Ajutorul de COVID, solicitat pentru 1.307.297 de bovine - REVISTA FERMIERULUI
Joi, 12 August 2021 18:36

Ajutorul de COVID, solicitat pentru 1.307.297 de bovine Recomandat

Scris de

Pe 10 august 2021 s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că au fost depuse 93.593 de cereri pentru un număr total de 1.307.297 de capete animale și o cantitate de lapte de 81.176,35 tone (în foto de mai jos regăsiți situația cererilor depuse pe fiecare județ).

tabel

Conform legislației în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilității acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse.

Cuantumul pe cap de animal se va calcula prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile, la care se poate adăuga valoarea calculată în funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 de euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României valabil la data intrării în vigoare a OUG 58/2021.

Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel:

a). 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021;

b). 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.

Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la APIA.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 401 ori

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista