Noul termen limită pentru depunerea Cererilor de Plată aferente Campaniei 2024 este 12 iunie, inclusiv.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Pintea, pe o rețea de socializare, joi – 6 iunie 2024. Același secretar de stat și fost director general al APIA, în urmă cu câteva zile, susținea că este imposibilă prelungirea termenului și fermierii trebuie să se încadreze în termenul de 7 iunie.
Imediat după anunțul secretarului de stat, a venit și MADR, și ministrul Florin Barbu, pe aceeași rețea de socializare, cu informarea că se prelungește termenul pentru depunerea Cererilor de Plată aferente Campaniei 2024 până la 12 iunie, inclusiv.
„Am semnat ordinul de ministru prin care am prelungit până pe 12 iunie 2024 termenul limită de depunere a cererilor unice de plată pentru anul de cerere 2024. Am luat această decizie la solicitarea fermierilor, având în vedere modificările apărute în privința aplicării Politicii Agricole Comune. Ca de fiecare dată, suntem alături de fermierii noștri și îi sprijinim pentru a ne asigura că, începând cu 16 octombrie, primesc banii în conturi. Îi sprijinim să continue să producă românește”, a scris ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Personal, mă întreb dacă prelungirea, imposibilă până azi, are legătură cu alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie. Mai ales că, ambii oficiali au anunțat „veștile bune” pentru fermieri sub culoarea roșie a partidului din care fac parte.
Revenind la cererile de plată care trebuie depuse până la noul termen de 12 iunie 2024, atragem atenția fermierilor că față de anii precedenți, depunerea nu va fi prelungită cu o perioadă în care fermierii să poată înregistra cererile cu aplicarea de penalități. În situația în care cererea de plată este depusă ulterior datei limită de 12 iunie 2024, aceasta este considerată inadmisibilă.
Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online, iar fermierii se vor prezenta la sediile APIA pentru semnarea cererilor, iar cei care vor utiliza semnătura electronică, vor anunța în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul responsabil.
„Este foarte important ca fermierii să verifice cu deosebită atenție informațiile înscrise în documentația depusă, înainte de închiderea Cererii de plată pentru Campania 2024. Reamintim fermierilor care solicită plăți directe sau plăți anuale prin intervenții sub formă de plăți directe și intervenții pentru dezvoltare rurală, finanțate din fonduri europene că trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei) și pe tot parcursul anului. Asigurăm fermierii de tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă în Campania 2024”, a transmis APIA pe data de 3 iunie 2024.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!