În anii trecuți au fost proteste ale fermierilor în Franța, Spania, Polonia, Bulgaria și România, care, la unison, au fost tratate de politicieni, de mare parte a presei generaliste și de partea fundamentalistă a populației drept mofturi, privilegii și excese.
Dar, iată că în prezent ne uităm cu uimire și ne facem că nu pricepem de unde valul acesta de duritate al „revoltelor” fermierilor în Germania, Franța, Polonia, România, Italia și acum Belgia.
Îmi permit să mă hazardez să spun că este doar începutul, iar în scurt timp și în România, dar și în alte țări, protestele se vor relua pe scară largă, dacă și numai dacă oficialitățile „bruxelleze” nu se vor mișca rapid, fiindcă majoritatea revendicărilor au legătură cu legislația europeană, adoptată cu complicitatea nemernică a guvernelor naționale și cu îngăduința suspectă de multe ori a marilor organizații europene ale fermierilor.
Simplu, așa s-a ajuns în situația în care fermierilor le-a ajuns cuțitul la os, fiind foarte posibil ca mulți să gândească că între dosar penal pentru ultraj și a-i muri familia de foame, chiar nu mai contează.
Cei care nu știu sau nu au făcut socotelile, pentru foarte mulți fermieri mici și mijlocii, urmează foarte probabil încă un an pe pierdere care se va adăuga deja la starea de insolvabilitate pe care o au, dacă prețurile la produsele agricole nu se modifică, iar această pierdere pentru mulți se va traduce prin pierderea a tot ceea ce au agonisit de-a lungul unei vieți de muncă. Și vorbim de cei care nu au falimentat deja.
Văd și numeroși neisprăviți care vorbesc despre „asumarea ca antreprenor” a riscurilor, dar nu înțeleg despre importanța sectorului, care este la fel ca sănătatea, nu poți permite falimentul acestui sector, fiindcă nu avem destule cimitire, la fel cum toți cei care au devenit filozofi pe facebook, își permit acest lux de a gândi (primitiv cei drept) fiindcă sunt sătui și ghiftuiți la burdihan, deoarece nu le lipsește nimic pe masă, dar fără să priceapă de ce și datorită cui. Mai sunt unii și mai deștepți care spun că oricum pot aduce alimente din import, dar au uitat când în pandemie ar fi vândut și familia pentru o mască și un medicament care să îl ferească de moarte!
Sunt curios cum ar reacționa mulți dintre toți „vorbitorii” ăștia atotcunoscători după o săptămână de foame? Și-ar mânca și câinele din coteț, după ce ar fi terminat laptele praf al bebelușilor și sandviciul pentru școală al copiilor, arătând astfel adevărata față a sufletului meschin și parșiv de care dau dovadă.
Dacă ne gândim la politicieni, atitudinea este cea clasică prin care orice mișcare de protest este tratată prin amânări, negocieri, promisiuni, totul până când prin metode specifice, cauzele sunt demonetizate, compromise și virusate. Concret ce vreau să spun?
Păi, să luăm ca exemplu protestele spontane din ultima perioada de la noi, când profitând de faptul că au fost organizate fără a avea în spate structurile alea câte sunt ale organizațiilor profesionale, fără să aibă comunicatori care să poată prezenta și argumenta problemele, mai mult decât unele atitudini exotice ale unor lideri din stradă care nu durează, s-a ajuns la situația în care ușor, ușor au fost acreditate o serie de mesaje care să ostilizeze populația, cum ar fi:
- Vor benzină gratis ca în Venezuela. Asta în condițiile în care și camioanele și tractoarele merg cu motorină. Plus că nimeni nu a zis ceva de gratis.
- Fermierii nu vor sa plătească acciza la motorină. Este o situație generală în UE în care pentru motorina folosită în agricultură se rambursează parte din acciză. Inițial, acciza a fost introdusă ca taxă pentru produsele de lux și apoi pentru produsele care necesitau impozitare suplimentară pentru a fi descurajate, vorbim de alcool, țigări. Au venit unii mai „deștepți” pe funcții de conducere politică și au extins ideea că și combustibilii sunt o problemă, deoarece sunt multe familii care au mai multe mașini și deci este un lux. Între timp nu mai este un lux, este o necesitate, dar acciza a rămas, introducându-se argumentul că sunt necesari banii pentru infrastructură. Doar că în agricultură acciza se rambursează numai pentru ce se consumă la culturi, adică pe câmp când tractorul nu folosește infrastructura rutieră existentă.
- Au mașini scumpe și vile și nu vor să plătească impozite. Aici sunt câteva aspecte, anume: fermieri mari care să dețină astfel de proprietăți sunt vreo 5.000 - 7.000 din cei 800.000 de beneficiari de subvenții. Restul de circa 790.000 de fermieri sunt cei mici și mijlocii, care ei lucrează împreună cu familiile și sunt și angajați și patroni. Că vorbim de cei care fac legumicultură, că au o mică livadă, sunt apicultori, sau cresc câteva animale, de acolo vin cei mulți care sunt angajați în agricultură. Adică, exact cum am compara proprietarii unor mari companii de taximetrie cu cei care și ei sunt patroni dar au doar taxiul pe care lucrează și sunt propriii angajați. Sau ca și cum am vorbi de cei care au un mic magazin unde se vând câteva produse și îi comparăm cu patronii marilor lanțuri de magazine.
- Nu vor sa plătească salarii. Așa cum am arătat mai sus, majoritatea sunt și patroni și angajați și astea sunt veniturile pe care le au. Eventual au și soția angajată, care să nu zică cineva că nu ar fi fost bine plătită daca își permiteau. Oare, cei care vorbesc și fac acuzațiile au mers și ei prin satele din România, să vadă că fermele mari sunt 3-6 pe o comună, dar apoi sunt mulți care au și ei mici afaceri pentru care muncesc de îi ia dracul să le dezvolte? Nu ați văzut așa ceva sau nu ați vrut să vedeți, deoarece ăsta era interesul.
Dacă ați fi fost în zonele legumicole cum sunt la Matca, Băleni sau Izbiceni (și multe altele), ați fi văzut că fiecare curte are un solar, iar fiecare proprietar este și propriul angajat și exploatează acele solarii, muncind ca un câine pentru ceea ce cultivă, stând cu frică să nu vie zăpadă să îi rupă folia, să nu îi înghețe răsadurile, și se scoală noapte de noapte să facă focul, să nu fie vijelie. La fel cei care au animale și se duc mereu să vadă fătările, să alăpteze mieii, să ajute la fătare și multe altele. La fel și viticultorii sau pomicultorii, care au și ei temerile lor, la fel ca cei care se ocupă de cultura mare.
Așadar, în toate cazurile este o ticăloșie a celor care prezintă astfel problema, că sunt din presa scrisă sau audio-vizual, mulți dintre ei răspunzând la comenzi politice care sunt legate de marile bugete de publicitate electorală, suportate din subvențiile de la stat și care sunt greu de înțeles de cei care le plătesc prin taxe și impozite.
Partidele politice mari primesc între 7-12 milioane de euro/an subvenții, fiindcă vezi Doamne să fie totul la vedere și să nu existe tentații. Zău? Dar nu ar putea fi totul la vedere pe banii lor din cotizații?
Un alt mesaj fals, fermierii primesc subvenții și nu se mai satură. Primim subvenții, ca toți fermierii din UE (noi, în Est, primim subvenții mai mici), dar asta pentru ca populația să fie protejată de propria necunoaștere și de abuzurile celor cărora nu le pasă. Despre ce vorbim?
Să o luăm pe cifre. Iarna laptele la poarta fermei este 1,3-1,8 lei/litru, în funcție de cantitate și calitate. Același lapte, cei care se duc la supermarket îl cumpăra cu 10-11 lei/l. Cât de prost să fii tu, cumpărător, să nu te întrebi dacă ceva este în neregulă și oare ce?
Grâul, care durează un an de la semănat până la recoltat, acum costa 0,8 lei/kg la fermier, iar din acest kilogram se macină și se obține făină și tărâțe. Făina costă 2,7 - 3 lei/kg, iar tărâța, care teoretic este un deșeu, este mai scumpă decât grâul, costă circa 0,85 - 0,9 lei/kg. Ca să avem imaginea completă, un kilogram de pâine tip franzelă costă 6 lei/kg.
La ulei avem prețuri între 6 și 8 lei/litru în funcție de brand, nu de conținut, iar semințele de floarea-soarelui costă acum 1,6 lei/kg. Din semințe se obțin prin presare uleiul și șrotul, acesta din urmă fiind aproape la prețul semințelor.
Cât de neted să fii pe creier ca să nu poți realiza jaful la care ești supus ca și cumpărător, și din cauza cui? Nu poți tu, lanț de magazine, să ai marja de peste 40 - 50%, în condițiile în care toată filiera până la tine nu are atât, adică și producător, și transportator și procesator. Dar este economie de piață.
Politicianul european și național, ambele grupe într-o imbecilitate greu de egalat, nu au înțeles nimic în ultimii zece ani, când au venit cu fel de fel de măsuri care au dus la constrângerea fermierilor, în mod unilateral doar în Europa, prin introducerea unor reglementări de reducere a productivității care au dus la creșterea costurilor și reducerea veniturilor și a marjelor, ceea ce, logic, a afectat profitabilitatea, și vorbim de cei mulți, nu de câțiva fermieri mari cum se tot dorește a se acredita.
Ceea ce trebuie înțeles, fermierii nu doresc peticirea cu niște sume, ci se dorește eliminarea unor reglementări cretine prin care se îngrădesc producțiile, apoi se doresc noi lanțuri de aprovizionare, predictibilitate legislativă. Văd mulți „specialiști” care discută de puterea de negociere, dar habar nu au cum stă situația. Ce putere de negociere să ai tu cu produse care trebuie vândute în 3-5 zile, că dacă nu le vinzi le arunci la gunoi? Mai mult, dacă nu le vinzi îți bat și banca, și furnizorii la poarta. Însă, așa se întâmplă când fel de fel de frustrați care nu au făcut în viața lor nimic decât să atârne pe ici pe colo, sunt „influenceri”.
Chiar credeți că pentru un magazin este o problemă că în loc de zece tipuri de salată sau roșii, are doar două pentru o săptămână? Câtă naivitate să existe? Crede cineva că o cooperativă cu o sută de producători care produce, să zicem, 500 tone de roșii în solarii poate să vândă marfa asta la tarabe în piață, ca să stea toate gospodinele să învârtă roșia pe toate părțile? Dacă nu, unde să le vinzi, dacă au fost falimentate toate magazinele de proximitate și am lăsat supermarketurile peste tot? Tot fermierii sunt de vină?
Văd fel de fel de pricepuți care susțin ca fermierii ă fă și procesare. Se confundă mica procesare de fermă, că face cineva un produs artizanal, de parcă toată lumea mănâncă gorgonzola și gruyer. Dar ce ar trebui să mai facem noi, fermierii?
Această situație este generată si de faptul că în multe țări, inclusiv la Bruxelles, în funcțiile de conducere din asociațiile profesionale ale agricultorilor, de multe ori, sunt cocoțate persoane care nu au au lucrat măcar în vreo fermă, ca să nu mai zic să dețină una, iar apoi sunt mulți care consideră că dacă au ajuns în acele funcții, știu și ce este de făcut, dar fără să îi recomande nimic în acest sens și fără să mai ia pulsul celor care cu adevărat trăiesc și suferă în această lume.
Cred că este anacronic, că multe funcții de conducere a acestor organizații, mă refer la cele de reprezentare, în loc de fermieri care să dea direcția de urmat, sunt ocupate de birocrați, care ar fi trebuit doar să implementeze cele dorite și necesare, iar implementarea să fie făcută fără compromisuri care de multe ori schimbă total chiar și direcția care s-a dorit inițial.
Este drept ca în aceste organizații sunt și oameni (care nu sunt fermieri) de bună credință, care muncesc din greu și doresc să realizeze multe lucruri bune, dar rezultatele nu apar și nu se văd, tocmai din cauza primei grupe de care am vorbit mai sus. Consider că nu este drept. La fel ca la politicieni, și aici mereu se vorbește de răspunderea celor care au ocupat funcția mai înainte, de parcă noi ar trebui să fim condamnați să acceptam să fim sacrificați pe viață de dragul încercării de niște nepricepuți, care nici măcar nu trăiesc aceleași griji ca și tine.
Asta ca să nu mai vorbim de „fumata” expresie „veniți și vă implicați”, dar asta în condițiile în care acești birocrați să rămână pironiți în continuare pe funcții, iar cei care se implicăa doar săa fie morfoliți și compromiși, tocmai pentru a li se închide gura.
Mi-ar fi plăcut ca în aceste momente când eșecul politicilor agricole europene este evident, inclusiv din cauza corupției bruxelleze, să-i vedem pe cei responsabili, oficiali europeni și naționali, reprezentanți ai fermierilor europeni și naționali, ieșind un pic smerit public și să recunoască că au făcut-o lată și poate cei care au vechime pe funcții, mai mare de vreo patru ani, să mai plece și acasă, fără să ducă grija cui ne vor lăsa, că ne vom descurca și fără dragostea lor părintească, din cauza căreia ne ustură curul de zici că suferim de hemoroizi.
Personal, nu pot accepta ca tot mereu eu, ca fermier, sunt de vină fiindcă plătesc cotizația și nu doar ca cineva să mă reprezinte, iar când iese prost să fiu acuzat tot eu că nu m-am implicat, iar restul nu are nici o vină.
Știu că mulți din cei care urmăresc protestele agricultorilor poate încă nu pricep riscurile revoltei unei bresle care este disperată, dar valul care se va ridica poate fi un mare tsunami care va șterge multe pe unde va trece, iar asta deoarece unii și-au bătut prea mult timp joc de o breaslă care le dă dreptul de a gândi, ei fiind cu stomacul plin.
În final, pentru a nu fi nici o interpretare greșită, consider cu tărie că fermierii au nevoie de mediul asociativ, dar, ca într-o relație, când lucrurile nu mai merg apare necesară schimbarea. Cred că mulți din cei care au ocupat fotoliile și au dovedit cu vârf și îndesat că au fost depășiți de momente, să mai iasă și la pensie. Mai mult, aceștia trebuie să înțeleagă că nu ei sunt mediul asociativ, ci au fost mandatați de acesta vremelnic să facă ceva. Cum au reușit, simțim.
În rest numai de bine.
Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
