus, ca să se respecte și GAEC 8, și ecoschema, trebuie să lăsăm necultivat doar 5%, sau 4% de la GAEC, plus 5% de la ecoschemă, adică în total 9%?

Sunt ferm convins că primul răspuns al celor de la MADR va fi ,,stați liniștiți” este prima formulă, dar, atenție, nu scrie nicăieri asta, iar Comisia atunci interpretează cum dorește, adică poate să o facă în spiritul obiectivului care îl are de a se ajunge la 10% necultivat și să vedem cu toții atunci dezastru.

A doua observație este legată de cultivarea leguminoaselor, în sensul că la GAEC se poate practica formula 3% teren necultivat și 4% cultivat cu leguminoase, dar fără aplicarea de tratamente fitosanitare. La ecoschemă se spune că a doua cerință este cultivarea a 5% din suprafață cu culturi leguminoase, dar fără a se interzice tratamentele fitosanitare. Ceea ce nu se menționează explicit în documente, dacă cele 4% suprafață culturi leguminoase de la GAEC pot fi acceptate și în respectarea cerinței de la ecoschemă sau va trebui să avem formula 4% pentru GAEC și 5% pentru ecoschemă, adică 9% teren cultivat cu leguminoase? Poate de această dată funcționarii MADR vor înțelege mai clar care sunt nedumeririle mediului asociativ la ceea ce ei au prezentat și, mai știi, poate vor face ceva în sensul clarificării acestor aspecte.

„ECOSCHEMĂ - Cerințe de bază (modificări)

1. Fermierii trebuie să aloce peste 5% din terenul arabil pentru elementele neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă).

1. 1. În cazul fermelor cu peste 75% din terenul arabil utilizat pentru producția de iarbă sau de alte plante furajere erbacee, culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de cultură, sau care face obiectul unei combinații, ponderea elementelor neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă) trebuie să depășească 3%.

2. Să cultive pe minimum 5% din totalul terenului arabil declarat, culturi leguminoase, bogate în proteină vegetală, fixatoare de azot, care se pot recolta, precum: soia, mazăre de consum/furajeră, măzăriche, sparcetă, trifoi, facelia, fasole, fasoliță, ghizdei, năut, lupin, linte, bob, lucernă, arahide, amestecuri de leguminoase și graminee perene.

3. În perioada sensibilă pentru sol cuprinsă între 15 iunie și 31 august, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 zile, în intervalul stabilit, după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 90% din suprafața arabilă a exploatației. Această practică are ca scop principal protejarea solurilor în perioadele cele mai sensibile din parcursul anului agricol, în contextul schimbărilor climatice actuale.

Cerințe specifice

La condițiile de bază de mai sus, fermierul trebuie să aleagă una din următoarele condiții specifice:

A - să practice diversificarea culturilor pe terenul arabil, în funcție de suprafață, după cum urmează:

  •       în cazul suprafețelor cuprinse între 10.01 ha și 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin două culturi diferite, iar cultura principală să acopere maximum 75% din terenul arabil;

  •       în cazul suprafețelor de peste 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin trei culturi diferite. Cultura preponderentă trebuie să acopere maximum 70% din terenul arabil, respectiv două culturi preponderente să acopere împreună maximum 85% din terenul arabil, cu respectarea procentului de 5% din teren pentru elementele neproductive;

  •       în cazul în care suprafața de teren arabil este cultivată în proporție de peste 80% cu iarbă / plante erbacee / leguminoase sau acoperită cu culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție, indiferent de mărimea exploatației pentru care solicită sprijinul prin această ecoschemă, se consideră ca fiind practică de diversificare dacă respectă un procent de minimum 3% teren neproductiv.

B - să practice o tehnologie de agricultură de tip conservativ pentru sol (no /minimum /strip-tillage) pe minimum 50% din suprafața cultivată a exploatației.

Gestionarea lucrărilor solului de tip conservativ contribuie înmod direct la protejarea solurilor în perioadele și în zonele cele mai sensibile, cât și la reducerea riscului de degradare a solului și eroziune.

Prin promovarea acestei practici conservative se dorește evitarea la maximum a compactării solului prin reducerea trecerilor repetate cu utilaje, creșterea capacității de reținere a apei în sol, creșterea capacității solului de sechestrare a carbonului, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, reducerea amprentei de carbon prin reducerea consumului de combustibil pe hectar, creșterea biodiversității la nivelul solului, concomitent cu asigurarea unui habitat prielnic pentru dezvoltarea faunei. Totodată, urmare arăturii conservative se va obține și o îmbunătățire a texturii și structurii și a biotei solului, creșterea materiei organice din sol (+ de humus).

Nu în ultimul rând, prin promovarea aplicării agriculturiiconservative de tipul no till/minimum till/ strip till se va reduce amprenta de carbon din partea fermelor ce vor apela la această practică, consumul de motorină la hectar fiind redus în medie cu 35%.

C - Fermierii trebuie să planteze anual cel puțin 2 arbori pe hectar, la nivel de exploatație, precum: populații locale de pomi fructiferi și arbori (măr, piersic, prun, corcoduș, zarzăr, cais, cireș, vișin, gutui), nuc, stejar, ulm, tei, alun, salcâm, glădiţă, paltin, arţar, jugastru, pin, sălcioară, castan, precum și alte specii.

Această practică contribuie la stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor, poate constitui un refugiu pentru păsări și  animale. De asemenea pe termen mediu poate constitui un sprijin pentru reducerea eroziunii solului, reducerea temperaturii solului în zonele de proximitate a plantației, cât și o influență ușoară asupra capacității de menținerea apei în sol și sechestrare de carbon în locul plantației și limitrof acesteia.”

V. CONCLUZII

În final, fermierii, cel puțin la acest moment, trebuie să aibă în vedere pentru anul agricol 2022-2023 măcar următoarele aspecte:

  • Iarna, cel puțin 20% din terenul fermei trebuie acoperit de culturi principale sau secundare ori să fie lăsat sub formă de miriște;

  • Între 15 iunie și 30 august, 80% din suprafața terenului fermei trebuie să fie acoperit de culturi principale, secundare sau miriște, iar culturile secundare să aibă o vechime de cel puțin 30 de zile pentru a se evita orice problemă de înțelegere în raport cu prevederile GAEC 6;

  • Se interzic monoculturile cu excepția cazului în care se folosesc culturi secundare. Dar pentru motivele expuse în material este de evitat dacă nu se vine de la MADR cu lămuriri suplimentare.

  • Prin GAEC 8 se impune lăsarea a 4% din teren necultivat sau 3% necultivat și 4% cultivat cu plante leguminoase.

  • Implementarea ecoschemei duce la lăsarea a 5% din teren necultivat plus 5% din teren cultivat cu plante leguminoase, dar fără să se cunoască la acest moment dacă se pot contopi cu cele de la GAEC8, fiind necesare lămuriri suplimentare de la MADR. În plus trebuie să se aleagă între diversificarea culturilor, adică existența a minimum 3 culturi principale sau aplicarea pe 50% din suprafața fermei a tehnologiilor minim/no/strip tillage sau plantarea a doi arbori pe hectar anual.

 

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

gheorghita

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Încet, încet, ne apropiem de sfârșitul anului agricol 2021-2022, un an sub spectrul unei secete larg răspândite prin mai toate regiunile țării (lucru recunoscut și de ministrul Agriculturii). În premieră, seceta a reușit să pună pe butuci sistemele de irigații, alea câte funcționează, prin nivelul scăzut al Dunării, care de zeci de ani nu s-a mai consemnat.

Ministrul Agriculturii nu are la acest moment nicio soluție practică de a îndulci amarul situației de criză la fermierii greu încercați și care se află în zonele neirigate ale țării, ori din cauză că situația nu prezintă interes la nivel de guvern, ori că nici domniei sale (incluzând și partidul) nu îi pasă în mod real de a face ceva efectiv în această situație și totul se rezumă la ,,jocul de gleznă” al imaginii, care mai impresionează doar vechii activiști social-democrați din generația iliesciană sau a celei care a crescut la umbra și ,,țâța” acesteia (a se citi beneficiile). Din păcate, încă sunt numeroși.

Nu ar fi de mirare ca PNL să blocheze orice soluție practică de ajutor al fermierilor afectați de secetă, având în vedere că vorbim de un electorat preponderent social-democrat, și deci nu există interes de a-l mulțumi în perspectiva viitoarelor alegeri care se apropie.

Sincer, nu îmi propun a face analiza in extenso a agendei ministrului Daea, fiindcă ar fi doar o pierdere de timp, asta în condițiile în care domnia sa nu a fost capabil de-a lungul prea multelor mandate avute să reușească creionarea unei agende strategice pentru agricultura românească, existând doar o singură excepție, importantă, ce-i drept, și care se referă la promovarea programului de reabilitare a sistemului de irigații, dar și aici fără a încerca updatarea acestuia la noi soluții și concepte care să ducă la creșterea performanței energetice în primul rând, dar nu numai.

Scopul articolului prezent este doar de a trage un semnal de alarmă la nivelul fermierilor, care deja sunt puși în fața faptului de a gândi primele decizii privitoare la noul an agricol 2022-2023 și care nu sunt ușoare de luat, asta, în condițiile în care rezerva de apă este inexistentă în majoritatea regiunilor țării, iar costurile inputurilor au crescut foarte mult, plus că în unele regiuni, cum este o parte importantă din Moldova și nu numai, fermierii vin după trei ani secetoși, care i-a adus într-o postură absolut imposibilă.

Nu îmi permit să dau colegilor fermieri sfaturi legate de deciziile tehnice pe care le vor lua, dar îmi permit să spun că lozincile patriotarde care au mai fost și vor mai fi spuse în curând în special de autorități, dar nu numai, legate de așa-zisa obligație a fermierilor de a ,,cultiva pământul și a asigura securitatea alimentară”, sunt doar niște prostii și nu au legătură cu realitatea. Asta o spun în condițiile în care trebuie să înțelegem că și afacerile din agricultură sunt la fel ca oricare altele, asta, mai ales în condițiile în care se manifestă din ce în ce mai mult o agresivitate prost înțeleasă a unei părți a societății românești, legată de importanța acestei activități și a breslei care o practică.

Anul acesta poate mai mult ca oricând, a venit momentul în care s-ar putea ca decizia semănatului să nu se mai poată lua doar cu speranța că va ploua odată și odată, asta, în condițiile în care mă hazardez să spun că și dacă va ploua normal în toamnă, culturile înființate vor fi în pericol în lunile martie-aprilie de anul viitor (2023), când consumul specific va crește foarte mult, iar rezervă de apă este foarte probabil să nu fie.

Pericolul mare rezidă și din faptul că înființarea culturilor va avea un cost mai mult decât dublu față de anii anteriori, ceea ce duce la un alt nivel de expunere al acestor investiții.

Trebuie avut în vedere că avem nevoie de o toamnă și o iarnă excedentar de ploioase, adică Dumnezeu va trebui să uite deschis pentru mult timp robinetul ploilor, pentru a putea discuta de o refacere a rezervelor de apă, dar oare se va întâmpla acest lucru? Și cine ne poate spune înainte dacă așa va fi?

Mă gândesc cu groază la colegi, care nu vor fi puțini și care vor trebui să semene cereale păioase de toamnă după cultura de floarea-soarelui, care a secătuit efectiv solul de apă și elemente nutritive și care a creat perspective extrem de proaste culturilor care vor urma, asta, ca să nu spunem condiții imposibile.

La fel se va pune întrebarea cum vom putea înființa cultura de rapiță în condițiile unui sol foarte greu de lucrat? Oare cine își va putea asuma riscul de a cultiva doar culturi de primăvară, mai ales dacă are ferma la neirigat? Dacă nu vor fi ploi până în primăvara anului viitor, ce se va întâmpla?

În toate cazurile, fermierii afectați de secetă vor acumula datorii, dar care din păcate sunt purtătoare de dobândă foarte apropiate de nivelul de 2 cifre, având în vedere situația globală și manifestarea agresivă a unei inflații create cu bună știință în perioada de pandemie de foarte multe guverne, prin tipărirea de monedă, și accentuată de războiul de la granițele noastre care a pus pe jar piața energetică și a materiilor prime, iar acum efectele le simțim cu toții, și nu la modul cel mai plăcut.

Personal, cred că fermierii în acest an nu vor fi susținuți de autorități, iar toate măsurile promovate vor fi luate pe calapodul programului „de 3 ori subvenția” sau în traducere liberă ,,împușcați-vă singuri”. Mai mult, așa cum s-a și întâmplat deja, la orice problemă grea și delicată, politicienii răspund prin crearea unei comisii sau comitet. La cea de acum, în calitatea de coordonator, ministrul Daea a prezentat o însăilare de măsuri pompieristice, multe copiate din propunerea de PNS înaintată de fostul ministru Chesnoiu și care nu au nicio realitate cu prezentul, adică cu fermierii îngenuncheați de secetă, și, ce este mai rău, nu vor avea legătură nici cu viitorul.

Cum poți să vii să prezinți acum ca fiind urgente și miraculoase măsuri care poate vor fi implementate în următorul deceniu (sub spectrul unui foarte mare „poate”), și tu să le discuți ca fiind soluții la situația prezentă?

Să vii să discuți de remedierea irigațiilor, dar să nu realizezi că principala problemă nu mai este doar prezența apei pe canalele principale, ci și accesarea ei de către fermieri, iar dificultatea mare este legată de modul de folosință a infrastructurii secundare de irigat, unde legislația este confuză și măsurile – inexistente. Oare chiar să fim blestemați să avem doar miniștri care nu înțeleg că mai mult de 30% din infrastructura de irigații secundară este deținută de OUAI-uri care mai există doar pe hârtie și nu avem soluții rapide de rezolvare a acestor probleme, și de eliminare a acestor blocaje, chiar dacă avem fermieri care ar dori să se implice? Cifrele sunt din situații MADR.

Soluții au tot fost înaintate de către fermieri, dar la schimbarea fiecărui ministru o luăm de la început, ca și cum toate materialele dispar din MADR și așa se cer altele, se fac alte discuții, cu toate că nu se schimbă decât ministrul, restul funcționarilor rămân, dar degeaba.

Avem și numeroși foști demnitari, care mai de care mai isteț și mai pregătit acum, de când stau pe tușă și ne amenință că dacă vor mai fi numiți încă o dată vom vedea și soluțiile miraculoase, dar care le-au lipsit cu desăvârșire atunci când au fost pe fotoliul de demnitate publică.

Plus că mai avem o problemă, în sensul că majoritatea demnitarilor care sunt numiți prin ,,firman de la Înalta Poartă” se consideră peste noapte atât de deștepți și de bine pregătiți, încât nu mai ascultă de nimeni, cu excepția ,,odraslelor de partid” trimise pentru a fi numite pe diferite posturi, asta, cu toate că ei în viața reală sunt doar niște bieți atârnători ai unor afaceri moștenite sau, alții, sunt doar atârnători de funcții publice.

Dar întorcându-ne la soluțiile promovate de noul ministru al agriculturii, stau și mă întreb cum să vii cu un program de finanțare care are la bază o filozofie care nici măcar cămătarii nu au îndrăznit să o promoveze, adică îl îndemni pe amărâtul de fermier să cheltuie acum în avans subvenția pe următorii 3 ani la o dobândă ROBOR + 2%, adică astăzi înseamnă circa 9,5% pe an, asta în condițiile în care încă nu s-a bătut în cuie nivelul subvenției începând cu 2023, condițiile fiind încă în dezbatere.

Legat de programul de finanțare de ,,3 ori subvenția” aș avea și o întrebare legată de faptul că s-a decis ca programul de garantare să se deruleze prin FGCR, fond deținut de trei bănci comerciale private, altele decât CEC, care asigură finanțarea programului. Aici se impune o mică nuanță pentru cei care nu sunt familiarizați, în sensul că există două fonduri de garantare, FNGCIMM deținut de stat și care a fost implicat în principal în derularea programului IMM INVEST cu toate subcomponentele sale, și FGCR, care a primit printre altele în exclusivitate subcomponenta Rural Invest și, în plus, acest program de acum, promovat de ministrul Daea.

Care este dilema? Simplu, comisioanele creditelor acordate sunt suportate de stat și în aceste cazuri din urmă sunt încasate de FGCR și, indirect, de către băncile care îl dețin, dar fără să fie foarte clar de ce s-a alocat așa și nu s-a alocat către fondul FNGCIMM deținut de stat, ceea ce ar fi însemnat o economie, și nu mică?

Revenind, în final mesajul articolului este simplu și pe care foarte mulți fermieri îl cunosc, adică deciziile pe care le veți lua vi le veți asuma singuri, iar dacă va ieși rău sunteți singurii care veți plăti, fiindcă nimeni nu vă va ajuta. Poate a venit timpul ca fiecare să se gândească și la el cu familia lui, în principal, înainte de a lua decizia de a ,,îngropa grămezi de bani în pământ”, fără să fie prea multe argumente că vor fi și recuperați.

În rest, numai de bine.

140A7158

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 23 iunie 2022, DNA a depus cererea de ridicare a imunității pentru deja fostul ministru Adrian Chesnoiu, în urma unor declarații privitoare la presupuse fapte de abuz în serviciu și instigare legate de modul de desfășurare a unui concurs de numire pentru niște funcționari din MADR.

Discuții sunt multe și din toate părțile pe acest subiect, iar la acestea normal că am participat și eu în sensul că mi-am exprimat rezervele față de modul și viteza de instrumentare a dosarului, de faptele care au fost reținute și eventualele ipoteze care pot fi luate în discuție legate de o posibilă execuție politică pentru deranjul care se presupune că l-a produs.

Dar, orice ar fi, justiția și nu noi, cei de pe margine, va spune care este realitatea și dacă este vinovat sau nu, iar până se va auzi ultimul ciocănel bătut în masă, trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție.

Din păcate, la noi sunt din ce în ce mai mulți care merg pe principiul fum fără foc nu există, dar indiferent că sunt politicieni, jurnaliști sau persoane private, nu trebuie să uităm că DNA nu are un rating de condamnare chiar foarte ridicat și chiar acum câteva săptămâni a avut un eșec răsunător prin achitarea definitivă a fostului prim-ministru Tăriceanu, iar cine dorește poate găsi în presă numeroase alte exemple. Stau un pic și mă întreb pentru aceste achitări care pot distruge o carieră cine răspunde, fiindcă nu vorbim de una la 10 ani, ci procentul este mult mai ridicat.

Mai mult, sunt și gândiri idioate ale unora care au șansa exprimării publice și neîngrădite pe net și care merg pe filozofia, dacă nu a făcut nimic ca ministru (în aprecierea acestora), bine că l-a schimbat DNA, ceea ce mi se pare un nivel primitiv de gândire, dar destul de larg întâlnit și, ce este mai rău, la unii care au pretenția că au trecut pe la școală și altă dată decât în vacanța școlară.

Legat de posibilul deranj produs, mă gândesc că nu este prea multă lume fericită că banii din PNS nu par a se împărți cum trebuie pe la irigații și pe la procesare, apoi sunt ramuri și sectoare economice care sunt lăsate cu buza umflată și nu pot primi fel de fel de ajutoare, subvenții și cadouri, asta ca să nu mai vorbim de cei care se pare că tocesc treptele Parlamentului pentru a împiedica adoptarea Legii arendei, care ar pune în dificultate afaceri de peste o jumătate de miliard de euro, unde unele partide din coaliție și în trecut (și nici acum nu ar face altfel) au pus umărul în mod serios la pierderea proiectului pe drum, prin respingerea la comisia juridică a deputaților.

Personal, cred că ministrul Chesnoiu a făcut foarte bine că a reacționat rapid și a demisionat din funcția de ministru și s-a autosuspendat din partid, ceea ce trebuie recunoscut că este un gest rar în politica românească și poate fi dovada unei verticalități de care mulți s-au îndoit în timpul mandatului. Spun că este un gest rar, fiindcă dacă aș spune unic, ar fi prea depresiv pentru noi, ca societate, care așteptăm schimbarea de peste 30 de ani, de am ajuns să ne schimbăm noi ca indivizi și, de cele mai multe ori, în rău.

Chibiții spun că ar fi fost împins la această decizie de către partid, dar stau și mă gândesc în alte cazuri mult mai cunoscute și clar mai evidente (gen plagiat), unde indivizii nu au fost împinși pe tușă nici de partid, nici de presă, nici de societate civilă, adică de nimeni și, mai mult, au fost și albiți la apelul bocancilor.

Cred că, pentru moment, despre fostul ministru Chesnoiu am vorbit destul și în mod sigur vom reveni pe măsură ce lucrurile se vor mai cristaliza.

 

Solidaritatea cu Ucraina frământă fermierii

 

Din teama de a nu fi etichetați ca proruși, antioccidentali, antiNATO sau mai știu eu ce, mergem pe formula în care acceptăm decizii care ne pun probleme ca țară și este foarte posibil să ne aducă pierderi economice serioase și nu numai.

În opinia mea, am acceptat ca pelicanii, din frica mai sus menționată, ridicarea taxelor vamale ale produselor (mai ales a celor agricole) ucrainene în mod necondiționat, ceea ce pentru o economie mai prăpădită, ca a noastră, impactul va fi dur și dureros. Eu nu am spus și nu spun să nu ajutăm poporul ucrainean, ceea ce este una, iar alta este să discutăm cu autoritățile din Ucraina probleme de ajutor economic.

Dar înainte de a mă înjura lumea, să ne gândim de ce Polonia a livrat obuzierele Krabb contra cost sau de ce Bulgaria cere avioane noi contra MIG-urilor vechi care să le predea Ucrainei și mai sunt și alte cazuri la fel, iar noi trebuie să dăm acces la tranzitul produselor agricole ucrainene, în dauna celor autohtone, gratis, fără nicio protecție economică? De ce are nevoie Ucraina mai întâi, de arme sau de bani? De ambele, sigur, dar de ce nu se aplică aceeași regulă peste tot?

Germania s-a opus la trei rânduri de sancțiuni până a acceptat embargou parțial pentru gaz și petrol, iar de Ungaria și Slovenia ce să mai spunem, care au cerut și au obținut derogare pentru petrol pentru o perioadă de circa trei ani? Acolo de ce nu au judecat așa cum ni se cere nouă să acceptăm valorile de judecată a unor astfel de decizii?

Un alt exemplu, de ce Germania a livrat mai puțin de 50% din ajutorul militar promis, asta ca să nu ne mai aducem aminte când, pe la începuturi, în loc de arme le-a trimis 5.000 de căști?

Stau și mă uit și la nemernicia demnitarilor, care nu au făcut nimic (ca exemplu) privitor la căile ferate din port și hop acum toată lumea nu are altă prioritate. Deci, dacă le reparam pentru fermierii sau firmele române nu merita, dar dacă avem cerere de la UE și suntem presați de un val de emoție, sărim și pe geam ca să rezolvăm aceste lucruri?

Eu sper să nu am dreptate, dar în curând vom vedea dacă vor fi blocaje în port, ce vor face fermierii care nu vor avea depozite pentru marfă sau cum vom proteja fermierii afectați al treilea an de secetă și care nu vor ști cum să ducă căruța mai departe.

Cum este și ,,firesc” la noi, vinovații de serviciu vor fi fermierii, care nu au știut să își organizeze afacerile și care nu au anticipat războiul din est, care a prins toată societatea românească cu temele făcute, doar fermierii nu.

 

Atenție, să nu vă prăjiți prea tare... economic

 

A treia problemă din prezentul agriculturii este seceta care afectează zonele mai ales din estul țării, dar și din celelalte regiuni și care va pune presiune într-un an de volatilitate fantastică a prețurilor la vânzarea produselor agricole, dar și la achiziția de inputuri, unde motorina și îngrășămintele au bătut orice record.

Bursele în ultimele zile au cunoscut corecții abrupte care vor afecta major fermierii cu capitalizare mai redusă, fără capacități de depozitare și care vor trebui să vândă la recoltare pentru acoperirea datoriilor. Cum este și obișnuit, la noi ,,nu are nimeni cum să-i ajute”, decât în campaniile electorale.

Dacă trecem la a patra problemă majoră din agricultură, aceasta este cea a inflației galopante, care afectează toată economia și care va duce la propagarea unei crize economice apocaliptice, după opinia mea, iar germenii viitorului acestei crize deja se văd.

Prima problemă a inflației noastre a fost și va rămâne lipsa de pregătire economică a clasei politice dâmbovițene, care habar nu are de elementele de bază ale funcționării unei economii. Chiar și eu, un fermier, am spus din ianuarie - februarie 2021 că va urma o inflație serioasă generată de banii pompați în economia mondială în timpul pandemiei, bani neacoperiți de produse și servicii, deoarece erau bani tipăriți fără număr, atât în SUA, cât și în Europa.

Doar că atunci când știi sau ar trebui să știi că urmează o astfel de perioadă inflaționistă, trebuie să ții sub control pomenile de orice fel, să reduci cheltuielile neproductive și să direcționezi cât mai mulți bani către investiții (nu către consum) în economia privată. Nu ar fi stricat nici o reducere majoră de peste 15% a aparatului funcționarilor de stat, dar cine să aibă curajul?

Ce face însă coaliția noastră, de ceva timp? Împarte în stânga și în dreapta sume de bani pentru consum, sub scuza susținerii celor defavorizați, așa cum sunt posesorii de mașini 4x4 care vor primi subvenție la motorină și benzină, sau oferă fel de fel de creșteri salariale pe ramură, adică și pentru un muncitor în agricultură, dar și pentru un parlamentar. Oare ambele exemple sunt la fel de nevoiașe? Și să nu mai pomenim de amărâții de primari la care va primi și gura lor ceva, alături de faimoasele pensii speciale care nu vor fi șterse decât de un al doilea potop al lui Noe.

Această inflație, curat ghinion, a fost inflamată și de războiul din coasta noastră, care a dus la creșterea tuturor materiilor prime, inclusiv la cele gestionate de statul nostru, care fără nicio remușcare a taxat populația și economia cu tarife exorbitante la gaze și energie electrică, în condițiile în care le producem noi în mare măsură, nu le importăm. Dar în același timp plângem de grija celor mulți și prăpădiți, iar aceștia se uită tâmp la clasa politică care îi jecmănește fără nicio emoție și compasiune.

În plus, inflația este generată de lipsa de productivitate a muncii din România, deoarece se muncește puțin, o primă cauză, iar a doua cauză este că trebuie angajată multă forță de muncă datorită haosului din țară la aplicarea legii. Adică să fie mai clar pentru tot cititorul, dăm un exemplu simplu pentru a-l înțelege toată lumea.

În Franța sau Germania, un fermier cu 30 de vaci, ziua îngrijește vacile, lucrează câmpul, își face singur și o contabilitate simplă. La noi, un fermier cu aceleași efective ziua muncește câmpul și îngrijește animalele, dar plătește un cioban fiindcă dacă lași animalele singure pe câmp dispar. Apoi plătește o firma de PSI și SSM, plătește o altă firmă de contabilitate și la final trebuie să vândă la același preț sau mai ieftin decât fermierul francez sau german. Iar exemplele pot continua cu paza pentru irigații, pază pentru culturi, pază în ferme și tot așa.

Toate aceste costuri reduc valoarea investițiilor, deci productivitatea va rămâne mică, iar decalajul cu cei din vest se va adânci, iar inflația se va manifesta mai dur la noi. Dar cine să priceapă aceste lucruri?

Dacă mergem mai departe, toată lumea vorbește acum de depozitare, de prețuri mai mari pe care le așteptăm pentru produsele agricole, dar eu îmi permit să mai recomand fermierilor să se mai uite și peste dobânzile bancare pe care le plătesc, deoarece este posibil foarte curând ca acestea să aibă două cifre. Mă gândesc cu groază la fermierii care mergeau la îngrășăminte pe credite furnizor cu 1% pe lună, iar în curând procentul s-ar putea să fie de 2% pe lună, adică dobânzi anuale de 24%. Câți le vor suporta și asta fiindcă nu sunt solvabili bancari unde dobânda ar fi fost jumătate? Dar motorina cu 10-11 lei va fi simplă de luat în costurile culturilor?

Eu nu cert pe nimeni, dar poate fermierii ar trebui să se mai uite și să analizeze toți ,,proorocii” de pe internet, care explică, dau consultanță, sunt zeflemitori, dar în viața lor nu au condus sau construit o afacere și nu au plătit un salariu. Să faci filozofie pe banii altora este simplu, dar întâi poate ar trebui să poți aduce și argumente care să creeze o încredere a celor cărora te adresezi.

Nu în ultimul rând, în această perioadă se discută de reducerea consumului de pesticide și îngrășăminte, iar omuleții verzi au început iar să iasă din subsoluri, mai ales la nivel politic european. Din păcate, noi, ca țară, suntem din nou nepregătiți și nici nu se întrevăd perspective mai bune pentru a susține un punct de vedere, o strategie sau orice altceva, deoarece MADR la ora actuală, cu tot respectul, nu are o garnitură capabilă să gestioneze astfel de probleme – dar este doar o părere personală.

Dacă la aceste probleme adăugăm un PNS rămas de izbeliște, cred că avem un tablou al unei veri fierbinți pentru agricultura românească. Dar, atenție, să nu vă prăjiți prea tare economic.

În rest, numai de bine. 

140A7235

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

A venit primăvara și încet, încet noi, fermierii, turăm motoarele pentru desfășurarea unui nou an agricol. Dar, din păcate, acesta își are debutul într-o constelație a dezastrelor, începând cu urmările economice ale unei pandemii sanitare prea lungi și dure, urmată de spectrul unui război în derulare lângă granițele noastre, iar agricultura mai are și ,,furtuni specifice”, cum ar fi cele două strategii atât de mult hulite, adică Green Deal și Farm to Fork, asta pe lângă alte probleme cronice sau cronicizate ale ultimilor 30 de ani de incompetență politică locală (dar pentru ultimii zece ani dublată și de incompetență politică europeană).

Titlul articolului este inspirat de un film SF, dar percepția acestuia în cazul meu pornește de la realitățile imaginilor groaznice ale unei nații ucrainene distrusă de război și care se gândește la trecutul unei vieți simple și normale, apoi gândul îmi sare la turbulențele majore de pe bursele agricole date de volatilitatea evenimentelor trăite, dar aceste percepții mi se corelează apoi instantaneu cu ecoul afirmației ministrului Chesnoiu care spunea că în România 30% din suprafață produce 70% din producția agricolă și nu în ultimul rând mă gândesc la perseverența meschină a unei clase de gulere albe bruxelleze cu ,,reflexe verzui” care își văd doar interesele de grup, acestea fiind construite în final pe suferința umană a unora care nu prea contează, adică fermierii și prăpădiții aceia care sunt prea săraci pentru a se bucura de ,,opulența” agricolă europeană (prea repede îi uităm pe amărâții comunitari).

Pentru cei care văd doar luxul european, poate ar merita să știe că rata sărăciei medii în UE este de peste 16%, iar în țări precum România, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, Spania sau Italia procentele sunt de peste 20%, adică unul din cinci cetățeni este sărac, iar asta era în 2018, nu acum, când lucrurile s-au agravat, iar procentele au crescut cu mult.

Dar care ar fi legătura între toate aceste imagini? În primul rând, este vorba de percepția realităților agricole, care este una din principalele cerințe de înțelegere corectă a fenomenelor economice, dar, din păcate, există și un revers negativ reprezentat de iluzia unei percepții.

Percepția este influențată de etalonul folosit într-o comparație, adică dacă comparăm de exemplu rezultatele economice din România cu cele din Burkina Faso, este clar că avem o economie care ,,duduie”, cum afirma un clasic în viață, dar dacă ne comparăm cu Germania, suntem o biată ,,leșinătură” în drum spre neantul uitării. Ambele sunt percepții, dar luate separat sunt doar niște iluzii, fiindcă raportarea nu este corectă în imaginea globală.

Dacă vom compara agricultura europeană (totalitatea UE) în ansamblul ei cu cea din SUA sau America de Sud, lucrurile nu mai stau la fel de roz sau chiar capătă nuanțe de gri, dar dacă ne comparăm cu Nigeria și Laos, clar suntem ,,stăpânii inelelor”, deci este vorba de cum formulăm afirmația care va sta la baza percepției individului.

Pornind de la aceste exemple, trebuie să înțelegem că percepția pe care o avem despre un lucru sau altul depinde de ce ni se prezintă și de capacitatea noastră de a avea acces la informații, care să ne permită comparații corecte pornind de la ipoteze verificabile, ceea ce din păcate se întâmplă din ce în ce mai greu în lumea noastră de acum.

Dar hai să lăsăm conceptul teoretic și mai bine să luăm niște exemple concrete despre modul cum se formulează percepțiile în rândul societății.

Agricultura ecologică și ușurința implementării acestor tehnologii în practica curentă – văd în multe formule de popularizare despre efectele benefice ale ecologismului în agricultură (lucru pe care nu îl contest) și ușurința implementării acestor tehnologii (aici este o altă discuție).

În cadrul societății percepția benefică a agriculturii ecologice este în creștere, iar în unele cazuri ajunge chiar la radicalism, dar pe de altă parte percepția fermierilor nu rezonează cu această afirmație, iar în acest caz mă întreb de ce?

De exemplu, în Franța, din cele circa cinci milioane de hectare de grâu semănate, doar circa 150.000 de hectare sunt ecologice, apoi avem Germania, unde la circa 2,5 milioane ha grâu cultivat avem doar 130.000 ha grâu ecologic, sau România, unde la circa 2 milioane ha grâu doar circa 75.000 ha este ecologic.

Atunci, mă întreb, oare, fermierii din aceste țări nu văd avantajele acestor noi direcții de dezvoltare, asta, în condițiile în care practica comercială arată că orice nouă tehnologie, varietate, echipament care nu convinge și nu se dezvoltă în primii maximum patru ani de la lansare înseamnă că ,,nu a avut noroc în viață”, iar sfârșitul acesteia/acestuia este aproape.

Totuși, noi la nivel comunitar insistăm să pompăm bani, din ce în ce mai mulți, cu diferite tipuri de subvenții mai vizibile sau nu, plus programe foarte costisitoare de inducere a unor percepții prin promovare media, dar cine le va pune în practică?

Costul produselor ecologice între mit și realitate – de-a lungul ultimilor ani, produsele ecologice (iar eu mă refer doar la cultura mare) au avut fel de fel de subvenții care să compenseze productivitatea mai scăzută față de produsele convenționale, aspect dublat și de ,,educarea maselor” de a accepta prețuri mai mari, deoarece s-a bătut monedă pe faptul că sunt produse mai ,,sănătoase” decât cele convenționale, dar care se obțin cu sacrificii economice mai mari. Zis și făcut. Acum vine întrebarea.

De ce acum produsele ecologice nu costă mai puțin decât cele convenționale, în condițiile în care nu sunt afectate de costul creșterii inputurilor gen îngrășăminte chimice și produse fitosanitare care nu se aplică, fiind interzise? Era o minunată oportunitate comercială de a câștiga loc pe raft și în mintea consumatorilor, dar… Sau oare practicile recent semnalate de presă cu fructe de avocado din supermarket care conțineau reziduuri de insecticid organofosforic (provenit din Columbia, este drept) influențează costul produselor ecologice la fel de mult ca al celor convenționale?

Mai mult, este interesant faptul că inducerea acestei percepții în rândul populației nu a dus la o întrebare de reacție legată de ce rol și credibilitate mai au autoritățile de reglementare pentru protecția consumatorului, dacă tu induci ideea că produsele convenționale sunt ,,mai puțin sănătoase”?

Soia modificată genetic sau cum convingem fermierii că nu este adevărat ceea ce știu – aici amintesc despre o percepție a unui nonsens cunoscut de mai toți fermierii, dar care nu este priceput de europarlamentari, adică mâncăm carne de pasăre sau de porc produsă cu șrot din soia modificată genetic importată din America de Sud, dar nu vrem să îl producă fermierii europeni. Cine și ce poate înțelege? Că europarlamentarii înainte de a fi propuși de partide dau un test de prostie, care este eliminatoriu? Ca argument suplimentar la această afirmație, vine și percepția de mai jos.

Reducerea pesticidelor și îngrășămintelor va asigura un viitor mai bun și sigur – cu tot respectul pentru toți demnitarii, niciun ministru al agriculturii nu s-a împotrivit în mod real la adoptarea de către Parlamentul UE la propunerea Comisiei a celor două strategii, Green Deal și Farm to Fork, cu toate că era cunoscut faptul că prevederile conținute vor duce la scăderea randamentelor. Ceea ce este halucinant este că nimănui la nivel de Comisie sau guverne naționale (de europarlamentari am zis mai sus) nu i-a trecut prin cap ce vom face în caz de criză (asta fiind la finalul unei crize sanitare)?

Fraților politicieni, noi, ăștia de pe stradă, ne permitem să nu ne gândim la astfel de probleme fiindcă v-am pus acolo unde sunteți, prin alegeri, pe voi, dar cei care vă faceți demnitari mai puneți mâna pe o carte (mai groasă decât broșurile publicitare) și mai mergeți și la școală, însă la timpul ei, nu la pensie, și faceți ce trebuie făcut în astfel de posturi.

Legat de ai noștri ca brazii (demnitari), nu pricep ce era așa de greu să înțeleagă că între agriculturile care folosesc pesticide peste 2 kg sa/ha și a noastră, cu 600 gr sa/ha este o mare diferență și reducerea nu se poate aplica identic? Vă dați seama ce pricepuți de oameni în ale agriculturii am avut de-a lungul timpului la nivel de demnitari, care mai de care mai specialist după ce este uns ca fiind os ,,ministerial”, iar agricultura se zbate în neputință?

Cât de incompetent să fii încât să nu pricepi că dacă bagi o mână în zăpadă și una o pui pe plita sobei nu înseamnă că, în medie, este bine.

Mă uit jenat cum la nivel de demnitari ni se acreditează ideea că ,,nea” Frank Timmermans ar fi un zeu al Europei, în condițiile în care acesta este doar un funcționar european mai răsărit și care știe foarte bine de unde bate vântul, adică de la țările mari contribuabile. Chiar credem că această Comisie, incluzându-l și pe amărâtul acesta, face ce crede și guvernele marilor puteri se uită ca ,,proasta în târg”, așteptând undă verde la orice, așa cum așteptăm noi, ăștia mai de la coada clasamentului? Oare uităm așa de repede că și acești comisari trec prin furcile caudine ale numirii de către țările de baștină?

Cât de puternic să fie Timmermans sau cât de proști să fim noi, să credem că a putut să convingă 70% dintre europarlamentarii europeni să voteze astfel de aberații, care acum creează probleme de imagine în rândul multor țări?

Întorcându-ne pe plaiurile mioritice, vedem cum s-a acreditat din perioada ministrului Oros, și este perpetuat și acum sub conducerea ministrului Chesnoiu, afirmația de acum celebră în care se spune ,,că deciziile se iau împreună cu asociațiile mediului asociativ ale fermierilor”, adică tot binele care s-a revărsat și continuă să inunde agricultura românească este și cu contribuția acestora.

Eu, personal, mi-aș dori ca orice demnitar să ia deciziile bune pentru agricultura românească, bazate pe principii economice și nu sociale, chiar dacă o decizie bună poate nu va fi în consens cu asociațiile fermierilor. Nu consensul este necesar, sunt necesare deciziile bune și corecte.

Rog cititorii să mă ierte că sunt atât de cinic în afirmație, dar după 30 de ani de atâtea ,,realizări” mai dăm și pe alături.

Este de-a dreptul păcat că aceste asociații ale fermierilor în marea majoritate nu au înțeles că nu sunt decât un obiect de decor în luarea deciziilor și reușita activității lor depinde doar de bunăvoința autorităților, iar dacă se face o radiografie minimală, reușitele sunt doar de conjunctură sau imagine, nicidecum de profunzime sau strategice.

Asta și din cauză că acest mod de a pune problema de către demnitari politici a dus la decredibilizarea acestor asociații și la acreditarea percepției că toate deciziile sunt luate de comun acord și nu sunt motive de nemulțumire dacă munca a fost colectivă, iar alunecarea broaștei s-a stimulat și prin cooptarea de-a lungul timpului a unor lideri pe funcții de demnitari, mărginașe de altfel și fără importanță decizională, dar care au acreditat percepția în rândul breslei de vânzare a intereselor legitime în favoarea unor interese neclare de grup restrâns, asta, ca să fiu diplomat.

 Pentru cei care vor exemple privind decizii strategice care ar fi putut fi luate de-a lungul vremurilor, mă gândesc la nevoia unui cod rural care să conțină, printre altele, de la prevederile privind arendarea, cadastrarea, comasarea, vânzarea terenurilor, regulile de amplasare și autorizare a fermelor, până la modul de organizare și gestionare a spațiului rural, apoi poate trebuia gândită o strategie a irigațiilor (nu doar un program de reparații) și desecărilor, o strategie de dezvoltare a procesării de fermă sau a procesării industriale prin cooperative și multe altele, dar nu s-a putut.

Mă uit cum domnul Chesnoiu cheamă toată suflarea în elaborarea unui decalog de obiective legislative pentru perioada următoare, iar asociațiile se chinuie să îl realizeze, ceea ce principial nu este rău, ca intenție.

Dar stau și eu și mă întreb, de ce domnul ministru nu se apleacă întâi asupra angajamentelor pe care și le-a asumat prin depunerea PNS-ului și să rezolve problemele care sunt în acesta din punct de vedere legislativ, astfel încât acest document să îndeplinească dezideratele domniei sale, adică predictibilitate și stabilitate?

Aici aș avea în vedere doar cu titlu de exemplu, fără a avea pretenția că sunt singurele sau cele mai bune, dar sigur sunt asumate de domnul ministru, respectiv organizarea managementului riscului în agricultură (unde eu am mari curiozități nesatisfăcute încă) sau poate o lege a arendei care să dea stabilitate (modificare care, după opinia mea, a fost reîngropată la comisia din Camera Deputaților), sau poate despre cum facem să dezvoltăm suprafața irigată fără creșterile din pix ale ANIF, despre securitatea energetică a fermelor și mai putem discuta și despre altele.

Poate ne aducem aminte și de prevederile programului de guvernare care nu ar trebui neglijat și unde am o sensibilitate pentru punctul care se referă la reorganizarea Casei de Comerț Unirea și care, de peste un an, toacă banii și nu a reușit să facă o strategie sau să finalizeze o selectare de membri în CA.

Dacă mă gândesc la Alianța pentru Cooperare și Agricultură, mă întreb de ce se chinuie să facă un decalog de probleme, în condițiile în care anul trecut au anunțat public un program de 12 puncte din care nu s-a realizat niciunul. Nu era mai simplu să elimine două puncte și să îl transmită? Sau dacă s-a schimbat ministrul, se schimbă și problemele?

Dar despre percepții se mai pot spune multe, problema este că poate acum vom înțelege că lipsa acestor decizii poate duce la efecte catastrofale, iar premisele teoretice oricând pot deveni realitate.

Gândiți-vă la următorul scenariu teoretic azi, dar poate probabil mâine, dacă Ucraina nu cultivă 10 milioane de hectare, dacă Rusia va rămâne sub embargo și nu va putea vinde nimic, dacă în SUA seceta continuă și dacă în România vom avea o secetă care ne va face să privim cu nostalgie anul 2020? Sa nu fie posibil așa ceva?

Este drept, nu toți vom fi selectați în jocurile foamei, ci doar unii mai puțini norocoși, iar aceștia sunt cei vulnerabili, adică bătrânii care trăiesc cu 11 lei rația în spitale și au pensii de mizerie dijmuite de inflația galopantă (avem două cifre la inflație), de cei care nu au serviciu sau au venituri mici și tot așa.

Nu uitați, una din 4 persoane care trăiesc în această țară este sub limita sărăciei și s-ar putea să fie și mai multe, din cauza situației din ultima perioadă, dar aici nu sunt incluși ,,jmecherii”, inclusiv cei politici.

Lipsa tuturor acestor decizii care nu s-au luat, și nu sunt prea încrezător că se vor lua în viitorul apropiat (mă refer la minimum 5 ani), va face ca afirmația domnului Chesnoiu că ,,30% din suprafață produce 70% din producția agricolă” să rămână valabilă pentru încă foarte mult timp.

Deci nu ne rămâne decât să ne rugăm că nu vom avea parte de ,,jocurile foamei”, dar să nu uităm că poate sunt momente când rugile nu ne sunt ascultate, iar atunci…? În rest, numai de bine.

140A7219

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De-a lungul timpului am scris și vorbit despre Casa de Comerț Unirea, unde am arătat de multe ori că în afară de plata unor salarii pentru directorii din schemă și a indemnizațiilor pentru membrii Consiliului de Administrație, altceva nu se întâmplă. Mereu pe la colțuri din partea unora mai legați sau mai puțin legați de această structură, era câte o șușoteală cum că doar dezinformez, că nu știu realitatea, că alta va fi menirea acestei societăți și așa mai departe.

Ce este foarte corect, nu dispun de alte materiale și informații (de culise) decât cele făcute publice și cred că în mod normal acestea ar trebui să fie și suficiente, deoarece vorbim de o societate deținută 100% de MADR, deci finanțată doar din bani publici, despre care merităm și noi să fim informați.

Înainte de toate, trebuie spus că la data scrierii prezentului material (în Săptămâna Patimilor) Casa de Comerț Unirea a primit numirea unui nou director general în persoana domnului Codruț Semănaru, care așa cum l-a prezentat ministrul Chesnoiu, îndeplinește criteriul de boltă al analizei ministeriale, adică nu are afaceri în agricultură, ceea ce se pare că este unul din principalele (sau principalul) criterii (criteriu) de selecție ale ministrului Agriculturii.

Totuși, în altă ordine de idei, ar fi bine să rememorăm un pic faptele din trecutul apropiat, tocmai să nu se creadă că uităm foarte repede ce se afirmă de către un demnitar în spațiul public și să ne aducem aminte că încă de la numire, domnul Chesnoiu a susținut ferm că  va demara de urgență realizarea unei strategii de revigorare a activității acestei structuri și aceasta va fi realizată în termenul cel mai scurt.

Din informațiile publice existente se constată că nu s-a realizat încă această strategie, iar acest lucru pare a fi confirmat chiar de însuși ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, care după ședința de Guvern din 21 aprilie 2022 declara ,,În perioada următoare modificăm cadrul normativ în care această Casă a fost organizată. Prin act normativ trebuie să stabilim strategia de dezvoltare și implementare a proiectelor Casei….. De partea cealaltă trebuie să gândim și pe termen mediu și lung, iar strategia de dezvoltare a Casei exact acolo va interveni.

Prima constatare este că vorbim la viitor, că trebuie să facem, nu că s-ar fi făcut, deci suntem încă la capitolul de bune intenții. Legat de faptul că vom face un act normativ care să reglementeze activitatea economică a unei societăți comerciale, fie ea deținută de stat în integralitate, mă înfioră faptul și deja gândurile cele mai negre încep să mă cuprindă. Dar de ce spun asta?

Revenind un pic în timp, în momentul preluării mandatului de ministru de domnul Chesnoiu, la Casa Unirea era în curs un proces de selecție a persoanelor care ar fi putut îndeplini criteriile de numire în funcțiile de membrii ai Consiliului de Administrație, lucru care ciudat, nu s-a finalizat nici acum la 5 luni de mandat ministerial și astfel mergem în continuare pe politica numirilor provizorii, fiindcă oare așa se poate arăta mai ușor ,,nuielușa” în caz de opinii rebele?

Pe de altă parte, ar fi o primă întrebare, respectiv ce s-a întâmplat cu execuția contractului de recrutare, dacă firma respectivă a mai primit contravaloarea prestărilor de servicii, din ce cauză nu s-a finalizat recrutarea, oare s-a anulat recrutarea și pe ce motiv, cine a făcut-o, aspecte pe care nimeni din publicul larg nu le știe, dar poate vom primi informații publice în acest sens, așa cum după umila mea părere ar fi și normal.

Poate nu ar fi foarte rău ca cei care au ocupat funcțiile de membri ai CA în ultima perioadă să explice ,,realele succese” prin care în ultimii 3 ani au reușit realizarea doar de pierderi și acestea reprezentate în marea majoritate de cheltuieli salariale, indemnizații membri CA, chirie și alte mici cheltuieli de administrare, iar veniturile au fost realizate în special (ca să nu zicem doar) din dobânzile bancare percepute la cei aproape 20 milioane de euro blocați de către stat în capitalul social. Și din care s-au ,,păpat” doar cele expuse anterior, adică salarii, indemnizații și altele mai mărunte.

Poate nu ar fi rău să se explice de cei care au luat banii (directori și membri ai CA) pentru a administra această activitate de ce în ultimele 6 – 7 luni nu s-a realizat strategia de viitor a Casei, așa cum afirmau unii dintre aceștia cu pieptul umflat de importanță și preocupare? Nu s-au priceput, nu au fost lăsați, cineva i-a împiedicat?

Ministrul Chesnoiu, recent, într-o emisiune televizată, a expediat problema cu remarca că au fost ocupați mai mult să facă ,,anchete”, ceea ce poate să fie și adevărat, dar pe banii cui au făcut aceste anchete și cu ce rezultate?

Oare pe membrii CA nu îi întreabă acționarul despre activitatea desfășurată, cu realizarea apoi a unei informări publice așa cum de exemplu fac firmele cotate pe bursă, sau cum poate ar trebui să facă și firmele de stat care își fac ,,mâna” pe banii publici, cum este și această structură?

Astfel, la acest moment (în care scriu materialul) structura CA ( Consiliu de Administrație) este formată din domnul profesor Mircea Coșea, o persoană care a mai ocupat pentru o lungă perioadă de timp din scurta existență a Casei, aceeași funcție și unde, cu tot respectul, nu a reușit să impună o gândire economică și managerială în structura acestei societăți, dovadă situația în care se află astăzi compania.

Mai mult, domnia sa a fost unul din cei care au reclamat necesitatea realizării unei anchete legată de activitatea fostului director general de la aceea dată, atunci când s-a încheiat domnia ministrului Daea și a avut loc ,,descălecarea” noului ministru în persoana domnului Oros, lucru care îl înțeleg până la un punct.

Dar și atunci și acum se pune aceeași întrebare, dacă membrii CA doreau, de ce nu l-au schimbat din funcție pe fostul director, sau dacă au fost împiedicați de ce nu și-au înaintat demisiile? Sunt lucruri care merită să fie știute de publicul larg, fiindcă de fapt acolo au existat multe și mari interese, iar lipsa transparenței alimentează suspiciunile publicului larg că acestea nu au încetat sau pot reveni.

Dar, oare, acest lucru să îl recomande pe domnul profesor pentru un nou mandat? Personal nu înțeleg de ce domnia sa își asociază numele cu această poveste din ce în ce mai neclară, dar decizia îi aparține în totalitate. Conform documentelor publice domnia sa este numit provizoriu între 9 martie și 9 iulie 2022.

Apoi o altă numire interesantă este cea a domnului Cristian Simion, fost adjunct al Poliției sectorului 6 până în 2018, după care a fost ,,recrutat” de AFIR, la Direcția Antifraudă, iar acum se lansează în lumea afacerilor de business, ca administrator al unei companii de stat care va primi (așa se afirmă, deocamdată nefiind virați banii) 100 milioane de euro capital. Este la fel numit provizoriu pentru perioada 7 februarie – 7 iunie 2022. Oare numirea domniei sale să fie legată poate de o teamă firească a unor posibile tentative de fraudă și dânsul să se ocupe de implementarea unor proceduri care să nu permită tentații legate de viitorul ,,borcan de miere”?

Iar ultimul nume afișat pe site-ul societății, dar nu cel din urmă, este al domnului Radu Antohe, consultant pe probleme de politici agricole, care este și președinte al CA și printre altele a fost și consilier al prim-ministrului Dăncilă, iar acum consilier onorific al ministrului Chesnoiu.

Domnia sa îl înlocuiește în mod curios, înainte de termen, pe domnul Spătărelu Puțintei, care să ocupe funcția de director al departamentului buget și finanțe din MADR și care trebuia să ocupe provizoriu, funcția de administrator între 7 februarie și 7 iunie 2022, dar a dispărut din organigramă, fără să fie clar dacă a fost decizia domniei sale sau a fost mazilit. Din actele publice nu rezultă acest aspect.

Acum, pe surse se vehiculează informația că și domnul Antohe a renunțat la proaspăta numire din funcția de administrator, dar nu este confirmată, iar dacă ar fi adevărată, interesant ar fi de aflat și motivul.

Așadar, aceasta este la acest moment echipa de administratori, care împreună cu noul director general Codruț Semănaru, plus vreo 5-6 directori din garda veche și un funcționar administrativ, va purcede la măreața misiune de a revigora activitatea Casei Unirea și de a cheltui cele 100 milioane de euro, plus încă vreo 16 milioane de euro care mai sunt prin conturi rămase din trecut.

Dar, în final care este strategia MADR și ce se dorește a se face? După umila mea părere trebuiau stabilite niște obiective realizabile și posibile, apoi în baza acestora, realizată o strategie și urmată de construirea unui buget, iar de acolo ar fi rezultat de câți bani ar fi fost nevoie, dar se pare că la stat lucrurile funcționează altfel, adică întâi stabilim suma și apoi facem bugetul și strategia.

Dacă totuși lucrurile funcționează ca în lumea economică reală, aș fi foarte interesat să văd publicată strategia care se dorește implementată și modul de construire a bugetului, care au stat la baza anunțatei decizii de a se aloca 100 milioane de euro pentru această activitate.

Oare care să fie obiectivele de afaceri statale ale Casei în viitorul apropiat? Din declarațiile ministrului Chesnoiu se arată, de exemplu, că nu va mai exista pe viitor un adaos mare la miei, iar asta ne-ar face să credem la prima vedere că vom avea o activitate de tip Robin Hood prin care vom lua de la bogați și vom da la săraci, adică vom obține preț mai mare de la supermarketuri și vom da prețuri mai mari la fermieri. Oare așa va fi? Teoretic se poate, dacă Casa va face doar intermediere, dar aceste tipuri de activități înseamnă în realitate și o logistică care costă a fi achiziționată și întreținută, deci surplusul de bani se va duce în mare măsură în altă parte.

Apropos, cineva a analizat ce ar însemna această activitate desfășurată la nivel național? Poate MADR nu știe că grosul mieilor nu sunt pentru masa de Paști de la noi, ci în mare măsură pleacă la export ori acum, ori ulterior după îngrășare, iar asta înseamnă spații de cazare, furaje achiziționate, personal de specialitate etc.

Asta ar însemna pe de-o parte ca activitatea Casei să fie bazată pe performanțe economice cel puțin egale cu ale celor private, care să permită obținerea de profit încât să fie suficient pentru investiții, dar să rămână și pentru acordarea unor prețuri mai mari către producători.

Doar că asta se dorește în viitor a se realiza de niște oameni care până acum din păcate afară de plata propriilor salarii de peste 10.000 lei/lună net pentru fiecare director, nu am văzut altceva.

Casa Unirea în intențiile declarate se va ocupa și de rezolvarea colectării, sortării și vânzării legumelor către supermarketuri, astfel încât singura grijă a micului fermier din toată țara va fi doar de a produce, dar problemele enumerate mai sus rămân.

O altă direcție de afaceri poate a Casei va fi importul de îngrășăminte chimice, astfel încât toți importatorii de specialitate vor sta aliniați cuminți și vor aștepta binecuvântarea ministerială pentru a vinde sau nu îngrășăminte pe piața românească. Din păcate doar visăm că va fi așa, deoarece realitatea va fi în mod crud alta.

Trebuie să înțelegem că foarte multe din direcțiile cel puțin vehiculate la acest moment a fi dezvoltate înseamnă investiții, mentenanță, modernizare și dezvoltare permanentă, iar pentru asta înseamnă profit, deoarece în caz contrar această structură comercială nu va ține pasul cu piața și se va sufoca în propria neputință.

Se fac multe afirmații în acest sens, că se poate, că este simplu, dar oare cineva înțelege că o astfel de structură cu atâtea tipuri de activități și gestionată de stat, nu există nicăieri în economiile libere, iar dacă ar fi fost posibilă, orice stat ar fi făcut-o, iar piața privată nu ar mai fi existat de mult?

De fapt, cred cu tărie că o astfel de structură putea exista într-un anumit format, dar doar pentru o problemă punctuală, iar aceasta trebuia foarte clar identificată. Statul francez, spre exemplu, este implicat în anumite structuri comerciale prin anumite vehicule financiare, dar nu își propune de a prelua rolul jucătorilor din piață și de a stabili noi reguli, ci doar participă la nașterea și creșterea anumitor jucători acolo unde piețele sunt subdezvoltate, ceea ce este cu totul altceva.

Noi, din păcate, nu înțelegem că dorim să preluăm prin Casa Unirea activitatea care ar fi trebuit dezvoltată de către fermieri prin constituirea de cooperative. Fermierii atunci ar fi înțeles că realizarea unor astfel de structuri trebuie suportate financiar de cineva, iar acest lucru era realizat prin plus valoarea obținută, dar atenție aceste structuri nu sunt neapărat pentru a câștiga mai bine, ci pentru a realiza o structură care să îți ofere constanța și siguranța câștigurilor și atunci când piața este sub tensiune sau devine foarte volatilă.

Statul, să presupunem că va investi în realizarea de facilități pentru această societate, dar regulile economice de recuperare a investiției sunt aceleași, altfel este doar un ajutor de stat mascat, care va fi sancționat automat de către Comisia Europeană.

Personal cred că dacă MADR ar fi anunțat intenția să realizeze un combinat de îngrășăminte chimice, singur sau în parteneriat cu o firmă privată, aș fi înțeles și poate ar fi fost și logic în acest moment, chiar dacă nu total economic, dacă tot statul ar fi făcut o firmă care să se ocupe de procesarea legumelor într-un mare bazin legumicol, poate ar mai fi mers, dar să spunem acum că orice problemă existențială a agriculturii la nivel național o va rezolva Casa Unirea, mi se pare a fi total hazardat. Iar dacă rezolvările până la urmă vor fi doar locale, atunci vor începe întrebările, de ce acolo și nu dincolo?

Întreb și eu pentru un prieten, dacă coaliția de guvernare actuală consideră și crede că această construcție a Casei Unirea poate fi un panaceu economic universal, de ce nu ni se arată și demonstrează acest lucru prin aducerea prețului la energie la valorile dinaintea scumpirilor, în condițiile în care companiile energetice sunt deținute de stat? De ce a fost nevoie de plafonarea prețurilor când s-ar fi putut decide reducerea tarifelor direct de către acționar, adică statul român?

Populismele sunt bune electoral, dar economic rămân doar o mare iluzie. În rest numai de bine.

 

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De multe ori am scris și am vorbit despre securitatea alimentară a unei țări și cu referire specială la România, ca și concept și aplicabilitate, iar vremurile trăite în acest moment (la data scrierii articolului, războiul în Ucraina este în derulare) ar trebui să facă autoritățile să treacă de la starea de letargie și reflecție inutilă la momentul luării unor decizii serioase și ferme pentru viitor.

Un alt concept vehiculat de câteva voci sporadice în media românească, și neluate din păcate în seamă de autorități, îl constituie o posibilă criză alimentară, unde, pe lângă definirea acesteia, trebuie să avem în vedere și condițiile de declanșare și de manifestare în diverse condiții, inclusiv cele generate de un război, așa cum avem în acest moment.

Dar pentru a fi mai ușor de înțeles, o să spunem lucrurile mai pe șleau, astfel încât toată lumea să poată înțelege cum stă situația și să se înțeleagă că nu este cazul de panică, este doar vorba de nevoia unor acțiuni cât mai rapide de prevenție strategică în contextul unor situații potențiale de criză.

Astfel, în România există Agenția Națională a Rezervelor de Stat, un organism pe cât de important într-o astfel de situație de criză, pe atât de ,,obscur și conspirativ” ca organizare și mod de lucru, iar aici am în vedere transparența deciziilor și a informațiilor pentru publicul larg. Spun asta deoarece activitatea Rezervelor de Stat este catalogată ca secret de stat, dar să nu credem că din cauza riscului de a afla ,,dușmanii noștri”, care oricum știu ce este de știut, ci cred doar din motive de protejare a unor obiceiuri dâmbovițene semnalate și descrise de presă de-a lungul timpului, legate de anumite interese nu tocmai principial corecte. Această agenție este coordonată în mod ciudat de către ministrul de interne (nu înțeleg de ce nu se ocupă de stocurile de produse agricole și alimentare ministrul agriculturii), dar aprobarea pentru achizițiile sau disponibilizările de produse este dată de prim-ministru în persoană. Spun că este anacronică coordonarea ministrului de interne, deoarece teoretic pregătirea pentru decizii de acumulare, înlocuire și conservare în cazul produselor alimentare de orice tip ar trebui făcută de ministerul de resort și doar coordonarea distribuției în momente de criză, de către ministerul de interne, dar așa este la noi.

Revenind la problema noastră, trebuie să avem în vedere că acest conflict din Ucraina s-ar putea să afecteze major stabilitatea aprovizionării alimentare la nivel global, în condițiile în care cele două țări beligerante, plus Kazahstan (altă țară caracterizată de ,,stabilitate”), reprezintă de exemplu o treime din producția de grâu mondială, ceea ce poate face să avem parte de disfuncționalități majore în comerțul mondial cu acest produs și nu numai.

Adică, altfel spus, dacă presupunem că Rusia va fi sub embargou de export pentru câteva luni de aici încolo, iar în Ucraina din cauza unui conflict de lungă durată (care nu poate fi exclus dacă se va trece la un război de rezistență), nu va veni nimeni să încarce produsele, cum se vor aproviziona piețele mondiale și la ce costuri? De unde vor lua marii importatori ca Egipt, Iordania, Algeria, Arabia Saudită sau Turcia grâu care să le asigure necesarul intern și la ce preț? Iar aceste probleme se vor manifesta începând cu livrările care ar trebui să se realizeze chiar din această lună.

La acest moment, Franța și România nu au nicio șansă să poată asigura măcar un nivel decent de aprovizionare a pieței regionale, nu mai vorbim de piața mondială. Deci ce se va întâmpla în perspectivă?

În plus, trebuie să ne gândim că o continuare a conflictului militar, indiferent de intensitatea acestuia, va putea pune o mare presiune pe realizarea campaniei de primăvară în Ucraina, atât din punctul de vedere al siguranței fermierilor în zonele de conflict, dar și din cauza problemelor de aprovizionare cu motorină, care vor face foarte dificile însămânțările de primăvară pentru floarea-soarelui și porumb, dacă nu chiar imposibile.

Dacă acest scenariu se va confirma, ce vom face, de pildă, pentru a asigura necesarul de ulei de floarea-soarelui pentru populație la nivel regional, în condițiile în care primii doi producători mondiali nu vor vinde nimic la export din perspective diferite, Ucraina afectată de război și Rusia de embargou?

Cum vom asigura oare necesarul de porumb pentru zootehnie la nivel comunitar, care este un importator net, dar care va rămâne fără surse apropiate de aprovizionare și va trebui să se bată pe marile piețe din America de Sud și Nord cu China, Japonia, Coreea de Sud alți mari importatori, pentru acest produs?

Nu trebuie minimalizat faptul că astfel de probleme vor putea apărea și pentru aprovizionarea cu orz, rapiță sau alte produse agricole care în mod normal sunt asigurate de aceste țări.

O astfel de situație va duce, încă teoretic la acest moment, în mod clar la o explozie a prețurilor, iar rezervele de produse agricole ale lumii vor fi puse la grea încercare, asta ca să nu mai vorbim de prețuri.

Dacă mergem mai departe cu scenariul apocaliptic, putem să estimăm că lipsa producției Rusiei și a Ucrainei de pe piețele agricole poate atrage o creștere de prețuri de peste 50% față de nivelul actual, ceea ce poate duce în final la dublarea prețurilor produselor alimentare procesate la raftul magazinelor, asta deoarece pe lângă creșterea prețurilor la materia primă, vor îngloba și creșterea prețului la energie, gaze, salarii etc. Însă această creștere a prețurilor la produsele agricole va fi foarte probabil coroborată cu o creștere a prețului la utilități, deoarece posibila lipsă sau restricționare a gazelor din Rusia va atrage probleme atât în industrie, în general, cât și în agricultură, în special, pentru aprovizionarea cu îngrășăminte chimice, dar și pentru aprovizionarea cu motorină.

Pe de altă parte, țările arabe s-ar putea să dorească să se folosească de oportunitatea de creștere a prețurilor la petrol care se va manifesta în continuare și să nu facă nimic pentru creșterea producției.

Toate aceste posibile scumpiri ale utilităților și produselor alimentare vor lovi în toate țările, dar în special în categoriile de persoane vulnerabile, acestea fiind în primul rând pensionarii și categoriile de persoane cu venituri mici, care din păcate în România sunt numeroase. Această situație va impune necesitatea găsirii unor metode de sprijinire eficiente a acestor categorii defavorizate, dar care vor fi acelea? Oare vom avea parte tot de bâlbâielile pe care le-am avut și le mai avem legate de plafonarea prețurilor la energie și gaze? Tot ce este posibil, deoarece din păcate gradul de pregătire a celor care ar trebui să găsească soluții este destul de scăzut.

Trebuie să înțelegem că manifestarea crizei alimentare nu este obligatoriu de a se manifesta prin penurie de alimente, ci se poate realiza și prin prețuri foarte ridicate, care fac produsele alimentare inaccesibile pentru categoriile defavorizate de populație. Teoretic, o intervenție eficientă și clar direcționată ar trebui să constea în acordarea de ajutoare alimentare pentru categoriile de populație defavorizate prin diverse canale de distribuție, dar asta ar presupune să le și ai disponibile, adică ele să se fi aprovizionat anterior de către Rezerva de Stat.

Ce stocuri ar trebui să avem și de ce fel? Oare ne imaginăm că dacă vom da un sac de grâu pentru fiecare persoană se rezolvă problema sau oare va trebui să avem făină, ulei, mălai, conserve de carne, conserve de legume, și asta măcar pentru 6 luni? Iar termenul de 6 luni nu este stabilit după ureche, ci este termenul între campania de recoltare în emisfera nordică și cea sudică, fiindcă acestea sunt momentele majore când poți face ,,cumpărături”, mai ales în momente de criză profundă, asta pentru a obține și prețuri mai bune.

Ce vom face cu anumite sectoare indispensabile, cum este agricultura, dacă nu vom putea găsi motorină suficientă sau prețurile acesteia vor deveni prohibitive, nu vom mai semăna sau recolta?

Oare are cineva de la noi, la nivel de demnitari, preocuparea înțelegerii și reformării sistemului de rezerve de stat și să le aducă la nivelul necesităților momentelor pe care le trăim?

Mi-ar plăcea să văd în perioada imediat următoare o efervescență de a gândi un sistem eficient de realizare a rezervelor de stat și de stabilire a unor mecanisme eficiente de lucru al acestei structuri, astfel încât apariția unor crize alimentare să ne afecteze cât mai puțin. Mai mult, acest sistem ar trebui bazat pe o evidență reală și imediată în timp a evoluției stocurilor de produse agricole și alimentare la nivel de sector economic.

Cum ar fi să cumpărăm grâu acum cu peste 300 euro/tonă, comparativ cu perioadele de acum vreo 2-3 ani, când puteam să îl luăm în perioade de recoltat și era 150-160 euro/tonă? Sau cum să cumpărăm acum floarea-soarelui cu peste 600 USD/tonă, față de perioada când am fi putut cumpăra cu circa 300 USD/tonă? Va fi cineva vinovat de lipsa de organizare a acestei activități sau mereu vinovatul este statul, în general, adică nimeni, format din nepricepuți și profitori care mai de care mai vorace?

România a fost mereu plină de ,,pricepuți în toate” și de 30 de ani ni se spune să stăm liniștiți întrucât cineva veghează la siguranța și securitatea alimentară, iar acum cu toții vedem că nu o mai putem ,,duce bine”, iar perspectivele sunt de-a dreptul ,,triste și descurajante”, având în vedere gradul de preocupare și înțelegere ale clasei politice.

Mă gândesc că momentul implementării Green Deal este cum ,,nu se poate mai favorabil”, în sensul că este ,,minunat” să renunțăm acum, așa cum cer germanii, la energia nucleară și energia din cărbune și să rămânem doar cu energia din fotovoltaice, morile de vânt și gazul rusesc, astăzi, când Rusia încearcă ocuparea unui stat suveran.

Sau mai este de actualitate să reducem în mod necontrolat și negândit consumul de pesticide și îngrășăminte în agricultură și să mâncăm greieri, alge și multe alte prostii generate de gândirea delirantă a unei clase de birocrați bruxellezi rupți de lume și realități, așa cum din păcate vedem astăzi, sacrificând productivitatea agriculturii europene în favoarea unor idealuri idioate?

Este drept că în ultimele zile nici Germania nu mai este foarte sigură de principiile susținute până în prezent și poate că este momentul ca la reuniunile miniștrilor agriculturii să se ridice problema anulării adoptării unor strategii care nu mai sunt conforme cu momentele trăite de Europa astăzi și să ne reconfigurăm nevoile în raport cu noile realități atât de violent manifestate, asta, dacă nu vrem să murim luptându-ne animalic pentru o bucată de pâine și gândindu-ne la beneficiile ecologismului modern.

Nu trebuie trecut cu vederea și trebuie să acceptăm că în mare măsură situația de astăzi este datorată intereselor subterane ale politicienilor vestici și bruxellezi, care în spatele unor interese propagandistice nu au reușit sau nu au vrut să înțeleagă rolul unei agriculturi performante, iar esticii, sub imperiul realității unor țări corupte până în măduva oaselor, au aplaudat ,,apusul de soare” vestic, indiferent de prețul care trebuie plătit.

Nu trebuie uitat că situația de astăzi din Ucraina este rodul unor compromisuri succesive făcute Rusiei de către o clasă politică europeană și transatlantică de birocrați incapabili de orice și cărora actuala situație le este indiferentă, afară de momentele de jelanie electorală.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pagina 1 din 3

newsletter rf

Publicitate

agri trade summit

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

FMC banner site

T7 S 300x250 PX

Banner Corteva 2020

 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista