Ce pierdem lăsând de treizeci de ani încoace la butoanele Administrației centrale oameni incompetenți, indivizi mărunți, slujbași fără viziune și fără voinţă de acțiune?

Există țări viticole puternice unde se câștigă bani pe toată filiera vinului: din amonte și afluenți (industrii și servicii furnizoare de materiale oenologice, tehnologie, sticlă, etichete, dopuri, plante, utilaje, vase, substanțe de protecție fitosanitară, îngrășăminte, irigații, software ș.a.m.d.) până în aval cu largi estuare și delte (comerț clasic și on-line, industria ospitalității – oenoturism, procesatori de plăți, curierat). Nimic nou sub soare. În general (cu excepția României), aceste țări își leagă de VIN (și produsele derivate) brandul de țară, integrează vinul în patrimoniul cultural, au în circulație legi importante (altele decât cele agricole sau de reglementare fiscală/comercială) care fac din vin un produs-vedetă. Repet, nimic de neînțeles până aici (nu şi pentru guvernanții de pe Dâmbovița care consideră subiectul prea complicat).

Specială este poziția unor țări care n-au avut o viticultură notabilă, care au debutat târziu în această activitate sau care nu erau recepționate ca forță vinicolă. Vorbim aici de Marea Britanie, Statele Unite și... Germania.

Ora exactă în vin se dă la Londra! Ratingurile, poziționările comerciale pe piața globală vin (!) dintr-o țară care, în afara unor (puține) vinuri spumante, nu propune nimic la raftul de vin. Cum e posibil?! Păi, cam e... Cele mai puternice școli de cunoaștere oeno (și nu mă refer la școala de viticultor sau de vinificator) se află aici. Jurnalismul de profil a fost încurajat (și susținut). Concursurile și târgurile internaționale – pe lângă cele de mai sus – dau „forța”, puterea de influență a Regatului Unit. De aici pleacă licențele pentru WSET (Wine & Spirit Education Trust), aici se „întronează” Masters of Wine, iar medalia de tip concurs (purtătoare a numelui unei mari publicații) este prezentă peste tot în lume ajutând la vânzarea vinului.

Statele Unite. Mike Veseth explică foarte bine în cartea „Războaiele Vinului” cum a redevenit America competitor de prim rang în piața vinului, abia după anii '60. S-a investit în școli/universități, au fost încurajați formatorii de opinie în domeniu prin găzduirea subiectului „oeno” în ziare, reviste (Wine Spectator are unul dintre cele mai mari tiraje print din lume), show-uri TV, producții cinematografice hollywoodiene.

Germania. Această țară s-a luptat cu stereotipiile „țara berii” și „dar fac nemții vin?”, ajungând arbitrul pieței mondiale. Care au fost jaloanele traseului către succes? Sprijinirea târgurilor de profil și a concursurilor. Astăzi, Prowein (Düsseldorf) este un fenomen al domeniului aducând bani și putere Germaniei. Marile concursuri precum Berliner Wine Trophy (frate cu VINARIUM în VINOFED) ajută marii comercianți, lanțurile de retail, dar și consumatorii să se ghideze într-o aglomerare din ce în ce mai mare a vinurilor ofertate. Este admirabilă (și folositoare) angajarea de susținere a unei inițiative private din partea autorităților locale, de land și de țară. Timp de 30 de ani m-am străduit să captez atenția autorităților de la noi pentru un efort consolidat în a ne înscrie și noi în cursă. N-am așteptat reacția/acțiunea statului și am continuat să construim, să inovăm, să ne perfecționăm. Am crezut, însă, că statul ni se va alătura, mai ales că aveam deja dovada viabilităţii proiectului nostru.

VINARIUM este posesorul unui palmares impresionant de performanțe: implementarea unui sistem electronic de jurizare bazat pe un soft de producție proprie, o realizare care, la data respectivă, mai avea doar un singur „omolog” pe plan mondial; primul concurs din lume desfășurat on-line și singurul care s-a ținut la data fixată în plină pandemie; realizarea unui sistem alternativ de evaluare prin monitorizarea de tip „neurofeedback”. Aceste premiere au nevoie de popularizare. Continuarea cercetării trebuie susținută. Obligația firmelor este de a face profit, ceea ce le îndepărtează de la o implicare pronunțată în finanțarea științei. Statul, însă, poate să o facă. Poate şi trebuie să susțină performanța în folosul tuturor. Da. Ați anticipat bine. Haideți să formulăm împreună întrebarea firească: DE CE NU O FACE? O bucățică de răspuns ar fi: ...pentru că nu îl forțăm! Provocările economice din următoarea perioadă s-ar putea să ne arate cât costă, de fapt, neimplicarea.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB