George Scarlat: „60% din banii viitorului PNS vrem să-i alocăm zootehniei” - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 06 Octombrie 2020 15:42

George Scarlat: „60% din banii viitorului PNS vrem să-i alocăm zootehniei” Recomandat

Scris de

Sectorul zootehnic este cel mai mare consumator de materii prime din sectorul vegetal. Motiv pentru care trebuie să se investească masiv în ferme de creștere a animalelor, mai ales că, în ceea ce privește bovinele și suinele, țara noastră nu-și satisface nici măcar consumul intern. Prin Planul Național Strategic (PNS) se vor aloca sume semnificative pentru investiții în zootehnie, pentru dezvoltarea sectorului.

„E nevoie de ferme de animale care să cumpere producția din vegetal. 60% din banii viitorului Plan Național Strategic vrem să-i alocăm investițiilor în ferme zootehnice, în dezvoltarea sectorului zootehnic”, ne declara în luna august a.c. George Scarlat - secretar de stat în Ministerul Agriculturii. (întregul articol, aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4638-sprijin-financiar-semnificativ-pentru-investitii-in-zootehnie.html)

Ieri, 5 octombrie 2020, într-o ediție specială a emisiunii „Agricultura la Raport”, de la AGRO TV oficialul MADR a spus din nou că o mare parte din banii PNS va merge către sectorul zootehnic, dar și către procesare. „Astăzi, în România, din punct de vedere al autoconsumului, nu reușim să acoperim nici măcar jumătate din carnea proaspătă de porc de care avem nevoie. Cu tot cu procesare, nu știu dacă acoperim undeva la 25%. Sectorul zootehnic are viitor în România. Din păcate, într-un an atât de greu, n-am găsit decât câteva scheme pe cadru temporar să venim cu ajutor direct, dar nu este suficient. Pregătim Planul Național Strategic. E un punct de pornire cu privire la perspective. Totul trebuie să plece de la investiții reale în ferme, în reproducție la porc, în incubație la pasăre, în unități de procesare. În fapt, bugetul, în mare parte, va merge către sectorul zootehnic și către procesare. Doar prin procesare putem să aducem valoare adăugată și produs la raft. Trebuie să înțelegem că, această piață pe care am pierdut-o, va trebui să o recâștigăm printr-un parteneriat corect, transparent, cu marele retail, cu hipermarketul”, a precizat George Scarlat în emisiunea de la AGRO TV.

Citit 352 ori

Publicitate

TPV RF 300x250 2

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista