Aseară târziu, spre miezul nopții, a venit și a opta ordonanță militară. Sunt, însă, probleme. Conducerea Ministerului Agriculturii a uitat de solicitările organizațiilor profesionale cu privire la zonele în care s-a instituit carantina totală, precum și de faptul că certificatul de producător nu mai există de vreo cinci ani.
Reamintim că, în urmă cu câteva zile, Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) solicita modificări ale ordonanțelor militare astfel încât să poată continua activitatea agricolă de sezon, în condițiile instituirii măsurilor de carantină totală în unele zone ale țării. Respectiv, nu doar persoanele care nu locuiesc în zona de carantină să poată ajunge la câmp, ci „toate persoanele implicate în activitățile agricole care sunt în situația de a se deplasa pentru a realiza lucrările agricole care nu suferă niciun tip de amânare. Să se acorde facilitatea de circulație pentru domeniul de activitate generală „AGRICULTURA” în aceste zone speciale, având în vedere necesitatea de mobilitate a celor care lucrează în domeniu și faptul că ne aflăm în plină campanie agricolă de primăvară, iar contextul climatic este oricum extrem de nefavorabil agricultorilor în această perioadă. În baza actelor doveditoare referitoare la obiectul de activitate sperăm ca toți fermierii să își poată continua și/sau relua de urgență activitatea în această perioadă”. Prin urmare, agricultorii care locuiesc în Suceava sau în Țăndărei, în continuare, nu pot ajunge la ferme, pe câmp, pentru lucrările agricole.
O altă problemă este a producătorilor agricoli care vor să ajungă în piețele agroalimentare. Aceștia dețin un atestat de producător și nu un certificat de producător, acesta din urmă fiind înlocuit cu atestatul prin anul 2015. În art. 3 al OM 8/9 aprilie 2020 se precizează: „(1) Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. (2) Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție a produselor agroalimentare până și de la piața agroalimentară și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător.” Totodată, pentru măsurile prevăzute la art. 3 sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală. Așadar, polițistul care îl va controla pe producătorul agricol știe că acesta trebuie să-i arate o hârtie pe care să scrie certificat și nu atestat și poate considera că respectivul este în ilegalitate...
Cei din Ministerul Agriculturii nu știu că nu mai există certificatul de producător?
Cam multe bâlbe în această perioadă de criză, în care agricultura e sufocată de probleme și de lipsuri legislative, financiare etc.
Prevederile Ordonanței Militare nr. 8 din 9.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 în domeniul agriculturii
Art.1
(1) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei a titularilor autorizațiilor/permiselor de pescuit comercial pe Dunăre/apele interioare/Marea Neagră în vederea desfășurării activităților de pescuit comercial și acvacultură, precum și pentru valorificarea/comercializarea produselor rezultate în urma acestor activități.
(2) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei a apicultorilor spre/dinspre locația stupinei sau pentru deplasarea stupinei. Dovada calității de apicultor se face cu adeverința ce cuprinde codul de stupină eliberată de oficiile județene de zootehnie sau cu orice alte acte doveditoare a calității de apicultor și a proprietății asupra stupilor.
(3) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru achiziția de autovehicule, piese de schimb pentru autovehicule și servicii de reparații auto.
(4) Prevederile art.4 din Ordonanța militară nr.3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 se aplică în mod corespunzător.
(5) În declarația pe propria răspundere, persoanele prevăzute la alin.(1) și (2) menționează, ca motiv, deplasarea în interes profesional, iar persoanele prevăzute la alin.(3) menționează, ca motiv, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.
Art.3
(1) Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
(2) Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție a produselor agroalimentare până și de la piața agroalimentară și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător.
(3) Unitățile fitofarmaceutice rămân deschise pe perioada stării de urgență, personalul acestora având obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
Art.7
(1) Pe perioada stării de urgență se interzice/se suspendă exportul pentru produsele agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2 la prezenta ordonanță militară.
(2) Procedurile de export a produselor agroalimentare prevăzute la alin.(1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe militare, se suspendă pe perioada stării de urgență.
(3) Pe perioada stării de urgență se suspendă activitatea de emitere a certificatelor fitosanitare pentru exportul produselor agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2 la prezenta ordonanță militară.
Art.8
(1) Achiziționarea intracomunitară a produselor agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2, se poate face numai dacă statul membru face dovada faptului că produsele achiziționate sunt destinate consumului intern propriu sau al celui comunitar, iar nu exportului.
Art.17 - În zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități.
Precizări:
Conform art 21, alin (1), litera d) din prezenta ordonanță militară, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este abilitat să asigure aplicarea și respectarea prevederilor numai pentru măsurile prevăzute la art.7 și 8.
Pentru măsurile prevăzute la art.1 și 3, conform art 21, alin (1), litera a) din prezenta ordonanță militară, sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederile Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală.