De-a v-ați ascunselea cu banii sectorului vitivinicol - REVISTA FERMIERULUI
Joi, 10 Septembrie 2020 00:07

De-a v-ați ascunselea cu banii sectorului vitivinicol Recomandat

Scris de

Ministerul Agriculturii anunță că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește cereri de plată pentru acordarea de sprijin financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză. Până aici, totul e bine și frumos, mai ales că producătorii de vin au fost afectați în acest an de secetă, de grindină, de înghețuri târzii și de pandemia generată de noul coronavirus care a închis majoritatea canalelor de distribuție ale vinului românesc. Reprezentanți ai sectorului vitivinicol susțin că, în mod real, nu există un sprijin pentru producătorul de vin, alcoolul etilic distilat rămânând în proprietatea distilatorului, iar actul normativ care reglementează ajutorul are foarte multe lacune și erori.

„Dacă ar fi existat respect din partea Ministerului Agriculturii pentru vinul românesc, acest tip de anunț trebuia făcut și postat cu atâta emfază acum două luni. Este total neserios să faci promovare publică unei măsuri care, pe componenta de acordare a avansului, se încheie în două-trei zile! Adică, azi, 9 septembrie ministerul anunță măsura, APIA a transmis informarea cu o zi înainte, pe 8 septembrie și celui căruia i se adresează îi rămân doar câteva zile la dispoziție pentru depunerea documentației. Este trist! Înseamnă că nu-ți pasă și totul e așa, de ochii lumii. Patronatul Național al Viei și Vinului a solicitat MADR implementarea acestui tip de sprijin destinat sectorului vitivinicol încă din 14 aprilie 2020. Ordinul care reglementează ajutorul a fost publicat în 28 august. Care este sprijinul acordat producătorului de vin din România? Franța a publicat o măsură de ajutor asemănătoare în data de 3 iunie 2020. Acolo, în Franța, actul normativ prevede clar câți bani primește producătorul de vin și câți bani primește distilatorul. De pildă, producătorul primește 78 euro/hl, respectiv 58 euro/hl, în funcție de sistemele de calitate (DOC, IG, vin varietal), iar ajutorul pentru distilator ajunge la 83 euro/hl, respectiv 63 euro/hl. În România, lucrurile nu stau așa, iar probabilitatea ca sectorul vitivinicol românesc să nu primească nimic pe această măsură anunțată pompos de autorități este mare. Alcoolul etilic distilat rămâne în proprietatea distilatorului., ne-a declarat Ovidiu Gheorghe, director general al Patronatului Național al Viei și Vinului.

PNVV solicită MADR prelungirea termenelor de aplicare a măsurii, clarificări și corectarea erorilor, așa încât producătorii români să beneficieze de finanțarea prevăzută în Programul Național de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019-2023.

Statul susține producătorul sau distilatorul? Ce prevede Ordinul 240/2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a transmis, pe 8 septembrie 2020, că acordă sprijin financiar pentru măsura de distilare a vinului în situații de criză, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 240/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de distilare a vinului în situații de criză, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019-2023.

Sprijinul financiar pentru măsura de distilare a vinului în situații de criză se acordă după finalizarea operațiunilor de distilare și denaturare, precum și în avans. „Astfel, cererile pentru acordarea sprijinului se depun la sediul APIA – Aparat Central după finalizarea operațiunilor de distilare și denaturare - nu mai târziu de 25 septembrie 2020, conform art. 5, alin 1 din OMADR 240 / 2020; respectiv în avans - nu mai târziu de 11 septembrie 2020, conform art. 5, alin. 4 din OMADR 240 / 2020”, se arată în comunicatul de presă transmis de APIA.

Solicitanții pot fi persoane juridice sau forme asociative ale acestora, autorizate pentru distilarea produselor vinicole și care obțin în urma distilării acestora un produs cu o concentrație alcoolică de minimum 92% din volum.

Valoarea avansului este de maximum 80% din valoarea corespunzătoare volumului estimat conform alin. (10) lit. d), din OMADR 240/2020, în condițiile constituirii unei garanții bancare de 100% din valoarea avansului solicitat.

În vederea aprobării sprijinului financiar, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate: distileria să fie localizată pe teritoriul României; să dețină autorizație valabilă la data începerii procesului de distilare a vinului și să obțină în urma acestuia un produs cu o concentrație alcoolică de minimum 92% din volum.

Produsul rezultat în urma distilării vinului, pentru care se acordă sprijinul financiar va fi utilizat exclusiv în scopuri industriale, inclusiv în scopuri de dezinfectare sau farmaceutice, sau în scopuri energetice, astfel încât să se evite denaturarea concurenței.

Volumul minim de vin ce poate face obiectul cererii de plată este de zece hectolitri.

Este eligibil pentru sprijin financiar în cadrul măsurii de distilare a vinului în situații de criză doar vinul produs pe teritoriul României.

Sprijinul financiar se acordă pentru categoriile de vin cu denumire de origine controlată (DOC), indicație geografică (IG) și vin varietal.

Valoarea sprijinului plătit distilatorului este stabilită la 4,63 lei/litrul de vin cu denumire de origine controlată (DOC), indicație geografică (IG) și 3,65 lei/litrul de vin varietal, care va fi distilat.

Costurile eligibile pentru sprijin cuprind costul vinului, costul transportului vinului către distilerie și costul distilării vinului în cauză.

Plățile se finanțează integral din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin APIA, în lei.

Plata sprijinului se face până la data de 15 octombrie 2020.

Citit 376 ori

Publicitate

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista