Directiva privind emisiile industriale: Solicitările României - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 31 Ianuarie 2023 12:10

Directiva privind emisiile industriale: Solicitările României Recomandat

Scris de

La reuniunea Consiliului AgriFish de la Bruxelles, care a avut loc luni – 30 ianuarie 2023, ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a declarat, din nou, în cadrul intervenției referitoare la Directiva privind emisiile industriale, că România nu susține scăderea pragului la 150 UVM și nici sfera de aplicare în care să fie incluse și bovinele.

„Așa cum reiese și din documentul de lucru al Președinției, cu toții suntem de acord, de principiu, că sectorul agricol ar trebui să facă în continuare eforturi pentru reducerea emisiilor, dar conceperea unei asemenea contribuții trebuie atent calibrată pentru a nu afecta grav sectorul agro-alimentar și crescătorii de animale, în special. De aceea îmi permit să fac câteva precizări din punct de vedere organizatoric. Orice decizie pentru aspectele agricole din Directiva emisiilor industriale (IED) trebuie luată împreună cu miniștrii agriculturii. Apoi, trebuie alocat timp suficient dezbaterilor pentru a facilita identificarea de soluții și în acest context, aș avea observații privind dezideratul Președinției de a realiza abordarea generală în martie. Nu credem că este fezabil”, a spus Petre Daea în intervenția de la Consiliul AgriFish.

Prin vocea oficialului guvernamental, România a solicitat:

  • O abordare proporțională, raportată la necesitatea asigurării securității alimentare la nivel al UE și global;

  • Menținerea competitivității fermelor într-o abordare diferențiată a impactului diferitelor tipuri de producție;

  • Evitarea escaladării poverilor administrative și economice asupra fermierilor, a căror rentabilitate economică este deja agravată de provocările actuale;

  • Un interval de timp suficient pentru implementare, având în vedere investițiile fermierilor pe termen lung.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 536 ori

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista